Din filele istoriei

[ Istoria miscarii penticostale din Romania ]

[Ce cred Penticostalii] [Doctrina Penticostală] [Etica Penticostală]

 

La data de 29 mai 1946, printr-un memoriu înregistrat la Ministerul Cultelor, sub nr. 24849, un grup de frați penticostali au solicitat recunoașterea unei asociații de credință penticostală sub denumirea de : "Biserica lui Dumnezeu Apostolică" cu sediul în București. Memoriul înaintat a fost însoțit de o scurtă expunere a principiilor de credință precum și de statutul de organizare internă al "asociației". În baza avizului favorabil purtând numărul 32 din data de 24 iunie 1946 al Consiliului de inspectori (din Ministerul Cultelor) precum și a avizului Contenciosului, Ministerul Cultelor prin decizia nr.39253, publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 08 august l946 recunoaște asociația ca legală și aprobă funcționarea ei.Iată o copie după acestă decizie a Ministerului Cultelor- un document istoric de o remarcabilă valoare pentru orice creștin penticostal care se dorește a fi cât mai informat: "Noi, Ministru Secretar de Stat la Departametul Artelor și Ad-Interim la Departamentul Cultelor. Având în vedere cererea Asociației religioase "Biserica lui Dumnezeu Apostolică" zisă și Penticostală, din România, înregistrată la Ministerul Cultelor sub no. 24.859 din 1946, cum și Scurta Expunere a principiilor de credință și statutul de organizare internă a acestei asociațiuni. Având în vedere avizul no. 32 din 24 Iunie 1946 al Consilului de Inspectori și Avizul Contenciosului dat în legatură cu cererea susnumită:

În baza art.I, din Legea no. 384 pentru organizarea Ministerului Cultelor și art. 24 din Legea pentru Regimul General al Cultelor din 1928:
Decidem:

1.      Art.1---Biserica lui Dumnezeu Apostolică zisă și Penticostală din România, cu sediul în București, str. Ecaterina Bazilescu 155, se recunoaște în mod provizoriu că asociația religioasă până la apariția noii legi a cultelor, putând practica liber toatele actele de cult, bucurându-se de deplina libertate de funcționare și manifestare religioasă. 

2.      Art.2---Asociația religioasă mențioanată în toate actele și acțiunile sale publice, va respecta limba și calendarul oficial al Statului, legile și  regulamentele în vigoare, ordinea publică și bunele moravuri, evitând ori ce acte de prozelitism față de alte culte sau asociații religioase.

3.      Art.3---Mărturisirea de credință și statutul de organizare al asociațiunii,  puse de acord cu prevederile legii pentru regimul general al cultelor, se vor publica în Monitorul Oficial ulterior.

4.      Art.4---D-l Director al Cultelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni." Ministru Ad-Interim(ss) M. Ralea

No.39253

CULTUL PENTICOSTAL - Biserica lui Dumnezeu Apostolica

Penticostalismul este o continuare a mișcării de "redeșteptare" a credinței, care a avut loc în secolul trecut. Pe la 1900, predicatorul american Charles F. Parham a început să susțină că asupra celor credincioși coboară Duhul Sfânt, aceștia căpătând darul vorbirii în limbi ne învățate (glosolalia). Conform Bibliei, acest dar a fost primit de apostoli în ziua cincizecimii (ziua coborârii Duhului Sfânt, Rusaliile). Întrucât a cincizecea zi se traduce în limba greacă prin "penticosta", adepții noii mișcări religioase au adoptat denumirea de penticostali. Din S.U.A. mișcarea penticostală s-a răspândit și în Europa, mai ales în Germania și Norvegia. Numărul credincioșilor a crescut relativ repede, de la circa 1.000 în 1906 la peste 350.000 în 1936. Prima comuniune penticostală din România a apărut în localitatea Păuliș, județul Arad, în anul 1922. În pofida unor persecuții la care a fost supusă înainte și mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, credința penticostală s-a extins treptat în mai multe regiuni ale țării, în special în nordul Moldovei, în Banat și Crișana.  Asociația credincioșilor penticostali s-a constituit în anul 1924. Și acest cult, ca și celelalte culte evanghelice, a avut de suferit, mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, când mulți păstori au fost trimiși în închisoare s-au lagăre. După 23 august 1944, Cultul Penticostal funcționează în legalitate. În anul 1950, Biserica Penticostală a fost recunoscută legal. Conform credinței penticostale, la baza vieții spirituale a fiecărui credincios trebuie să stea convertirea personală, după care, apoi, se face botezul prin cufundare în apă, în numele Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Ceea ce constituie specificul acestui cult este propovăduirea și exercitarea botezului cu Duhul Sfânt, care se primește în urma rugăciunilor prin stăruință și credință că primești acest dar de la Dumnezeu, mărturisirea experienței darurilor Duhului Sfânt, care pot sa-și facă simțită prezența în cadrul serviciilor divine, precum și obținerea vindecărilor divine prin rugăciune, cu credință.

Organizarea cultului are la bază sistemul centralizat, respectându-se autonomia bisericească locală. Cultul are o conducere colectivă centrală, reprezentată de Consiliul bisericesc format din 21 membri și de Comitetul executiv format din 7 membri, în frunte cu un președinte. Aceste organe sunt alese în cadrul Adunării generale elective, forul cel mai înalt de conducere a cultului, care se întrunește o dată la 4 ani. Bisericile locale au ca intermediar între ele și conducerea centrală șase comunități regionale : Arad, Brașov, București, Cluj, Oradea și Suceava. Pregătirea păstorilor se face la nivel universitar, în cadrul Institutului Teologic Penticostal, care funcționează în București. De asemenea, cultul dispune de trei seminarii teologice liceale și de două școli postliceale. Potrivit recensământului din 1992, Cultul Penticostal număra circa 220.000 credincioși (la începutul anului 1995, datele cultului indicau un număr de 380.000 credincioși). În cadrul cultului sunt 1.343 biserici și 7879 filii, deservite de 354 păstori. În fruntea unei biserici se află un păstor sau mai mulți, în funcție de numărul membrilor și un comitet ales de fiecare Biserică. Alți slujitori mai sunt: prezbiterii și diaconii, subordonați păstorului. Biserica Penticostală are ca organ de presa oficial "Cuvântul Adevărului". De asemenea, editează cărți cu conținut religios, cărți pentru exercitarea cultului, cărți pentru instruirea slujitorilor în seminarii și în Institutul Teologic Penticostal. Cultul întreține legături cu Bisericile Penticostale din Europa, în cadrul Conferințelor Penticostale Europene, făcând parte și din Comitetul acestor Conferințe, în calitate de membru, în care își are reprezentanți, precum și cu Asociația Teologică Penticostală Europeană. Pe plan mondial, participă la Conferințele Penticostale Mondiale. Relații speciale întreține cu organizația Penticostală Mondială "Church of God", cu sediul la Cleveland (Tennessee) - S.U.A., datorită mai multor asemănări doctrinare și organizatorice.

Denumirea oficială
CULTUL PENTICOSTAL sau BISERICA LUI DUMNEZEU  APOSTOLICA.

Scurt istoric:

Cadrul istoric și religios în care apar penticostalii coincide cu începutul secolului XX și mediul baptist. Întemeietorul penticostalismului modern a fost Carol Parham, un păstor baptist din California. El a început să predice o "nouă revărsare a Duhului Sfânt" sau o nouă Cincizecime (Pentecostes = Cincizecime, momentul pogorârii Duhului Sfânt, la cincizeci de zile după învierea Domnului, de unde și numele de penticostali). Astfel susținea că Duhul Sfânt s-a și pogorât deja peste 13 persoane la 3 ianuarie 1901. Destul de rapid, cultul s-a răspândit și în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, prin păstorul luteran Johann Paul, convertit la noua doctrină ți care a devenit conducătorul sectei în Germania. Penticostalii își revendică originea în însăși întemeierea Bisericii creștine la Pogorârea Duhului Sfânt, mai ales prin practicarea "vorbirii în limbi". În funcție de locul unde se află, de numărul de membrii sau de tradiții locale, penticostalii sunt cunoscuți sub mai multe denumiri: Credința apostolică, Adunarea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, Biserica Penticostală a Sfinților, Biserica Evangheliei Depline, Biserica Salem și altele. Prima publicație "Vestitorul Evangheliei" a fost editata la Akron, în statul Ohio. În momentul de față sunt răspândiți în toata lumea, au comunități destul de mari în America Latină și în Africa. Desfășoară o misiune foarte activă prin mijloace moderne, au peste tot locașuri de cult moderne, se ocupă cu educația copiilor și tineretului, au înființat orfelinate, case pentru bătrâni, institute de dezalcoolizare, tipăresc reviste, cărți, iar "misionarii" desfășoară un intens prozelitism, penticostalii fiind astăzi una dintre cele mai active și mai mari mișcări religioase pe plan mondial.

