CETATEA SFÂNTĂ

Anul 1975

Binecuvântat să fie din veşnicie în veşnicie Numele lui Dumnezeu căci a Lui este înţelepciunea si puterea, El schimbă vremurile si împrejurările, El descoperă ce este ascuns si adânc, El ştie ce este întuneric şi El este lumina. Slăvit şi lăudat să fie Domnul căci a găsit cu cale să trimită un semnal de deşteptare pentru pregătirea noastră în vederea venirii Sale şi a găsit potrivit să descopere prin Duhul Sfânt starea în care se găseşte Biserica în vremea aceasta şi încercările prin care va avea să treacă poporul, pentru ca cei ce au aţipit să se trezească şi să se pregătească în vederea venirii Domnului Isus. Dacă vom fi găsiţi vrednici, vom avea parte de răsplătirile pe care Domnul a arătat în această lucrare că le-a păstrat celor ce vor răbda până la sfârşit.

Solul ceresc care a fost trimis la mine în spital si mi-a zis: "Vino să vezi cetatea sfântă", m-a dus si mi-a arătat pe o înălţime o cetate zidită în patru colţuri. Cetatea avea 12 porţi de jur împrejur si era lucrată cu multă măiestrie, din pietre scumpe, ce străluceau ca mărgăritarele în soare. Porţile erau câte trei pe fiecare parte a cetăţii. Deasupra porţilor erau mai multe rânduri de odăi, cum ar fi mai multe rânduri de etaje. Ultimul nivel se termina cu nişte turnuri foarte, înalte, ce ajungeau aproape până la nori. în partea din faţă, cum era văzută cetatea, s-a făcut o deschizătură prin care se vedea înăuntru ca într-o odaie ce avea trei pereţi (al patrulea era cel prin care se vedea înăuntru). Cum priveam, am văzut lângă peretele din faţă un altar lung cam de un metru şi jumătate, si înalt de un metru. Altarul era acoperit cu o placă de aur (Exod 30:1-3), iar pe placă, deasupra, era Chipul lui Dumnezeu "stând în picioare, ca o statuie înaltă, în mijloc era o masă, căreia i se zicea Masa Altarului. Mi s-a spus că Altarul, Masa, Chipul lui Dumnezeu si pereţii, au fost poleiţi cu aur curat, că acolo se cobora si se vedea slava lui Dumnezeu (Exod 25:23-24). Din pricina strălucirii si a prezenţei Domnului, tot locul acela era socotit sfânt, numindu-se "Altarul Domnului."

Masa Altarului era acoperită cu o faţă de masă roşie si peste ea mai era o faţă de masă neagră, cu nişte ciucuri foarte mari, si care aproape acoperea faţa de masă roşie. Câţiva bărbaţi, socotiţi bărbaţi de slujbă (bătrânii poporului), stăteau fără nici un respect faţă de Altarul si Masa lui Dumnezeu: şedeau pe masă cu picioarele sub ei (turceşte), şi de acolo l ţineau o predică la poporul care era strâns într-un loc în faţa Altarului, numit "Curtea Altarului". M-am uitat mirată cum cetatea, porţile, odăile si turnurile străluceau în diferite culori si nuanţe, după felul pietrelor din care era construită. Numai Altarul si Chipul lui Dumnezeu nu străluceau, decât foarte puţin. Se vedea că erau poleite cu o strălucire falsă - nu era • strălucirea originală. Poleiala aceea radia foarte puţină lumină, cum ar fi fosforul noaptea. Altarul si Chipul lui Dumnezeu trebuiau să strălucească mai mult decât toată cetatea, dar străluceau puţin din pricina poleirii false, în faţa Altarului era o mulţime marc de oameni - aşa de deasă, că abia puteai să treci prin ea. Poporul era tare nepăsător: oameni vorbeau unii cu alţii, râdeau, unii priveau cetatea, iar alţii priveau la Chipul lui Dumnezeu, dar fără nici un respect - priveau ca la o statuie.

