GANDIREA GREACA
La baza acesteia se
afla unele comunitati practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul),
aparute in Grecia incepând cu sec.6 î.C. Este vorba despre un sistem de
credinta care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reincarnari. Dupa
ciclul nasterilor si roata destinului, existenta trupeasca e considerata ca o
pedeapsa. Exilat in corp, sufletul trebuie sa scape de tristul destin al
reincarnarilor si nu poate sa o faca decât prin asceza (adica prin abstinenta
de la consumul de carne). Numerosi filozofi au fost marcati de aceste credinte,
dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor, scopul ramâne acela de
eliberare a sufletului. Incarnarea sufletului apare ca o pedeapsa pe care
sufletul si-a atras-o prin propriile sale greseli; prin urmare reincarnarea
functioneaza in acelasi timp ca o fatalitate de care trebuie sa te eliberezi si
ca o sansa de eliberare. In orice caz, pentru ca aceasta eliberare sa
intervina, e necesara o initiere religioasa sau o constientizare filozofica.
HINDUISMUL
Ideea de reincarnare
se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut
printr-o serie de reinterpretari. Cele mai vechi texte (Rigveda) nu
pomenesc nimic despre aceasta idee. Abia in Upanisad, vechea teorie a
platii a fuzionat cu ideea de reincarnare. Ca urmare, se pot observa unele
influente reciproce intre religia originara, revolutia adusa de Upanisad,
Baghadavad Gita si evlavia populara. In Upanisad, identificarea salutara a
Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât
daca Sinele o rupe cu ciclul infernal al existentei (samsara), adica cu
sirul de reincarnari succesive. Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe pamânt
si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii
occidentali ai unui hinduism deformat. Nu e vorba aici de o noua nastere; omul
se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in
reincarnare, el nu-si schimba decât trupul, pâna ce ajunge la adevarata
libertate, in Nirvana. Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp
in altul este dorinta sau legea karmei. Scopul spiritualitatii hinduse
este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu
brahman. Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului
divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberari din
ciclul reincarnarilor. Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar
nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare. Este aici o mare
diferenta fata de ezoterismul occidental care se considera ca derivând din
hinduism. Pentru Albert Schweitzer, aceasta mistica este legata de o negare a
lumii, de o conceptie pesimista a existentei, foarte apropiata de cea greaca
privind trupul inchisoare; aceasta idee este contemporana cu predominanta ideii
de reincarnare, ea este de asemenea legata de o viziune pesimista a materiei si
istoriei. Ideea de reincarnare este centrata total asupra omului si faptelor
sale.
BUDDISMUL
Buddismul, ca si
hinduismul, crede in existenta unei relatii strânse intre reincarnare si legea
karmei. Sunt totusi numeroase diferente fata de hinduism:
Privind conceptia
eliberarii omul se poate elibera singur de lume si de suferinta. Terapia se
bazeaza pe critica iluziilor legate de dorinta si pe renuntare; ea propune un
demers mai putin mistic, cat psihologic. Accentul nu este pus pe fuziunea cu
brahman, ci pe detasarea care conduce la Nirvana, inteles ca o privatiune de
orice dorinta, ca un calm desavârsit.
Non-permanenta
sufletului; continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie si aparenta. Nu
se are in vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux, o curgere, o
transformare neîncetata. Doar curgerea vietii pare sa asigure continuitatea
reincarnarilor.
Nirvana: in budismul
clasic este definit intr-o maniera negativa. El nu este de fapt nimic, nu este
un loc, el exprima starea de eliberare, de non-dorinta. Dar anumite secte il
vad ca pe locul de beatitudine, de fericire deplina atinsa la sfârsitul
procesului de eliberare de catre individul care a trecut printr-o serie de
reincarnari.
ALTE CURENTE DE GANDIRE
Fara a intra aici in detaliul si
complexitatea tuturor acestor diverse sisteme, s-ar putea mentiona doar câteva
din aceste curente spirituale.
Gnosticismul: este o ipoteza iudeo-crestina alcatuita din mai multe
curente crestine aparute in cursul celui de al doilea secol dupa Cristos.
Printre altele, aceasta ipoteza atribuie lui Cristos teoria dupa care Ioan
Botezatorul ar fi fost Ilie reincarnat.
Cabala ebraica: exista din vremea celui de al doilea secol dupa Cristos,
dar propasirea ei s-a facut intre sec. 13-16. Este o teosofie in forma ebraica.
Cabalistii nu sunt toti de acord asupra ideii de reincarnare. Sunt multe
adaptari succesive, care dau impresia de a te gasi in fata unei compilari
doctrinare, in care reincarnarea isi joaca rolul in functie de problemele care
se ivesc in constiinta populara.
Filozofii moderni: Ideea de reincarnare a atras mult o serie de filozofi
moderni. Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteza, pentru
Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii
extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentata ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul: Reincarnarea se regaseste in curentul spiritist al lui
Allan Kardec (1804-1869). Influenta sa a fost foarte mare in sec.19 si se mai
pastreaza inca reminiscente importante in Brazilia si Filipine.
Rozcrucienii: aceasta secta afirma, printre altele, ca reincarnarea nu
este un simplu fapt de credinta, ci ceva sigur, accesibil capacitatilor oculte
ale initiatului si ca orice fiinta este parte integranta din Dumnezeu (tema
care se regaseste azi in curentul New Age), ca doctrina despre
reincarnare este o explicatie etica multumitoare a nedreptatilor din aceasta
lume; ca reincarnarea si legea de la cauza la efect sunt in perfecta armonie cu
astrologia; ca Cristos a dat ucenicilor sai invataturi despre reincarnare, dar
ca le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta, de unde ar reiesi o
ocultare, o ascundere a existentei reincarnarii timp de 2000 de ani.
Antropozofia: Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei a
trecut prin initierea rozcrucienilor. Se observa la el, ca in toate teoriile
moderne ale reincarnarii, o deplasare de accente si chiar o rasturnare completa
a sensului reincarnarii. Pentru hindus, scopul era de a fi eliberat de fatalitatea
reincarnarilor. Pentru Rudolf Steiner, reincarnarea nu mai este o lege
ingrozitoare a existentei, de care ar trebui sa se elibereze, ci devine un
instrument pozitiv, indispensabil dezvoltarii spiritualitatii si a libertatii.
Nasterea intr-un corp este ceva minunat in sensul biblic al creatiei omului
dupa chipul lui Dumnezeu. Ceea ce alieneaza omul, nu este trupul sau, ci
atitudinea in fata vietii. Suferinta legata de karma destinului provine dintr-o
nepotrivire a sufletului fata de posibilitatile pe care i le ofera viata
actuala. Sufletul trebuie sa fie eliberat de aceasta nepotrivire, dar nu de
corp.
Aceasta conceptie este legata de evolutionismul si ideea de
progres a lui Steiner. Pentru Rudolf Steiner, Cristos constituie
impulsul central si hotarâtor al istoriei mondiale.
