DESCOPERIRILE SUNT DATE PRIN SORA V.H.
IAR
CEL CE LE RĂSPÂNDEȘTE
ESTE UN UMIL SLUJITOR AL
DOMNULUI
Dumnezeu vorbește însă, cînd într'un fel, cînd
într'altul. dar omul nu ia seama. El vorbește prin visuri, prin vedenii de
noapte, cînd oamenii sînt cufundați într'un somn adînc, cînd dorm în patul lor.
Atunci El le dă înștiințări, și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe
om de la rău, și să-l ferească de mîndrie, ca să-i păzească sufletul de groapă
și viața de loviturile săbiei.
CUPRINS
CÂT A LUCRAT FIECARE PENTRU DOMNUL
SÂNGELE DOMNULUI ISUS - ARMA
PUTERNICĂ
POSTUL DE VEGHERE RUGĂCIUNEA
ÎNDREPTAREA VEDERILOR (DRAGOSTEA)
URA DIN PARTEA LUMII PRIGOANA
LUCRARE CU PRIVIRE LA VENIREA
DOMNULUI
O ÎNTÂLNIRE DEOSEBITĂ CU DOMNUL
SCHEMA RUBRICILOR DIN SULUL AURIU
ÎNȘTIINȚARE DIN PARTEA DOMNULUI ÎN AUGUST 1999
înștințare dată de Domnul în data de 22.06.02
OGORUL DE LUCRAT ȘI RĂSTIGNIREA FIRII PĂMÂNTEȘTI
LUPTA ÎMPOTRIVA DUHULUI DE AMĂGIRE DIN BISERICI
Dumnezeu vorbește însă, când într-un
fel, când într-altul. dar omul nu ia seama
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie
desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună
Mi se părea că mă
găsesc în mijlocul unui popor foarte mare la număr: cât cuprindeam cu ochii erau numai credincioși care stăteau în picioare înaintea Domnului.
Deodată a apărut deasupra o lumină
foarte puternică, cum apare fulgerul pe cer, cu deosebirea că fulgerul apare si dispare, însă lumina
aceasta a rămas într-un nor
luminos cam la trei metri deasupra poporului si din lumina aceea se auzea vocea Domnului ca un glas de tunet si tot poporul era cuprins de
groază. Mie mi s-a îngroșat
limba în gură si nu am mai putut mișca buzele de frica Domnului. Am vrut să repet cuvintele Domnului
ca să nu pierd conținutul
lor, căci era de mare valoare, dar nu am putut vorbi. Totuși, aproape de sfârșitul lucrării, am primit
din nou putere și am început
să rostesc cu glas tare ce am auzit pe Domnul spunând. Atunci m-am trezit din vis, că eu vorbeam cu voce tare ce am auzit, dar au fost ultimele
cuvinte. M-am ridicat și m-am dus
afară din salon și am scris cuvintele Domnului ce le-am auzit, ca să nu le uit. Si iată care au fost aceste cuvinte: "Iată ce zice Cel ce e
Viu în vecii vecilor, Acel ce era, este și
o să vină în curând către tine poporule. Cercetează-ți căile și umbletele, căci iată mersul tău nu-i bun și umbletele tale
nu îmi sunt plăcute, căci șchiopătezi pe
cărare. Schimbă-ți mersul și intră în
alinierea dreaptă și înaintează după plan în vederea orânduirilor drepte înspre punctul de neprihănire și sfințenie, căci iată vine vremea, în scurt timp,
și nu-i mult și va trebui să dai socoteală de nădejdea care este în
tine, și dacă astăzi nu-ți iei hotărâri noi
de trezire, sfințenie și apropiere de Mine, nu vei putea sta în picioare în
ziua si vremea aceea. Dar cu cei ce se
sfințesc, Mă ascultă și Mă prețuiesc, voi face în vremea aceea lucruri
mari și voi dovedi în fața celor ce nu Mă cunosc că sunt copiii Mei, și voi întări mărturia lor prin semne și minuni. Da, Amin, da Amin, vin curând. Pregătiți-vă că
timpul e scurt, zice Cel ce-i viu în vecii vecilor, Cel ce vine în scurtă vreme
și va răpi Biserica."
După ce am scris
aceste cuvinte, m-am întors din nou în salon în pat și cugetam la tot ce s-a dat și îmi făceam eu personal control asupra stării mele si mă
întrebam: "Care sunt umbletele
care nu-i plac Domnului?" si Duhul Domnului din nou a continuat lucrarea. Mă vedeam ca în mijlocul
unui popor mare la
număr. Cuvintele Domnului
au produs aceleași frământări si întrebări în inima poporului, si se
întrebau: "Care este mersul
care nu e bun pe cărare, care sunt umbletele care nu sunt plăcute Domnului si care sunt hotărârile
noi pe care le cere
Domnul?" Poporul cerea ca
Domnul să-i spună mai amănunțit tot ce nu era plăcut Domnului si ce hotărâri noi să ia. Duhul Domnului care cunoștea toate
întrebările poporului, a răspuns, dar
de data aceasta nu cu glas ca de tunet, ci cu glas mângâietor, ca de mamă ce își sfătuiește
copiii: "Iată mersul care nu este
bun si umbletele ce nu îmi sunt plăcute si șchiopătarea ta, poporule, pe cărare: Legături străine, poveri străine și mâini întinate."
A arătat câteva
puncte din legăturile străine: vorbiri de rău, clevetiri, minciuni, cugete întinate si împotrivire la naștere de copii. Poverile străine sunt: ura, cearta,
mânia, iuțimea, strigarea, murmurul,
cârtirea si mândria; iar mâinile întinate: certuri, neînțelegeri în
familie, lucruri neîngăduite, beția, necurăția, curvia, câștiguri mârșave, furtișaguri,
lucruri extrase de la locul de
muncă. Acestea sunt punctele de care poporul e vinovat în mai mică sau mai mare măsură. Domnul s-a oprit
la fiecare din aceste puncte și a
arătat că unii zic că ei nu sunt vinovați, că ei se tem de Domnul si se păzesc de păcat. Da, în mare, ei se păzesc de aceste păcate, dar
vrăjmașul a reușit pe nesimțite să
întineze aproape tot poporul dacă nu direct, atunci indirect, și fiecare ne-am făcut vinovați
înaintea Domnului. Domnul a
arătat că mulți zic că nu sunt vinovați de vorbirea de rău si ei nu vorbesc de rău pe
nimeni și nu aduc vorbe de ocară la
adresa nimănui, dar totuși Domnul a zis că tot poporul în întregime, e vinovat
de acest păcat, din pricină că noi purtăm vorbele din gură în gură, de la unii la alții, câte o vorbă despre unele persoane, si de cele mai multe ori sunt vorbe
neadevărate și fără nici un temei.
Noi nu ne dăm seama că prin aceste vorbe duhurile vătămătoare au scopul să aducă ponegriri și dispreț la adresa unor persoane și astfel vrăjmașul are
câștig; dragostea și iubirea care sunt legătura desăvârșirii, se răcesc între
frați și în schimb se disprețuiesc si. se judecă unii pe alții. În al doilea rând duhurile vătămătoare au scopul
să arunce dispreț și ponegriri asupra
lucrătorilor, asupra vestitorilor
Cuvântului, asupra proorocilor si asupra tuturor acelora ce au o slujbă
încredințată din partea Domnului ca, auzindu-se
anumite vorbe la adresa lor, să fie disprețuiți si să nu li se mai primească
sfaturile, îndemnurile, orice cuvânt de învățătură, si chiar Cuvântul Domnului dat prin prooroci să nu mai fie
primit, din pricina acestor duhuri care prin vorbirea de rău aduc dispreț si
ocară asupra multora. S-a mai arătat că unii zic că ei nu vorbesc de rău si nu mint, ci spun numai ce au văzut făcând pe vreun frate sau pe vreo soră.
Domnul a arătat că nici aceasta nu
este îngăduit: dacă ai văzut tu personal pe cineva păcătuind, trebuie să ai îndrăzneală să-i spui tu personal că ceea ce a făcut nu este bine si apoi să te rogi
împreună cu el ca Domnul să-l
izbăvească din acea stare. Dacă nu procedezi așa si mergi si spui la alții si lui nu ai îndrăzneala să-i spui, tu personal ești vinovat că nu te-ai descărcat de acel
păcat spunând persoanei în cauză, ci
ai spus la alții întinând cugetele la mai mulți. Dar dacă totuși vrem să spunem
ca un exemplu la alții, ca să se
păzească să nu cadă în cursa aceluiași păcat, nu-i voie să spunem numele persoanei care a păcătuit,
ca să nu fie disprețuită; căci dacă
sufletul acela se cădește si-i pare rău, poate primi iertare, dar cei care îi știu căderea îl consideră tot căzut, nu-i
mai prețuiesc și-i privesc tot în groapa de cădere. De aceea s-a arătat, că noi trebuie să urâm păcatul, dar
de suflet să ne fie milă; să-l
ajutăm să se ridice. Nu e voie să i se spună numele dar să fim veghetori, să nu cădem si noi în
aceleași lucruri. Pentru că nu s-a
procedat după Cuvântul Domnului, tot poporul
este vinovat de acest păcat.
Apoi s-a spus despre păcatul clevetirii:
tot poporul în întregime e vinovat si de acest păcat; deși unii zic că ei nu clevetesc si se tem de Domnul și veghează asupra
gurii ca să nu păcătuiască cu limba
si în adevăr nu toți clevetesc dar primesc
în casă pe clevetitori. Domnul a spus că atunci când intră în casele noastre unii ce umblă cu
clevetiri, noi trebuie să avem
îndrăzneala să le ieșim înainte, spunându-le că în casele noastre nu-i loc pentru clevetiri si dacă vor să
vorbim, atunci să vorbim din
Cuvântul Domnului, să ne rugăm si să cântăm să vorbim între noi cu psalmi, cu vorbe duhovnicești, așa cum se cuvine unor copii ai lui Dumnezeu. Dar unii nu
avem îndrăzneala să le ieșim înainte,
ca să nu-i jignim, că au venit în casele noastre, si chiar dacă nu le dăm nici
o atenție când încep să-și verse din inimă veninul clevetirii, totuși zicem din
când în când: "Da, se poate, așa
va fi" si dăm din cap în semn de aprobare
sau râdem împreună cu ei. în felul acesta acceptăm păcatul si ne facem si noi
vinovați întinându-ne cu acest păcat al clevetirii. Dacă noi i-am spune de la
început: "în casa mea nu-i loc pentru clevetiri" si s-ar duce la
altul care tot așa i-ar spune, sau
s-ar întâlni pe stradă cu altul care tot așa i-ar spune, acestui duh i s-ar pune bariere în cale si nu ar
înainta în popor așa de mult. Dar
pentru că nu am avut această îndrăzneală, duhul acesta a înaintat, întinând pe tot mai mulți si a cuprins aproape
pe toți. Acolo unde se întâlnesc două sau mai multe persoane, se deschide drum
acestui duh prin cuvintele: "Ce-ai mai auzit nou? Ai auzit cutare
sau cutare lucru?" si așa se dă loc acestui
duh să înainteze si astfel tot poporul s-a făcut vinovat de acest păcat înaintea Domnului.
Apoi s-a arătat cum
s-a făcut tot poporul vinovat si de păcatul minciunii. Deși la fel, unii zic că ei nu sunt vinovați de
acest păcat, că ei se străduiesc
să spună numai adevărul si își trec
cuvintele prin cântar, ei se păzesc de minciuni socotite mari, dar îngăduie minciuni mai mici si atunci
folosesc vorbe cu două înțelesuri -
minciuni mai rotunjite - o iau pe ocolite ca nici să nu mintă, dar nici să nu înțeleagă adevărul cei
ce-i ascultă. Dar oricât de rotunjită
ar fi o minciună si orice formă i s-ar da, tot neadevăr se numește si tatăl minciunii e diavolul; atunci când ocolim adevărul, luăm din ce este
al lui si ne facem vinovați de
păcatul minciunii. Domnul a zis că felul nostru de vorbire trebuie să fie Da-Da si Nu-Nu, si tot
ce trece peste acestea, vine de la
diavolul. Domnul ne pretinde nouă ca unui popor sfânt, să ne încadrăm în această linie dreaptă. Apoi a trecut la cugetele
întinate si a arătat cum mulți credincioși
de azi zic că dacă nu au săvârșit păcatul în faptă, ci numai în cuget le-a venit, nu e socotit păcat. Dar
Domnul a arătat că orice păcat care te-a robit în cuget si l-ai
acceptat, chiar dacă nu l-ai săvârșit în
faptă, căci nu ti s-a dat ocazia ca să-ți atingi scopul, te face vinovat de cuget întinat si a arătat câteva
exemple: dacă cineva e robit în cuget să se ducă să ia un lucru neîngăduit, sau ceva ce nu îi aparține si nu se
teme de Domnul că îl vede, dar când se duce la fața locului, nu-și poate atinge
scopul, fiindcă acolo este cineva
si-i vede, si nu-și mai înfăptuiește
planul ca să nu se zică: "Iată si pocăitul fură", păcatul este
socotit ca si înfăptuit, că el asta a vrut să facă, numai că nu i-a izbutit. Tot la fel este când sunt neînțelegeri între
credincioși si în mânia lor le vin în
minte cuvinte aspre, grele la adresa altora si ei zic cuvintele în gând (mincinosule, înrăitule, nebunule, prostule, îndrăcitule), dar se abțin să le
pronunțe cu buzele, ca să nu îi audă
cei din jur si să-i disprețuiască zicând: "Iată ce cuvinte a spus pocăitul." Cugetul a fost
întinat si cel în cauză se face
vinovat că a ocărât un suflet răscumpărat de Sângele lui Isus Hristos. Domnul a spus că e cu neputință să nu
vină aceste cugete străine, dar noi nu trebuie să le dăm loc să-și facă
cuib în cugetul si în mintea noastră, ci
trebuie să cerem sângele Domnului să le
îndepărteze de la noi si să ne dea putere să biruim aceste șoapte si gânduri străine ce vin în cugetul nostru. Așa este si cu cei ce se, împotrivesc nașterii
de copii. Chiar dacă nu înfăptuiesc păcatul si numai în cuget sunt întinați
de murmur si cârtesc împotriva
Domnului si rodul totuși rămâne, dar
nu-i primit cu bucurie, sunt vinovați de cugete întinate. Pentru aceste păcate,
de multe ori, chiar prin acești copii pe care nu i-au primit ca pe o binecuvântare, părinții vor fi încercați si vor avea mai multe necazuri și
ispite. Apoi a arătat Domnul poverile
străine care ne apasă si ne trag la
pământ de multe ori din pricina nevegherii noastre. Acestea sunt păcate făcute fără voie, dar
care de multe ori ne înfășoară așa de
repede, că nici nu ne dăm seama si vedem că am fost cuprinși de o iuțime, de o mânie, sau de alte păcate în a căror cursă cădem fără să vrem. Domnul a arătat că
noi trebuie să ne dăm toată silința ca
să nu păcătuim, dar dacă totuși se întâmplă, ca fără voie, să cădem în aceste
păcate, ce de multe ori sunt socotite
ca greșeli, să nu descurajăm, să nu ne pierdem nădejdea, ci să cerem Domnului iertare, căci sângele Domnului Isus pentru păcatele noastre s-a vărsat, ca să ne
curățească; să avem îndrăzneală că sângele Lui ne curățește de orice păcat. Noi însă, să nu ne facem obicei a păcătui ca
sângele Domnului să ne curățească, ci
să ne dăm toată silința ca să evităm păcatul, iar dacă totuși am căzut, să îndrăznim, că avem la Tatăl un Mijlocitor,
pe Isus Hristos, care mijlocește pentru noi.
