ECLESIASTUL

 

 

Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a eşuat în căutarea lui după fericire. Textul este plin de pesimism şi dezamăgire. Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viaţa lui, trăind la nivelul „de sub soare", şi neţînînd cont de întreaga panoramă a vieţii, a cărei explicaţie este coerentă numai dacă iei în consideraţie dimensiunea ei eternă, căutătorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capătul drumului „cu mîna goală". Dacă vreţi să ştiţi unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogăţie, lux, femei, băutură, cîntece şi veselie, atunci citiţi neapărat această carte. Ea este una dintre cele mai neînţelese şi mai nedreptăţite cărţi din cărţile Bibliei. Cei pesimişti s-au lăudat că au găsit în ea dovada inutilităţii căutărilor umane. Scepticii s-au agăţat de ea ca de o dovadă în sprijinul părerii că după moarte nu mai urmează nimic, ci doar o permanenţă nefiinţare. Alţii au citat-o atunci cînd au vrut să demonstreze că după moarte sufletul „doarme" şi nu este conştient de nimic în intervalul scurs între clipa morţii şi ceasul învierii. În afară de aceşti entuziaşti direct interesaţi, nu se găsesc, mai ales printre creştini prea mulţi oameni care să o citească fără să se mire ce caută ea în Biblie. Pentru mulţi oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cînd nu contravine direct cu învăţătura Noului Testament, este cel puţin bizar şi greu de armonizat cu „întregul" Scripturii. Nădăjduim că rîndurile care urmează îi vor face pe mulţi să-şi schimbe părerea pe care o au despre conţinutul ei.

 

Această extraordinară carte de filosofic poate fi asemuită cu marile lucrări muzicale ale lui Johan Sebastian Bach: ele sînt pline de prăbuşiri şi zvîrcoliri minore, dar se încheie întotdeauna cu înălţătoarele tonalităţi ale gamelor majore.

 

Titlul: În original cartea s-a numit „Kohelet". Acesta este un termen rar al limbii ebraice folosit în Biblie numai în cartea Eclesiastul (1:1, 2, 12; 7:27; 12:8-10). Termenul este un derivat de la „kahal" - a convoca o adunare, a aduna împreună. Sensul titlului este deci: „cel ce se adresează unei adunări, predicatorul". Traducerea greacă Septuaginta foloseşte titlul: Ecclesiaites, de unde s-a derivat numirea pentru Biserică: „eclesia". Numirea românească ar fi trebuit deci să fie: „Cel ce vorbeşte adunării", dar traducătorul a preferat să translitereze titlul din limba greacă.

 

Autorul: Fără îndoială că autorul a fost împăratul Solomon. Cel ce scrie cartea se intitulează pe sine: „Fiul lui David, împăratul Ierusalimului" (Ecles. 1:1). Incursiunile autorului în plăcerile de tot felul (2:1-3), în realizări măreţe (2:4-6) şi într-o viaţă de bogăţie fără asemănare (2:7-10) îl identifică fără echivoc pe Solomon.

 

Data: Solomon a scris această carte la bătrineţe, spre sfîrşitul vieţii lui, probabil în preajma anului 935 î.Cr.

 

Contextul scrierii: Tradiţia evreiască spune că Solomon a scris cartea Cîntarea Cînţărilor în tinereţe, cartea Proverbelor la maturitate şi cartea Eclesiastul spre apusul vieţii, cînd a ajuns să fie copleşit de regrete pentru anii irosiţi în plăcerile cărnii şi în idolatrie (1 Împ. 11).

 

Conţinutul cărţii: Ca să stabilim de la început caracterul acestei cărţi trebuie să spunem că ea nu este o carte „inspirată" de Dumnezeu, dar că autorul ei a fost „inspirat" să o scrie. Nu trebuie să mergem în afara Bibliei ca să aflăm cum gîndeşte lumea. Dumnezeu a vrut ca să ne întîlnim cu gîndirea celor fără Dumnezeu chiar pe paginile Scripturii. Mai mult decît atît, El a vrut să fim în stare să ne confruntăm cu ea. Eclesiastul ne aşează înainte tot ceea ce mintea umană a reuşit să afle în căutările ei după fericire şi după sensul real al existenţei. Argumentele folosite în această carte nu sînt argumentele lui Dumnezeu, ci argumentele minţii umane. Aceasta explică pe deplin apariţia unor pasaje ca acelea din Ecl. 1:15; 2:24; 3:3, 4, 8, 11, 19, 20; 8:15 care sînt într-un contrast flagrant cu tot restul scrierilor sfinte. Solomon îşi descrie incursiunile vieţii lui în căutarea după sens şi valoare. Pentru început, el nu neagă, ci neglijează pur şi simplu dimensiunea transcendentală, şi-şi direcţionează căutările înspre lumea ştiinţei (Ecl. 1:4-11), înspre lumea filosofiei (1:12-18), înspre lumea senzuală a plăcerilor: petreceri (Ecl. 2:1), băutură (Ecl. 2:3), realizări materiale măreţe (2:4-7), bogăţie şi muzică (2:8), femei (2:8). El încearcă rînd pe rînd: materialismul (Ecl. 2:12-26), fatalismul (Ecl. 3:1-15), deismul (Ecl. 3:1-4), religia naturii (Ecl. 5:1-8), avariţia (5:9-6:12) şi chiar moralitatea (7:1-11:8). Toate acestea se dovedesc însă în final: „Deşertăciune a deşertăciunilor, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune şi goană după vînt!" (Ecl. l:2, 14).