Apariția în România

Ideile penticostale au pătruns în țara noastră din Ungaria. Primul român, considerat întemeietorul penticostalilor la noi, a fost arădeanul Pavel Budeanu, plecat înainte de 1910 în America, unde a ajuns în contact cu penticostalii si a îmbrățișat doctrina lor. Întors în țară, cu sprijinul unor maghiari mai înstăriți a întemeiat prima comunitate. Un alt personaj important a fost pastorul baptist Ioan Bododea din Brailița, care, atras de "vorbirea în limbi", abandonează baptismul și se intitulează "șeful" Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolică. Traduce o profesiune de credință penticostală intitulată "Declararea fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu", inițiază doua tipărituri "Glasul adevărului" și "Știința sfinților". În 1925, prin decizia Ministerului Cultelor și Artelor, au fost interziși în România, dar, cu toate acestea, au funcționat clandestin; au fost scoși în afara legii și în anul 1942. O parte din ei s-au organizat în cadrul cultului baptist, în timp ce alții, în ascuns, își țineau adunările noaptea. În 1945, într-o conferință la Arad, s-a decis înființarea Asociației Religioase Penticostale și reeditarea revistei "Vestitorul Evangheliei". În fruntea asociației a fost ales Gheorghe Bradin, ca președinte. În 1949 existau trei organizații: Asociația "Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală", asociația "Creștinii botezați cu Duhul Sfânt" și asociația "Ucenicii Domnului Isus Hristos". În 1950 au primit recunoașterea juridică sub numele de Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea Apostolică. După 1989, prin reîntoarcerea unor penticostali plecați în Apus și prin înlocuirea capilor "compromiși", mișcarea penticostală a devenit mult mai activă.

Doctrina

Între cele mai importante învățături ale penticostalilor, pe lângă cele menționate la început și care sunt comune tuturor cultelor neoprotestante, putem aminti: traducerea penticostală (versiunea Cornilescu) a Bibliei singura admisă, Duhul Sfânt ca temelie a concepției penticostale și Botezul cu Duhul Sfânt care se poate primi și prin punerea mâinilor; atunci când botează cu apă practică o singură afundare. Cina Domnului se oficiază cu azimă și must. Practică "spălarea picioarelor", conducătorii sunt pastorii și diaconii, respectă duminica și alte sărbători, mântuirea se realizează prin Harul lui Dumnezeu, faptele bune (milostenia) au valoare mântuitoare, cred în împărăția de 1000 de ani pe care Hristos o va întemeia împreună cu credincioși adevărați. Practică "vorbirea în limbi" si "tălmăcirea limbilor", date prin Duhul Sfânt.

 

SUS

 

 

 

Exemple spirituale

 

  1. Hotărâre.

 

Noi vom dovedi angajamentul pentru Hristos prin ordinea spirituală pe care o vom practica. Vom dovedi angajamentul nostru față de Trupul lui Hristos prin loialitatea noastră pentru Dumnezeu și prin angajamentul nostru față de Biserica Sa. Vom demonstra angajamentul nostru în a lucra pentru Hristos printr-o bună administrare a darurilor și slujbelor încredințate.

 

  1. Practica spirituală.

 

Disciplina spirituală invocă practici ca rugăciunea, lauda, adorația, mărturisire, post, meditație și studiu. Prin rugăciune noi experimentăm încrederea noastră în Dumnezeu, și recunoaștem dependența noastră totală față de El atât pentru nevoile noastre cât și pentru nevoile altora (Mt. 6:5-15; Luca 11:1-13; Iacov 5:13-18). Prin închinarea noastră personală cât și publică, noi binecuvântăm pe Dumnezeu având partășie cu El și suntem binecuvântați zilnic cu bogății spirituale și creștere în Hristos. Prin postul periodic noi ne apropriem de Dumnezeu, prin a ne supune pe noi înșine sub controlul Duhului Sfânt în toate ramurile noastre de activitate. (Mt. 6:16-18; 9:14-17; Fapte 14:23). Prin mărturisirea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu noi suntem asigurați de iertare Divină (1 Ioan 1:9-10; 2:1-2).  Prin meditația și studiul Cuvântului noi sporim în creșterea noastră spirituală și ne pregătim pe noi înșine în a ajuta pe alții să învețe adevărurile Bibliei (Iosua 1:8; Ps. 1:2; 2 Tim. 2:15).

 

  1. Loialitate față de Dumnezeu și atașament față de Biserică.

 

Viața de ucenic creștin cheamă la deplina ascultare față de Trupul lui Hristos. Noi suntem una cu ceilalți credincioși din Biserică în a adora, a lăuda pe Dumnezeu și a asculta de Cuvântul Său (Mt. 18:20; Ioan 4:23; Evrei 10:25).

Duminica este ziua specială de închinare a creștinilor. Ca ziua Domnului aceasta comemorează învierea lui Hristos din morți și trebuie destinată pentru închinăciune, părtășie, servicii divine, învățătura Evangheliei și proclamare. (Mt. 28:1; Fapte 20:7; Rom. 14:5-6; 1 Cor. 16:2; 2 Cor. 8:1-24). Este datoria noastră de a respecta și prețui pe cei  care Hristos i-a pus mai mari peste noi în Biserica Sa (1 Tes. 5:12-13; Evrei 13:7-17): Liderii trebuie să exercite autoritatea lor prin exemplu propriu și nu printr-o atitudine de stăpân peste turma Domnului (Mt. 20:25-28; 1 Petru 5:1-4). Creștinii nu au dreptul de a participa la vreo societate sau club care au practici  nefondate biblic (1 Petru 4:4; 1 Ioan 2:15-19).

 

  1. Fiind buni administratori.

 

Scriptura încurajează economia și simplitatea, iar risipa și ostilitatea sunt condamnate. (Isaia 55:2; Mt. 6:19-23). Trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu necesită înțelepciune, economie, folosirea binecuvântărilor naturale, incluzând timpul, talentul și banii (Efes. 5:16; Col. 4:5). Toată munca noastră și timpul nostru liber trebuie să onoreze Numele lui Dumnezeu (2 Tes. 3:6-13; 1 Tim. 5:13; 1 Cor. 10:31). Ca buni ispravnici trebuie să folosim darurile noastre spirituale cât și cele naturale în a glorifica pe Dumnezeu (Rom. 12:3-8; Efes. 4:11-16; Mt.  25:14-30; 1 Petru 4:9-11; 1 Cor. 12:1-11; 1 Cor. 12:27-31). Ca niște buni administratori trebuie să recunoaștem că folosirea cu înțelepciune a banilor este o parte esențială a creștinilor în a trăi o viață cumpătată (Mt. 7:11; Iacov 1:17; 1 Cor 4:2).

 

 

Puritatea morală

 

 

 

  1. Angajament.

 

Noi ne angajăm în acele activități care glorifică pe Dumnezeu în trupul nostru și prin care se evită declanșarea în noi a poftelor firii pământești. Vom citi, vom privi și vom asculta acele lucruri care vor avea un efect pozitiv pentru viața noastră spirituală.

 

  1. Glorificând pe Dumnezeu în trupurile noastre.

 

Conform Sfintelor Scripturi trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, iar noi trebuie să glorificăm pe Domnul în trupurile noastre (Rom. 12:1-2;       1 Cor. 6:19-20; 10:31). Acceptarea sau trăirea în păcate ca beția, uciderea, furtul, vrăjitoria, curvia, homo-sexualitatea, ura, invidia, gelozia, bârfa, mânia, vorbe murdare, comportări firești care nu glorifică pe Dumnezeu, etc. sunt interzise. (Rom. 1:24; 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-20).