După aceea, Domnul
a arătat despre mâinile întinate. Primul lucru cu care ne întinăm mâinile si nu le putem ridica în sus,
sunt: certurile, neînțelegerile si ciocnirile de vorbe între soț si soție, părinți si copii. Din această cauză
noi nu suntem ascultați când avem
în familie diferite cauze pentru care intrăm înaintea Domnului; nu primim răspuns pentru că ne-am
întinat mâinile cu aceste lucruri. Dar pe lângă acestea, Domnul a spus că mai sunt si alte puncte care ne întinează
mâinile si a arătat lucrurile neîngăduite. Fiecărui credincios, a spus Domnul,
în momentul în care s-a produs în
el nașterea din nou, i s-a dat cunoștința
asupra binelui si răului, așa încât el știe ce e bine să facă si ce e rău. Dar
pe lângă această cunoștință, i s-a dat si Cuvântul Domnului în care i
s-a arătat ce este îngăduit si ce nu este îngăduit a face. îndreptarul învățăturilor sănătoase ne este pus
înainte, numai să mergem după el. Pe lângă Cuvânt, mai e la îndemână si vestirea Evangheliei, prin care
Domnul ne aduce aminte tot mereu ce
este îngăduit si ce nu este îngăduit să facem. Pe lângă toate acestea, mai avem si Duhul Sfânt, care ne călăuzește în tot adevărul si ne învață cum
trebuie să trăim. Duhul Sfânt ne
spune dacă un lucru este îngăduit sau nu este îngăduit să-l facem, dar dacă nu luăm seamă la șoaptele Duhului, El suspină în noi, iar de la o vreme
nu ne mai înștiințează.
Cu toate aceste
lucruri prin care putem avea călăuzire, de multe ori unii credincioși păcătuiesc cu voia. S-au arătat unele din păcatele acestea cu voia: orice credincios
știe bine si cunoaște că nu
trebuie să se poarte necuviincios și totuși se îmbracă după moda lumii și după
chipul veacului; acesta e un păcat cu
voia. în Cuvântul Domnului scrie să nu te așezi pe scaunul celor batjocoritori, dar unii totuși
se duc la petreceri, filme, teatre,
ștrand si alte
locuri unde e
"scaunul celor batjocoritori".
Acestea sunt tot
păcate cu voia.
Tot așa, credincioșii mai știu că nu e voie să bea băuturi
alcoolice si să fumeze, dar totuși
unii fac aceste lucruri - ei nesocotesc sângele Domnului Isus, de aceea vor fi pedepsiți acum în trup, ca să nu fie pedepsiți
odată cu lumea.
De asemenea, curvia
si împotrivirea la nașterea de copii sunt tot păcate făcute cu voia. Aceste păcate sunt făcute având deplina cunoștință
că nu sunt îngăduite si cei ce fac
aceste păcate vor fi pedepsiți; căci păcatele
unora merg înaintea lor, iar ale altora merg după ei. De aceea suntem lăsați să
trecem prin suferință mai mult sau mai
puțin timp, cum găsește Domnul cu cale, până ce zgura se dezlipește de pe noi. Dar dacă noi murmurăm si
cârtim când Domnul ne trece prin
cuptorul de curățire, atunci așa cum pe poporul Israel în loc de 40 de zile, l-a purtat prin pustie 40 de ani (ca să ne slujească de pildă nouă ca să nu
cârtim si să nu murmurăm ca ei) Domnul
ne va lungi si nouă suferința si în loc de câteva zile vom suferi o lună, în loc de o lună - un an, sau poate mai
mult, până când nu mai cârtim si ne lăsăm curățiți. Atunci se sfârșește suferința și se ridică
pedeapsa când putem mulțumi Domnului
pentru tot ce vine peste noi cu scopul de curățire; altfel, atât timp cât vom murmura, suferința se va mări și se
vor mai adăuga zile la suferința noastră.
Apoi s-a mai arătat
că un cusur pe care îl are poporul în vremea aceasta este câștigul mârșav. Domnul nu îngăduie ca acest popor sfânt al Lui, care în scurtă vreme
va fi răpit, să se întineze cu
acest păcat, agonisindu-si câștiguri mârșave. Domnul a spus că nu e păcat dacă un credincios, pe lângă munca de la serviciu, mai poate, prin muncă
dreaptă, câștiga ceva. El e împotriva
celor ce prin diferite metode, cuprinși de lăcomie, ajung la aceste câștiguri
mârșave cum ar fi: afaceri, negustorie, înșelăciune cu gura și jocurile de
noroc. S-a arătat, că dacă
cineva se ocupă cu comerțul, să ceară pe lucrul ce-i vinde numai valoarea reală
plus cheltuielile ce le-a avut și socotind și timpul pierdut pentru acel lucru; să nu ceară în loc de un
preț, 5-6 sau chiar 10 prețuri - aceasta este socotit câștig mârșav. Tot așa este si cu cei ce pentru a
câștiga mai mult, înșală pe altul. De
exemplu: are ceva de vândut și el știe că lucrul ce-l vinde este stricat, slab, sau nu-i bun si vrea să scape de el dar si să câștige mult si își laudă marfa
(că nu e lucru folosit, sau că e
nou, chiar dacă nu e) si așa își face câștig prin înșelăciune. Nu-i pasă că persoana păgubită â
va blestema, va plânge si va striga
înaintea lui Dumnezeu împotriva lui, când se va vedea înșelată. Aceste lucruri sunt păcate si chiar dacă cineva și-a însușit în felul acesta câștiguri
mârșave, Domnul i le va sufla pe
altă parte, fiindcă nu se poate să rămână cu ele și de multe ori pierde dublu, căci i se adaugă si
pedeapsa. Tot așa e si câștigul
prin loto - nu este plăcut Domnului; banii aceia nu sunt câștigați prin muncă dreaptă, si toți
care și-au pierdut banii la
aceste jocuri le pare rău după ei, și-i blastămă pe cei ce îi câștigă. Domnul nu acceptă ca poporul Său să
se întineze cu câștiguri mârșave.
Câștigul celui temător de Dumnezeu este binecuvântat, pe când câștigurile
mârșave sunt urâte Domnului. Domnul a mai spus să nu ne uităm cu jind la cel ce se numește credincios si totuși își mărește
venitul prin aceste câștiguri
mârșave și nu are pierderi. Poate că nu i-a venit încă ziua să i le sufle Domnul, sau a fost trezit
odată, de două ori, de trei ori și,
pentru că nu a luat seama, este lăsat în pace, dar nu va avea parte de răpire, și este lăsat ca
fecioarele ne înțelepte, trecând pe
la judecată cu aceste câștiguri si dând socoteală de cum le-a agonisit. Apoi a arătat Domnul furtișagurile
și lucrurile extrase de la locul de muncă, în vremea aceasta, mulți credincioși
s-au întinat si cu aceasta, socotind că e păcat numai dacă fură ceva de valoare mare, iar lucrurile mărunte nu le bagă
în seamă. Dar dacă ei le iau, tot furt
se numește. Astfel, chiar prin lucruri de nimic se fac ei de nimic în fața Domnului, căci nesocotesc pe Domnul întinzând mâna la nelegiuire. A fura, e a
lua Numele Domnului în desert (Pilde
30:9), că nu te încrezi pe deplin în El că poate să-ți dea tot ce-ti
lipsește, fără să fie nevoie să furi; mai bine
să rabzi, decât să nesocotești pe Domnul furând. Unii spun că ei nu fură, dar
cumpără de la cei ce fură zicând că nu-i păcat, că au cumpărat pe bani. Dacă tu știi că persoana respectivă nu poseda lucrul acela, ci la extras prin furtișag, e
păcat dacă-i cumperi, căci te unești cu hoțul: el fură si tu primești.
Tot așa cu cei ce ei înșiși extrag lucruri,
fie mari, fie mici de la locul de muncă,
socotind că nu e păcat. Domnul vrea ca noi să fim un popor sfânt, o preoție sfântă si El nu ne îngăduie
nici nouă, nici copiilor noștri să ne hrănim cu lucruri de furat.
Domnul a spus că în lucrurile arătate tot poporul s-a
făcut vinovat, că
s-a obișnuit cu păcatul, îngăduind si una si alta, până ce a ajuns dezbrăcat de
puterea cerească si întinat de nelegiuire.
Din această cauză, starea poporului a ajuns cărticică: nici rece , nici în clocot, ci cum e mai rău, având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea, adică
lipsește puterea Duhului Sfânt din popor. De aceea nu mai lucrează Domnul ca la începutul credinței în popor. La
început, poporul s-a ferit de orice i s-a părut păcat, a păzit cu sfințenie
Cuvântul și s-a silit să placă
Domnului si în îmbrăcăminte si în purtare. Dar astăzi poporul a fost găsit îmbrăcat din nou cu ceea ce a dezbrăcat odată; ce a socotit odinioară păcat,
astăzi nu mai este păcat si astfel, încetul
cu încetul a luat înapoi ceea ce a părăsit odată. De aceea, în adunări lipsește atmosfera dumnezeiască, iar harul e înlocuit cu programe. S-a arătat
că din această cauză lucrătorii, vestitorii Cuvântului
și bărbații de slujbă nu mai sunt însoțiți în lucrare cu putere, mărturia Cuvântului nu e însoțită cu
semne și minuni, cum ar trebui să
fie, fiindcă si ei s-au întinat cu păcatul. Tot la fel și unele vase de
lucrare: pentru că nu și-au păstrat curăția, nu mai au limpezimea ce ar trebui si din această cauză, de multe ori amestecă paiele cu grâul; încep în
Duhul și sfârșesc în fire. Cei ce nu
se trezesc și înaintează în felul acesta, ajung la lucrări false sub influența altor duhuri.
Apoi a spus Domnul:
"Iată că bobul de aur pe care l-am pus în voi nu-și mai are
strălucirea din pricina zgurii care s-a lipit de el. De aceea îl voi trece prin
foc pentru ca zgura să se dezlipească
de pe el. Iată că voi trece cu un foc de curățire prin popor, voi trece din casă în casă, din familie
în familie, la tânăr, k
bătrân" și pe aceia ce se lasă curățiți si iau hotărâri noi de sfințenie si de apropiere de Domnul îi va pune
într-o stare după voia Sa, căci
Domnul vrea să lucreze ca la începutul credinței, cu semne si minuni, ca darurile Duhului Sfânt să împodobească Biserica în vederea pregătirii
pentru răpire. Cei ce nu se lasă
curățiți de zgură, vor fi lăsați la o parte ca fecioarele ne înțelepte si nu vor avea parte de răpire.
Domnul a zis: "Iată că răpirea poporului va fi în curând de
tot", înainte de răpire însă, poporul va trece prin prigoană, că numai în prigoană se va dezlipi de tot ce e
firesc si pământesc. Numai
lipindu-se de Domnul, aurul își va căpăta adevărata strălucire si valoare. Nu de pe băncile adunării, stând comozi, vor fi răpiți credincioșii, ci va
trebui să vină ceasul să dea socoteală de nădejdea care este în ei. Domnul a
spus că nu îngăduie încă
prigoana, căci poporul Domnului nu e încă pregătit a intra în prigoane; e prea sleit de puterea dumnezeiască si dacă ar intra în această stare,
mulți ar cădea (s-ar lepăda) si nu ar putea rezista, căci numai prin puterea Duhului Sfânt va putea poporul trece prin
prigoană. Cu puterea pe care o
avem, nu vom putea rezista - poporul va trebui întărit prin puterea Duhului Sfânt pentru acea vreme. Celor ce se apropie de El cu hotărâri noi de
sfințenie și neprihănire Domnul
le va întări mărturia cu semne si minuni, dar aceasta va fi o vreme scurtă înainte de prigoană, pentru ca poporul Domnului să fie întărit spre a putea
trece prin prigoană. Apoi s-a trecut de la această
fază - știam că Domnul a trecut cu
focul de curățire prin popor, începând să lucreze, întărind mărturia robilor Săi prin puterea Duhului
Sfânt, în Numele Domnului Isus se făceau vindecări, semne si minuni prin care poporul s-a întărit mult în credință.
Când au auzit cei necredincioși, s-a stârnit împotrivire, "căci aceste
lucruri nu puteau să nu se vadă și să
nu se audă. Cei de afară căutau să le iasă
înainte, dar nu puteau direct, căci lucrările erau prea temeinice și vădite. Nu
puteau să le spună că nu e îngăduit a vindeca
(orbi, muți, ologi) dar au căutat o metodă să le iasă în cale. I-au chemat pe aceia din popor prin care
lucra Domnul și i-au întrebat cu ce putere fac aceste lucrări si le cereau să
nu se mai facă atâta vâlvă și să se "retragă din lucrare. Ei au răspuns: "Suntem împuterniciți de Dumnezeu pentru
acesta lucrare, și această putere vine de la El, nu de la oameni. Noi vom merge
nu unde vrem noi, ci unde ne trimite
Dumnezeu, nu la persoane pe care le
alegem noi, ci pe care Domnul le alege". Atunci li s-a spus: "Bine, dacă sunteți copiii lui Dumnezeu si nu sunteți eretici, vrem si noi să ne lămurim de
lucrul acesta, căci așa este scris în Biblia pe care voi o aveți: <De veți
trece prin foc, focul nu vă va arde; apa nu vă va îneca, iar dacă veți bea ceva de moarte nu vă va vătăma>. Noi vrem să ne
convingem că sunteți copiii lui
Dumnezeu. Vă vom băga în foc si dacă focul
nu vă va arde si animalele sălbatice nu vă vor sfâșia atunci vom crede că sunteți copiii lui
Dumnezeu".
