GENESA l

CREAŢIA

Gen. 1:1 „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul".

DUMNEZEUL CREAŢIEI.

(1) Dumnezeu se revelează în Biblie ca o Fiinţă infinită, eternă, existentă prin ea însăşi, care este Cauza Primordială a tot ce există. Nu a fost niciodată vreun moment în care Dumnezeu să nu existe. Aşa după cum Moise afirma, „înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu" (Ps. 90:2). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a existat din veşnicie şi în mod infinit, înainte de crearea universului finit. El este mai presus, independent şi anterior faţă de tot ce a fost creat în cer şi pe pământ (vezi 1Tim. 6:16, nota; compară cu Col. 1:16).

(2) Dumnezeu Se descoperă ca o fiinţă personală care i-a creat pe Adam şi Eva „după chipul Său" (Gen. 1:27; vezi l:26,'nota). Fiindcă Adam şi Eva au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ei au putut comunica şi avea părtăşie cu Dumnezeu, nemijlocit şi într-o stare plină de iubire.

(3) Dumnezeu Se revelează, de asemenea, ca o fiinţă morală care a făcut toate lucrurile bune şi, prin urmare, fără păcat. După ce Dumnezeu a încheiat creaţia şi a privit tot ceea c'e El făcuse, a văzut că toate erau „foarte bune" (Gen. 1:31). Deoarece Adam şi Eva fuseseră făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ei erau de asemenea fără păcat (vezi Gen. 1:26, nota).' Păcatul a intrat în existenţa umană când Eva a fost ispitită de şarpe sau de Satana (Gen. 3, compară cu Rom. 5:12; Apoc. 12:9).

LUCRAREA CREAŢIEI.

(1) Dumnezeu a creat toate „lucrurile din ceruri şi de pe pământ" (Gen. 1:1; compară cu îs. 40:28; 42:5; 45:18; Marcu 13:19; Efes. 3:9; Col. 1:16; Evr. 1:2;

Apoc. 10:6). Cuvintele „a creat" (ebr. bară) sunt folosite în mod exclusiv pentru o lucrare pe care numai Dumnezeu poate să o săvârşească. Aceasta înseamnă că într-un anumit moment Dumnezeu a chemat la existenţă materia şi substanţa, care nu existaseră înainte (vezi Gen. 1:3, nota).

(2) Biblia descrie ceea ce a creat Dumnezeu ca fiind fără formă, pustiu şi acoperit de întuneric (Gen. 1:2). Atunci universul şi lumea nu aveau forma

şi organizarea de acum. Totul era gol, lipsit de orice vieţuitoare şi de orice sursă de lumină. După această fază iniţială, Dumnezeu a creat lumina care să risipească întunericul (Gen. 1:3-5), a dat formă universului (Gen. 1:6-13) şi a umplut pământul cu vieţuitoare (Gen. 1:20-28).

(3) Dumnezeu a folosit în săvârşirea creaţiei puterea Cuvântului Său. De nenumărate ori se spune: „Dumnezeu a zis ..." (Gen. 1:3, 6, 9, 11, 14, 20, 24, 26).

Cu alte cuvinte, „Dumnezeu a chemat la existenţă cerurile şi pământul"; înainte de a fi rostit cuvântul creator al lui Dumnezeu, acestea nu existau (compară cu Ps. 33:6, 9; 148:5; îs. 48:13; Rom. 4:17; Evr. 11:3).

(4) Toată Treimea, nu numai Tatăl, a avut un rol in creaţie,

(a) Fiul însuşi este Cuvântul plin de putere prin care Dumnezeu a făcut toate lucrurile, fn prologul
Evangheliei lui loan, Hristos este revelat în calitate de Cuvânt veşnic al lui Dumnezeu (loan 1:1). „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El" (loan 1:3). De asemenea, apostolul Pavel afirma că prin Hristos „au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute ...toate au fost făcute prin El şi pentru El"' (Col. 1:16). În fine, autorul epistolei către Evrei afirmă categoric că Dumnezeu a făcut universul prin Fiul Său (Evr. 1:2).

(b) Şi Duhul Sfânt a avut un rol activ în lucrarea creaţiei. Despre El se spune că „Se mişca" pe deasupra creaţiei, protejând-o şi pregătind-o pentru lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. Cuvântul ebraic pentru Duh (ruah) poate fi tradus de asemenea prin „vânt" şi „suflare". Astfel, psalmistul confirmă rolul Duhului când el afirmă: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului si toată oştirea lor prin suflarea (ruah) gurii Lui" (Ps. 33:6). La fel, Duhul Sfânt continuă să fie prezent în susţinerea creaţiei (Iov 33:4; Ps. 104:30).

SCOPUL CREAŢIEI.

Dumnezeu a avut motive precise pentru crearea lumii.

(1) Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul ca pe o manifestare a slavei, măreţiei şi puterii Sale. David spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui" (Ps. 19:1; compară cu Ps. 8:1). Privind la întregul cosmos creat — de la imensa întindere a universului creat la frumuseţea şi ordinea naturii — vom fi copleşiţi de măreţia Domnului Dumnezeu, Creatorul nostru.

