CETATEA IERUSALIMULUI

ISTORIA CETĂŢII IERUSALIMULUI. Prima referire demnă de crezare asupra cetăţii Ierusalimului se găseşte în Gen. 14:18, unde Melhisedec este menţionat ca împărat al Salemului (adică al Ierusalimului; vezi Gen. 14:18, ). Pe vremea când Israeliţii erau gata să treacă peste Iordan ca să intre în Ţara făgăduită, localitatea se numea (cetatea) Iebusită (Ios. 15:8) sau „Iebus" (I Cron. 11:4). Ea n-a fost niciodată capturată în perioada cuceririi Canaanului de către Iosua şi a rămas în mâinile Canaaniţilor până când David a devenit împărat. Oştirea lui David a asediat Iebusul, l-a luat m stăpânire şi David a făcut din cetate capitala sa (II Sam. 5:5-7; I Cron. 11:4-7). Ierusalimul a servit drept capitală politică a Israelului atât în perioada cât acesta a fost un regat unitar, cât şi mai târziu, în timpul regatului din sud, al lui Iuda. Solomon, succesorul lui David, a zidit Domnului Dumnezeu Templul din Ierusalim (I Împ. 5:8; II Cron. 2:5, vezi articolul TEMPLUL, ), Astfel încât cetatea a devenit, de asemenea, centrul religios al închinării aduse Domnului legământului. Din cauza păcatului lui Israel, în anul 586 în. Hr., Nebucadneţar al Babilonului a asediat cetatea şi în cele din urmă a distrus-o împreună cu Templul din ea (II Împ. 25:1-11; II Cron. 36:17-19). Ierusalimul a rămas o grămadă de moloz până la reîntoarcerea Israeliţilor din Persia, în anul 536 în. Hr., când ei au rezidit atât Templul cât şi cetatea (Ezra 3:8-13; 5:1-6; Neem. 3-4). în vremea N.T., Ierusalimul a devenit din nou centrul politic şi religios al vieţii israelite, în anul 70 d. Hr., după ce David a făcut din cetatea Ierusalimului capitala sa, aceasta a început să capete diverse alte nume, în concordanţă cu caracterul ei: „Sion" (II Sam. 5:7), „cetatea lui David" (I Împ. 2:10), „cetatea sfântă" (Neem. 11:1), „cetatea lui Dumnezeu" (Ps. 46:4), „cetatea Marelui împărat" (Ps. 48:2), „cetatea neprihănită, cetatea credincioasă" (Is. 1:26), „cetatea Domnului" (Is. 60:14), „Domnul este aici" (Ez. 48:35) şi „cetatea cea credincioasă" (Zah. 8:3). Unele din aceste nume sunt nume profetice pentru viitoarea cetate a Ierusalimului.

ÎNSEMNĂTATEA IERUSALIMULUI PENTRU ISRAELIŢI. Cetatea Ierusalimului a avut o semnificaţie deosebită pentru poporul lui Dumnezeu în vremea V.T.

(1)Când Dumnezeu a amintit Legea Sa Israeliţilor la hotarele Canaanului, El a arătat, prin Moise, că, în viitor, El va alege un loc în care „să-l aşeze numele Lui" (Deut. 12:5, 11, 21;14:23-24). Acest loc trebuia să fie cetatea Ierusalimului (I Împ. 11:13; 14:21) unde Templul Dumnezeului celui viu a fost înălţat; astfel Ierusalimul a primit numele „cetatea sfântă", „cetatea lui Dumnezeu" şi „cetatea Domnului". De trei ori pe an bărbaţii Israeliţi trebuiau să călătorească la Ierusalim, să „se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El; la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor şi la sărbătoarea corturilor" (Deut. 16:16; compară cu 16:2,611,15).

(2)Ierusalimul a fost cetatea unde Dumnezeu a revelat Cuvântul Lui poporului Său (Is. 2:3); adică a fost „valea vedeniilor" (Is. 22:1). Mai mult, cetatea a fost locul unde Dumnezeu a împărăţit peste poporul Său Israel (Ps. 99:1-2; compară cu 48:1-3, 12-14). Astfel, când Israeliţii se rugau, ei erau învăţaţi să se roage „cu privirile întoarse spre cetate" (I Împ. 8:44; compară cu Dan. 6:10). Munţii care înconjurau Ierusalimul simbolizau modul cum înconjoară Domnul pe poporul Său în tăria Sa veşnică (Ps. 125:1-2). În esenţă, deci, Ierusalimul a fost un simbol a tot ceea ce Dumnezeu a dorit pentru poporul Său. Cât timp poporul lui Dumnezeu se afla în Ierusalim, ei trebuiau să-şi amintească de puterea suverană a lui Dumnezeu, de sfinţenia Sa, de credincioşia Sa faţă de ei şi de hotărârea Sa veşnică de a fi Dumnezeul lor.