I-au dus în fața
unui foc mare si le-au zis: "Alegeți: ori vă retrageți si nu mai săvârșiți nici o lucrare în
Numele lui Dumnezeu, ori dacă
nu, vă vom băga în foc." Atunci unii s-au întors,
spunând că se retrag, că deși știu ce este scris în Biblie, ei nu au încredințarea că si cu ei se va întâmpla la
fel. Atunci s-au ridicat câțiva
credincioși ce erau plini de Puterea lui Dumnezeu; când au început a vorbi se vedea că Duhul Domnului vorbește prin ei, căci erau plini de
curaj si tărie. Ei au zis: "Noi
vă spunem că suntem copiii lui Dumnezeu si nu ne retragem din lucrare chiar dacă am ajunge în foc. Noi nu îl slujim pe
Domnul numai dacă nu vom arde, ci noi pe Domnul îl vom sluji chiar dacă vom
arde, dar vă spunem si suntem pe deplin
încredințați că ochii voștri vor vedea pe unii trecând pe aici prin cuptor si nu vor arde, ca să știți că
suntem copiii lui Dumnezeu si atâta
timp cât este suflare în noi nu ne vom retrage
din lucrare ci vom mărturisi Adevărul."
Atunci au fost
luați si băgați în foc, dar binecuvântat să fie Domnul, căci și-a arătat puterea ca pe vremea celor trei tineri din Babilon. Flăcările focului se
retrăgeau dinaintea credincioșilor,
si n-au avut nici o putere asupra lor, nici chiar hainele nu le-au ars si au trecut neatinși prin
foc. Atunci i-au dus la animalele
sălbatice înflămânzite înadins ca să fie mai fioroase. Pe credincioși i-au dezbrăcat de hainele mai
principale si i-au lăsat numai
cu hainele de corp, ca să întărâte mai mult fiarele. Animalele au ieșit fioroase din cuștile lor și s-au repezit
spre credincioși, dar ca la o poruncă, s-au oprit cam la trei metri de credincioși. S-a întâmplat un lucru
deosebit: un urs s-a ridicat în
două labe si s-a îndreptat spre credincioși, oprindu-se în fața unei persoane.
Toți cei de față credeau că, desigur, ursul o va sfâșia, dar ursul a început s-o mângâie cu labele, iar cu capul s-a plecat si ca o pisică o mângâia pe picioare. Tot timpul, acea persoană vorbea în limbi prin puterea Duhului
Sfânt, si ursul parcă înțelegea că-l
mustră să se depărteze si s-a retras pe picioare înapoi, spre celelalte
animale. Atunci au recunoscut si cei necredincioși pe copiii lui
Dumnezeu, iar cei credincioși, toți au fost
întăriți văzând aceste mari lucrări. Aceasta
nu a fost prigoana propriu-zisă, ci vremea de care a spus Domnul că va dovedi chiar în fața celor necredincioși că suntem copiii Lui; prigoana, de
acum avea să vină. S-au căutat tot
mai multe motive si astfel a început prigoana
atât de aprigă, încât credincioșii nu mai aveau voie nici doi cu doi să se
strângă; cine călca legea era închis si pedepsit. Din ce era mai aprigă prigoana, credincioșii se bucurau, căci știau că Domnul a spus că nu va mai
fi mult, iar când va fi mai greu El va
veni si îi va lua. Pe ei nu-i mai lega nimic de pământ, ci stăteau cu mâinile
ridicate în sus strigând: "Vino Doamne Isuse!" si erau
bucuroși căci știau că este ultima fază si
urmează Răpirea Bisericii.
Până aici auzeam
vocea Domnului vorbind, dar Domnul nu s-a arătat. Acum a apărut Domnul si a intrat în mijlocul poporului.
Poporul nu mai stătea în picioare ca la adunare, ci ședea pe bănci. Domnul a trecut prin mijlocul
poporului si s-a uitat la locurile
care erau goale, apoi a întrebat: "Unde sunt persoanele cărora le este locul gol?" Unii
au început să spună motivele
pentru care frații nu vin la adunare: unul nu vine că e bolnav, altul e în spital, altul și-a pierdut
gustul duhovnicesc, altul nu
vine că nu poate să sufere pe unii care predică si nu vrea să-i audă, altul are ură pe cutare frate,
altul zice că se poate pocăi si acasă, altul s-a obosit
pe cale, iar alții se socotesc mai buni și
de aceea nu merg la adunare. Așa s-au arătat pe rând motivele pentru care unii
nu vin la adunare, dar Domnul a spus
că unele locuri sunt goale deoarece, chiar dacă unii vin la adunare, locul lor tot gol se înregistrează,
pentru că ei vin de formă, nu cu gând
să se mântuiască; din contră, mai si încurcă pe alții pe calea mântuirii si din tot ce se face în adunare nu iau
nimic, nici un sfat, nici o învățătură pentru mântuirea lor. Atunci Domnul a spus: "Iată, am venit pentru
înnoirea legământului si pentru
ridicarea celor căzuți, căci aceasta e vremea
când cei căzuți pot să se ridice; se mai face strigare în milă pentru ridicarea lor." Domnul a luat în
mână dosarele si a început a verifica
starea fiecărui suflet în parte. Când Domnul deschidea dosarul cuiva, înaintea
Domnului apărea si parcela fiecăruia
de pământ, si I se arăta ce a rodit - nimeni nu putea să se scuze, sau să spună
că nu-i așa, fiindcă tot ce a rodit se vedea acolo. Domnul a zis că
fiecare să se ducă să cheme pe cei căzuți pe
care îi cunoaște, să cheme pe toți cei ce nu vin la adunare, că aceasta-i vremea cercetării lor, când li se pune
încă odată salvarea în față. Dar să
li se spună la toți, că atunci când vin vor fi întrebați: "Cine ești?" si să nu răspundă: "Sunt un
pocăit de atâția ani", sau: "Am fost un vestitor al Evangheliei",
sau că e baptist, penticostal, creștin
după Evanghelie, sau adventist, sau alt titlu oarecare, că acestea nu au nici o
valoare. Să spună doar atât: Sunt un
suflet răscumpărat cu sângele lui Isus Hristos -vreau înnoirea legământului." Acesta este singurul lucru ce are preț înaintea lui Dumnezeu. Ajungând la un dosar, a întrebat cine va merge să
cheme acea persoană, si pentru că
persoana îmi era cunoscută, am spus că
voi merge eu. Domnul a deschis dosarul si în dosar se găsea si cartea de lucru a credinciosului. Domnul
s-a uitat în cartea de lucru si a zis
că persoana aceasta are 26 de ani lucrați pentru care va primi răsplată; ani de
pocăință avea aproape 35, însă nu erau înregistrați decât 26 de ani lucrați
pentru Domnul. Restul timpului a fost
timp risipit, ani pierduți, pentru care nu va primi plată. A spus să-i zic să-și înnoiască legământul, căci s-a găsit că nu mai rodește si nu cumva să se
închidă dosarul găsindu-l ne rodind,
că atunci, si ce a lucrat si toată neprihănirea
i se uită. Atunci m-am dus si i-am spus ce mi-a zis Domnul si am stăruit mult ca să vină, dar nu a
venit; m-am dus si a doua oară si
mi-a zis că știe tot ce-i spun și-și dă seama de situație, dar nu mai are dragostea si râvna de la început; s-a lămurit de toți frații si toate lucrurile îi
par fără nici un rost; să facă Domnul
ce va crede, dar aceasta este starea. Era o stare de amorțire si deznădejde.
Am venit si am
spus Domnului toate acestea; Domnul a spus din nou: "Du-te si spune-i că dacă nu va veni să-și înnoiască legământul ca să aducă rod la anul
viitor, i se va închide dosarul si ar fi mare paguba să piardă tot ce a lucrat până aici Să nu i se închidă dosarul cu
cuvântul <n-a adus roadă>"
în fața Domnului a apărut apoi si parcela persoanei respective si se vedea că a adus roadă dar
buruienile au crescut așa de mari că au înăbușit
roadele ce nu mai puteau ajunge la coacere. Domnul a dat la o parte buruienile
cu mâna si a găsit la capătul parcelei uri
stâlp mic (aproximativ de 25 cm în lungime si lățime), iar pe el era o
piatră albă ca de marmoră, pusă într-un cui
si pe ea era scris cu litere de aur ceva. Domnul a luat piatra si a zis: "Această piatră albă i-am dat-o în ziua când a încheiat legământul cu Mine; pe ea am scris
cu litere de aur Numele Meu, si încă
ceva: <Acest suflet a fost răscumpărat cu sângele lui Isus Hristos> Du-te si dă-i această piatră si spune-i
să-și aducă aminte de ziua când i-am dat-o si să nu nesocotească acest mare
drept pe care îl are, că e de preț si de valoare
mare. Dacă nici acum nu va veni, atunci parcela va fi nivelată si dată altei
persoane pentru a aduce roade." Atunci au apărut doi cai albi trăgând după ei un tăvălug; înainte de tăvălug era o mașină ca o grapă cu multe sape
mărunte ce trecea înaintea tăvălugului
si mărunțea si tăia tot ce se găsea în cale.
Apoi trecea tăvălugul si nivela terenul. "Acești cai", a spus Domnul, "vor trece peste orice parcelă fără
roadă a celor ce nu vin să-și
înnoiască legământul."
Atunci m-am dus a treia oară si am
început a plânge chemând acea persoană; i-am
dat si piatra albă si i-am spus tot ce
mi-a spus Domnul. Atunci a început să plângă zicând: "Chiar Domnul ți-a dat piatra ca să mi-o
aduci? Domnul nu-i supărat pe mine că
de atâta vreme n-am mai rodit? Domnul te-a
trimis după mine?" Atunci parcă s-a trezit din somn si a început a plânge si mai tare zicând: "Dacă
Domnul mă cheamă, atunci vin" si
am plecat împreună. Când a văzut Domnul de departe că acea persoană
vine, s-a bucurat foarte mult (cum se bucură păstorul când găsește o oaie rătăcită - mai mult decât de cele 99 care nu s-au rătăcit). El a zis celor
ce stăteau înaintea Lui:
"Faceți-i loc căci iată că vine" si toți i-au făcut loc si a mers până în fața Domnului. Domnul a întrebat-o:
"Cine ești si ce vrei?"
Persoana a început să plângă dar nu a răspuns. Domnul a spus: "Nu mai plânge si spune cine ești
si ce vrei?", dar nici a doua oară nu
a primit răspuns. Atunci Domnul a zis: "Iată că te întreb a treia oară si dacă nici atunci nu-mi
vei răspunde caii albi vor trece peste parcela ta, o vor nivela si locul va fi
dat altuia ca să aducă roadă."
Când a întrebat a treia oară însă, persoana a început să plângă mai tare, dar tot nu a răspuns. Atunci
Domnul a spus să treacă caii albi să niveleze terenul. Caii albi au si ridicat picioarele să plece.
Atunci eu m-am aruncat înaintea
Domnului, între persoana aceea si Domnul si am început să plâng si să rog pe Domnul: "Doamne, lasă-mă pe mine să răspund în locul acestei persoane
pentru că a venit să-și înnoiască
legământul, dar nu poate vorbi de plâns" si Domnul
a zis: "Dacă vrei să mijlocești pentru această persoană, atunci spune ce
ai de zis."
Am luat piatra albă
din mâna persoanei si am ridicat-o în sus ca să vadă toți, am pus mâna pe persoana aceea si am zis: "în ziua când a încheiat legământul cu
Domnul a primit această piatră albă
pe care este scris cu litere de aur numele lui Isus Hristos, si mai este scris ceva: <Acest suflet este răscumpărat
cu sângele lui Isus Hristos> Prețul cu
care a fost răscumpărat acest suflet
este sângele Domnului Isus Hristos si Satan nu poate câștiga acest suflet nicidecum, fiindcă e atât de scump. Sufletul acesta aparține lui Isus, fiindcă El l-a
răscumpărat -Satan nu-l poate câștiga
- e prea mare prețul plătit, deci aparține
Domnului Isus. Persoana aceasta a venit aici pentru înnoirea legământului, dar nu poate vorbi de plâns;
ea recunoaște că a întristat pe
Domnul, că de atâta timp nu a mai rodit,
dar vrea acum să-și înnoiască legământul și să aducă roadă." Cât timp am vorbit eu, persoana
respectivă plângea cu sughițuri și
dădea din cap în semn de aprobare la ceea ce ziceam. Domnul a întins mâna pe capul persoanei și a făcut un semn că e grațiată; tot poporul s-a bucurat și a
bătut din palme de bucurie, că încă
un suflet și-a înnoit legământul si a fost grațiat.
Înaintea Domnului au
urmat apoi si alte persoane. Când veneau pentru înnoirea legământului, Domnul deschidea dosarul fiecăruia si îi spunea starea cum a
fost găsit si fiecăruia îi citea din
cartea de lucru câți ani avea lucrați pentru Domnul. Unele persoane erau nemulțumite când le spunea
Domnul câți ani lucrați au. La
unii spunea 5, la alții 10, sau 15, 20 - fiecare câți avea lucrați. Cei ce aveau mai puțini erau
nemulțumiți si întrebau: "Cum
Doamne să am numai atâția ani, căci din pruncie sunt pocăit", altul spunea că are 30 de ani de pocăință, altul din tinerețe e credincios - a îmbătrânit
pe calea pocăinței si se poate să
aibă doar 5,10 sau 15 ani dintr-o viață de pocăință? Domnul deschidea dosarul si le arăta cartea de
lucru spunându-le:
"Atât ai lucrat pentru Mine - restul timpului l-ai pierdut si l-ai risipit
pentru tine." Din toți anii de pocăință se adună timpul cât am lucrat pentru Domnul si atât este
socotit în anii de lucru.
Domnul a spus că noi am încheiat legământul pentru toată viața si suntem datori
să trăim în pocăință pentru că ne-a răscumpărat cu sângele Său, dar anii de
pocăință se socotesc de când am încheiat legământul si până la sfârșit, iar anii de lucru pentru Domnul sunt scriși separat
în cartea de lucru a
credinciosului.