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Cuvîntul care caracterizează întreaga carte este „deşertăciune". Scopul nedeclarat al cărţii este acela de a demonstra zădărnicia căutării după fericire în domeniul existenţei vremelnice. Fericirea nu poate fi găsită dacă este căutată ca un scop în sine, pentru că ea nici nu există ca ceva de sine stătător. Fericirea este o stare care însoţeşte o anumită atitudine. Iar atitudinea aceasta este împlinirea voinţei veşnice a lui Dumnezeu. Este important că Eclasiastul leagă apelul său pentru considerarea responsabilităţilor faţă de Dumnezeu de vîrsta tinereţii (!). Cine vrea să trăiască fericit este bine să nu repete căutările inutile ale Eclesiastului şi să înceapă din tinereţe să intre în „dimensiunea" ascultării de Dumnezeu.

 

Cele mai cunoscute şi mai citate versete sînt:

 

„O deşertăciune a deşertăciunilor. Totul este deşertăciune!" (Ecl.l:2).

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui" (Ecl. 3:1).

„Funia împletită în trei nu se rupe uşor" (Ecl. 4:12b).

„Aruncă-ţi pîinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!" (Ecl. 11:1).

„Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei" (Ecl. 12:1).

„Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om" (Ecl. 12:13).

 

Mesajul cărţii: Acest mesaj ar putea fi rezumat în trei afirmaţii:

 

(1) Cînd observi viaţa umană cu ciclurile ei aparent lipsite de semnificaţie (Ecl.l:4-11) şi cu paradoxurile ei inexplicabile (4:1; 7:15; 8:8), ajungi neapărat la convingerea că totul este lipsit de sens şi de semnificaţie, deoarece este imposibil să găseşti în toate măcar un singur scop în jurul căruia să-ţi organizezi existenţa.

 

(2) Cu toate acestea, îţi dai seama că este bine ca viaţa să fie trăită din plin, căci este un dar pe care ţi l-a făcut Dumnezeu (3:12-13; 3:22; 5:18-19; 8:15; 9:7-9), numai că trebuie să trăieşti cu grijă ştiind că...

 

(3) vei da socoteală Făcătorului tău în ziua în care te va chema la judecată (3:16-17; 12:14).

 

Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei care spun că n-avem nevoie de Eclesiastul în Biblie şi că standardul spiritual al cărţii este mult sub nivelul Noului Testament. Lumea de azi este plină de „înfumuraţi super-spirituali" cu iz de superioritate care cad mereu în aceleaşi capcane, repetă mereu aceleaşi căutări iluzorii şi gustă mereu aceleaşi dezamăgiri amare ale păcatului. Toate acestea din cauză că ei n-au citit niciodată o carte atît de scandalos de sinceră ca aceasta şi pentru că ei n-au avut ocazia să asculte un predicator atît de revoltător de onest ca acest Kohelet din vechime.

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

Introducere (1:1)

 

I. Prima predică 1-2

a. Prezentarea tezei de bază: zădărnicia eforturilor şi înfăptuirilor umane (1:2-3)

 

b. Demonstrarea tezei din exemplul experienţei proprii

Lipsa desens a ciclurilor vieţii şi istoriei (1:4-11)

Lipsa de importanţă a înţelepciunii şi filosofiei omeneşti (1:12-18)

Lipsa de satisfacţie din avere şi viaţa de plăceri (2:1 -11)

Lipsa de viitor în perspectiva unei morţi sigure şi necruţătoare (2:12-17)

Lipsa de sens a ostenelii în muncă (2:18-23)

 

c. Concluzia: Mulţumire cu ceea ce avem în clipa de faţă (2:24-26)

 

II. A doua predică 3-5

a. Prezentarea tezei de bază: Problema vieţii şi a morţii (3:1 -22)

b. Neîmplinirile şi dezamăgirile vieţii pe pămînt (4:1-16)

c. Concluzia: Zădărnicia goanei după fericire (5:1-20)

Deşertăciunea ritualului religios (5:1-7)

Realitatea iluzorie a bogăţiei (5:8-17)

Fericirea unui suflet mulţumit (5:18-20)

 

III. A treia predică 6 - 8

a. Prezentarea tezei de bază: Insuficienţa materialismului (6:1-12)

b. Cîteva sfaturi înţelepte (7:1-8:11)

c. Concluzia: Dumnezeu face dreptate pentru tot (8:12-17)

 

IV. A patra predică 9-12:8

a. Prezentarea tezei de bază: Siguranţa morţii, nesiguranţa vieţii (9:1-18)

b. Demonstrarea tezei (10:1-20)

c. Concluzia: Viaţa ca o oportunitate cu responsabilităţi (11:1-12:8)

 

V. Epilog: O prezentare a temei cărţii 12:9-14

a. Ciclurile vieţii (12:9-12)

b. Responsabilitatea vieţii: teama de Dumnezeu şi ascultarea de voia Lui (12:13-14)

 

*********************************