Atunci a apărut Domnul între altar şi popor si a zis: "Vezi ce au făcut bătrânii poporului din sfânta Mea cetate? Tot locaşul sfântului Altar a fost poleit numai cu aur curat ce strălucea, că abia putea poporul să privească strălucirea casei Mele si a Chipului Meu. Acum, tot aurul l-au schimbat cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai aibă nici o teamă de Numele Meu. Dar nu numai atât au făcut bătrânii poporului; au făcut mai mult decât atât: pe robii Mei, care păzesc mărturia adevărată si se tem de Mine, i-au îndepărtat de la Altarul Meu, i-au dat la o parte şi i-au împins la ţărâna pământului, de unde strigă la Mine să le apăr pricina, în schimb, iată pe cine ţin ei aproape de Masa Altarului!" Atunci au apărut, aproape de Masa Altarului, câteva bănci şi pe ele stăteau nişte bărbaţi copleşiţi de tot de somn. Ei apăreau nişte oameni lumeşti: nici la îmbrăcăminte, nici la înfăţişare nu aveau nimic să arate că sunt nişte credincioşi. Atunci Domnul a zis: "Aceştia sunt oameni care şi-au lepădat credinţa si mărturia cugetului curat. Iată pe cine ţin ei aproape de Masa Altarului." Mai la o parte, lângă Masa Altarului, era un grup de fete, care mai de care mai după moda lumii: unele cu capul gol, cu cocuri mari, sau cu părul tăiat, cu rochii scurte si toate stăteau foarte nepăsătoare. Atunci Domnul mi-a zis: "Acestea sunt fiicele destrăbălate ale Sionului. Iată pe cine ţin ei aproape de Masa Altarului. O mânie aprinsă Mi s-a ridicat până în nări si nu pot să-i mai sufăr, de aceea, în curând Mă voi judeca cu ei."

Domnul m-a dus să văd unde sunt robii Lui. Trecând după Domnul prin Curtea Altarului, am văzut că o porţiune era pavată si unde nu era pavată, era numai ţărână si acolo, pe la margini si prin locuri mai ascunse, pe genunchi, cu faţa la pământ, erau robii Domnului si plângeau, în timpul acesta bătrânii de la Masa Altarului luau săgeţi si aruncau cu ele în robii Domnului, care sub loviturile lor gemeau si plângeau si mai tare. Atunci Domnul a zis: "Din pricină că robii Mei sunt îndepărtaţi de la Altar si trebuie să geamă sub loviturile lor, strigătele lor au ajuns până la Mine si Mă voi scula să-Mi apăr pricina; totuşi Mărturia Mea este păstrată dreaptă. Acum haideţi să vedeţi cum era Slava Casei Mele la început si cum strălucea ca aurul curat." Ne-a dus într-un loc pe o ridicătură unde era o deschizătură foarte mică; de acolo se putea vedea Slava Domnului cu aşezămintele de la început la Altarul Domnului şi-n Cetatea Sfântă. Privirea mea a fost atrasă întâi de Chipul lui Dumnezeu, care strălucea aşa de puternic încât de strălucirea Lui, a trebuit să-mi plec capul jos cu frică si am simţit puterea Duhului Sfânt si am zis: "Da, Chipul lui Dumnezeu reprezintă puterea Duhului Sfânt si prezenţa Domnului deasupra Altarului." Pereţii Altarului erau toţi poleiţi cu aur si pe masă era o pâine albă, mare - parcă erau trei pâini si totuşi era numai una, crescută tare si rumenă. Mi s-a spus că reprezintă puterea din Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Faţa de masă nu era nici roşie, nici neagră cu ciucuri, ci era albă si avea pe margini o tivitură cu fir auriu. Câţiva bărbaţi puşi după rânduială lui Dumnezeu, rupeau pâinea si o împărţeau la cei sinceri ce se apropiau cu frică de Altarul Domnului si cu frică luau bucata de pâine si o strângeau la piept ca pe o merinde. Aceştia erau foarte puţini faţă de mulţimea mare adunată în Curtea Altarului.

Atunci s-a auzit o voce care a strigat: "Scris este: Dumnezeu trebuie să strălucească în Sion, pentru ca poporul care priveşte Slava si Chipul lui Dumnezeu să stea cu frică si cutremur în Casa Domnului." Domnul a zis: "Aceasta este strălucirea Casei Mele în orânduirile drepte si aşezămintele dintâi, dar ei au schimbat strălucirea Slavei Mele cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai stea cu frică, ci nepăsător, si de aceea mă voi judeca cu ei."

