Cele cinci puncte ale Calvinismului

 

 

Adeptii Calvinismului s-au reunit în Olanda la Dordrecht (15 km SE de Rotterdam), în 1618. Acolo au formulat ceea ce numim acum cele cinci puncte ale Calvinismului. Ele se bazeaza pe afirmatii izolate ale lui Pavel, luate din contextul Bibliei si din contextul interpretarii Traditiei nebiblice: Romani (5:10), 2 Corinteni (5:18-19), Efeseni (2:15-16), Coloseni (1:21-22), Romani (3: 24-25). Cele cinci puncte se bazeaza de asemenea pe scrierile timpurii ale lui Augustinus despre predestinare. Autorii celor cinci puncte s-au inspirat din spiritul scolasticismului medieval, reducând relatia lui Dumnezeu cu omul, mântuirea, creatia si întruparea lui Cristos la cinci formule teologice rationaliste si practice. La Dort Protestantismul a dat lovitura de gratie spiritului Bisericii istorice.

 

1. Totala neputinta sau Totala depravare

Pacatosul este mort, orb si surd la lucrurile Domnului. Vointa sa nu este libera; omul pacatos nu poate deosebi binele de rau. Astfel ca omul nu poate niciodata sa aleaga sa-l iubeasca pe Dumnezeu sau sa faca binele. Credinta omului nu îl ajuta la mântuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care el i-a ales spre mântuire. Si e normal sa fie asa, de vreme ce, dupa cadere, omul a decazut complet, si-a pierdut liberul arbitru si a devenit total depravat.

2. Alegerea neconditionata

Dumnezeu a ales, înainte de facerea lumii si prin vointa sa suverana, pe unii spre mântuire. Alegerea sa, potrivit careia unii pacatosi vor fi salvati, nu se bazeaza pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenesti. El nici macar nu alege sa-i mântuiasca pe aceia despre care stia dinainte ca îl vor iubi si asculta. Alegerea nu este determinata sau conditionata de faptele omului. Dimpotriva, Dumnezeu da credinta celor pe care îi alege. Alegerea de catre Dumnezeu a pacatosului, nu alegerea pacatosului de a-l urma pe Cristos, este singura cauza a mântuirii. Aceasta trebuie sa fie asa, de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, vointa si intelectul fiindu-i profund depravate.

3. Mântuirea speciala sau Iertarea limitata

Lucrarea lui Cristos avea ca scop sa-i mântuiasca doar pe cei alesi de dinainte de facere. A asigurat mântuirea celor alesi prin rascumpararea pacatului lor în procesul alegerii neconditionate. Dar nu exista nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toti oamenii sunt pacatosi si trebuie sa fie sortiti pierzaniei. Totusi, datorita unor ratiuni cunoscute doar de el, Dumnezeu a ales o mâna de oameni pentru a-i mântui. Ceilalti merita în egala masura pedeapsa divina, dar Dumnezeu a gasit potrivit sa mântuiasca doar pe câtiva, datorita ratiunilor sale oculte.

4. Harul irezistibil

Lucrarea Sfântului Spirit adreseaza o chemare speciala celor alesi. Aceasta chemare îi duce inevitabil la mântuire. La fel cum cei alesi sunt selectati de Dumnezeu, nu mântuiti prin alegerea lor de a deveni precum Cristos, tot asa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu - chemarea Spiritului. Chemarea sa nu poate fi refuzata. Pacatosul nu are nici o alegere. Spiritul îl forteaza pe pacatos nu numai sa creada, dar si sa coopereze cu vointa divina.

5. Perseverenta sfintilor

Cei alesi, sunt mântuiti de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le stearga numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gând, sau dorinta nu poate sa îi îndeparteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pâna la capat. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodata în aceasta viata daca sunt cu adevarat alesi, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mântuirea sa. Dar si asa cei alesi de Dumnezeu sa fie pierduti de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Cainta, caracterul lor, faptele bune sau credinta în Cristos, nu le sunt de nici un folos.