S-a arătat un
exemplu ca să putem înțelege cum se calculează anii de lucru: astăzi ești pocăit pentru că ai datoria să fi pocăit, însă pentru Domnul nu lucrezi nimic
- în cartea de lucru nu se scrie
nimic. Dacă însă ai lucrat ceva: poate o jumătate de ceas te-ai rugat si ai mai făcut ceva o jumătate de oră,
acesta este un ceas de lucru pentru Domnul; așa se adună în fiecare zi ce-ai făcut pentru Domnul. Dacă
mergi la serviciu, pentru tine
o faci; sapi în grădina ta, faci mâncare, speli - tot pentru tine sunt aceste lucruri si nu vei primi
răsplată pentru ele. Dacă însă ai
lucrat ceva pentru Domnul, aceea va rămâne si vei fi răsplătit: dacă te duci în Numele Domnului să faci
o faptă, să speli, să faci de
mâncare, să îngrijești de nenorociți, de orfani, de văduve, de bolnavi, sau
orice vei face pentru un copil al lui
Dumnezeu, lucrul acesta îl faci pentru Domnul si vei primi răsplată, iar lucrul se socotește în anii
de lucru pentru Domnul. De aceea se
cerea ca fiecare să intre la înnoirea legământului si să nu fie neroditor ci să aducă roadă măcar în ceasul al unsprezecelea; atunci când se
încheie dosarul să se poată încheia cu cuvântul <Roditor>. Cei ce nu vor
rodi nici acum si nu-și vor
înnoi legământul în vederea hotărârilor noi de trezire, sfințire si apropiere de Domnul, vor pierde totul si toată
neprihănirea le va fi zadarnică. Timpul e scurt si răpirea va fi în curând. Ferice de cei ce se trezesc si
intră în înnoirea legământului. Domnul
să ne ajute la aceasta, să nu fie spre mărturie ci spre mântuire, Amin.
De data aceasta,
Domnul nu a mai apărut în mijlocul poporului, ci chiar în partea din față a poporului, unde se găsea o masă mare, de forma amvoanelor din adunări
dar, cum poporul era foarte mult
si masa amvonului foarte lungă (ca o tribună), se părea a fi tare îngrămădiți.
După amvon erau mai mulți bărbați
(Domnul a spus că sunt bătrânii poporului, dar nu erau numai bătrâni, ci si tineri între ei) si mi-am
dat seama că printre bătrânii
poporului sunt numărați si vestitorii Cuvântului si bărbații din comitet care se ocupă cu sfătuirea poporului. Domnul a zis: "Ce ziceți voi?
Tot poporul acesta (a arătat cu
mâna spre popor) care vine la adunare, toți care cântă la cor, toți câți sunt în față, toți câți
frecventează regulat adunarea,
toți câți merg la stăruință si toți câți se roagă si spun <Doamne, Doamne> vor fi mântuiți?"
Bătrânii poporului au răspuns:
"Doamne, noi știm că-i scris că mulți sunt chemați dar puțini sunt aleși. Totuși, noi credem că în
atât popor, o parte destul de
mare Te caută din sinceritate si nu din interes; vine la adunare cu dorința de mântuire si nu cu alte
scopuri. Socotim că toți acei care
se silesc pe calea pocăinței și-și păstrează viața curată, vor ajunge la mântuire."
Atunci Domnul a zis:
"Atât sunt de departe gândurile Mele de ale voastre si judecățile Mele de judecățile voastre, că nici nu vă puteți da seama. Voi judecați după
ce vedeți; Eu nu judec după înfățișare pe nimeni. Ați rămânea uimiți si uluiți
de ați vedea cum judec Eu lucrurile, căci mulți din cei
pe care voi îi țineți aici aproape de masa amvonului, n-ar fi vrednici nici să
se apropie, fiindcă le merge numele că
trăiesc, dar ei sunt morți de multă
vreme; si mulți pe care voi îi disprețuiți si nu-i lăsați nici să se apropie de masa amvonului, sunt sinceri cu
adevărat. Ei stau la margini si la
colțuri, loviți de voi cu lovituri grele dar aceștia sunt copiii Mei. Pe dosarul multora pe care voi îi prețuiți si-i dați exemplu, este scris <Moarte>
pentru totdeauna. Pe mulți nu-i
socotiți prea credincioși după felul cum
arată în afară, dar totuși unii din aceștia au sămânță dumnezeiască în ei si se tem de păcat. De aceea
gândurile Mele nu sunt gândurile
voastre."
Poporul a zis
atunci: "Doamne, arată-ne si nouă măcar un exemplu ca să știm si noi cum privești și judeci Tu
lucrurile." Domnul, care era cu
mâna întinsă spre popor, și-a oprit mâna chiar asupra unei femei și a întrebat: "Pe femeia aceasta din adunare o cunoașteți? Ce ziceți, ar fi vrednică
de mântuire?" La prima vedere, femeia aceea arăta a fi o femeie modestă,
cam la 45-50 de ani, îmbrăcată modest, cu haine
mai închise la culoare, potrivite după vârsta
ei si era învelită frumos cu baticul legat sub barbă. Ei au răspuns: "Doamne, sora aceasta, de 40 de ani de când e pocăită, putem să spunem că e o soră
credincioasă: a venit regulat la
adunare, la rugăciune, a cântat în cor, a mers la stăruință, a mers pe la bolnavi, oriunde a fost
lipsă a întins mâna, nu s-a certat cu
nimeni, nu am avut necazuri cu ea în adunare, totdeauna s-a lăsat sfătuită și
în casa ei, cine a intrat nu a ieșit
cu mâna goală. Noi am dat-o exemplu la surorile tinere în toate privințele. De aceea noi zicem că sora aceasta, după felul cum a trăit si după silința dată, ar fi
vrednică de mântuire." Cât timp
au vorbit bărbații, femeia aceea stătea cu capul ridicat și privea.
Atunci Domnul a
luat dosarul ei si s-a uitat în el, apoi a privit la femeie. Când Domnul a privit-o țintă, ea a plecat capul în jos si Domnul a zis: "Și totuși, pe dosarul ei stă scris
<Moarte pentru totdeauna>."
Bătrânii poporului s-au speriat si au zis: "Doamne, cum se poate? Sora aceasta, care noi știm că este cea mai bună soră, are scris pe dosar așa ceva? Nu se
poate, e o greșeală. Poate e dosarul
altei femei. Nu s-a făcut vreo greșeală?"
Domnul s-a uitat încă o dată pe dosar si a zis: "<Moarte pentru totdeauna> fără nici o salvare, pentru un singur păcat nemărturisit." Atunci ei au zis
din nou: "Doamne, sângele Tău
s-a vărsat pentru toate păcatele; cum, pentru un singur păcat femeia aceasta este osândită la moarte? Care este păcatul acesta pentru care nu poate fi
iertată?"
Domnul a zis:
"Femeia aceasta Mi-a zădărnicit planul cu privire la ea si la familia ei. Ea a avut un singur
copil, pe urmă s-a aranjat să nu mai aibă alți copii. Ori de câte ori a
întrebat-o cineva din adunare: "Soră, tu câți copii ai?" ea
răspundea: "Un singur copil
mi-a dat Domnul", dar niciodată n-a spus că unul a vrut ea. Pe dosar stă scris că ar fi trebuit
să aibă încă șapte, cu cel ce îl are
opt, dar ei nu i-a trebuit decât un singur copil. Copiii ce a trebuit să îi aibă si nu i-a
primit, îi cer astăzi osânda pentru că
păcatul acesta ea nu l-a mărturisit, ci totdeauna repeta minciuna și acum la cercetarea dosarului
a fost găsită cu acest păcat
nemărturisit. Vina ei rămâne si sentința e dată: moarte pentru totdeauna, fără nici o salvare. Dacă ar fi mărturisit păcatul si nu ar fi repetat păcatul
minciunii și se căia, putea fi
salvată. Dosarul ei ar fi trecut pe la judecată, ar fi fost judecată în milă după faptele ei bune făcute în
pocăință, căci mila biruiește
judecata. Ea a ascuns păcatul si nu l-a mărturisit ca să nu fie disprețuită și prestigiul ei să nu
scadă: "Sora lăudată de frați, să facă așa ceva?"
Atunci bărbații au
zis: "Doamne, atunci puține surori din adunare vor fi
mântuite, căci puține au 7-8 copii; cele mai multe au 2, 3 sau 4 copii. Toate surorile care au așa puțini copii, nu vor fi mântuite?" Domnul a zis: "Depinde:
dacă sunt vinovate de păcatul acestei
femei - de împotrivire la naștere de copii - nu vor fi mântuite, dar dacă nu sunt vinovate de acest păcat, vor fi mântuite dacă și-au păstrat viața în curăție și
pocăință până la sfârșit."
Bătrânii bisericii au spus numele unei surori si au întrebat: "Doamne, dar femeia aceasta va fi
mântuită sau nu? Nici ea nu a avut 7
sau 8 copii - n-a avut decât 3 copii, dar frații din biserică au socotit-o cea
mai credincioasă soră si diaconiță bisericii."
Domnul a luat dosarul, l-a deschis si a citit așa: "Femeia aceasta nu-i vinovată de împotrivire
la naștere de copii; ea a avut 3
copii si nu a mai avut alții, în schimb, ea s-a îngrijit de orfani, de văduve, casa ei a fost un loc de găzduire pentru
cei nenorociți, pentru cei fără de adăpost si pentru cei lipsiți. Ușa căminului ei a fost deschisă pentru
călătorii care au vrut să poposească
în casa ei; ea a dat pâine la cel flămând si haine la cel gol, de aceea a fost socotită ca o mamă în Israel și o diaconiță a bisericii. Dosarul ei s-a încheiat cu
cuvântul <Mântuire>. Cununa ei e
gata pregătită si împodobită."
În partea dreaptă a
apărut o ușă si pe ea a intrat un bărbat tânăr în jur de 30 de ani. Când l-am privit, am văzut că nu prea avea o ținută corectă, ci semăna cu chipul
veacului: era îmbrăcat cu haine
mai elegante, avea părul mare si perciuni cam lungi. Când a intrat tânărul acesta, bătrânii poporului au zis: "Pe bărbatul acesta să îl judeci
Doamne: el merită să fie osândit si
nu femeia aceea. lată-i cum vine îmbrăcat în adunare: după chipul veacului si moda lumii. Oricât l-am
sfătuit să se îmbrace cuviincios,
nu ne ascultă si nu primește sfaturile si mustrarea. Este vinovat de neascultare, de nesupunere, de încăpățânare,
de mândrie si mai este vinovat si de împotrivire la naștere de copii>" El când a auzit cum îl
osândesc bărbații aceea, a început a
plânge, recunoscând că-i vinovat. Văzând pe femeia aceea cu mâinile legate cum stătea într-un colț gata să fie dusă
la închisoare, a început să plângă si mai tare si s-a aruncat cu fața la pământ
plângând. Bătrânii de la masă, s-au dus lângă el si cum stătea jos, îl apăsau cu mâinile pe cap si pe spate spunând: "Pe acesta osândește-l
Doamne, căci este vrednic de osândă,
că are atâtea păcate, pe când femeia aceea are numai un păcat. Pe el să-l osândești că el e vrednic de moarte." El cum auzea că-i cer osânda, si
mai tare plângea. Atunci Domnul a
deschis dosarul lui si s-a uitat în el. N-a zis nimic, dar s-a dus spre tânărul acela si i-a zis:
"Vrei viața?" El nu și-a dat
seama ce vrea să-i spună Domnul; eu am înțeles că el credea că de va fi lăsat
în viață va fi aspru pedepsit pentru păcatele lui. Tânărul a răspuns: "Nu mai vreau nimic, vreau să
mor." Eu mi-am dat seama că el n-a înțeles că Domnul i-a pus salvarea în
față si ca nu cumva să-l mai întrebe odată si el să refuze din nou salvarea, m-am dus repede lângă
el, l-am scuturat tare de
umăr si i-am zis: "Vrei viața?" si am strigat foarte clar să înțeleagă.
(Atât de tare am
strigat încât cele unsprezece femei care erau cu mine în salon, s-au trezit din somn, dar pe mine nu m-au trezit ci au așteptat până m-am trezit
dimineața, ca să mă întrebe ce am
visat. Numai Domnul a făcut lucrul acesta, pentru că le-am mărturisit lucrarea si cum se judecă mamele care se împotrivesc la nașteri de copii si
Domnul le-a cercetat, că unele dintre ele și-au
mărturisit păcatul si a intrat frica în ele. Două
din ele erau credincioase; lor le-am mărturisit toată lucrarea. Una din ele era o soră baptistă si chiar
s-a bucurat si a zis că ea împreună
cu soțul, ține lecții duminicale si se bucură că Domnul i-a descoperit adevărul, că ea, după învățătura ce a primit-o,
credea că nu-i păcat dacă împreună cu soțul se fereau să aibă mulți
copii.)
Tânărul care era cu
fața la pământ, a ridicat capul si s-a uitat la Domnul. El i-a zis: "Dacă vrei viața, ia-ți hotărâri noi
si încetează a mai păcătui.
Schimbă-ți mersul si nu te mai împotrivi la
nașteri de copii că pentru tine este salvare, căci tu nu M-ai cunoscut îndeaproape." Bărbații
de la masă au zis: "Doamne,
acum nu mai înțelegem cum judeci lucrurile. Pe femeia aceea cu un păcat
nemărturisit nu o ierți - i-ai citit sentința de moarte pentru totdeauna - si bărbatului acestuia cu atâtea păcate la activul vieții lui i-ai spus
că pentru el este salvare. Dacă pentru el este salvare,
pentru femeia aceasta de ce nu mai este
salvare?" Domnul a răspuns: "Eu sunt drept în judecățile Mele. Femeia aceea M-a cunoscut
îndeaproape, a avut părtașii cu Mine
încă din tinerețea ei, Mi-a cunoscut mila si îndurarea si de aceea trebuia să
știe că sunt si un Dumnezeu aspru cu
păcatul; trebuia să se fi temut a păcătui. Iar dacă totuși a ajuns să facă
păcatul acela, ar fi trebuit să-l recunoască si să-l mărturisească. Dar ea, măcar că M-a cunoscut nu s-a
temut să-l ascundă si să poarte o
minciună toată viața. De aceea nu va avea
salvare. Dacă își mărturisea păcatul si nu-l ținea ascuns, pentru ea putea fi salvare: dosarul ei trecea pe
la judecată si faptele ei bune si pocăința în care a trăit ar fi biruit
judecata si ar fi fost salvată.
Bărbatul acesta nu M-a cunoscut
înde-aproape. A venit la adunare si s-a pocăit, dar el n-a fost născut din nou
si a făcut tot faptele firii vechi
pentru că el s-a uitat și-a luat exemplu de la alții, ziși credincioși, cu vechime în pocăință, care s-au întors din nou la faptele firii pământești si s-au purtat
după chipul veacului. El, văzându-i
pe cei cu vechime în pocăință purtându-se
așa, a făcut la fel: auzind că atât de mulți, după ani de pocăință au
ajuns să se ferească a avea copii, practicând diferite metode si zicând că nu-i păcat, a făcut si el la fel, dar păcatul acesta
este mai mare pentru cei ce au fost pentru el un exemplu rău si un prilej de
păcătuire. De aceea pentru el poate fi salvare dacă ia hotărâri noi si începe o adevărată viață de pocăință."