Atunci s-a auzit o strigare si şapte îngeri au apărut cu şapte trâmbiţe. Când primul a sunat din trâmbiţă, un glas a strigat: "Vino şi vezi!" A apărut un cal alb si o fiinţă îmbrăcată în alb călare pe cal, care a pornit pe pământ. Apoi, la a doua trâmbiţă, a apărut un cal roşu, care venea într-o alergare iute, gata de luptă. Aşa un zgomot făcea calul acesta înaintea lui, pe rotocolul pământului, încât oamenii ieşeau din case cu mâinile în cap, ţipând de groază, şi animalele fugeau şi ele si se ascundeau. Pe unde trecea calul roşu, aşa zdrobea cu copitele pământul, încât, în urma lui rămâneau oraşe sate nimicite, sânge si groază mare.

Când îngerul cu a treia trâmbiţă a sunat, voce a strigat: "Vai, vai, vai, vai de lucrătorii fărădelegii care au pângărit Slava Casei Mele, că-n mânia Mea Mă voi judeca cu ei şi-n urgia Mea îi voi zdrobi, fiindcă ei sunt de vină că poporul a ajuns în starea de adormire si de nepăsare în care se găseşte, că nu l-au hrănit din pâinea aleasă pusă pe Masa Altarului ci le-au dat învăţătură după inima lor. Casa Mea trebuie să treacă prin foc, pentru ca să capete din nou strălucirea adevărată." Atunci s-a strigat: "Vino şi vezi." S-a produs un cutremur si de cutremurul acela a început să cadă poleiala falsă de pe pereţi şi de pe Chipul lui Dumnezeu. Bărbaţii de la masă au dispărut şi feţele de masă au căzut amândouă. Era o mare neorânduială şi cei ce au privit nepăsători la Casa Domnului, au început a se împrăştia şi a se ascunde de frica Domnului, zicând: "Vai, ce a ajuns Casa Domnului."

Când au sunat al patrulea şi al cincilea înger din trâmbiţe, mi s-a arătat ce se petrece pe pământ, dar nu mi-a mai rămas în minte mai mult decât că am zis: "Sunt lucruri scrise în Apocalipsa; Dumnezeu împlineşte ce-i scris asupra locuitorilor pământului." După aceea, al şaselea înger a sunat si s-a auzit o strigare: "Prigoana credincioşilor!" Toţi credincioşii au fost strânşi si o lege nouă a fost citită, că vor fi liberi să-şi manifeste credinţa, dar numai în condiţiile puse de ei. între altele, s-a spus si că să nu se mai facă deosebire între unii si alţii, să fie toate cultele la fel, să nu se ţină mai sfinţi unii decât alţii, să nu se deosebească de lume cu nimic, nici prin îmbrăcăminte; nimeni nu mai are voie să atragă atenţia la cineva să se poarte cuviincios sau să mustre pe cineva când păcătuieşte. Fiecare e liber să facă ce vrea pe propria lui conştiinţă. Au fost mai multe puncte însă nu mi le mai amintesc. Când s-a terminat de citit, unii din popor au ridicat mâinile în sus si au strigat că ei primesc - că niciodată nu le-a plăcut să se ţină mai sfinţi, mai buni, nici să se deosebească de lume prin îmbrăcăminte.

Câţiva dintre credincioşi s-au ridicat în picioare plini de Duhul Sfânt, spunând că ei nu primesc noile ordine, că ei vor să ţină credinţa aşa cum au primit-o la început si au strigat: "Orice ne-ar costa, noi vom ţine credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna." Mai mulţi din popor au zis atunci că si ei rămân la credinţa cea adevărată. Atunci au luat dintre ei pe câţiva mai însemnaţi, socotindu-i periculoşi si i-au dus, căutând să-i înduplece si cu binele si cu răul ca să primească ordinele date. Le-au promis că dacă primesc noile ordine, pe ei îi vor pune în fruntea poporului; ei să lămurească poporul că s-au convins că sunt bune noile legi. Fiindcă ei nu au cedat, le-au zis că ei au aţâţat poporul si au revoltat pe mulţi: "Acum voi să-i potoliţi, că pe noi nu ne mai ascultă!" dar credincioşii au rămas tari în mărturisirea lor. Atunci, aşa o mânie i-a apucat împotriva credincioşilor, că a început din plin prigoana. Pe cei ce i-au dus, i-au torturat în fel si chip si i-au omorât. Au fost duşi si alţii si au făcut la fel cu ei, dar nici ei nu au cedat. Credincioşii erau urmăriţi, prinşi si duşi la moarte, dar era interesant că din ce numărul martirilor creştea, Chipul lui Dumnezeu a început să-şi capete strălucirea si Altarul -aşezămintele de la început. S-a văzut din nou Masa si faţa de masă albă, cu tivitură de aur, si după ea erau câţiva bărbaţi, pe care nu i-au prins încă, împărţind din pâinea de pe masă la cei rămaşi din popor, care cu frică se apropiau să-şi ia bucata de pâine. După ce o luau, aşa curaj primeau că se duceau singuri si strigau: "Si noi suntem credincioşi! Vrem să murim pentru Hristos ca să se împlinească numărul martirilor si să vină Domnul să ne ia cu El!" Când numărul martirilor a fost mai mare, Cetatea strălucea ca o bijuterie de aur în soare.