 

  1. Citind, vizionând, ascultând.

 

Literatura pe care o citim, programele pe care le vizionăm și muzica pe care o ascultăm afectează profund simțurile, gândirea și comportamentul nostru. Un creștin nu trebuie să fie tentat de a privi sau viziona programe ori spectacole de natură demoralizatoare (Rom 13:14; Fil. 4:8). Aceasta determină prin urmare pe creștini să citească, să privească și să asculte acele lucruri care inspiră și instruiesc ființa umană spre un nivel înalt de viață spirituală și morală.

 

  1. Beneficiu spiritual, bunăstarea.

 

Folosirea timpului liber din viața  unui credincios trebuie să fie caracterizat de acele activități care edifică atât individul cât și Trupul lui Hristos (Rom. 6:13; 1 Cor. 10:31-32). În consecință noi avem convingerea că este bine ca un creștin să evite anumite locuri, practici și activități  în special acelea care apelează la firea pământească și care duc la compromiterea mărturiei creștine (2 Cor. 6:17; 1 Tes. 5:21-22; 1 Ioan    2:15-17).

 

 

 

Integritatea Personală

 

 

 

  1. Angajament.

 

Noi vom trăi într-un mod ce inspiră încredere și responsabilitate, manifestând Roadele Duhului  și căutând să manifestăm caracterul lui Hristos în toată comportarea noastră.

 

  1. Responsabilitate și încredere.

 

Un creștin trebuie să fie un om de încredere și în același timp o persoană care să-și respecte cuvântul dat (Mt. 5:37; 1 Petru 2:11-12). Hristos prin învățătura și exemplu Său ne-a arătat că trebuie să iubim pe vrăjmașii noștrii, să cinstim pe frații noștrii și să trăim în așa fel încât prin felul nostru de trăire să fie îndemnați să vină și alții la Hristos (Mt. 5:43-48; Rom. 12:10; 1 Ioan 3:16; Mt. 5:16; 1 Cor. 11:1). Orice lipsă a unei bune comportări în viața noastră va fi judecată de toți care o vor vedea (Mt. 7:16-20; Luca 13:6-9; Ioan 15:1-8). Isus în relația Lui cu alți oameni a demonstrat acceptare, compasiune și iertare (Ioan 8:11; Mt. 9:36; Marcu 6:34; Luca 5:20).

 

 

 

Responsabilitatea familială

 

 

 

  1. Angajament.

 

Noi vom acorda prioritate deplină responsabilității față de familie prin  păstrarea în sfințenie a căsătoriei și prin menținerea ordinei în familie.

 

  1. Priorități în cadrul familiei.

 

Familia ca bază relațiilor umane, este o instituție fundamentală pentru societate și Biserică (Gen. 2:18-24). Ea este de origine Divină fiind instituită de Dumnezeu. Familiile noastre ar trebui să stabilească câteva moduri de devotament familiar și să se străduiască să trăiască și să mențină un mediu creștin în cadrul familiei (1 Tim. 3:3-4; 5:8). Practicarea disciplinelor creștine și a virtuțiilor ei trebuiesc începute din viața de familie (Deut. 6:6-7).

 

  1. Sfințenia căsătoriei.

 

Căsătoria este instituită de Dumnezeu și este o unitate spirituală în care un bărbat și o femeie sunt legați de Dumnezeu pentru a trăi împreună ca unul singur (Gen. 2:24; Marcu 10:7). Din cauza caracterului ei Divin, căsătoria este un angajament pe viață. Împotriva divorțului Biblia are argumente și motivații clare (Mt. 5:32; 19:9) Implicarea sexuală înainte de căsătorie, atât cu viitorul partener de căsătorie, cât și cu o alta persoană este strict interzisă de Scriptură (Exod 20:14; 1 Cor. 6:15-18). Înțelegând sfințenia căsătoriei, partenerii trebuie să se străduiască a menține fericită, armonioasă și sfântă legătura lor. Dacă se vor întâmpla să apară tendințe de divorț, Biserica trebuie să fie aceea care să acționeze repede în a arăta dragoste, ințelegere și sfat pentru a împiedeca aceasta. (Mt. 19:7-9, Mc. 10:2-12; Rom. 7:2-3; 1 Cor. 7:2, 5, 10, 11).

 

  1. Ordinea Divină în cămin.

 

În ordinea lui Dumnezeu, bărbatul este capul familiei, soția fiindu-i dată ca ajutor potrivit, împreună au datoria de a-și educa și crește copiii iar copiii au datoria de a asculta și cinsti părinții. (Gen.1:27,28; 1Cor.11:3; 1Ptr. 3:7) În vederea menținerii armoniei în cadrul familiei, ordinea creată de Dumnezeu în vederea responsabilităților fiecărui membru trebuie respectată (Efes. 5:22-31; Col. 3:18-20; Efes. 6:1-4; Exod 20:12).

 

 

 

Comportare moderată

 

 

 

  1. Angajament.

 

Vom  practica  în  viață  o  comportare  moderată  și  ne  vom abține de la activități și atitudini care ar ofensa pe alții sau care ar conduce la vicii sau înrobire.

 

  1. Cumpătarea.

 

Cumpătarea sau stăpânirea de sine este una din virtuțiile de bază a oricărui creștin (1 Cor. 9:25; Tit 1:8; 2:2). Ea face parte din roada Duhului Sfânt în viața celui credincios (Gal. 5:22-23). Sfintele Scripturi ne învață că toate acțiunile și toată activitatea noastră trebuie să fie sub controlul Duhului (Fil. 4:5-8; Efes. 4:26-29). Exercitarea autodisciplinei reflectă puterea lui Dumnezeu în viața noastră (1 Cor. 9:27; 2 Petru 1:5-11).

 

  1. Comportarea ofensivă.

 

Biblia  ne  arată    noi  trebuie să fim sensibili la nevoile și sentimentele altora, demonstrând prin aceasta dragostea noastră față de ei (Mt. 22:39; Rom. 12:9-21; 13:10; Fil. 2:3-5). Este necesar un control continu asupra comportamentului nostru în așa fel încât să nu jignim pe nimeni (Rom. 14:13-21; 1 Cor. 8:9-13). Toleranța și respectul trebuie să fie caracteristici în relațiile noastre (Rom.  14:2-3; 1 Cor. 8:8; Efes. 4:2; Col. 3:13; 1 Tim. 4:1-5).

 

  1. Adeziune și înrobire.

 

Unul din avantajele primare ale libertății noastre în Hristos este eliberarea noastră de forțele negative (Ioan 8:32-36; Rom. 6:14; 8:2). Noi suntem sfătuiți a nu ne pune din nou sub robie (Gal. 5:1). Un creștin trebuie să se abțină total de la orice lucru sau orice activitate care ar putea întina trupul nostru care este Templul Duhului Sfânt sau care ar putea domina și înrobi sufletul care a fost făcut liber în Hristos (Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 3:17; 5:11; 2 Cor. 7:1; Iacov 1:21).

 

 

 

Înfățișarea modestă

 

 

 

  1. Angajament.

 

Noi vom demonstra principiile Biblice ale modestiei înfățișându-ne și îmbrăcându-ne într-un mod prin care vom spori mărturia noastră creștină și vom evita mândria.

 

  1. Modestia.

 

Conform cu ideea biblică, modestia este o virtute sprirituală lăuntrică ce dă dezgust la orice este necurat și nepotrivit, asigură control în gândire, se manifestă în conduită și în special în purtare și îmbrăcăminte (Efes. 4:25, 29, 31, 32; 1 Tim. 2:9-10). Modestia include ceea ce se vede în aparența noastră, îmbrăcăminte, vorbire, conduită și poate fi aplicată la toate situațiile.

 

  1. Înfățișare și îmbrăcăminte.