Domnul a zis:
"Iată cum vor fi judecate femeile care deși Mă cunosc, ajung să se facă vinovate de păcatul acestei
femei care e condamnată la
moarte: pe dosarul tuturor femeilor care fac acel păcat
scrie <Moarte pentru totdeauna>. Vina aceasta nu se va putea șterge: va rămâne scrisă pe dosar. Dar dacă o femeie a făcut acest păcat, își dă seama de starea
de păcat în care a ajuns, îi pare rău
și se căiește, își mărturisește păcatul, face fapte de pocăință si multă milă, dosarul îi va trece pe la judecată
si dacă mila va birui judecata, va putea să aibă salvare, dar parte de răpire nu va avea, nici nu va face
parte din Mireasă. Tot așa, dacă o
femeie care M-a cunoscut ajunge să săvârșească
un avort, în momentul când a săvârșit păcatul, pe dosarul ei se scrie vina si osânda <Moarte
pentru totdeauna> Vina rămâne
scrisă pe dosar, dar dacă femeia se trezește, îi pare rău și se căiește, își mărturisește păcatul, face
fapte de pocăință și multă milă și va avea în rest câți copii i se vor
mai da, dosarul ei va trece pe la judecată și se va judeca, iar dacă mila
biruie judecata va putea fi mântuită, dar
parte de răpire nu va avea nici parte
de Mireasa Domnului. Cât despre cei
vinovați (bărbați si femei) de păcatul bărbatului
acestuia care s-a ferit să aibă copii (toți care se împotrivesc prin orice metodă ar face-o: fie că se
păzesc sau țin zilele după calendar
sau alte procedee - toate sunt metode diavolești),
dacă se trezesc, își iau hotărâri să nu mai păcătuiască, vor avea în continuare copii câți li se va da si se vor sili să-și ducă viața în sfințenie și
neprihănire, vor fi mântuiți si vor
putea avea parte și de răpire si de Mireasa Domnului, pentru că ei nu s-au făcut vinovați de zădărnicirea pentru totdeauna a planului cu privire la nașteri
de copii ca prima femeie, și nici nu
au vărsat sânge nevinovat. Dar dacă cineva
continuă să se păzească a avea copii, rămânând în păcat și nu își ia hotărâri de a nu mai păcătui, osânda
va fi aceeași: <Moarte pentru
totdeauna>."
Domnul a mai zis:
"Mamele care au copii mulți, aduc cuvinte aspre împotriva Mea, spunând:
<Pe mamele cu mai mulți copii, Domnul nu le mai are în vedere pentru că ele
nu mai pot fi așa pocăite: nu mai
pot merge regulat la adunare din pricina copiilor, nu pot merge decât rar la rugăciune sau stăruință, nu pot să cânte în cor, nu mai pot
merge niciunde să lucreze pentru
Domnul, că ele trebuie să fie tot acasă între copii>. De multe ori își pierd nădejdea și cad în deznădejde
ca și când pe ele Domnul nu le mai
are în vedere. Ele aduc cuvinte aspre zicând că <Domnul iubește mai mult pe cele ce nu au copii, sau au numai 1-2 copii și nu au
necazuri așa mari. Acelea pot merge
regulat la adunare, la rugăciune, la stăruință, pot să cânte în cor, să lucreze
pentru Domnul si de aceea au preț mai mare înaintea Lui>". Domnul a zis să nu mai murmure mamele și să nu mai aducă cuvinte aspre în fața
Domnului, fiindcă El judecă drept.
La multe mame, care nu au decât un copil sau doi si s-au împotrivit la nașteri de copii, zadarnică le este
truda si pocăință, că Domnul
nu mai are nici o plăcere de ele, căci numai numele le merge că trăiesc la multe din ele. Multe vor fi cele ce
vor trece pe la judecată din pricină că s-au împotrivit la nașteri de copii.
Domnul a mai spus că
cele ce nu au copii (sunt sterpe) trebuie să lucreze pentru Domnul, fiindcă tot ce lucrează acasă, lucrează pentru ele si numai ce lucrează pentru
Domnul va fi răsplătit. Ele
trebuie să lucreze si în adunare, să cânte în cor, să meargă la rugăciune, la bolnavi, să
îngrijească de femei văduve, de orfani si
să ajute la mamele cu mulți copii. Ele nu au poveri si numai în felul acesta vor câștiga ani de
lucru pentru Domnul, pe când
mamele care au primit mulți copii de la Domnul, tot ce fac pentru- copii se socotește lucru pentru
Domnul: nopțile nedormite sunt
socotite osteneală pentru Domnul si când spală sau fac mâncare li se socotește lucru pentru Domnul. De
aceea, cu cât au copii mai
mulți ele lucrează mai mult pentru Domnul si Domnul le va răsplăti osteneala. Multe mame, în ziua când se vor citi anii de lucru, vor avea mai mulți
decât unii vestitori de Cuvânt sau
decât alte mame si surori care au mers regulat la adunare. De aceea a zis
Domnul: "Siliți-vă să lucrați pentru Mine, că pentru aceasta veți fi răsplătiți. Cine va lucra mult, mult i se va răsplăti si cine seamănă cu
lacrimi, va secera cu bucurie."
Aceasta a fost
lucrarea din partea Domnului, care trebuie să fie răspândită în popor, fiindcă Domnul a spus că e dată pentru trezire, în vederea pregătirii si
întâlnirii cu Domnul. Timpul e
scurt si nu mai e mult - mai puțin decât ne gândim, si va fi răpirea Bisericii. Domnul a zis că
lucrarea să fie încredințată la
bărbați destoinici care s-o răspândească în popor.
Domnul să ne ajute
să luăm hotărâri noi de sfințire si apropiere de El, așa cum ni s-a cerut, să înaintăm cu grăbire la înnoirea legământului, că mulți au călcat
legământul pentru că nu s-au ținut
întocmai de Cuvântul Domnului, așa cum au făgăduit în ziua când au încheiat legământ cu Domnul. Facă Domnul ca această lucrare să fie spre mântuirea
tuturor celor ce vor auzi această
lucrare, si să nu slujească de osândă nimănui,
Amin.
În vara anului
1988, o familie de credincioși din oraș au venit la noi si ne-au invitat să mergem cu ei la un cerc de rugăciune la Lugoj, unde în seara aceea se
făcea o mijlocire deosebită în fața Domnului pentru cauzele de boală a celor în
suferință, pentru cei ce cereau acest lucru. Cei din
familia respectivă ne-au spus că au o cauză deosebită pentru care vor să ajungă
acolo si anume, au primit un telefon din Chicago S.U.A., că o nepoțică a lor e grav bolnavă de leucemie (cancer în sânge) si după toate intervențiile medicilor
specialiști din S.U.A., nu e nici un
rezultat. Părinții disperați au cerut să se facă rugăciuni pentru fetiță si ungerea cu untdelemn în Numele Domnului
pe o batistă pentru ea, iar batista să fie trimisă prin cineva care pleca din România în Chicago în ziua
următoare. Deoarece soțul nu a putut pleca cu ei, m-am bucurat că măcar eu puteam să-i însoțesc, să simt
alături de această familie cu cauza de
boală, care de fapt au fost printre prietenii familiei noastre în România. Pe când să plecăm, fratele
Ardelean Moisică, vecinul nostru,
care zăcea bolnav în pat de mai mult timp, a trimis vorbă să aducem si cauza
lui în fața Domnului si să se facă si
pentru el ungerea cu untdelemn în Numele Domnului pe o batistă. Era într-o vineri seara. Când am ajuns acolo, era strâns
un număr destul de mare de frați si
surori care au venit în fața Domnului,
insistând cu mijlociri si cereri cu lacrimi pentru cei bolnavi, ca Domnul să intervină, după planul si voia Lui, la cauza fiecărui bolnav în parte. După două ore de
rugăciune, s-a făcut ungerea cu untdelemn în Numele lui Isus la cei bolnavi, apoi s-a făcut rugăciune si pe batistele trimise
de cei bolnavi, care nu erau de față. Duhul Sfânt ne-a cercetat deosebit si am simțit
prezența Domnului la rugăciune. Deși nu s-a dat nici o descoperire prin Duhul
Sfânt, am fost convinși că Domnul a lucrat
și mulți din cei bolnavi au fost vindecați. Am ajuns înapoi acasă, doar după miezul
nopții. Pentru că si soțul si
copiii dormeau, m-am dus în altă cameră, căci simțeam nevoia să mă mai rog singură si nu am vrut să-i deranjez. Pe la ora două m-am culcat si pe la
ora trei m-am trezit sub o
cercetare adâncă a Duhului Sfânt. Auzeam vocea Domnului rostind cuvinte pentru popor, cu mare putere. Auzind atât de clar vocea Domnului, am luat un
creion si am scris ce spunea
Domnul. Lucrarea a fost întreruptă de 7 ori si firul ei a continuat până la a 7-a parte. De fiecare
dată, când se întrerupea lucrarea,
fiindcă nu știam că va mai continua, mulțumeam Domnului pentru că a găsit cu cale să ne sfătuiască, arătându-ne părțile negative care
ne-au adus șchiopătarea si
rămânerea în urmă. îi mulțumeam, că-n dragostea Lui ne-a arătat ce trebuie să facem să ieșim din starea de adormire si nepăsare, ca să putem avea
parte cu El în ziua când își va
răpi poporul Lui de pe pământ. Așa, firul lucrării a continuat până la a 7-a parte si a durat până
la ora 7 dimineața. Domnul mi-a spus să spun în popor cuvintele date, căci prin ele Domnul
vrea să trezească poporul pentru a se pregăti, căci venirea Lui va fi în
curând si Domnul își va răpi Mireasa la El.
Eu m-am cutremurat înaintea Domnului si am zis: "Doamne, eu voi spune cuvintele Tale în popor, dar cea mai mare parte nu le vor primi pentru că sunt de
mustrare si îndreptare. Dă-mi, Te
rog, un semn că Tu mi-ai vorbit, ca să fiu pe deplin încredințată de cuvântul Tău si apoi voi spune tot ce mi-ai
spus, fie că vor primi, fie că nu vor primi, chiar dacă ar trebui să sufăr ocară." Binecuvântat să fie
Domnul, că EI mi-a răspuns atunci:
"Iată îți dau trei semne, nu unul cum Mi-ai cerut, ca să știi că Eu ți-am vorbit si să mărturisești cuvintele Mele. Iată primul semn: vindec fetița bolnavă ca
să se cunoască îndurarea Mea, că sunt
viu si trăiesc, dar iată pentru ce am îngăduit
acest lucru: pentru că părinții nu și-au ținut hotărârile luate. Au zis
că de-i voi sprijini si vor ajunge acolo, Mă vor sluji ținând cărarea dreaptă, temându-se de Numele Meu si nu se vor împotrivi planului Meu cu privire la familia
lor. Dar după ce au ajuns acolo, nu
s-au mai ținut de hotărârile luate si s-au împotrivit planului Meu. Dar pentru
că s-au căit si au vărsat lacrimi,
M-am îndurat, ascult cererile lor si ale celor ce au strigat alături de ei. Dar de nu vor intra în
ascultare si împlinirea hotărârilor si
juruințelor făcute, nuiaua va veni din nou
peste ei. Al doilea semn e cu privire
la cauza de boală a bărbatului adus
în fața Mea: iată punctele pentru care am îngăduit suferința" si Domnul a arătat cauzele. A cerut
hotărâri temeinice si întregirea
altarului familial si mi-a spus: "îți dau un semn pe care îl vei vedea când vei ajunge în casa
lor" si Domnul a spus tot ce i se
cerea familiei respective să facă si Domnul
îl va vindeca. Apoi mi-a dat al treilea semn, chiar cu privire la familia mea, care s-a împlinit după
câteva zile. Toate aceste semne,
Domnul le-a împlinit întocmai cum a spus, că El e Da
si Amin, slăvit să fie Numele Lui. Nouă ne rămâne ca să împlinim ce El ne-a cerut, intrând în ascultare de
Cuvântul Său.
I. în prima parte,
Domnul a arătat starea de ațipire si nepăsare în care se găsește poporul în vremea aceasta. Aproape nimic nu-i mai mișcă să se trezească. Nici
măcar semnele Apocalipsei ce se împlinesc sub ochii
noștri, pe mulți nu-i mișcă deloc din
nepăsare.
II. În a doua parte,
Domnul a arătat pricinile care au dus poporul în această stare de ațipire (de căldicel), care e cea mai rea stare: încuscrirea cu neamurile, dumnezeii
străini si îmbrățișarea Baalului,
înlocuind în familie altarul Domnului cu altarul Baalului din vremea de acum si astfel, primind pe Baal, mulți și-au spurcat templul, trupul care este
templul Duhului Sfânt. Domnul ne-a cerut întoarcere, căință, recunoștință si cereri udate cu lacrimi, până nu-i prea târziu.
III. În a treia
parte, Domnul a arătat că poporul și-a schimbat podoabele de preț cu podoabe străine, veșmântul alb cu cel zdrențuit, hrana aleasă cu pâine
mucegăită si apa limpede cu apă
tulbure. Domnul cerea să ne venim în fire, până nu e prea târziu, că altfel nu vom avea parte de răpire.
IV. în a patra
parte, Domnul s-a ocupat de familiile noastre, arătând că trebuie să ne înfățișăm la altar cu copiii noștri, cerând peste ei Numele Domnului și
punându-i la adăpostul Numelui
Său mare și-a sângelui Său Sfânt, ca nici unul dintre ei să nu lipsească la numărătoarea aleasă.
V. În partea a cincea.
Domnul ne-a spus că El vrea cu orice preț
să fim ai Lui si văzând pornirile noastre de a ne depărta de El, ne pune îngrădituri si bariere
în cale, prin încercări, probe si
suferințe, cu scopul de a ne ține aproape de El căci de ne-ar lăsa în voia pornirilor noastre, mulți
ce fac alergări iuți, s-ar
pierde în pustie. Dar Domnul a spus că ce e mai dureros, e
că în loc să-l mulțumim că ne iubește si de aceea ne si pedepsește, noi murmurăm, cârtim si în felul acesta focul de pe altar s-a stins la mulți.
VI.
în a șasea parte a
lucrării, Domnul s-a ocupat si de bătrânii poporului dintre care fac parte si bărbații de slujbă, care sunt chemați să judece după adevăr si nu
după înfățișare, sau cunoscând
din auzite pricinile
poporului, căci altfel Domnul va intra la judecată cu ei.