Atunci s-a auzit o strigare: "îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţă." Când a sunat trâmbiţa, o voce a strigat: "Răpirea Bisericii!" A apărut un nor alb cam la doi metri de pământ, si credincioşii au început a învia. Ieşeau din pământ ca dintr-o apă, îmbrăcaţi în haine albe si cu părul ca după botez, lins pe cap. Când ieşeau până la jumătate, începeau a striga: "ALELUIA!" şi-şi luau zborul în norul alb. Cei ce au fost în trup şi au fost pregătiţi pentru răpire, au fost transformaţi la clipeală şi s-au înălţat în nor după cei ce-au înviat. Norul a început a se . înălţa în sus şi când s-a îndepărtat mai mult de pământ, norul parcă era un stol de porumbei. Când au ajuns aşa de sus că pământul a dispărut de sub ei, a apărut Domnul. Venea de sus îmbrăcat într-o haină strălucitoare lungă; după picioare si împrejurul Domnului erau valuri de lumină - Chipul Domnului strălucea şi părul capului era ca de aur. Când au ajuns credincioşii aproape de Domnul, un magnet puternic a atras pe credincioşi spre Domnul şi pe Domnul către credincioşi. Aşa strigăte de "ALELUIA" si "OSANA" au fost în văzduh când s-au întâlnit, că văzduhul era ca într-un clocot de strigătele lor. Domnul a schimbat hainele albe ale credincioşilor într-un alb strălucitor, ce arăta ca zăpada când bate soarele pe ea. Domnul a trecut în fruntea lor şi Biserica după Domnul; aşa şi-au luat zborul în sus. Aceasta a fost întâlnirea din văzduh cu Domnul.

Deasupra, era o cetate numai din aur şi în faţă era o poartă mare. Poarta s-a deschis prin mijloc şi de o parte si de cealaltă erau îngeri cu trâmbiţi în mâini, sunând din ele şi strigând: "Biserica a fost răpită! Biserica a fost scăpată din necazul cel mare! Mielul cu sângele Lui a răscumpărat-o de pe pământ!" Biserica striga: "Osana, Aleluia Mielului!" şi aşa au intrat pe poartă. Prin mijlocul cetăţii curgea un râu cu apă limpede si pe marginea râului erau pomi cu roade, iar în mijloc era Domnul. De bucurie că au ajuns acolo, unii au băut apă, alţii au luat si au mâncat din fructele pomilor, alţii au luat harfe si au început a cânta. Atunci m-am gândit ce să fac si eu: să beau apă sau să iau harfa si să cânt, dar imediat mi-a venit în minte Cuvântul scris: când vor întâlni pe Domnul, credincioşii vor zice: "Acesta-i Domnul în care ne-am încrezut! Să ne bucurăm si să ne veselim de mântuirea Lui." Atunci m-am dus la Domnul, m-am prins de haina Lui cu amândouă mâinile si plângând în hohote am strigat: "Isuse, Isuse, atât de mult Te-am dorit pe pământ si atât de mult am dorit ziua ca să Te întâlnesc, să nu fie vis, nici vedenie, ci să fie realitate. Acuma, când văd slava Chipului Tău, Te întreb Isuse cum de m-ai adus la o aşa slavă, că tot ce am făcut noi pe pământ este egal cu nimica faţă de slava ce ai pregătit-o pentru noi; nici suferinţa, nici lipsa, nici martirajul, nici moartea nu sunt vrednice să fie puse alături de o aşa slavă." Şi tot plângeam si întrebam pe Domnul cum de ne-a pregătit o aşa slavă, că noi prea puţin am suferit pentru El.