 

Viața noastră, caracterul și imaginea noastră personală sunt reflectate de felul și modul în care noi ne purtăm și ne îmbrăcăm. Sfatul Scripturii în această privință este clar, îmbrăcămintea trebuie să fie modestă și decentă (Rom. 12:2; 1 Tes. 5:22-23; 1 Petru 3:3-4). Ca oameni născuți din nou, avem datoria de a lupta împotriva poftelor firii pământești și de a evita stilul de viață imoral (Gal. 5:13-21; 1 Petru 2:11; 2 Petru 1:4) Frumusețea unui creștin nu stă în îmbrăcăminte extravagantă, purtarea bijuteriilor, folosirea articolelor cosmetice, ci în relația noastră cu Hristos (Iacov 2:1-4).

 

 

 

Obligații sociale

 

 

 

  1. Angajament.

 

Obiectivul nostru este îndeplinirea obligațiilor noastre față de societatea în care trăim prin a fi buni cetățeni și a căuta să corectăm nedreptatea socială prin felul nostru de viață.

 

  1. Fiind buni cetățeni.

 

Învățătura Sfintelor Scripturi precum și ascultarea noastră de Dumnezeu ne obligă a ne comporta într-un mod responsabil ca și cetățeni ai țării în care locuim (Marcu 12:13-15, 17; Rom. 13:1-7; 1 Petru 2:13-17). Sprijinim legea civilă și ordinea, susținem conducătorii noștrii în respect  rugându-ne pentru ei, participând în școli publice, exercitând dreptul de vot în activitățile guvernamentale, etc. Legea lui Dumnezeu este supremă, dar noi ascultăm de legile țării în care trăim până acolo unde contravin cu legile lui Dumnezeu (Fapte 5:29).

 

  1. Corectând nedreptatea socială.

 

Dragostea pentru alții și recunoașterea egalității tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu ne îndeamnă la sprijinul și ajutorarea celor neprivilegiați, flămânzi, neglijați, persecutați, oprimați, etc. (Fapte 10:34; 17:26; Mt. 22:39; Rom. 13:8-10). În toate comportările și activitățile noastre, noi trebuie să fim receptivi la nevoile omenești și împotriva discriminărilor economice și rasiale. Fiecare membru are libertatea să se închine și să participe la activitățile Bisericii, indiferent de rasă, culoare, sex și nivel social sau profesional. (Luca 10:30-37; Ioan 1:17).

 

  1. Protejând sanctitatea vieții.

 

Noi suntem responsabili în fața lui Dumnezeu atât de viața noastră fizică, cât și de a altora. Întrucât Dumnezeu este singurul creator al vieții, numai El are dreptul de a decide când ea se sfârșește (Ps. 31:14; Exod 20:13; Eclesiastul 8:8). Este ferma noastră convingere că abandonarea bătrânilor, debililor mintal, bolnavilor cronici și a altor infirmi, pentru motive personale, aranjamente sociale sau avantaje economice, sunt din punct de vedere moral și creștin un păcat. Chiar mai mult, noi credem că este responsabilitatea noastră ca și creștini de a proteja pământul și resursele lui (Gen. 1:26-29).

 

SUS

 

 

ANGAJAMENTE DOCTRINARE

 

 

1.      Pocăința - Marcu 1:15; Luca 13:3; Fapte 3:19.

 

Pocăința este schimbarea gândirii, a scopului și a poziției în bine față de Dumnezeu. Este o porunca divină și înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de pe căile rătăcitoare a firii umane, căința pentru viața trăită în păcat și recunoștința față de Dumnezeu. O pocăință sinceră mărturisește și părăsește păcatul - Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; Tit 2:11-13; Fapte 2:38. Pocăința transformă întreaga personalitate și schimbarea trebuie să aibă loc în:

1.Gândire - Luca 15:17;

2.Sentimente - 2 Cor. 7:10; 

3.Voință - Luca 15:20.

 

2.      Nașterea din nou - Ioan 3:3; 1 Petru 1:23; 1 Ioan 3:9.

 

Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu și pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, adică din Dumnezeu - Tit 3:5. Transformarea sufletească în ființa omului este efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan 3:3-5; 2 Cor. 5:17., Iacov 1:18.

 

3.      Înnoirea - Romani 12:2.

 

Este transformarea făcută de Duhul Sfânt în inima celui ce crede în Dumnezeu.

 

4.      Justificarea - Rom. 5:1; Tit 3:7.

 

Prin credința în Domnul Isus și acceptarea jertfei Lui Dumnezeu, Tatăl te socotește ca fiind neprihănit - adică fără nici o vinovăție înaintea Lui.

 

5.      Sfințirea

 

5.1. Sfințirea de drept. E darul ceresc în urma faptului de a fi socotit neprihănit de Dumnezeu. Rom. 5:2; 1 Cor. 1:30; 1 Tes. 4:3; Evrei 13:12. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curățit, iertat și născut din nou este considerat ca sfințit de Dumnezeu Tatăl, prin jertfa Domnului Isus Hristos. 5.2. Sfințirea practică - Luca 1:75; 1 Tes. 4:7; Evrei 12:14. Sfințit înseamnă despărțit cu totul de păcat și pus deoparte pentru Sfințirea începe odată cu pocăința și nașterea din nou și este un proces care continuă toata viața. Sfințirea se realizează prin sângele lui Isus, prin lucrarea Duhului Sfânt și prin Cuvânt.  1 Cor. 1:2; 6:10-11; Ioan 17:17; 1 Ioan 1:7; 1 Petru 1:2.

 

6.      Botezul în apă - Mt. 28:19; Mc. 1:9-10; Fapte 8:36-38, Ioan 3:22

Oricine crede potrivit Evangheliei urmează această poruncă biblică, cerând să fie botezat în apă. Se face în numele Tatălui, al Fiului și a Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă - Matei 28:19; Marcu 16:16; Rom. 6:3-4; Fapte 10:47. Doctrina Bisericii Penticostale nu învață și nu este de acord cu botezul făcut copiilor mici. Copiii mici sunt aduși în Biserică pentru a se cere binecuvântarea Domnului peste ei - Marcu 10:13-16. Botezul a fost poruncit de Isus (Matei 28:19). El însuși a fost botezat (Matei 3:13-16). Dumnezeu a confirmat botezul lui Isus (Luca 3:22), iar ucenicii l-au practicat și învațat (Fapte 2:38-41; 16:33; 19:1-6).

 

7.      Botezul cu Duhul Sfânt

 

După ce inima a fost curățită prin sângele lui Isus și înnoită prin lucrarea nașterii din nou, botezul cu Duhul Sfânt este o umplere cu putere pentru slujire și pentru mărturisirea lui Isus - Mt. 3:11; Lc. 24:49-53; Fapte 1:4-8. Acest botez trebuie cerut și așteptat prin trăirea unei vieții sfinte înaintea lui Dumnezeu. Fapte 1:4-8; 2:4; 19:1-6; 1 Tes. 5:19; Gal. 5:16.Botezul cu Duhul Sfânt este trăirea unei experiențe deosebite cu Dumnezeu de care poate beneficia orice om care a experimentat în viața lui pocăința și nașterea din nou.

 

8.      Vorbirea în alte limbi

 

Este semnul inițial al botezului cu Duhul Sfânt (Ioan 15:26; Fapte 2:4; 10:44-46; 19:1-7.) Ca dar al Duhului Sfânt, vorbirea în alte limbi este o vorbire fluentă, cursivă și inteligibilă. (1 Cor. 14:13-22.) Cel care vorbește în alte limbi este pe deplin conștient. Vorbirea în alte limbi trebuie să fie în contextul unei vieți trăite în sfințenie. Ea trebuie să fie diferențiată de alte vorbiri în limbi care nu sunt inspirate de la Duhul Sfânt.

 

9.      Darurile Duhului Sfânt - 1 Cor. 12:1-11, 28, 31; 14:1.

 

Din Sfintele Scripturi reiese că Duhul Sfânt are daruri pe care El le împarte credincioșilor după cum voiește (1 Cor. 11). Darurile Duhului Sfânt sunt date credincioșilor în vederea lucrării de slujire. Nu toți credincioșii primesc astfel de daruri, însă toți sunt chemati a le dori și a umbla pe calea cea mai aleasă a dragostei.

