Caracterul Evangheliilor

 

Dincolo de aparenta lor deosebire în tratarea sau aranjarea detaliilor, cele patru Evanghelii se bucură de o extraordinară unitate. Din această cauză, nu puţini au fost aceia care au încercat să combine conţinutul celor patru biografii ale Domnului Isus într-un fel de „Armonie a Evangheliilor", mai scurtă ca lungime şi cu evenimentele vieţii Domnului Isus aranjate într-o cronologie definitivă. În ciuda strădaniilor, acea „unică" biografie s-a încăpăţînat să nu apară. Singurul lucru realizat a fost acela de a arăta că cele patru Evanghelii sînt autentice prin felul în care se verifică una pe alta.

 

De fapt, nu este bine şi nu este nici înţelept să căutăm să „unificăm" Evangheliile. Ele nu ne-au fost date cu scopul acesta. A încerca să le combini într-o scriere unică, înseamnă a fi de acord să laşi afară tocmai acele deosebiri care le dau identitatea specifică. Cu siguranţă că Duhul Sfînt nu le-a inspirat pentru ca ele să fie apoi „editate" de noi. Ceea ce au scris Evangheliştii nu trebuie alterat în nici un chip. Matei, Marcu, Luca şi Ioan, am putea spune noi, au fost un soi de scriitori „impresionişti". Relatările lor nu sînt nici cronici istorice şi nici jurnale zilnice ale Domnului Isus. Ele sînt un fel de portrete pictate cu creionul. Intenţia celor care le-au scris nu a fost aceea de a ne lăsa fişe cu date cronologice, ci aceea de a face o descriere a vieţii Aceluia care a venit din cer ca să mîntuiască pămîntul.

 

A încerca să persişti în lucrarea de armonizare a Evangheliilor înseamnă a-ţi risipi zadarnic ani preţioşi de studiu. Despre un astfel de „perseverent" încăpăţînat din Anglia se spune că ar fi primit următoarea replică din partea unui comentator caustic: „El este cu adevărat un „soi rar de slujitor al Bisericii", care îşi cheltuieşte timpul şi puterea pentru a împăca patru oameni care nu s-au certat niciodată". Totuşi, de ce găsim în Noul Testament patru Evanghelii?

 

1. Noi credem că Dumnezeu ne-a dat nu una, ci patru Evanghelii, pentru a ne stîrni interesul şi curiozitatea. În acest context este bine să ne amintim că Noul Testament este singura carte din lume în care doctrinele sînt prezentate sub forma unei înşiruiri de „scrisori". Epistolele, departe de a fi expuneri formale şi academice, sînt scrieri pline de viaţă, de intrigă şi de evenimente care sînt parcă acolo tocmai pentru a ne capta interesul şi pentru a ne face să pătrundem şi să reţinem mai uşor „tainele" vieţii creştine.

 

În mod asemănător, faptele vieţii Domnului Isus, pe care se întemeiază întreaga credinţă creştină, sînt aduse înaintea ochilor noştri, nu prin enumerări plictisitoare, ci prin patru expuneri vii, puţin diferite una de alta, dar toate înfăţişînd aspecte fascinante din existenţa uimitoare a Fiului lui Dumnezeu.

 

Pe lîngă aceasta, este mai bine că sînt patru Evanghelii, nu numai una singură şi pentru inima îndrăgostită de cer. Ea poate astfel să-L vadă mai bine în toată frumuseţea Lui pe Acela care s-a coborît din slavă pentru a ne duce pe toţi acolo. Pe biroul unui prieten care îşi iubeşte foarte mult soţia, chiar în faţa ochilor lui, se găseşte un suport de fotografii în care sînt montate, nu una, ci patru fotografii ale ei. L-am întrebat de ce le-a aşezat toate în acelaşi loc. Mi-a răspuns simplu că nu a putut să se oprească la una singură dintre ele. În mod singular, fiecare dintre ele redă ceva caracteristic din figura celei iubite. Există zile cînd una dintre poze îi mîngîie mai mult inima. Alteori, o alta îi este mai dragă. Deşi mintea a încercat să facă o selecţie, inima nu a fost mulţumită decît atunci cînd toate patru au fost păstrate împreună.