VII. în ultima lucrare, Domnul a cerut străjerilor
să stea la postul de
veghe, înțetegându-și chemarea
si păstrându-și podoabele de preț fără să se atingă de
lucrurile străine, că cei ce nu-și
înțeleg chemarea de-a fi sfinți pentru Domnul si nu-și păstrează locul și-și schimbă podoabele sfinte
cu cele străine, ajung la răscruci si se încurcă si pe
ei, dar mai încurcă și pe cei ce-i ascultă,
că trâmbițele lor nu mai dau sunet clar. Domnul cerea străjerilor predare totală în lucrare, căci altfel vor fi trași
la socoteală de Cuvântul Domnului. În
continuare sunt redate cele 7 lucrări cu privire la popor, cu de-amănuntul, așa cum te-a spus Domnul.
1. Trezește-te, trezește-te poporule!
Treziți-vă voi care ați ațipit și ați căzut
în împietrire și necredință! V-am vorbit și într-un fel și în altul dar voi v-ați obișnuit cu cuvintele Mele, zice Domnul și nu vă mai mișcă nimic ca să vă
treziți din nepăsare și împietrire.
Dacă nu mai vreți să ascultați când vă vorbesc
prin cei puși să vestească Cuvântul si să susțină mărturia adevărului, dacă nu vreți să mai luați
aminte și să credeți când vă vorbesc prin robii Mei proorocii, dacă nu vă mai
mișcă nici lucrările pe care le fac în mijlocul vostru într-un fel sau altul prin izbăvirile si vindecările ce
le-am făcut sub ochii voștri și prin
punctele de întristare și jale ce te-am făcut în unele familii, credeți măcar privind b semnele din fire ce se petrec pe pământ sub ochii voștri, căci aceste
semne pe care le vedeți pe pământ
sub ochii voștri vă mărturisesc căci cuvintele Apocalipsei se împlinesc si Eu
îmi grăbesc lucrarea pe pământ căci în
curând voi veni si ce este al Meu voi lua la Mine, zice Domnul."
2. "Strânge-te
de pe uliți si din piețele deșertăciunii poporule si veniți-vă în fire voi care v-ați încuscrit cu neamurile si ați îmbrățișat Baalul și ați spurcat templul
care a fost sfințit de Duhul Meu,
închinându-vă la dumnezei străini, întoarceți-vă cu căință si recunoștință si cu cereri udate cu lacrimi până nu-i prea târziu, că apele năvalnice vor veni, vor
lovi în casa celui rău și în casa
zidită pe nisip si-i vor surpa temeliile. Se strigă: <Vai de cei ce nu au iertat, vai de cei ce nu au iubit si nu au răbdat, vai de cei ce și-au căutat adăpost sub
umbra copacilor falnici ca să se
adăpostească de arșiță si ploi, că nădejdea
lor va fi spulberată, căci copacii lainici vor fi doborâți la pământ și adăpostul lor nu va fi de nici un
folos >. De aceea, treziți-vă si
luați aminte fiecare, că sunteți chemați să iertați, să răbdați si să vă iubiți, așa cum Eu v-am iubit,
zice Domnul."
3. "Luați
aminte și treziți-vă voi care ați căzut în ațipire. Treziți-vă și veniți-vă în
fire voi care ați schimbat podoabele de neprihănire cu podoabe străine, si
veșmântul ales cu veșmântul zdrențuit.
Iată unii din voi ați schimbat hrana aleasă cu pâine mucegăită si apa limpede cu apă tulbure.
Treziți-vă și veniți-vă în fire, că timpul care apare în față va aduce un
întuneric gros. De aceea strângeți-vă
ulei în candelă și candela să vă fie aprinsă,
ca să nu pieriți în întunericul ce va apare, căci străinul îți va strica
cuibul și vei fi ca o pasăre alungată din cuibul ei, căreia i s-a stricat cuibul și-i urmărită: zboară din creangă în creangă, cântându-si cântecul dorului de
plecare, cântecul zborului înalt, unde nu va mai fi urmărită de mâna
străinilor. Cocorul și rândunica își
cunosc, pe ceruri, vremea plecării lor, dar voi după toate semnele ce le vedeți
împlinindu-se sub ochii voștri, nu
cunoașteți că se apropie vremea plecării voastre. Dezlegați-vă legăturile străine cu care mai sunteți
legați, că dacă nu, veți rămânea
legați cu ele jos si vi se vor topi ochii de plâns, când veți vedea
porumbița luându-și zborul si voi veți rămânea
la plâns și gemete, pentru că nu ați prețuit vremea de trezire și ați nesocotit cuvintele Mele, zice
Domnul."
4.
"Adunați-vă
copiii în jurul vostru si învățați-i din Cuvântul Meu, zice Domnul. Spuneți-le cuvintele Mele, înfățișați-vă cu ei la altare, chemați-Mă si
adăpostiți-i sub Numele Meu, cerând
sângele Meu să-i acopere, ca după ce vor trece apele năvalnice să puteți face numărătoarea si să puteți zice: <Nu lipsește nici unul din câți mi-a
dat Domnul.>"
5.
"Te miri
poporule de ce ți-am pus bariere în cale si unele îngrădituri? Te întrebi de ce te trec prin multe suferințe, încercări si greutăți? Iată că dacă nu ți-aș fi
ieșit în cale în felul acesta, ai
fi fost ca o măgăriță sălbatică lăsată în voie, care își ia drumul spre pustie,
ți s-ar fi uscat vlaga si ai fi pierit. Dar ți-am pus zăbala în gură, ca să te strunesc și să te
opresc din pornirile tale și din
alergările tale iuți care duc spre pustie, unde în loc de hrană
aleasă, te-ai hrăni
cu roșcove. Dar
voi în loc să recunoașteți
că vă iubesc și de aceea vă ies în cale prin încercări si probe, punându-vă bariere si îngrădituri într-un fel și altul, ca să nu vă depărtați de Mine și să vă pierdeți,
în loc să recunoașteți si să vă
întoarceți cu căință și smerenie, cârtiți și murmurați în încercări. Fiecare sunteți chemați să descărcați poverile, să dezlegați brâele străine, să vă faceți
verificarea, să vă puneți în rânduială si să recunoașteți că v-ați atins de
lucruri străine. Când v-am căutat, nu
v-am găsit la altar cu focul aprins ca la început, ci ați fost prinși de
frământări și îngrijorări. Veniți cu
recunoștință și hotărâri noi ca să căpătați tămăduire și pe o parte și pe alta, zice Domnul."
6. "Treziți-vă si voi bătrâni ai poporului,
care judecați pricinile poporului Meu după înfățișare și după cele auzite, nu după dreptate și adevăr. Sunteți chemați să
susțineți adevărul Meu și să
judecați după dreptate pricina poporului Meu, căci dacă nu veți lucra după
adevăr, voi intra Eu la judecată cu voi si veți fi puși în cântar și din cântar
în cuptor, și iar pe cântar până se va dezlipi zgura de pe voi, ca să se vadă
strălucirea aurului curat. Nu-i
mult si un ciur va fi pus în popor si toată pleava și partea ușoară va fi spulberată și nu vor rămâne decât boabele cu greutate. De aceea înțelegeți și
fiecare să-și facă verificarea până nu-i prea târziu, zice Domnul."
7. "Treziți-vă voi care trebuie să stați de
veghe pe ziduri. Vegheați ca să nu
ațipiți, nici să nu cădeți de la locul de veghe unde v-am așezat, că voi nu aveți parte nici drept la
împărțeala de jos, ci chemarea
voastră e înaltă, ca să vă păstrați podoabele de preț si să nu luați nimic din lucrurile deșertăciunii,
zice Domnul. Din pricină că unii nu
și-au păstrat alegerea si locul, din pricină că nu și-au înțeles chemarea <Sfânt pentru Domnul> si s-au atins de unele lucruri
străine, au ajuns la răscruci de
drumuri si trâmbița lor nu a mai dat sunet ales, sunet deslușit, sunet clar, si din pricina asta si ei si
alții s-au încurcat în mers. Intrați în lucrul încredințat cu predare totală,
îmbrăcați cu podoabe sfinte, ca trâmbițele să fie lustruite din nou, si să dea sunetul ales si deslușit, căci
lucrurile ce vor apărea si le veți
vedea curând, vă vor aduce aminte de cuvintele Mele, zice Domnul. Lucrurile ce vor apărea, vor ului de groază pe mulți care și-au schimbat
veșmântul ales cu podoabe străine. De
aceea fiecare să înțeleagă până nu-i prea târziu, că de nu, sosește vremea când veți fi trași la socoteală de cuvintele acestea, zice Domnul.
Amin.
N-a trecut mult timp
de la căsătoria mea, când mi-am dat seama că am să devin mamă. Știam din Cuvântul Domnului că fiii sunt o
moștenire de la Domnul si rodul pântecului este o răsplată dată de El (Ps. 127:3). De orice fel ar fi fost binecuvântarea, ar fi fost bine primită de noi, dar ca
mamă, doream mai mult să fie fetiță (știam că Domnul îmi va da mai mulți copii,
iar fetița fiind mare îmi va fi de ajutor). Soțul ar fi dorit să fie băiat - asta de obicei e preferința soților, dar
gândul acesta l-am lăsat în grija Domnului, să ne dea El ce va vrea. în
fiecare zi mă rugam să fie sub privirile
Lui, la adăpostul Lui înainte de a se naște.
Când am fost în luna
a cincea de sarcină, Domnul mi-a dat un vis: mi se părea că mai multe femei,
printre care si eu, stăteam la
rând la o ușă, pentru a primi copii. Deodată, ușa s-a deschis si a ieșit o ființă îmbrăcată în alb
ce a strigat: "Ascultați mamelor: știu că ați venit aici ca să primiți
copii, dar înainte ca să intrați,
ca să vi se dea copii, trebuie să vă spun să vă gândiți bine ce fel de copii
vreți să vă luați. Copiii sunt clasați în trei categorii si eu vă voi spune care sunt categoriile, iar
voi să vă alegeți din care
categorie vreți. Cum îi veți alege, așa îi veți avea."
Prima
categorie - copiii doriți de părinți.
Aceștia sunt copii
născuți din voia firii - orice părinți fie credincioși,
fie necredincioși, după ce se căsătoresc, aproape toți doresc să aibă un copil sau doi. Aceasta nu înseamnă că acești copii sunt binecuvântați - depinde de planul lui
Dumnezeu: pot fi binecuvântați, sau
pot fi lipsiți de binecuvântare, fiind un blestem pentru părinți. Nu înseamnă că dacă sunt primiți si acceptați cu bucurie, sunt si binecuvântați. Vor fi
binecuvântați numai dacă părinții îi
primesc ca pe darul lui Dumnezeu si sunt
cuprinși în planul lui Dumnezeu de binecuvântare.
A doua categorie - copiii
nedoriți de părinți.
După ce părinții au
un copil, doi, trei sau patru, nu-i mai doresc si n-ar vrea să mai aibă. Dar cu toate că se feresc si folosesc diferite metode, totuși se întâmplă
că, copiii vin. Aceștia sunt copii nedoriți.
Părinții îi primesc doar că n-au ce face. Multe chiar din familiile credincioșilor cad în această extremă: nu ar vrea să aibă copii mulți.
Aceștia sunt copii nedoriți,
socotiți povară în familie si nu binecuvântare, dar nu înseamnă că dacă părinții nu i-au dorit si nu
s-au bucurat de ei, ei nu vor fi
binecuvântați de Domnul. Depinde totul de planul lui Dumnezeu cu privire la
viața lor: pot fi binecuvântați sau nu. Dar părinții care îi primesc cu murmur si cârtire, socotin-du-i o povară, vor fi îngăduiți prin acești
copii să fie încercați mai mult.
Vrăjmașul va avea mai mare putere să-i ispitească prin acești copii.
A treia categorie - copiii binecuvântați.
Acești copii se nasc nu din voia firii,
nici din voia vreunui om, ci se nasc pentru
că Dumnezeu are un plan de binecuvântare
pentru ei - ei trebuie să se nască. Ei sunt trimiși cu un plan bine stabilit în familie si nu depinde
dacă sunt întâi născuți, sau nu. în
vederea acestui lucru Domnul Isus a spus: "Oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu, pe Mine Mă
primește" (Matei 18:5). De aceea, oridecâteori primesc câte un copil, părinții îl primesc ca pe un dar trimis
de Domnul, si tot ce fac pentru acest copil, o fac pentru Domnul și vor fi răsplătiți pentru osteneala depusă. Chiar dacă
vrăjmașul va căuta să-i descurajeze pe
părinți că acești copii nu sunt binecuvântați,
căutând să-i îndepărteze de Domnul, în final ei vor fi binecuvântați si mântuiți. Părinții vor putea
spune: "iată-ne pe noi și pe
copiii pe care ni i-a dat Domnul, fără ca să lipsească unul din numărătoare".
După ce ne-a spus care sunt cele
trei categorii de copii ne-a dat
voie să mergem ca într-un spital de maternitate, cu saloane pline de pătuțe pentru nou născuți, în
ele erau copii înveliți în scutece
albe. Și ne-a zis: "Alegeți acum ce copii vă place. Mamele au intrat toate
si au început să-și aleagă fiecare ce copil îi plăcea. Eu m-am dus să văd unde găsesc cele trei categorii de copii și căutam să văd o etichetă
pe care să fie indicată categoria
copiilor, dar nu am găsit nimic. Nu era nicăieri nici o inscripție. Am ajuns la un pătuț în care era
o fetiță mică, tare
drăgălașă. Mi-a plăcut mult de ea si aș fi luat-o, dar la gândul că poate e
numai alegerea mea, si pentru că nu avea mă un semn că face parte din categoria a treia, am plecat mai departe să caut copii binecuvântați. Nu m-am
dus decât câteva paturi mai departe
Și am auzit fetița plângând foarte tare. Auzind-o că plânge, m-am întors să văd ce s-a întâmplat cu ea. Când am ajuns din nou la pătuțul ei, ea a.
ridicat mâinile spre mine si
oprindu-se din plâns a zis: "la-mă pe mine, ia-mă pe mine... fac parte din categoria copiilor
binecuvântați." Atunci am zis:
Tocmai copii binecuvântați caut si te iau pe tine dacă faci parte dintre ei." Am luat-o în brațe
si am întrebat-o: "Cum te cheamă?" Ea a răspuns:
"Pe mine mă cheamă Emanuela."
M-am trezit din vis si i-am
spus soțului visul si că Domnul ne va
da o fetiță si o va chema Emanuela, după cum mi-a fost arătat în vis. Slavă Domnului că visul s-a
împlinit întocmai în 22 aug.