Domnul ne-a lăsat pe fiecare să ne stamparăm dorul cum am vrut. Din El curgea o putere ca un izvor si noi simţeam cum ne răcoreşte inimile acea putere si am zis: "Da, aşa e scris: că vom fi desfătaţi în totul de plinătatea slavei Lui." Domnul Isus ne-a strâns în jurul Lui si ne-a zis: "Acum, Eu însumi vă voi încinge cu brâie de aur în jurul coapselor" si a venit si ne-a legat cu brâie de aur pe la mijloc: în partea dreaptă le-a lăsat mai lungi, ca nişte cordoane. Când Domnul ne-a legat cu brâiele de aur, aşa o putere din Duhul Sfânt am simţit, că toţi am început a vorbi în limbi cereşti si atât de minunată si frumoasă era acea vorbire, că am simţit că plutim în harul acela. Atunci mi-am zis: "Am auzit pe mulţi credincioşi vorbind în limbi, dar aşa vorbire frumoasă n-am auzit niciodată pe pământ." După aceasta, am fost împărţiţi în şapte. Credincioşii s-au mirat: "Cum, si Biserica răpită mai este împărţită?" si Domnul a spus, că fiecare după cum şi-a sfinţit viaţa si după cum L-a preţuit pe Domnul si a căutat să fie aproape de El, aşa va fi aşezat lângă Domnul. Apoi a apărut o mulţime de cai albi si ne-a spus să ne urcăm pe caii albi, ne-a dat la fiecare o trâmbiţă de aur si ne-a aşezat în şapte cete în urma Lui. Fiecare a văzut atunci unde îi era locul, iar cei ce erau lângă El au avut bucuria de a pune capul pe Domnul si cu mâinile puteau să se prindă de veşmântul Domnului. Aceştia străluceau mai tare, fiindcă ei primeau lumina de la Domnul. Pe măsură ce cetele erau mai departe de Domnul tot mai puţin străluceau. Ultimii, din a şaptea ceată străluceau mai puţin; vedeau pe Domnul doar de la distanţă, deşi erau în acelaşi loc; cum dorim noi acum să fim mântuiţi, aşa era acolo dorinţa în noi să fim mai aproape de Domnul, dar nu se mai putea schimba nimic: fiecare avea locul pe care si l-a pregătit jos pe pământ. Domnul ne-a zis: "Sunaţi din trâmbiţă şi strigaţi: "împărăţia a trecut în mâinile lui Hristos si El va împăraţi!" Toţi au sunat din trâmbiţă şi au strigat: "Aleluia! împărăţia a trecut în mâinile lui Hristos şi El va împăraţi o mie de ani!"

Domnul a trecut înaintea noastră pe un cal alb, iar noi am mers după El până la o poartă care ni s-a spus că nu s-a deschis niciodată si că se va deschide numai când Hristos şi Biserica vor intra pe această poartă. Cu un toiag alb, Domnul Isus a atins poarta si a strigat: "Deschide-te poartă! Biserica e răpită! Hristos a luat împărăţia!" Poarta s-a deschis şi a intrat Domnul cu Biserica în strigăte de bucurie si veselie, încât răsunau ca vuietul de ape multe cântările şi strigătele în cinstea Mielului: "Osana! Aleluia! împărăteşte Domnul domnilor! Aleluia, împărăteşte Hristos Domnul, împăratul împăraţilor, încins cu brâu de aur, brâu de putere, brâu de tărie! Aleluia Mielului, care a biruit si ne-a răscumpărat de pe pământ!" Cuvintele acestea de slavă apăreau scrise pe brâul de aur al Domnului Isus, care Ii era pus în diagonală peste umăr. Şi alte cuvinte de slavă ce nu se pot reda în cuvinte pământeşti.