 

Oare inima noastră nu se află în aceiaşi postură? Ne-am mai putea lipsi astăzi de vreuna dintre cele patru Evanghelii. Şi dacă am vrea să le micşorăm numărul, pe care am fi gata s-o lăsăm la o parte? Dumnezeu a ştiut că avem nevoie de fiecare dintre ele.

 

2. Există apoi o paralelă fascinantă între specificul celor patru Evanghelii şi chipul celor patru „făpturi vii" arătate în viziunea din începutul cărţii profetului Ezechiel. Cele patru „făpturi vii" sau „heruvimi" sînt descrise de Ezechiel astfel:

 

„Cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur" (Ezechiel 1:10).

 

Leul simbolizează puterea supremă, domnia; omul, inteligenţa cea mai înaltă; boul, slujirea cea mai umilă; vulturul stă pentru plutire maiestoasă pe cer, pentru taină şi pentru divinitate.

 

În Matei ne întîlnim cu Mesia - împăratul („leul")

În Marcu dăm de Robul Domnului venit să slujească („boul")

În Luca îl vedem pe Fiul Omului („omul")

În Ioan ne ridicăm privirea la Fiul lui Dumnezeu („vulturul")

 

Avem nevoie de toate aceste patru imagini pentru a întregi adevărul. Ca Suveran, Domnul Isus a venit să domnească. Ca Rob al Domnului, El a venit să slujească şi să sufere. Ca Fiu al Omului, El a venit să fie părtaş şi să se identifice cu noi. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a venit ca să ni-L arate pe Tatăl şi ca să ne răscumpere întorcîndu-ne acasă. Cît de minunată este această întrepătrundere de caractere - suveranitate şi smerenie; umanitate şi dumnezeire!

 

3. Cifra „4" este importantă şi ca semnificaţie. În limba originală în care au fost scrise cărţile Bibliei, literele aveau şi semnificaţia cifrelor. Din această cauză există o corespondenţă numerică a cuvintelor. De exemplu, cifra „3" şi cifra „7" sînt reprezentative pentru persoana dumnezeirii şi pentru noţiunea de perfecţiune. Cifra „4" este în mod special reprezentativă pentru om ca şi creatură terestră, iar 6 îl reprezintă pe om ca păcătos. Punînd aceste lucruri împreună, înţelegem cum cifra de „666" din cartea Apocalipsei este simbolică pentru „omul păcatului care se dă drept Dumnezeu", Anticristul.

 

Domnul Isus are ca şi corespondent numeric valoarea „111" şi El se va înfrunta cu „666" pentru a reface perfecţiunea creaţiei Dumnezeieşti: „777".

 

Revenind la cifra „4" ca simbol al omului aşezat în circumstanţele terestre este suficient să spunem că aproape toate sectoarele noastre de existenţă sînt condiţionate de ea:

 

a. Orientarea noastră geografică este reglementată de existenţa celor 4 puncte cardinale: Est, Vest, Nord şi Sud.

 

b. Orientarea noastră în lumea înconjurătoare este reglementată de cele 4 dimensiuni: lungime, lăţime, adîncime şi înălţime.

 

c. Există 4 anotimpuri terestre: primăvara, vara, toamna şi iarna; şi tot patru părţi în care este împărţită ziua terestră: dimineata, după-amiaza, seara şi noaptea.

 

d. Cei din vechime şi-au dat seama că trăim într-o lume compusă din patru „elemente" materiale fundamentale: pămîntul, aerul, focul şi apa.

 

e. Tot în număr de patru sînt şi membrii familiei umane: tatăl, mama, fiul şi fiica.

 

f. Şi tot patru la număr sînt şi fazele lunii care reglementează procesiunea calendaristică a lunilor anului.

 

g. Încă de la începuturile omenirii, relatate de cartea Genezei, ni se spune că organizarea societăţii umane ca grup se face după factorul numeric 4:

 

"Iată spiţa neamului fiilor lui Noe:... Aceştia sînt fiii lui… după familiale lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor" (Gen. 10:5, 20, 31)

 

Aceiaşi împărţire după factorul numeric „4" o găsim menţionată de şapte ori în cartea Apocalipsei (Apocalipsa 5:9; 7:9; 10:11; 11:9; 13:7; 14:6; 17:15). Şi în Geneza şi în Apocalipsa, ordinea sau numirea categoriilor este uneori diferită, totuşi, întotdeauna numărul lor rămîne invariabil 4!