 

10.  Roada Duhului Sfânt - Rom. 6:22; Gal. 5:22-23; Efes. 5:9.

Roada Duhului este semnul unei vieți sfinte. După ce am devenit copii a lui Dumnezeu trebuie să ne lăsăm cârmuiți de Duhul Sfânt pentru a putea rodi. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt, nu poate fi o viață plăcută lui Dumnezeu. Roada este necesară pentru identificarea relației cu Dumnezeu. (1 Cor. 13:1-3; Mt. 7:20; 1 Ioan 2:9-11).

 

11.  Semne și Minuni

 

Sunt lucrări care aparțin lui Dumnezeu și pe care El le face prin credincioșii aleși în mod special pentru aceasta (Marcu 16:17-20; Rom. 15:18-19; Evrei 2:4).

 

12.  Vindecarea Divină

Este dată prin jertfa Domnului Isus pentru toți cei mântuiți (Ps. 103:3; Isaia 53:4-5; Matei 8:17; Iacov 5:14-16; 1 Petru 2:24). Rugăciunea pentru bolnavi și ungerea cu untdelemn este un așezământ rânduit de Domnul Isus și de apostoli (Marcu 6:12-13; Iacov 5:14-15). Pentru cei care cred, vindecarea intră în același plan de mântuire ca și iertarea păcatelor. De aceea Biblia îndeamnă că în caz de boală credincioșii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamnă că cei credincioși combat asistența medicală, dimpotrivă ei recunosc în ea ca fiind un instrument de vindecare în mâna lui Dumnezeu (Matei 8:16-17; Marcu 2:15-17; 16:17-18; Isaia 38:21). Cauzele bolilor pot fi păcatul, atac din partea diavolului, călcarea unor legi naturale, o pedeapsă a Domnului, bătrânețea, o încercare îngăduită de Domnul. Căile de vindecare pot fi pe cale naturală, prin contribuția noastră cu tratament sau odihnă, sau pe cale supranaturală în urma intervenției spontane a lui Dumnezeu.

 

13.  Cina Domnului - Matei 26:26-29; 1 Cor. 11:23-26.

 

Cina Domnului reprezintă noul legământ în jertfa Domnului Isus, jertfa care a fost dată pentru omenirea întreagă. Cei care participă la acest act trebuie să știe că vrednicia lor este în jertfa Domnului Isus dar se cere și din partea lor o cercetare lăuntrică înaintea acestei lucrări. Actul cinei se poate oficia ori de câte ori este posibil, fără deosebire de zile sau dată - 1 Cor. 11:23-26.

 

14.  Spălarea picioarelor - Ioan 13:4-17; 1 Tim. 5:9-10.

După cină Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi. Acesta nu este doar un obicei tradițional în Israel ci și un act care trebuie practicat în semn de umilință și dragoste frățească, conștienți în același timp că este și un act de slujire (Ioan 13:1-17; Fapte 2:42; 1 Tim. 5:10).

 

15.  Zeciuiala și dărnicia - Gen. 14:18-20; 28:20-22; Maleahi 3:10; Luca 11:42; 1 Cor. 9:6-9; Evrei 7:1-21

 

Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci numai administratori a ceea ce Dumnezeu ne-a dat (Ps. 24:1; 1 Cor. 6:19-20). Dărnicia este o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susțină Biserica și lucrarea Domnului (1 Cor. 16:1; Evrei 7:4-10; 2 Cor 9:7; Luca 6:38). Învățătura Vechiului cât și a Noului Testament arată foarte clar că a zecea parte din venitul nostru aparține lui Dumnezeu ( Maleahi 3:10; Luca 11:42).

 

16.  A doua venire  a Domnului Isus

16.1 Răpirea Bisericii. Isus va veni în văzduh. Cei morți în Domnul vor învia și împreună cu cei vii care sunt copii a lui Dumnezeu vor fi răpiți împreună cu El în nori, după ce în prealabil a avut loc procesul schimbării fizice (1 Cor. 15:52; 1 Tes. 4:15-17; 2 Tes. 2:1). Răpirea este faza care cuprinde venirea secretă a lui Isus în văzduh în vederea răpirii Bisericii Sale (1 Tes. 4:13-17; 5:9; Isaia 26:20; 1 Tes. 1:10; Rom. 5:9). Biserica va fi în cer la nunta Mielului unde va fi răsplătită (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10; 1 Petru 4:17; 1 Cor. 3:10-15).   

16.2. Venirea vizibilă a lui Isus. După nunta Mielului, împreună cu Mireasa Sa, va avea loc arătarea lui Isus pe norii cerului, pentru instaurarea împărației de o mie de ani (Zah. 14:4; 1Tes. 4:14; 2Tes. 1:7-10; Apoc. 20:4; Apoc. 1:7). Isus intervine pentru a salva Israelul și a întemeia Împărăția de o mie de ani, timp în care pământul întreg va fi stăpânit de o pace deplină. În acest timp satan va fi legat (Iuda 14:15; Apoc. 5:10; 19:11-21; 1 Cor. 15:54-55). La sfârșitul miei de ani, satan va fi dezlegat. În urma multor evenimente care vor avea loc în această perioadă va avea loc judecata lui Dumnezeu cu privire la satan și la toți cei al căror nume nu a fost scris în Cartea Vieții. Sentința judecății lor va fi iazul de foc, adică moartea a doua (Apoc.20:7-15). În urma acestor evenimente escatologice, pământul și cerul vor fi reânnoite, pe tot întinsul noului Univers va locui neprihănirea, moartea nu va mai fi,   va începe veșnicia lui Dumnezeu (Apoc. 21:1-5).

 

17.  Viața veșnică

 

Va fi răsplata pentru cei care au trăit o viață sfântă de neprihănire (Matei 25:46; Ioan 10:28; Rom. 6:22; 1 Ioan 5:11-13).

 

18.  Pedeapsa veșnică

 

Va fi plata pentru cei păcătoși care nu au trăit conform voii lui Dumnezeu (Mt. 25:41-46; 2 Tes. 1:8-9; Apoc. 20:10-15).

 

19.  Abținerea totală

De la fumat, droguri și băuturi alcoolice (Efes. 5:18; Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 5:11; 6:10; Gal. 5:21).

 

20.  Mâncare și băutură

Ca și oameni credincioși se cere a fi cumpătați în aceste aspecte (Rom. 14:2-3, 17; 1 Cor. 8:8-13; 1 Tim. 4:1-5).

 

21.  Ziua Domnului - Rom. 13:1-2; 14:5-6; Col. 2:16-17.

Isus a înviat din morți duminica, în prima zi a săptămâni ăi Biserica primară se strângea duminica pentru serviciile divine (Ioan 20:19-26; Fapte 2:1; 20:7; 1 Cor. 16:2).

 

22.  Simplitatea (modestia) - Rom. 12:1-2; Iacov 4:4; 1 Cor. 9:27.

 

Conform cu ideea Biblică, modestia este o calitate spirituală lăuntrică, exteriorizată printr-o trăire cuviincioasă în toate aspectele vieții. Credincioșii trebuie să urmărească a fi un exemplu pozitiv pentru societatea în care trăiesc.

 

23.  A nu aparține unor secte religioase secrete

Ioan 18:20; 2 Cor. 6:14-17

 

24.  Jurământul - Mt. 5:34-36; Iacov 5:12; Ps. 119:106.

 

Jurământul este o mărturie solemnă bazată pe conștiință și se depune în fața instanțelor legale de stat (Evrei 6:16-17).

 

25.  Căsătoria și recăsătoria - Mt. 19:7-9; Mc. 10:11-12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:2, 10-11.

Căsătoria este instituită de Dumnezeu și este legământul dintre un bărbat și o femeie. Prin căsătorie cei doi devin un singur trup și au datoria de a se ajuta și iubi reciproc. Conform Scripturilor fiecare este liber să decidă cine să-i fie partenerul de viață cu o singură condiție, să fie în Domnul (1 Cor. 7:38-39). Căsătoria se oficiază în Biserică numai în urma căsătoriei civile. Nu sunt admise: căsătoria unui credincios cu un necredincios, concubinajul, desfrâul, necurăția, avorturile, prostituția, homosexualitatea și lesbianismul.(Rom.1:22-32; 2 Cor 6:14). Căsătoria nu se poate deslega decât  în cazul când unul din cei doi a căzut în păcat de curvie (adulter) dovedit (Mt. 19:1-12) sau când unul din cei doi soți au încetat din viață. Domnul Dumnezeu urăște despărțirea, așa că ce a unit Dumnezeu omul să nu despărțească. (Gen. 2:18-24; Evrei 13:4; Rom. 7:1-3; 1 Cor. 6:18).

