ECLESIASTUL

 

 

Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a eșuat în căutarea lui după fericire. Textul este plin de pesimism și dezamăgire. Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viața lui, trăind la nivelul „de sub soare", și nețînînd cont de întreaga panoramă a vieții, a cărei explicație este coerentă numai dacă iei în considerație dimensiunea ei eternă, căutătorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capătul drumului „cu mîna goală". Dacă vreți să știți unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogăție, lux, femei, băutură, cîntece și veselie, atunci citiți neapărat această carte. Ea este una dintre cele mai neînțelese și mai nedreptățite cărți din cărțile Bibliei. Cei pesimiști s-au lăudat că au găsit în ea dovada inutilității căutărilor umane. Scepticii s-au agățat de ea ca de o dovadă în sprijinul părerii că după moarte nu mai urmează nimic, ci doar o permanență neființare. Alții au citat-o atunci cînd au vrut să demonstreze că după moarte sufletul „doarme" și nu este conștient de nimic în intervalul scurs între clipa morții și ceasul învierii. În afară de acești entuziaști direct interesați, nu se găsesc, mai ales printre creștini prea mulți oameni care să o citească fără să se mire ce caută ea în Biblie. Pentru mulți oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cînd nu contravine direct cu învățătura Noului Testament, este cel puțin bizar și greu de armonizat cu „întregul" Scripturii. Nădăjduim că rîndurile care urmează îi vor face pe mulți să-și schimbe părerea pe care o au despre conținutul ei.

 

Această extraordinară carte de filosofic poate fi asemuită cu marile lucrări muzicale ale lui Johan Sebastian Bach: ele sînt pline de prăbușiri și zvîrcoliri minore, dar se încheie întotdeauna cu înălțătoarele tonalități ale gamelor majore.

 

Titlul: În original cartea s-a numit „Kohelet". Acesta este un termen rar al limbii ebraice folosit în Biblie numai în cartea Eclesiastul (1:1, 2, 12; 7:27; 12:8-10). Termenul este un derivat de la „kahal" - a convoca o adunare, a aduna împreună. Sensul titlului este deci: „cel ce se adresează unei adunări, predicatorul". Traducerea greacă Septuaginta folosește titlul: Ecclesiaites, de unde s-a derivat numirea pentru Biserică: „eclesia". Numirea românească ar fi trebuit deci să fie: „Cel ce vorbește adunării", dar traducătorul a preferat să translitereze titlul din limba greacă.

 

Autorul: Fără îndoială că autorul a fost împăratul Solomon. Cel ce scrie cartea se intitulează pe sine: „Fiul lui David, împăratul Ierusalimului" (Ecles. 1:1). Incursiunile autorului în plăcerile de tot felul (2:1-3), în realizări mărețe (2:4-6) și într-o viață de bogăție fără asemănare (2:7-10) îl identifică fără echivoc pe Solomon.

 

Data: Solomon a scris această carte la bătrinețe, spre sfîrșitul vieții lui, probabil în preajma anului 935 î.Cr.

 

Contextul scrierii: Tradiția evreiască spune că Solomon a scris cartea Cîntarea Cînțărilor în tinerețe, cartea Proverbelor la maturitate și cartea Eclesiastul spre apusul vieții, cînd a ajuns să fie copleșit de regrete pentru anii irosiți în plăcerile cărnii și în idolatrie (1 Împ. 11).

 

Conținutul cărții: Ca să stabilim de la început caracterul acestei cărți trebuie să spunem că ea nu este o carte „inspirată" de Dumnezeu, dar că autorul ei a fost „inspirat" să o scrie. Nu trebuie să mergem în afara Bibliei ca să aflăm cum gîndește lumea. Dumnezeu a vrut ca să ne întîlnim cu gîndirea celor fără Dumnezeu chiar pe paginile Scripturii. Mai mult decît atît, El a vrut să fim în stare să ne confruntăm cu ea. Eclesiastul ne așează înainte tot ceea ce mintea umană a reușit să afle în căutările ei după fericire și după sensul real al existenței. Argumentele folosite în această carte nu sînt argumentele lui Dumnezeu, ci argumentele minții umane. Aceasta explică pe deplin apariția unor pasaje ca acelea din Ecl. 1:15; 2:24; 3:3, 4, 8, 11, 19, 20; 8:15 care sînt într-un contrast flagrant cu tot restul scrierilor sfinte. Solomon își descrie incursiunile vieții lui în căutarea după sens și valoare. Pentru început, el nu neagă, ci neglijează pur și simplu dimensiunea transcendentală, și-și direcționează căutările înspre lumea științei (Ecl. 1:4-11), înspre lumea filosofiei (1:12-18), înspre lumea senzuală a plăcerilor: petreceri (Ecl. 2:1), băutură (Ecl. 2:3), realizări materiale mărețe (2:4-7), bogăție și muzică (2:8), femei (2:8). El încearcă rînd pe rînd: materialismul (Ecl. 2:12-26), fatalismul (Ecl. 3:1-15), deismul (Ecl. 3:1-4), religia naturii (Ecl. 5:1-8), avariția (5:9-6:12) și chiar moralitatea (7:1-11:8). Toate acestea se dovedesc însă în final: „Deșertăciune a deșertăciunilor, o deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune și goană după vînt!" (Ecl. l:2, 14).