 

Numărul „4" aşezat alături de Evanghelii ne trimite cu gîndul la soluţia pe care Dumnezeu o oferă pentru rezolvarea problemei omului.

 

4. Cele patru Evanghelii îmbrăţişează într-un mod semnificativ şi întreaga umanitate în toate compartimentările ei rasiale şi culturale.

 

Matei, aşa cum vom mai avea ocazia să vedem, îşi scrie Evanghelia în mod special pentru evrei.

 

Marcu, însoţitor de călătorie al lui Petru, îşi scrie Evanghelia avîndu-i în obiectiv pe cei care raţionau potrivit cu structura romană.

 

Luca, medicul personal şi însoţitorul lui Pavel, îşi adaptează relatarea la gîndirea greacă.

 

Ioan, a cărui scriere ocupă o poziţie unică datorită faptului că el depăşeşte poziţia istoricului trecînd la aceea a celui care explică semnificaţiile profunde ale evenimentelor vieţii lui Cristos, îşi scrie Evanghelia mult timp după ce celelalte trei erau în circulaţie şi se adresează prin excelenţă Bisericii. Scopul lui Ioan este să dea un răspuns ereziilor apărute în Biserică şi să-L prezinte pe Cristos în toată „maiestoasa Lui dumnezeire". Fără a face deosebiri rasiale, Ioan oferă întregii omeniri „harul şi adevărul" venite prin „Cuvîntul care S-a făcut trup".

 

Încă de mult s-a făcut observaţia că cele trei popoare din vechime - iudeii, Romanii şi Grecii -reprezintă, mai bine ca oricare altele, trei tipuri umane care persistă să convieţuiască în întreaga istorie a omenirii. Ele simbolizează religiozitatea, cultura şi administraţia (în mod special administraţia legală şi comercială). Primele trei Evenghelii au vorbit deci specific atunci şi continuă să vorbească şi astăzi, în timp ce cea de a patra le încununează mesajul oferindu-L întregii lumi pe Cel ce s-a făcut Cuvînt, ca o comunicare dumnezeiască dată omenirii.

 

Este evident că scrierea lui Matei trebuie să fie cea dintîi dintre toate cele patru şi trebuie aşezată chiar la început, întrucît Evanghelia lui „leagă" conţinutul celor două Testamente.

 

La fel de clar este şi că Ioan trebuie aşezat la urmă. Clarificările şi completările aduse de el, la o dată cînd ceilalţi Evanghelişti lăsaseră deja de mult pana din mînă şi cînd istoricitatea lui Cristos fusese suficient de bine înscrisă în cronici, trebuiesc citite ca o lărgire a orizontului dincolo de marginile lumii noastre înspre realităţile şi chemările lumii divine.

 

Este minunat ca Matei, Evanghelia împăratului, să se termine cu învierea, dată ca o supremă dovadă şi încoronare a caracterului mesianic al Domnului Isus.

 

Este minunat ca Marcu, Evanghelia Robului smerit să se încheie cu „înălţarea Celui smerit" spre locul de domnie în slavă.

 

Este minunat ca Luca, Evanghelia omului desăvîrşit în faptă şi caracter să se termine cu promisiunea multiplicării acestei vieţii în rîndul mulţimilor de urmaşi.

 

Este cu desăvîrşire minunat ca Ioan, Evanghelia desăvârşitului Fiu al lui Dumnezeu să se încheie anunţînd tuturor că Domnul Isus va reveni ca să-şi desăvârşească lucrarea începută.

 

În numărul lor de patru, în specificul lor şi în paralelele care le aseamănă şi le contrastează, Evangheliile alcătuiesc o capodoperă de diversitate în unitate. Mesajul lor către lumea noastră este complet şi inconfundabil. La ceea ce s-a scris nu mai este nevoie să se adauge nimic, şi din cele scrise nimic nu trebuie scos afară. În faţa acestei desăvârşiri, mintea noastră se pleacă cu adoraţie şi cu uimire, asemeni celui care, însetat fiind, a găsit apa proaspătă de izvor şi o soarbe cu extatică încîntare.

 

******************************************************