(2) Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul pentru a primi înapoi slava şi onoarea ce I se cuvin. Toate elementele naturii — ex. soarele şi luna, copacii din pădure, ploaia şi zăpada, râuri şi izvoare, dealuri şi munţi, animale şi păsări — strigă lauda lui Dumnezeu care le-a creat (Ps. 98:7-8; 148:1-10; Is. 55:12). Cu cât mai mult Dumnezeu doreşte şi aşteaptă să primească slavă şi laudă de la făpturile umane!

(3) Dumnezeu a făcut pământul ca pe un loc unde să poată fi îndeplinite scopurile Sale privitoare la neamul omenesc,

(a) Dumnezeu a creat pe Adam şi Eva după chipul Său astfel ca El să poată avea cu ei o comuniune personală, plină de iubire pentru toata veşnicia. Dumnezeu a conceput omul ca pe o fiinţă triună (trup, suflet şi duh) posedând minte, sentiment si voinţă cu care el îi poate răspunde în mod liber Lui ca Domn şi I se poate închina şi sluji cu credinţă, credincioşie şi recunoştinţă,

(b) Atât a dorit Dumnezeu această părtăşie cu neamul omenesc încât, atunci când Satana a reuşit să-i ispitească pe Adam şi Eva ca să se răzvrătească şi să nu asculte de porunca lui Dumnezeu, El a făgăduit să trimită un Mântuitor ca să răscumpere omenirea din urmările păcatului (Vezi Gen. 3:15, nota), în felul acesta Dumnezeu urma să dobândească un popor al Lui care se va bucura de El, îl va slăvi şi va trăi în neprihănire şi sfinţenie înaintea Lui (Is. 60:21; 61:1-3; Efes. 1:11, 12;1 Petru 2:9). (c) Momentul culminant al scopului lui Dumnezeu pentru creaţie este prezentat în cartea Apocalipsei, unde Ioan descrie sfârşitul istoriei cu aceste cuvinte:.. El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor" (Apoc. 21:3).

CREAŢIA ŞI EVOLUŢIA.

Evoluţia este punctul de vedere predominant, asupra originii vierii şi a universului, oferit de lumea ştiinţifică şi educaţională contemporană. Creştinii care cred în Biblie trebuie să ia în considerare aceste patru observaţii cu privire la evoluţie:

(1) Evoluţia este un efort naturalist de a explica originea şi dezvoltarea universului. Această teorie începe cu presupunerea că nu există nici un Creator divin, personal, care a făcut şi a modelat lumea; potrivit teoriei evoluţioniste, toate lucrurile au apărut printr-o serie de schimbări întâmplătoare care s-au produs cu miliarde de ani în urmă. Susţinătorii evoluţiei pretind că au date ştiinţifice care sprijină ipotezele lor. (2) Doctrina evoluţionistă nu este cu adevărat ştiinţifică. Potrivit metodei ştiinţifice, toate concluziile trebuie să fie întemeiate pe dovezi de netăgăduit oferite de experienţe care pot fi făcute în orice laborator, însă, nu a fost sau nu poate fi născocită nici o experienţă care să confirme teoriile despre originea materiei dintr-un presupus „big bang" originar sau despre dezvoltarea treptată a fiinţelor vii de la formele lor cele mai simple, la cele mai complexe. Prin urmare, evoluţia este o ipoteză fără „evidenţă" ştiinţifică; aşadar, pentru a o accepta trebuie să crezi într-o teorie omenească. Dimpotrivă, credinţa poporului lui Dumnezeu este în Domnul şi în revelaţia Sa inspirată, care afirmă că El este singurul care a făcut toate lucrurile, din nimic (Evr. 11:3).

(3) Este incontestabil faptul că în interiorul diferitelor specii ale lumii vii se produce schimbare şi dezvoltare. De exemplu, unele specii dispar; pe de altă parte constatăm, câteodată, că apar forme noi în interiorul speciilor. Dar nu există nici o dovadă, nici măcar în domeniul geologiei, care să sprijine teoria potrivit căreia o formă a lumii vii s-ar fi dezvoltat din alta. Mai curând, există dovezi care susţin afirmaţia Bibliei potrivit căreia Dumnezeu a creat făpturile „după soiul lor" (Gen. 1:21, 24-25).

(4) Creştinii care cred în Biblie, trebuie de asemenea să respingă şi teoria numită evoluţionism teist. Această teorie adoptă majoritatea concluziilor evoluţionistului naturalist, numai că Dumnezeu a declanşat procesul evolutiv. O astfel de teorie l neagă revelaţia Bibliei care atribuie lui Dumnezeu un rol activ în toate aspectele creaţiei. De exemplu, fiecare verb principal din Genesa l îl are pe Dumnezeu ca subiect, excepţie făcând cel din Genesa 1:12 (care împlineşte porunca lui Dumnezeu versetul 11) şi fraza care se repetă: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă". Dumnezeu nu este un supraveghetor pasiv al unui proces evolutiv; El este Creatorul activ al tuturor lucrurilor (compară cu Col. 1:16).

AMIN