Pe urmă ni s-a spus să coborâm să vedem ce se întâmplă pe pământ; s-a arătat ce s-a întâmplat pe pământ după răpirea Bisericii: nenorociri mari şi pedepse asupra locuitorilor pământului, încât oamenii au rămas foarte rari. Cei ce au fost buni de luptă, au fost strânşi în jurul unui oraş şi l-au încercuit gata să-l nimicească. Atunci Domnul a spus că oraşul încercuit e Ierusalimul si El se va lupta împotriva celor ce voiau să-l nimicească şi va scăpa Ierusalimul din mâinile lor. Biserica a rămas în văzduh, unde cânta biruinţa Domnului asupra vrăjmaşilor Ierusalimului, Ierusalimul fiind umbrit de puterea Lui. Domnul s-a luptat cu ei si i-a nimicit, îngrămădindu-i pe toţi într-o vale adâncă (ni s-a spus că acea vale, e valea lui losafat) si vor rămânea acolo până se va împlini mia de ani, apoi, acolo va avea loc judecata tuturor. Domnul cu Biserica şi-au luat zborul pe un munte, care s-a spus că e Muntele Sionului. Dacă a fost un munte de pe pământ sau din cer nu ştiu, căci era umbrit de puterea Domnului si era învăluit în lumină, har, bucurie si măreţie, care în cuvinte omeneşti nu se pot descrie. Domnul a spus: "în corpurile în care sunteţi acum, sunteţi asemenea îngerilor - puteţi urca în cer si coborî pe pământ, căci pe pământ a început Domnia de o mie de ani. Biserica a sunat din trâmbiţă si a strigat din nou: "Osana, Aleluia împăratul împăraţilor, Domnul domnilor a luat împărăţia! Pe pământ domneşte pacea! Vrăjmaşii Domnului sunt nimiciţi!"

La aceste cuvinte de slavă, eu m-am trezit; le strigam cât puteam de tare, căci de puterea si de harul acela minunat, nu ştiam unde mă găsesc. Abia după câteva minute mi-am dat seama că mă aflu pe pat în spital. Nu ştiu dacă cineva din salon m-a auzit sau nu, căci puterea Domnului a venit din nou peste mine si mi-a spus: "Iată: du-te si spune robilor Domnului si celor ce vestesc Cuvântul Domnului de la amvoane si păzesc mărturia lui Isus Hristos, să ţină credinţa aşa ca la început, să nu lase adevărul călcat în picioare; să vestească Cuvântul aşa cum este, să ţină sus si tare mărturia adevărată, orice i-ar costa si orice ar suferi, chiar dacă viaţa îi va costa - să ţină sus si tare adevărul, să nu cedeze în faţa vrăjmaşului înăbuşind adevărul. Fiecare să caute să trezească pe alţii pentru a se pregăti, căci răpirea Bisericii se va face în scurtă vreme. Această înştiinţare este dată ca un semnal de deşteptare pentru Biserică, înainte de răpire vor veni greutăţile prin care vor avea de trecut credincioşii, dar când vor începe aceste prigoniri, nu va mai fi zăbavă: în grabă vor urma toate si cei ce se vor deştepta în această vreme si vor ţinea credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna, aşa cum este arătat în Cuvântul Domnului, vor avea parte de răpire, dar cu judecăţi aspre va judeca Domnul pe cei ce au călcat în picioare Cuvântul Adevărului si mărturia lui Isus Hristos si pe cei ce au schimbat strălucirea lui Dumnezeu în strălucire falsă, înăbuşind Adevărul si îndepărtând pe robii Domnului - aşa aspru vor fi judecaţi, cum nici nu se gândesc. Faţa de masă roşie, pe care au pus-o în locul celei albe, este păcatul ce domneşte azi în biserică, iar faţa de masă neagră este făţărnicia cu care caută să acopere păcatul: păcatul nu-i îndepărtează, nu-i scot afară, ci îl acoperă doar cu făţărnicia. Faptul că s-au suit ei si s-au aşezat pe masă, este că au îndepărtat pâinea - hrana poporului, Cuvântul Adevărului - si şi-au luat ei întâietatea si dau învăţătură după placul lor -învăţătură prin care poporul nu poate să crească, să fie trezit în vederea venirii Domnului. Poleiala aceea străină de pe pereţii Altarului si de pe Chipul lui Dumnezeu este forma prin care ei caută să înăbuşe lucrarea Duhului Sfânt, care este strălucirea Casei Domnului, căci mărturia lui Isus Hristos este Duhul proorociei si lucrările si darurile Duhului Sfânt sunt strălucirea adevărată ce trebuie să se vadă la Altarul Domnului. Dar ei au poleit strălucirea adevărată cu o strălucire falsă, lipsită de putere, înlocuind puterea Duhului Sfânt cu forme, programe omeneşti, modernizând credinţa."

"Tu du-te si spune, fie că le va sluji de mântuire, fie că le va sluji de mărturie." înştiinţarea a fost dată pentru trezirea Bisericii.

AMIN.