1972 când Domnul ne-a dăruit primul nostru copil, Emanuela. O mare bucurie a fost pentru noi când am primit-o, mai ales că știam că face parte
din categoria copiilor
binecuvântați. Cu toate acestea vreau să spun cum am fost încercați prin ea când a fost mică: toată
ziua era foarte bună, mânca și
dormea, iar când venea noaptea si trebuia și noi să dormim fiindcă și eu si soțul lucram, ea se scula și
toată noaptea plângea.
Tăcea numai dacă era lumina aprinsă și mă plimbam cu ea în brațe prin cameră. Cum ședeam jos, chiar dacă o legănam pe brațe, plângea și țipa de
parcă era pusă pe foc. Așa a ținut până la vârsta de 5-6
luni într-o noapte mi-am pierdut răbdarea: am
schimbat-o, i-am dat mâncare, știam că nu era bolnavă dar ea plângea întruna. Eu eram așa de obosită că nu mai rezistam
să mă plimb cu ea în brațe, pentru că
eu trebuia să lucrez ziua si nu puteam să dorm ca ea. Pentru prima dată, i-am
dat două palme la funduleț, si am trântit-o în pătuțul ei zicând: "Acum
plângi cât vrei că eu nu te mai pot
plimba pe brațe că nu mai rezist." M-am dus în pat, dar nu puteam să dorm auzind-o cum plânge. Atunci mi-am pus perna pe cap să n-o mai
aud. Deodată am auzit pe fetiță strigând: "Mamă, de ce m-ai bătut
că eu nu sunt de vină; nu am făcut nici un
rău." Am tresărit si m-am
sculat. Cum, fetița mea vorbește? Până atunci nu a vorbit nici un cuvânt, nici măcar primul cuvânt care-l
spun copiii, "mama". Ea doar
s-a uitat la mine si a plâns mai departe. Mi-am dat seama că Domnul m-a
avertizat sau îngerul ei păzitor a
strigat la mine. M-am pus să mă rog Domnului. să mă ierte că mi-am pierdut
răbdarea, si Domnul mi-a vorbit foarte clar:
"Femeie, de ce ai bătut fetița, că nu ea e de vină că plânge, ci niște duhuri caută să-i tulbure somnul si liniștea,
ca nici voi, părinții, să nu aveți
odihnă, să vă tulbure si să vă facă să vă pierdeți răbdarea. Iată ce vi se cere: scoală-te împreună cu soțul tău si rugați-vă pentru ea. Puneți fetița în apa
rugăciunii, faceți o oră de rugăciune
pentru ea noaptea. Ea va primi liniște în somn si voi vă veți putea odihni, căci duhurile ce aduc neliniștea vor fi îndepărtate." Am sculat pe
soțul, i-am spus totul si ne-am pus
la rugăciune înaintea Domnului. Pe când noi ne rugam, fetița a adormit si nu s-a mai trezit până dimineață, slavă
Domnului!
Am spus acest lucru
pentru că știu că sunt mulți părinți încercați prin
copii în felul acesta. Sfatul care noi l-am primit de la Domnul, îl dau si eu acestor părinți să-l urmeze si vor avea rezultate
bune. Slăvit să fie Domnul!
AMIN.
Mi se părea în vis că eram într-o casă
de rugăciune; se făcuse noaptea târziu și
foarte mulți din frații și surorile ce erau în adunare, au ațipit pentru că noaptea s-a lungit foarte mult. în casa de rugăciune era foarte mare deranj:
dezordine si praf ca și cum nu s-ar
fi măturat de mai mult timp. S-a făcut ora foarte târzie (după apreciere știam că e aproape 4 dimineața). M-am mirat mult că deși era vară, nu se vedea
nici o licărire de lumină. Era întuneric beznă; m-am uitat pe geam și nu se
vedea nimic.
Seara, noi (toți
credincioșii din casa de rugăciune), am primit o poruncă să nu ne culcăm în timpul nopții pentru că în noaptea
aceea va veni stăpânul casei. Cu toate acestea noaptea a fost grea și mulți au adormit pe bănci. Eu
mă simțeam atât de obosită că
nu mai puteam - m-am gândit "ce-ar fi dacă m-aș rezema și eu puțin de un perete și aș ațipi
numai câteva minute?", dar
mi-a venit gândul că dacă cumva chiar atunci as adormi si ar veni stăpânul casei, veghea mea de până
atunci n-ar fi avut nici
un folos. M-am hotărât să nu mă culc orice ar fi si să lupt cu neputința și
somnul. Ca să înlătur somnul, am vrut să mătur prin casa de rugăciune, dar nu am găsit mătura. M-am apucat să ud florile din vază si să șterg praful ce era depus
pe frunze; multe erau ofilite și abia se mai simțea parfumul lor. Am pornit să șterg cu mâinile praful de pe pereți. Peste tot erau păianjeni mari, multe scame și
praf pe jos. În jurul palmelor mele
s-au făcut ca niște mănuși de scame și praf. Așa am măturat cu mâinile și pe
jos.
Deodată am auzit
niște pași ce se apropiau de ușă. M-am uitat să văd cine era: era un om ce-mi părea cunoscut. A venit si a întrebat cu glas tare: "De ce au
adormit atâția?" I-am răspuns că
noaptea a fost tare lungă și veghea tare grea si mulți n-au mai putut rezista și au adormit. M-a
întrebat: "De ce nu te-ai culcat
și tu?" I-am răspuns că noaptea a fost lungă si vegherea grea, dar așa am primit poruncă să nu dormim. Atunci, cu severitate în glas m-a întrebat
"Ce ai lucrat dacă nu te-ai
culcat? Uite ce dezordine e aici." Am început a plânge zicând: "Prea mult nu am putut lucra, pentru
că e greu să lucrezi
noaptea când alții dorm; n-am putut face mai mult decât atât: cu mâinile am șters praful si tot
cu mâinile am măturat pe jos, că mătură nu am avut. Am mai udat florile și le-am șters de praf." Atunci s-a uitat
blând la mine si mi-a spus să nu mă tem
că nu voi fi pedepsită, fiindcă totuși am lucrat ceva. "Urcă-te pe trepte" mi-a zis, iar în față
au apărut niște trepte ce urcau în
sus și pe care eu am urcat. Tavanul casei era despărțit în două, iar de sus au apărut trei fire, ca
cele de curent electric ce treceau
peste casa de rugăciune. O voce a strigat: "Așa vorbește Domnul: se va ridica în locul acesta un bărbat, un sol încins cu putere, din Duhul Sfânt, ca un
fir de înaltă tensiune, prin care voi face o mare
trezire în popor, că e vremea să vină
stăpânul si mulți au ațipit. Vreau să fac o trezire înainte de venirea stăpânului, ca să nu fie găsiți așa
mulți dormind." Am văzut pe un
frate lucrător în adunare ce se gândea că el va fi omul de care se va folosi Dumnezeu și a zis: "Eu sunt Doamne omul de care vrei să te folosești?"
Glasul a strigat că nu este el, ci pe
altul îl va ridica Domnul în poporul Lui. "Cât despre tine, și tu ești un fir de care vreau să mă
folosesc în lucrare, dar înțelege chemarea ce s-a făcut: SFÂNT PENTRU DOMNUL. Orice iuțime, orice mânie, orice strigare,
orice clevetire si orice fel de
răutate să dispară, înțelege-ți si prețuiește-ti chemarea: ti se cere
predare în slujbă. Pentru ce tu nu bagi în
seamă florile de la colțurile grădinii, nu le cercetezi și nu le prețuiești; ți se par neînsemnate și te
oprești să te ocupi numai de florile
din mijlocul grădinii, dar tu nu știi că florile nebăgate în seamă de la margini au mai mult miros și parfum în ele, dar din pricină că nu sunt îngrijite, nu
pot să răspândească parfumul."
"Cât despre firul din mijloc reprezintă .femeia (biserica vie) în care vreau să lucrez prin mărturia Duhului Meu
la trezirea poporului Meu căci e scurt timpul: foarte curând Eu voi veni și ce-i al Meu voi lua la Mine. Al treilea fir sunt vasele de lucrare prin care vreau
să lucrez prin proorocii, vedenii și
înștiințări, spre trezirea poporului, ca nu cumva la venirea Mea, mulți să fie găsiți dormind." Atunci am întrebat: "Dacă așa de curând vine Domnul, de
ce nu apar zorile și e așa de
întuneric?" A deschis un geam si a arătat un nor foarte gros, zicându-ne: "Norul acesta
gros și negru vine cu o iuțeală
mare si el împiedică să se arate zorile. Dar e scurt timpul si după ce va trece norul apar
zorile. De aceea înțelegeți: e mai puțin
timp decât vă gândiți si vine Domnul. M-am trezit strigând cu voce tare "Amin, Amin, vino Doamne
Isuse!"
Pe când cugetam
asupra acestui vis mi s-a dat prin Duhul Sfânt lumina să înțeleg această lucrare. Domnul vorbește de multe ori despre un om ca despre un popor si
unui popor ca unui singur om. In
această lucrare. Domnul nu se referea doar la trei persoane care reprezintă cele trei fire, ci Domnul alege în
vremea aceasta trei categorii de persoane:
Persoane
reprezentate prin primul fir - oameni plini de Duhul Sfânt, prin care El să lucreze cu putere pentru
trezirea poporului că
venirea Domnului e foarte aproape. Domnul va lucra cum a fost vestit prin Daniel 11:32, prin puterea
ce se va da sfinților de a
face mari isprăvi în vremea sfârșitului (Apoc. 11:4-6)
Biserica reprezentată prin al doilea fir (femeia) - în care trebuie să fie prezentă lucrarea Duhului Sfânt
prin daruri duhovnicești, cum
scrie în Marcu 16:16. Străjerii si vasele de lucrare reprezenta te de al treilea fir pe care Domnul le va folosi pentru trezirea
poporului prin lucrarea de proorocie,
prin vedenii și înștiințări temeinice pentru
zidirea poporului.
Bărbatul care a
întrebat: "Eu sunt Doamne omul de care vrei să te folosești?" reprezintă lucrătorii zilelor noastre care cred că ei sunt cei pe care Domnul îi
folosește în lucrarea de trezire. Ei se ocupă mai mult de florile aspectuoase
dar fără parfum din mijlocul grădinii (cor, orchestră, fanfare și alte formații). Acestea sunt frumoase pe dinafară
și prețuite în adunări, dar sunt
lipsite de cele mai multe ori de parfumul Duhului Sfânt. Florile de la marginea grădinii sunt credincioșii nebăgați în seamă, socotiți ca fără mare
valoare și disprețuiți, dar Dumnezeu
a pus ceva din Duhul Sfânt în ei; prin aceștia Domnul a spus că se răspândește parfumul. Prin ei Domnul
își face simțită prezenta Duhului Sfânt în adunări. Domnul cerea lucrătorilor
zilelor noastre, dacă vor să fie folosiți de Domnul, să-și înțeleagă chemarea, să fie sfinți pentru
Domnul așa cum s-a spus: orice
iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire, orice răutate să dispară. Numai dacă vor ținea
cont de ceea ce le cere Domnul,
ei vor putea să aibă însoțirea Duhului Sfânt în lucrare si vor avea rezultate
de trezire si înviorare a poporului în vremea aceasta.
Când eram
necăsătorită, aveam o prietenă bună, soră în Domnul, care s-a căsătorit cu un frate sincer, socotit
exemplu între tineri în
vremea aceea. Am rămas prieteni de familie, dar - ne întâlneam foarte rar, deoarece distanta între orașul
nostru si orașul lor era
foarte mare. Din pricina greutăților familiale ivite pe parcurs, au trecut ani de-a rândul si nu
ne-am mai putut întâlni. Apoi am
auzit că familia respectivă a emigrat în S.U.A. Câțiva ani nu am știut nimic de ei, nici unde s-au
stabilit în America.
Într-o zi a anului
1984, am primit un telefon de la prietena mea din America, între alte discuții m-a întrebat dacă putem să-i ajutăm în rugăciune, că au o
problemă serioasă si dacă simțim
alături de ei să aducem împreună cauza lor în fata Domnului. I-am răspuns că
lucrul acesta trebuie să-l facem nu pentru că am fost prieteni, ci pentru că așa ne-a învățat Domnul: să plângem cu cei ce plâng si să ne
bucurăm cu cei ce se bucură, într-o
seară, am rugat mai deosebit pe Domnul să se ocupe de problema lor si dacă
găsește cu cale să le-o rezolve. Domnul mi-a dat un vis în noaptea aceea.
Parcă urcam dealul
Golgotei cu dorința să ajung sus la Golgota. Pe umeri duceam un bagaj si deși nu era ușor, mă gândeam că voi
ajunge sus si acolo îmi voi pune jos bagajul si așa urcam cu bucurie și nu mi se părea greu de dus. în
fata mea si după mine erau
mulți ce urcau spre Golgota. Deodată am văzut în fată nu departe de mine pe
familia pentru care mă rugasem;
urcau și ei având două valize mari: una o ducea soțul, una soția, dar abia le duceau de grele ce erau.
Le duceau 2-3 pași si le lăsau
jos, apoi iarăși le luau, dar nu le mai puteau duce. S-au uitat în jur să vadă
dacă nu e cineva cunoscut să le ajute la bagaj. Văzându-mă că vin în urma lor
au zis unul către altul: "Iată că
vine sora V. - să o rugăm să ne ajute să ducem bagajele. Când am ajuns lângă ei mi-au zis: "Sora V.
știm că mergi la Golgota.
Și noi vrem să ajungem tot acolo, dar avem bagajele acestea așa de grele că nu mai putem urca de nu ne ajută cineva ca să le ducem. Te rugăm ajută-ne
să putem urca si noi. Nu trece ca
preotul sau ca levitul pe lângă noi, fără să ne ajuți. Măcar la un bagaj ajută-ne." M-am uitat la
ei. Nu puteam trece fără să-i ajut. I-am întrebat ce au așa de greu în valiză,
dar mi-au zis să nu-i întreb despre
asta, si să-i ajut dacă pot. Le-am spus să-mi dea din bagaj că vreau să-i ajut. Au deschis valiza si din ea au scos o periniță mică de bebe cu tot
trusoul unui nou născut: cămăsuțe,
costumase, scutece, etc. Când am văzut ce-mi dă, am zis: "Cum, niște haine de copil mic sunt așa
de grele că nu le mai puteți
duce? Dațimi-le mie ca să le duc eu." Când am întins mâna după ele si le-am luat nu mai
era numai perinița si hainele, ci era
si un bebe mic în ele, în brațele mele.