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Cuvîntul care caracterizează întreaga carte este „deșertăciune". Scopul nedeclarat al cărții este acela de a demonstra zădărnicia căutării după fericire în domeniul existenței vremelnice. Fericirea nu poate fi găsită dacă este căutată ca un scop în sine, pentru că ea nici nu există ca ceva de sine stătător. Fericirea este o stare care însoțește o anumită atitudine. Iar atitudinea aceasta este împlinirea voinței veșnice a lui Dumnezeu. Este important că Eclasiastul leagă apelul său pentru considerarea responsabilităților față de Dumnezeu de vîrsta tinereții (!). Cine vrea să trăiască fericit este bine să nu repete căutările inutile ale Eclesiastului și să înceapă din tinerețe să intre în „dimensiunea" ascultării de Dumnezeu.

 

Cele mai cunoscute și mai citate versete sînt:

 

„O deșertăciune a deșertăciunilor. Totul este deșertăciune!" (Ecl.l:2).

„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui" (Ecl. 3:1).

„Funia împletită în trei nu se rupe ușor" (Ecl. 4:12b).

„Aruncă-ți pîinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăși!" (Ecl. 11:1).

„Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, pînă nu vin zilele cele rele și pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei" (Ecl. 12:1).

„Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om" (Ecl. 12:13).

 

Mesajul cărții: Acest mesaj ar putea fi rezumat în trei afirmații:

 

(1) Cînd observi viața umană cu ciclurile ei aparent lipsite de semnificație (Ecl.l:4-11) și cu paradoxurile ei inexplicabile (4:1; 7:15; 8:8), ajungi neapărat la convingerea că totul este lipsit de sens și de semnificație, deoarece este imposibil să găsești în toate măcar un singur scop în jurul căruia să-ți organizezi existența.

 

(2) Cu toate acestea, îți dai seama că este bine ca viața să fie trăită din plin, căci este un dar pe care ți l-a făcut Dumnezeu (3:12-13; 3:22; 5:18-19; 8:15; 9:7-9), numai că trebuie să trăiești cu grijă știind că...

 

(3) vei da socoteală Făcătorului tău în ziua în care te va chema la judecată (3:16-17; 12:14).

 

Nu vă lăsați păcăliți de cei care spun că n-avem nevoie de Eclesiastul în Biblie și că standardul spiritual al cărții este mult sub nivelul Noului Testament. Lumea de azi este plină de „înfumurați super-spirituali" cu iz de superioritate care cad mereu în aceleași capcane, repetă mereu aceleași căutări iluzorii și gustă mereu aceleași dezamăgiri amare ale păcatului. Toate acestea din cauză că ei n-au citit niciodată o carte atît de scandalos de sinceră ca aceasta și pentru că ei n-au avut ocazia să asculte un predicator atît de revoltător de onest ca acest Kohelet din vechime.

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

Introducere (1:1)

 

I. Prima predică 1-2

a. Prezentarea tezei de bază: zădărnicia eforturilor și înfăptuirilor umane (1:2-3)

 

b. Demonstrarea tezei din exemplul experienței proprii

Lipsa desens a ciclurilor vieții și istoriei (1:4-11)

Lipsa de importanță a înțelepciunii și filosofiei omenești (1:12-18)

Lipsa de satisfacție din avere și viața de plăceri (2:1 -11)

Lipsa de viitor în perspectiva unei morți sigure și necruțătoare (2:12-17)

Lipsa de sens a ostenelii în muncă (2:18-23)

 

c. Concluzia: Mulțumire cu ceea ce avem în clipa de față (2:24-26)

 

II. A doua predică 3-5

a. Prezentarea tezei de bază: Problema vieții și a morții (3:1 -22)

b. Neîmplinirile și dezamăgirile vieții pe pămînt (4:1-16)

c. Concluzia: Zădărnicia goanei după fericire (5:1-20)

Deșertăciunea ritualului religios (5:1-7)

Realitatea iluzorie a bogăției (5:8-17)

Fericirea unui suflet mulțumit (5:18-20)

 

III. A treia predică 6 - 8

a. Prezentarea tezei de bază: Insuficiența materialismului (6:1-12)

b. Cîteva sfaturi înțelepte (7:1-8:11)

c. Concluzia: Dumnezeu face dreptate pentru tot (8:12-17)

 

IV. A patra predică 9-12:8

a. Prezentarea tezei de bază: Siguranța morții, nesiguranța vieții (9:1-18)

b. Demonstrarea tezei (10:1-20)

c. Concluzia: Viața ca o oportunitate cu responsabilități (11:1-12:8)

 

V. Epilog: O prezentare a temei cărții 12:9-14

a. Ciclurile vieții (12:9-12)

b. Responsabilitatea vieții: teama de Dumnezeu și ascultarea de voia Lui (12:13-14)

 

*********************************