 

26.  Postul

 

Este abținerea de la mâncare și băutură de orice fel pe un timp hotărât de fiecare în parte. El are ca scop însoțirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu.(Mt. 6:16, 17:21; Marcu 2:20; Isaia 58:1-14).

 

27.  Atitudinea noastră față de alte confesiuni religioase

 

 

SUS

 

 

CE CRED PENTICOSTALII

 

"Prea iubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște,

m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința,

care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna" Apostolul Iuda.

 

 

1.      BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ

 

Este compusă din Vechiul și Noul Testament. Este singura autoritate infailibilă în materie de credință (2 Timotei 3.16). Biblia e colecția unor cărți recunoscute și folosite de biserica creștină ca fiind revelația lui Dumnezeu și descoperirea voii Lui față de omenire. Oamenii au vorbit de la Dumnezeu îndemnați de Duhul Sfânt (2 Petru 1.21; Galateni 1.11.12). Biblia se compune din 66 de cărți : Vechiul Testament–39 de cărți, iar Noul Testament–27 de cărți. Ea cuprinde cărți istorice, poetice, și profetice.

Credem că Biblia este autentică din: 

1.) superioritatea învățăturilor ei

2.)descoperirile arheologice care au confirmat că o serie din cele cuprinse în ea – țări, popoare și localități, azi dispărute, – sunt adevărate (descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă din 1947);

împlinirea profețiilor – în mod special cu privire la venirea și viața Domnului Isus. Biblia are aproximativ 40 de autori, care au scris-o în decurs de 1500 de ani. Fiecare autor era condus și inspirat de Duhul Sfânt (Ioan 5.39,46 ; Psalmul 119.11, 105; Deuteronom 4.2).

 

2.      SFÂNTA TREIME

 

Este un singur Dumnezeu veșnic, în trei persoane : Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Marcu 12.29; Isaia 45.21,22; Exod 3.14 Matei 28.19; 1Ioan 5.7; 2Corinteni 13.14).

 

DUMNEZEU TATĂL – este Creatorul tuturor lucrurilor, Duh, Viață, Lumină, Dragoste, Ințelepciune, Dreptate, Adevăr și Sfințenie. El nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea omenească, însă poate fi cunoscut prin Cuvântul Său scris – Biblia. În dragostea Sa cea mare, L-a trimis pe Fiul Său în lume să sufere, să moară pentru răscumpărarea celor păcătoși (Apocalipsa 4.11; Efeseni 3.9; Ioan 3.16; 4 :24; Exod 34.6; Evrei 4.13; Matei 22.37).

 

DUMNEZEU FIUL – a venit să sufere și să ridice păcatele celor ce cred în El, împăcându-ne cu Dumnezeu și dăruindu-ne mântuirea. La trei zile după moartea Sa a înviat. S-a înălțat la cer, stând la dreapta Tatălui și mijlocește pentru credincioși; le pregătește un loc în cer. El va veni a doua oară să ridice Biserica Sa, și va fi Judecătorul viilor și al morților (Ioan 1.29; 1Corinteni 15.3, 4; Evrei 7.25; 9.28; Fapte 10.42).

 

DUMMEZEU DUHUL SFÂNT – este o Persoană reală, ca și Tatăl și Fiul. În lucrarea de mântuire a omenirii, El e locțiitorul Domnului Isus pe acest pământ. Din punct de vedere al autorității și divinității, Duhul Sfânt este egal cu Tatăl și cu Fiul. Doar în planul de mântuire are un rol deosebit. El îl cheamă, îmbracă, conduce și învață pe credincioși. El dă putere credincioșilor în diferite slujbe duhovnicești (Ioan 14.16; Fapte 2.1-4; 13.2; 20.28; Evrei 2.1-4; 9.14; 1Corinteni 2.10; 12.13; Romani 8.9, 16; Ioan 1.32).

 

3.      ÎNGERII

 

Ei sânt făpturi duhovnicești create de Dumnezeu fără păcat și puse în slujba Sa. Ei îndeplinesc diferite slujbe, atât pentru cei chemați la mântuire, cât și pentru cei care au dobândit mântuirea. Ei sânt în același timp împlinitorii voii lui Dumnezeu executând hotărârile Lui în ce privește pedepsirea celor răi (Geneza 19.15; Evrei 1.14; Matei 13.39-41, 47, 50; 25.31). Îngerii nu se căsătoresc și nici nu mor (Luca 20.34-36). Există diferite funcții date de Dumnezeu între îngeri (Iuda 9; Romani 8.38; Efeseni 3.10). Unii îngeri au căzut și sânt liberi, lucrând cu Diavolul în lume, iar o parte din îngerii căzuți sânt legați în adânc (2Petru 2.4; Iuda 6). Sfârșitul îngerilor răi care nu și-au păstrat sfințenia înaintea lui Dumnezeu și au căzut va fi iazul de foc (Matei 25.41; Apocalipsa 20.10).

 

4.      DIAVOLUL sau Satana

 

A fost odata Lucifer aurorei; mândrindu-se a căzut și astăzi e căpetenia îngerilor răi care și-au părăsit locul și au căzut. El amăgește întreaga omenire, e ucigaș, ispititor, înșeală, pârâtor și mincinos. El a fost biruit prin jertfa Domnului Isus și soarta lui și a îngerilor lui e aruncarea în iazul de foc și chinuirea lor în veci (Isaia 14:12-14; Iuda 6; Apocalipsa 13:9; 20:10; Evrei 2:14; Matei 25:4).

 

5.      CREAREA OMULUI ȘI CĂDEREA LUI ÎN PĂCAT

 

Omul a fost creat de Dumnezeu bun, drept și liber (Genesa 1:26-27), creat din țărâna pământului, aceasta fiind un act de creațiune a lui Dumnezeu, și nu o evoluție (Matei 19:4). Omul e format din trei părți distincte:

1.) Duh – partea omului care poate distinge;

2.) Suflet- partea emotivă (Psalmul 42:1-6) – afecțiunea, dorința, voința, emoțiile; 

3.) Trup – supus morții. El conține simțurile și e cortul sufletului și a duhului- va fi înviat din morți.

Omul a fost înșelat de Satan și a căzut în păcat. Căderea sa a atras toți oamenii în păcat. Din această stare omul nu se poate izbăvi singur, decât prin jertfa Domnului Isus. Păcatul, sub orice formă s-ar prezenta, e urmat de consecințe. El este boldul morții și atrage după sine pedeapsa veșnică a lui Dumnezeu (Romani 6:23; 5:12; Eclesiastul 7:29, Genesa 3; Fapte 4:12; Apocalipsa 2:18; Isaia 43:7).

 

6.      HARUL LUI DUMNEZEU 

 

Este bunătatea și dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o prin Domnul ISUS față de cei păcătoși. Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte, binefaceri, sau prin faptele Vechiului Testament, ci numai prin Harul lui Dumnezeu care ne învață (Tit 2:11,12; Ioan 1:17; Efeseni 2:5-9; Fapte 15:11)

 

7.      CREDINȚA (Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18) 

 

(Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18) Conform Noului Testament, credința e tăria adevărului Biblic pe care îl cunoști. Credința e de obârșie divină. Ea se primește de la Dumnezeu prin descoperirea lui, și nu prin concepții și închipuiri omenești. Credința vine în urma auzirii Cuvântului și trebuie să crească (2 Tesaloniceni 3:2; Romani 10:17; Iuda 3; Iacov 2:14-22; 2 Petru 1:1). Ocredința doar intelectuală, așa cum o au și demonii, nu este de ajuns (Galateni 5:6). Cea adevărată cuprinde cunoștința voii lui Dumnezeu și împlicare cu fapta (2 Tesaloniceni 2:13, 1 Petru 1:22) și pentru care adevărați creștini se luptă să o păstreze ca la început (Iuda 3).