(3)Când poporul lui Dumnezeu a rupt părtăşia cu El, prin idolatria lor continuă şi prin refuzul de a asculta de poruncile Sale (vezi articolul NATURA IDOLATRIEI, ), Domnul a îngăduit poporului babilonian să distrugă Ierusalimul, împreună cu Templul, Îngăduind ca acest vechi simbol al prezenţei Sale printre ei să fie distrus, Dumnezeu făcea cunoscut faptul că El însuşi se îndepărta din mijlocul poporului Său. Să observăm că făgăduirea de către Dumnezeu a unui „legământ veşnic" cu poporul Său a fost totdeauna condiţionată de ascultarea de voia Sa revelată (vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIŢII, ). Astfel, Dumnezeu a prevenit pe poporul Său, din când în când, că ei trebuie să-l rămână credincioşi şi să fie ascultători de Legea Sa dacă doresc să primească în continuare binecuvântările şi promisiunile Sale.

SEMNIFICAŢIA IERUSALIMULUI PENTRU BISERICA CREŞTINĂ. Cetatea Ierusalimului a fost, de asemenea, importantă pentru Biserica creştină.

(1) Ierusalimul a fost locul de naştere al creştinătăţii. Acolo Isus Hristos a fost răstignit şi a înviat din morţi. Tot în Ierusalim Hristos cel înălţat a revărsat Duhul Sfânt peste ucenicii Săi la Cincizecime (Fapte 2). Din această cetate mesajul Evangheliei lui Isus Hristos s-a răspândit „până la marginile pământului" (Fapte 1:8; compară cu Luca 24:47). Biserica din Ierusalim a fost Biserica mamă a tuturor bisericilor şi Biserica de-acasă a apostolilor (Fapte 1:12-26; 8:1). Când a izbucnit controversa în jurul nedumeririi dacă aceia proveniţi dintre Neamuri, care au crezut în Isus, trebuie să fie tăiaţi împrejur, Ierusalimul a fost cetatea unde a fost convocat primul conciliu important al Bisericii, pentru a decide în această chestiune (Fapte 15:1-31; Gal. 2:1-10).

(2)Scriitorii N.T. au acceptat o bună parte din semnificaţia vechi-testamentală a Ierusalimului, dar au schimbat aplicarea ei de la cetatea pământească la cea
cerească. Cu alte cuvinte, pentru ei Ierusalimul-cetatea sfântă, nu mai există aici pe pământ ci în ceruri, unde locuieşte Dumnezeu şi Hristos cârmuieşte la dreapta Sa; de acolo, trimite El binecuvântările Sale şi de acolo va reveni Isus. Pavel spune despre „Ierusalimul cel de sus" că este mama noastră, a tuturor (Gal. 4:26). Autorul epistolei către Evrei arată că, venind la Isus Hristos pentru mântuire, credincioşii se apropie nu de un munte pământesc, ci „de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc" (Evr. 12:22). În loc să pregătească pe pământ o cetate pentru cei credincioşi, Dumnezeu pregăteşte Noul Ierusalim, care are să se coboare într-o zi „din cer de la Dumnezeu... gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei" (Apoc. 21:2; compară cu 3:12). în această măreaţă zi, făgăduinţele legământului lui Dumnezeu vor fi pe deplin împlinite: „Iată, cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeullor" (Apoc.21:3). Dumnezeu şi Mielul vor domni pentru totdeauna pe tronul lor în această cetate sfântă (Apoc. 22:3).

(3) Va mai avea cetatea pământească a Ierusalimului un viitor rol în împărăţia de o mie de ani a lui Dumnezeu? Isaia 65:18 arată spre „ceruri noi şi un pământ nou" (Is. 65:17) iar apoi scrie apăsat „ci..." (sublinierea noastră) Ierusalimul actual îşi va cunoaşte împlinirea lui; restul textului din Isaia 65 vorbeşte despre condiţiile
mileniului. Mulţi cred că atunci când Hristos va reveni ca să întemeieze împărăţia Sa de o mie de ani (Apoc. 20:1-6), El Îşi va aşeza tronul în cetatea Ierusalimului. După judecata de la scaunul de domnie mare şi alb (Apoc. 20:11-15), Ierusalimul ceresc se va coborî pe pământul cel nou şi va deveni centrul împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu (vezi Apoc. 21:2, ).