 

8.      POCĂINȚA

 

Este schimbarea gândirii, scopului și a poziției față de Dumnezeu. Este un ordin divin și înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de la căile rătăcite, căința pentru viața trăită în păcat și recunoștința față de Dumnezeu. Trebuie să aibă loc o despărțire de păgânitate și faptele păcătoase. Pocăința e adevărată doar dacă e din inimă, sinceră, căutând să îndrepte greșelile comise față de aproapele. O pocăință sinceră mărturisește și părăsește păcatul (Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; 55:7; Plg. 3:39, 40; Tit 2:11-13; Fapte 2:38; Proverbe 28:13). Ea afectează întreaga personalitate și schimbarea trebuie să aibă loc în:

            1. gândire (Luca 15:17); 

            2. sentimente (2 Corinteni 7:10); 

            3. voință (Luca 15:20).

 

9.      NAȘTEREA DIN NOU

 

Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu și pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, din Dumnezeu. Chiar din punct de vedere omenesc nimeni nu se naște pe el, ci e născut. Această trasformare sufletească e efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 3.3-5; 2 Cor 5.17; Tit 3.5). Numele celor născuți din nou sunt scrise în Cartea Vieții (1 Ioan 3.7-10; 1 Cri 13.1-3; Luca 10.20; Ap 20-12).

 

10.  IERTAREA

 

Este un atribut dumnezeiesc, prin care se dovedește bunătatea lui Dumnezeu față de oamenii păcătoși. Cei care se întorc la El pot primi iertarea. Ei trebuie să mărturisească și să părăsească păcatul, rugându-se pentru a fi iertați. Odată păcatul iertat păcătosul se simte ușurat și fericit. Mărturisirea în Biserica locală se face la Păstor și frați ordinați (1 Ioan 1.19; Fp 10.14; Ps 31.1,2; Ap 1.5; Rom 5.9; Is 43.25; 44.22).

 

11.  SFINȚIREA

 

Înseamnă despărțirea cu totul de păcat și punerea de o parte pentru Dumnezeu. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curățat, iertat și născut din nou este considerat ca sfințit prin jerfa Domnului Isus. Pe de altă parte, sfințirea începe odată cu pocăința și nașterea din nou, continuând apoi toata viața. Sfințirea se realizează prin sângele lui Isus și prin lucrarea Duhului Sfânt (1 Cor 1.2; 6.10,11; Ioan 17.17; 1 Ioan 1.7; 1 Pt 1.2). Este opusă voii lui Dumnezeu folosirea alcoolului (Ef 5.18; Pv 20.1; 23.20,30; Isaia 5.11,12; Luca 21.34) și fumatul distrug sănătatea trupului, care e Templul Duhului Sfânt (1 Cor 6.19; Gal 5.19-21).

 

12.  RUGĂCIUNEA

 

Este legătura directă a omului cu Dumnezeu și expresia dorinței după El. Adevarata rugăciune este cea izvorâtă dintr-o inimă curată, și nu învățată pe de rost. Închinătorii adevărați se roagă în duh și adevăr. Păcatele ascunse, când nu îi iertăm pe alții, sau lucrul cerut care nu e după voia lui Dumnezeu, împiedică ascultarea rugăciunii de Dumnezeu. Biblia interzice închinarea la sfinți sau îngeri (Ioan 4.24; Iacov 5.16; Ps 32.3-5; Ap 19.10; Col 2.18).

 

13.  POSTUL

 

Abținerea de la mâncare și băutura de orice fel. El are ca scop însoțirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu. Adevăratul post e acela care izvorește din inima persoanei, și nu acela care îi este impus. O impunere de posturi lungi și istovitoare este contrară voii lui Dumnezeu. Mai presus decât postul prin care cineva își chinuiește sufletul și trupul este postul facerii de bine și milosteniei (Is 58.6,7;).

 

14.  BOTEZUL ÎN APĂ

 

Biserica Penticostală are trei acte de cult: 1) Botezul în apă; 2) Cina Domnului; 3) Spălarea picioarelor. “A boteza” vine de la “baptizo” al limbii grecești, care înseamn㠓a scufunda, a afunda, a înveli cu lichid”. Botezul în apă este poruncit de Domnul Isus. Acest botez îl oficiază păstorii bisericii, celor care cred și vor a-L asculta  pe Dumnezeu. El este simbol al morții față de păcat și al învierii la o viață nouă. Oricine crede potrivit Evangheliei depline urmează această poruncă Biblică, cerâd să fie botezat. Se administrează în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă (Mt 28.19; Mc 16.16; Rom 6.3,4; Fp 10.47). Copiii credincioșilor aduși la binecuvântare (Mrc 10.13-16, Numeri 6.22-27).

 

DE CE TREBUIE SĂ NE BOTEZĂM? 

 

1. este poruncit Mt 28.19 și este planul lui Dumnezeu pentru noi Lc. 7:30;

2. ISUS s-a lasat botezat - Mt. 3:13-16;

3. Dumnezeu a confirmat botezul lui ISUS - Luca 3:22;

4. apostolii l-au practicat și învățat Fp 2.38,41 ; 16.33 ; 19.1-6.

 

15.  CINA DOMNULUI 

 

Este instituită de Domnul Isus prin întemeierea noului legământ și reprezintă jerfa lui pentru omenire. Cei care participă la cină trebuie să știe că vrednicia lor este în baza jerfei lui Isus, dar fiecare este dator să se cerceteze pe el însuși când ia cina. Actul cinei se poate oficia ori de cate ori e posibil, fară deosebire de zile sau date, se oficiază de slujitori investiți pentru aceasta (Mt 26.26-29; 1 Cor 11.13-29).

 

16.  SPĂLAREA PICIOARELOR

 

În timpul cinei, Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor. El nu este doar un obicei tradițional al Israelului. Duhul Sfânt ne adeverește că actul acesta trebuie practicat în semn de umilință, dragoste frățescă și conștient că este un proces de purificare spirituală (Ioan 13.1-17; Fp 2.42; 1 Tim 5.10).

 

17.  RUGĂCIUNEA PENTRU BOLNAVI ȘI UNGEREA CU UNTDELEMN

 

Este un așezământ rânduit de Domnul Isus și de apostoli  (Mc 6.12,13; Iac 5.14,15). Biblia ne arată că bolile sunt cauzate de faptul că păcatul a intrat în lume și e posibil chiar daca cel bolnav nu a păcătuit, boala să fie ca urmare a căderii primului om. Pentru cei care cred, vindecarea intră în același plan de mântuire ca și iertarea păcatelor. De aceea Biblia prevede ca, în caz de boală, credincioșii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamna ca noi combatem știnta sau asistența medicală (Mt 8.16,17; Mc 2.15-17,18; Is 38.21).

 

CAUZA PENTRU BOLI: 1) păcat; 2) atac al Diavolului; 3) călcarea unor legi naturale; 4) o pedeapsă a Domnului; 5) bătrânețea.

 

CĂI DE VINDECARE: 1) naturală: adică cu contribuția noastră prin tratament, odihnă (dar vindecarea numai de la Dumnezeu vine); 2) supranaturală: vindecarea prin intervenția lui Dumnezeu  ca răspuns la rugăciune.

 

18.  BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT

 

Trebuie să facem o distincție între Duhul Sfânt a treia persoană din Trinitate, și botezul cu Duhul Sfânt (darul Duhului Sfânt). La pocăință sunt chemați cei nemântuiți spre a sluji Domnului (Fp 17.30), pe când botezul cu Duhul Sfânt e îmbrăcarea celor născuți din nou (deja mântuiți) cu putere de sus (Lc 24.48,49; Fp 1.8). E o experiență unică deosebită de pocăință și naștere din nou (numai după ele). Semnul inițial al botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în alte limbi (Fp 2.1-4; 10.44-46; 19.1-6). Vorbirea aceasta în limbi (ca dar al Duhului Sfânt) este o vorbire fluentă, curgătoare și inteligibilă, cel care vorbește este pe deplin conștient; nu este în stare de transă sau extaz. Botezul cu Duhul Sfânt este o imbrăcare cu putere de sus pentru a face voia lui Dumnezeu, cu pace lăuntrică și o bucurie de nedescris, cu curaj deosebit de a mărturisi. Acest botez trebuie cerut și așteptat într-o viață sfântă și curată (Mt 3.11; Fp 1.4,5,8; 2.4; 19.1-6; 1 Tes 5.19; Gal 5.16).

 

19.  ROADA DUHULUI SFÂNT

 

Recolta unei vieți sfinte. După ce am devenit copiii lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm cârmuiți de Duhul Sfânt. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt nu poate fi o viață plăcută lui Dumnezeu nici daruri sau lucrare adevarată a Duhului Sfânt. Roada este necesară pentru identificarea relației cu Dumnezeu (Gal 5.22,23; 1Cor 13.1-3; Mt 7.20; 1Iona 2.9-11).

 

20.   DARURILE DUHULUI SFÂNT

 

Darurile Duhului sunt împărțite după voia Sa și ele nu sunt abilități ereditar trasmise (1Cor 12.11). Darurile ajută la propovăduirea Evangheliei. Nu toți credincioșii primesc aceleași daruri, însă toți sunt chemați la a le dori și a umbla pe calea cea mai alesă, a dragostei. Roada Duhului depinde de noi sau trebuie neapărat să o avem pentru a fi siguri că suntem mântuiți, pe când darurile le primim după voia Duhului Sfânt pentru zidirea bisericii, nu pentru slava sau câștigul celui ce le are (1Cor 12.8-11; 28-31; 13.1-3; 14.12,33,39,40; Ev 2.4; Rom 12.6). Chiar dacă în vremurile din urmă vor fi mulți prooroci mincinoși (Mt 24:11) asta nu exclude existența celor adevărați care lucrează și azi după rânduiala exprimată in cap. 12-13-14- din 1Cor.

 

21.  BISERICA LUI DUMNEZEU

 

Este întemeiată de Domnul Isus. Ea îi cuprinde pe credincioșii tuturor timpurilor, care L-au urmat cu credință și pocăință. Înfierea în Biserica adevărată o face Duhul Sfânt, prin nașterea din nou. Termenul de biserică are două sensuri: 1) biserica locală; 2) biserica universală (1Cor 1.2). Capul Bisericii este de a vesti Cuvântul și a realiza aplicarea principiilor Împărăției lui Dumnezeu între oameni (Ef 1.22,23; 5.23-25; Fp 20.28; Ev 12.23; Mc 16.15-20; Rom 14.17). Intrarea în biserică se face în urma pocăinței și a botezului în apă.

 

22.  SLUJBELE DUHOVNICEȘTI ÎN BISERICĂ

 

Dumnezeu a rânduit în biserică diferiți slujitori care, măcar că se deosebesc prin serviciul pe care îl fac, aparțin alături de ceilalți credincioși aceluiași corp spiritual. Dintre acești slujitori fac parte: păstorii, prezbiterii și diaconii. Cei aleși în aceste slujbe trebuie să fie conștienți, ei și biserica, sunt chemați de Domnul. De asemenea trebuie să aibă calități deosebite. Înainte de a fi puși în lucrare, ei trebuie să fie ordinați prin punerea mâinilor și rugăciune (Ef 4.11; 1Cor 12.12-30; 1Tim 3.1-13; 4.14; 5.17; Ev 13.17; 1Tes 5.12; Ez 3.17). Orice alte posibile “ordinări sau investiri” sunt in afara Bibliei și deci neacceptate și condamnate.

 

23.  DISCIPLINA ÎN BISERICĂ

 

Fiecare membru este dator și obligat să primească tot felul de îndemnuri, mustrări și chiar punere sub disciplină, în cazul când se abate de la morala bisericii și de la învățătura sănătoasă a Evangheliei depline. Scopul disciplinei în biserică este să-l ridice pe cel căzut sufletește și să mențină în biserică autoritatea morală, buna rânduială, dragostea și legătura frățească (Mt 18.15-18-; 1Tes 5.14,15; 2Tes 3.14,15). După ce s-a încercat totul pentru însănătoșirea unui membru căzut în păcat și când el nu mai prezintă nici o garanție de viață spirituală, biserica e datoare să-l excludă din sânul ei. Prin excludere, el pierde calitatea de membru.

ABATERI CE IMPUN MĂSURI DISCIPLINARE: 1) morale: minciuna, furt, beție, desfrâu, crimă (Rom 1.28-32; Gal 5:17-19, 1Cor 5.1-3); 2) viața dezordonată (2Tes 3.6-16); 3) lăcomia de orice fel (1Cor 5.11); 4) desconsiderarea autorității bisericii și lucrătorilor ei (Lc. 16.31; 1Tes 5.12,13; Ev. 13.17); 5) absența îndelungată de la viața bisericii (Ev. 10.21); 6) dezbinătorii care lovesc în unitatea biserici (Fap. 20.29,30; 1Ioan 2.19; Tit 3.9,10); 7) învățături false (1Ioan 4.1-6; 2Ioan 7; Gal. 1.9; 2Tes. 2.16-18). Pe cel care se căiește din toată inima de abaterile sale și comunitatea are dovezi că s-a îndreptat, că a fost iertat de Domnul pentru faptele sale, că se supune tuturor rânduielilor și cere să fie reprimit, comunitatea îl poate reprimi. La reprimire, starea sa trebuie examinată cu multă atenție.

 

24.  DĂRNICIA

 

Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci doar administratorii lui Dumnezeu (Ps 24.1; 1Cor. 6.19,20). Dărnicia este o reacție absolut normală față de iubirea lui Dumnzeu. Ea e o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susțină biserica și lucrarea Domnului (1Cor. 16:1; Ev. 7.4-10). Exemplul oamenilor, chiar înainte de Legea Vechiului Testament (Gen. 14.20), în timpul Vechiului Testament (Mal. 3.8-10), și evident al Domnului Isus (Mt 23.23) sunt suficiente pentru cei ascultători. Învățăturile Noului Testament arată foarte clar că lui Dumnezeu îi aparținem cu totul și că adevărați Lui copii au oferit cel puțin a zecea parte din tot venitul lor (Gal. 6.6-8; 1Cor. 16.2; 2Cor. 8.1-8; 9.7; Fp. 20.35; Lc 6.38). Dărnicia nu substitue roada Duhului ci e dovadă a maturități spirituale și un izvor de binecuvântare pentru cel credincios.

 

25.  DUMINICA - ZIUA DOMNULUI

 

În această zi, fiecare credinicos este dator să participe la servicile divine ale bisericii locale, pentru a primi zidirea sufletească. Așa după cum lucruri vechi testamentare erau “umbra lucrurilor viitoare” și aveau să fie implicate în persoana și lucrarea Domnului Isus, tot așa Sabatul (Ez. 20.12) indică spre odihna care se primește prin credința în Domnul Isus. Duminica, Isus a înviat din morți, și biserica primară se strângea pentru serviciile divine (Ioan 20.19-26; Fp 2.1; 20.7; 1Cor 9.27; Ev. 4.1).

 

26.  SIMPLITATEA

 

Biblia ne învață să fim cumpătați și cuviincioși în toate lucrurile. Credincioșii trebuie să urmarească a fi un exemplu pentru societatea în care trăiesc în toate compartimentele vieți (Rom 12.1,2; Iacov 4.4; 1Cor. 9.27; Tit 2:11-13).

Conform Sfintelor Scripturi noi nu avem dreptul de a critica sau judeca rânduielile altor Biserici (Marcu 9:38-40).

 

 

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Romani 4:3

În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea,

n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credință.

Romani 4:13 

Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință.

Galateni 3:7 

Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în

Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.

Galateni 3:14

 

Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu,

și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”

Iacov 2:23

 

Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Ilie, Isaia, Ieremia, Ioan Botezătorul, Apostoli (ucenici Domnului), Pavel și mulți alți.

Au crezut au avut credință că ce a spus Dumnezeu este sfânt Nu au nesocotit cuvântul lui Dumnezeu

Au ascultat întocmai porunca lui Dumnezeu Și au fost socotiți neprihăniți.

 

Nu te va mântui cultul, datina, religia, legea or obiceiuri.

DOAR.

Să ne dea Domnul credință.

 

A Domnului să fie slava în veci de veci.

AMIN.

 

sus