De sus de pe munte s-a auzit un glas ce a strigat: "S-a făcut numărătoarea în familia voastră -si sunt
lipsă două numere din numărul
hotărât. Pentru că v-ați împotrivit planului
ceresc cu privire la căminul vostru si 1-ați zădărnicit, iată am îngăduit o lovitură peste inimile voastre,
care v-a adus întristare, mâhnire si
ocară. Acest foc e îngăduit din pricină că Mi-ați zădărnicit planul si în foc va arde toată zgura de pe voi."
Când m-am trezit
din vis, am înțeles care era cauza lor. Într-adevăr era o problemă grea si o
povară în inima lor. După câteva zile
sora m-a sunat din nou si le-am spus că sunt însărcinată să le spun lucruri aspre. Când am terminat de
spus totul am auzit la celălalt
capăt al firului pe sora plângând, apoi mi-a zis: "Așa este situația. Două din fetele cele mai mari au plecat de la noi, găsindu-și plăcerea în
deșertăciunea acestei lumi."
Eu le-am spus să-și aducă aminte că din pricina lor au fost îngăduite aceste probleme în familie.
AMIN.
Nu pot uita niciodată
minunata lucrare ce s-a petrecut în ziua când am avut binecuvântarea celui de-al doilea copil, Pavel.
Fiind foarte departe
de părinții, frații si surorile mele, foarte far ne puteam întâlni si mai ales să fim toți împreună; ne întâlneam toți doar la ocazii deosebite.
Ivindu-se acest prilej, i-am chemat
pe toți la binecuvântare împreună cu câțiva frați de credință si prieteni de familie din Cluj si
Turda. Binecuvântarea s-a
ținut la biserica din Micalaca - Arad. în timpul programului în adunare, Domnul a întins o masă bogată pentru cei
dornici - în rugăciune, în cuvânt, în cântări și-n poezii s-a simțit prezența
Duhului Sfânt. După terminarea programului
din adunare, am poftit la masă pe cei invitați. Alături de ei au mai venit si alții, spunând că vor să mai
facă o rugăciune, apoi vor
pleca. După rugăciune, au pornit niște discuții din Cuvânt, realizându-se o atmosferă plăcută si nimeni n-a mai plecat. I-am numărat: erau în
jur de 60 de inși si mâncarea era
pregătită pentru circa 30 de persoane care erau invitate, îmi era jenă să-i
poftesc la masă pe unii si pe ceilalți nu; de altfel erau toți copii ai Domnului si frați apreciați de noi. Mâncarea era puțină pentru 60 de persoane -
oricât de puțin ar fi servit
fiecare, tot nu ar fi ajuns. M-am gândit în sfârșit, să servesc musafirii, cerându-mi scuze de la
ceilalți că nu pot avea bucuria să-i servesc pe toți. În timp ce eu mă frământam cu gândurile acestea,
fiindu-mi foarte greu să le spun că
nu am mâncare pentru toți, a venit o soră si mi-a zis: "Vino până afară.
Lângă fântână în curte, este o femeie
ce se simte foarte rău si te cheamă să vorbească
cu tine." Mi-a arătat-o din ușa camerei si m-a întrebat: "O cunoști? E din rudenii sau din
cei invitați?" I-am spus că nu o
cunosc si am întrebat si pe proprietarul casei (fratele Stepan - la el
locuiam pe atunci) si nici el nu o cunoștea. S-a mirat pe unde a intrat căci chiar el a încuiat ușa după ce au intrat
toți frații si surorile. M-am dus atunci la femeia de lângă fântână, întrebând-o ce vrea să îmi spună. Mi-a
răspuns că e foarte obosită, se simte
rău si e flămândă. Sta rezemată de fântână
ca un om istovit si stors de putere. I-am spus că imediat pun masa si va
servi si ea împreună cu noi. Ea s-a .uitat la mine pătrunzător si mi-a zis: "Pune-mi te rog mie întâi de mâncare si apoi dă celorlalți." Când am auzit aceste
cuvinte am tresărit; mi-am adus
aminte de proorocul Ilie când a zis văduvei: "Pregătește-mi întâi
mie si apoi vei mânca tu si fiul tău." (l Regi 17:8-13) M-am dus repede în bucătărie, am pus pe masă castronul cu supă, apoi felul doi si o farfurie cu
prăjituri si am spus femeilor de la
bucătărie: "Femeia aceasta va mânca întâi -Dumnezeu ne încearcă prin ea." Am chemat-o la masă; a mâncat foarte puțin din toate si am întrebat-o cum
de a venit la noi. A spus că a văzut mai multe persoane intrând în curte si a intrat si ea că era foarte obosită si bolnavă.
După ce a mâncat a zis: "Acum mă
simt mai bine. Du-te si ocupă-te de musafiri; dă-le de mâncare si Domnul să înmulțească mâncarea să ajungă la toți." A ieșit afară si s-a așezat pe un
scaun din nou lângă fântână. Apoi am invitat musafirii la masă si în
timp ce ei mâncau, m-am dus să văd ce face
femeia de la fântână si cum se mai simte.
Dar femeia nu mai era niciunde. Nimeni nu a văzut să fi plecat; poarta era tot încuiată, dar femeia
nu mai era. Am rămas cu toți mirați.
Prima tură de musafiri au servit masa si nu s-a cunoscut de unde au mâncat 30 de persoane. Am servit pe ceilalți 30, au mâncat si ei, si totuși a rămas
mâncare destulă pentru ca să mâncăm a doua zi noi si familia la care am locuit.
Aceasta a fost
experiența trăită cu Domnul, pe care n-o pot uita niciodată. De câte ori îmi aduc aminte, parcă trăiesc acele momente când Domnul a făcut această lucrare. Cine a fost femeia aceea? A fost chiar Domnul prezent prin ea
sau a fost altă ființă? Nu știu care este răspunsul la aceste întrebări, dar știu că Domnul a înmulțit mâncarea. Prin această
lucrare, Domnul mi-a întărit si mai
mult credința si m-a învățat din nou că
ori de câte ori am făcut câte ceva pentru unul dintre cei mai neînsemnați copii ai Lui, pentru El am făcut.
Domnul să mă ajute să fac cu bucurie
această lucrare toată viața; să văd în cel mai neînsemnat frate sau soră pe Domnul Isus.
A Domnului să fie toată slava în veci de
veci.
Amin
În dimineața zilei de 17 aprilie 1995
m-am trezit adânc frământată de un vis care m-a pus pe gânduri, cu privire la viața de pocăință în călătoria noastră de pe pământ.
Am văzut în visul meu pe o femeie (o soră) care se pregătea de călătorie,
spunând celor din jurul ei că pleacă să ajungă
la poarta cea strâmtă, prin care va trece spre cetatea cerească de
dincolo de râu. Nu a luat cu ea decât un bagaj foarte mic, cu merinde, si a
plecat. Drumul spre poarta cea strâmtă ducea
printr-o piață în formă pătrată, la colțul pieței pe unde se intra, era un portar care dădea bilet
celor ce voiau să treacă prin piață
cu scopul de a vinde sau cumpăra. La poartă, i s-a spus femeii: "Dacă vrei să treci pe aici trebuie să
plătești." Ea a zis: "Eu nici nu cumpăr, nici nu vând nimic
din piață, decât trec pe marginea pieței să ajung la poarta strâmtă ce dă spre
cetatea de dincolo de râu. A lăsat-o să treacă, si, în adevăr, a mers doar pe marginea pieții, dar din când în când
mai privea cu ochii la ce se vindea în piață. Cum mergea, a văzut jos pe
unde trecea, niște flori artificiale rupte
din buchetul lor, si fiind astfel
fără nici o valoare, erau aruncate pe jos. Erau câteva firicele mărunte, cu o tulpiniță foarte scurtă.
Femeia le-a luat în mână plecând mai
departe. Se părea un lucru neînsemnat, căci n-a atras atenția nimănui când le-a luat. Ajungând la poarta cea strâmtă a spus portarului: "Te rog deschide-mi vreau să trec spre cetatea de dincolo
de râu." Portarul i-a zis: "Bine! Vei fi pusă la un test: dacă
nu ai luat nimic din piața deșertăciunilor,
vei putea trece pe poartă, dar de ai
luat ceva, la testare se va arăta si nu vei putea trece." "N-am cumpărat si n-am vândut nimic", a zis
ea, "doar bagajul acesta mic cu
merinde, îl am. îl las si pe acesta aici." A aruncat si florile din mână, ce le-a luat de pe jos, vrând
să intre pe poartă. Poarta era așa
de strâmtă, de lățimea unei Biblii mijlocii (circa 20 cm), în pereții porții era aparatul ce testa. Când să intre,
nicidecum nu a putut, căci s-a arătat la testare că a luat ceva din piață. Ea căuta să lămurească portarul că
n-a luat decât florile acelea fără
nici o valoare, si oricum le-a aruncat jos - de ce n-o lasă să intre? Portarul
i-a spus categoric: "Nu poți să intri, te-ai atins de lucrurile
deșertăciunilor! Intră pe cealaltă poartă, e
mai largă, pe acolo poți intra." S-a dus la cealaltă poartă, dar si acolo i-a ieșit în cale un portar
întrebând-o: "Unde mergi?"
"Vreau să trec râul, să ajung la cetatea cerească", a zis ea. "Nici pe aici nu poți trece spre cetatea
cerească. Dar va trebui să treci prin
unele încercări si probe care ți se pun în față. După ce vei ieși biruitoare
prin aceste încercări, te vei întoarce prin
piață, dar fără a lua nimic din ea. Apoi vei veni la poarta strâmtă si vei putea trece râul, ca să ajungi la
cetatea cerească. Iată ți se pun în
față trei probe: alege pe care vrei dintre ele. Prima probă - pe drumul din
față sunt lăsați liberi câțiva lei sălbatici. Ți se cere să treci
printre ei, cu credința că nu te sfâșie, în adevăr, dacă ți-ai păstrat în inimă
credință adevărată în Dumnezeu, ei nu te vor
sfâșia, dar de ai o credință de formă, vor avea putere să te
sfâșie." "Nu îndrăznesc să trec printre ei, credința mea e prea slabă
în vremea asta." Atunci i-a arătat un alt
drum pe care veneau mai mulți bivoli răgind, cu capul în pământ, iar
unii scurmau pământul cu picioarele, gata să atace când li se va da drum liber.
"Treci printre ei, prin credință, că nu
ți se va întâmpla nici un rău." "Nu pot trece", a răspuns ea, "mă tem de ei, chiar dacă nu mi-ar face nici
un rău. Când îi văd așa furioși, mă si
înfior de frică." "Iată a treia probă: pe drumul ce duce pe
lângă piață, să treci printre herghelia de cai, lăsați liberi, care vine în
galop. Ei vor fi îngăduiți, din când în când, să
te lovească - ca să plătești, pentru că ai trecut prin piața deșertăciunilor." Femeia n-a mai avut de
ales. A pornit pe drum, dar înainta
foarte greu, drumul fiind nămolos. Intra în noroi până la glesne; de-abia trăgea un picior si se scufunda cu celălalt, iar caii veneau în goană si o loveau când
unul, când altul cu copitele, pricinuindu-i multe dureri. Așa cu greu a străbătut drumul, ajungând tot la capătul pieții,
unde era poarta pe care a intrat. Pe
drum s-a întâlnit cu un frate ce a întrebat-o cum de s-a întors înapoi
si n-a ajuns la cetatea de dincolo de râu. Ea
a spus toate lucrurile cum s-au întâmplat si cât de greu se poate intra pe poarta strâmtă, precum si condițiile ce se cer ca să poți trece râul dincolo,
în cetate. Auzind, fratele i-a zis: "Cum, si nu ai putut trece, cu
toate că n-ai cumpărat nici vândut nimic în
piață? Nu te-ai știut tu descurca, n-ai mai avut curajul să-i răspunzi
nimic? Dacă ți-a zis că nu poți să treci, tu
așa ai lăsat? Trebuia să insiști mai mult ca să intri! Imposibil să nu fi putut trece, dacă erai mai îndrăzneață!" "Nu s-a putut intra cu
forța", i-a spus ea, "căci s-a făcut testarea, si n-a depins
de curaj sau îndrăzneală." "Ai să vezi", a zis el "eu mă
duc si trec cu carul încărcat prin poartă! Mai
întâi trec eu prin poarta cea strâmtă, apoi trec carul prin poarta mai largă,
si așa trec cu tot ce am pe poartă." "încearcă și vei vedea", i-a zis ea. Fratele și-a
pus în car lucrurile pentru călătorie, apoi copiii și soția, și a plecat.
Ajungând la poarta pieței, a plătit biletul
de intrare. A fost întrebat ce vinde sau ce cumpără? "Am să văd eu
când trec, de ce am nevoie. Dați-mi biletul să n-am neplăceri că n-am plătit." Intrând în piață cu carul, cum zicea el,
de fapt era o căruță cu doi cai, a cumpărat când una când alta, lucruri pentru familie, copii și soție, până a
umplut carul, în sfârșit a ajuns la
poarta cea strâmtă, spunând că vrea să intre pe poartă: el, soția, copiii, caii și carul. Portarul i-a spus:
"încearcă să intri. Să ți se facă
testarea: dacă poți să intri pe poartă, e ferice de tine." A încercat, s-a forțat, dar în zadar s-a umflat
la testare, că nu a putut trece. Portarul i-a zis: "Nu poți intra. Du-te la cealaltă poartă." Acolo l-a
întâmpinat alt portar, zicându-i:
"Unde vrei să mergi așa grăbit? Stai pe loc să vedem dacă poți
intra! în primul rând să vedem biletul, dacă ai plătit că ai trecut prin piață." Repede a scos biletul si
I-a arătat. "Să vedem si ce ai
cumpărat din piață. Ce aduci în car?" "Ei, ce să cumpăr? Ceea ce am avut nevoie pentru călătorie, pentru
mine, soție și copii: mâncare,
îmbrăcăminte, încălțăminte și alte lucruri necesare." "Hai
descarcă-le jos, la control, să vedem dacă toate sunt agonisite cinstit! Ai strâns cam mult, dar acum
trebuie să le duci toate pe umăr,
când treci poarta! Acum trebuie si copiilor să le facem un control, dacă pot
trece poarta." I-a băgat pe toți la
un cabinet medical și făcându-le consultație, a zis: "Sunt prea anemici si slabi. Ați dat copiilor numai lapte,
ceai si hrană ușoară, nu le-ați dat
mâncare consistentă si tare, ca să poată avea o creștere normală. Ei nu pot merge singuri pe picioarele lor până la cetatea de dincolo de râu, căci cad pe
drum de anemici si slabi ce
sunt." I-a consultat si la ochi si a zis: "Au probleme si cu
ochii. Au vederea slabă si scurtă, nu se poate pleca cu ei așa! Mergeți cu ei
înapoi și le dați hrană consistentă, bogată
în vitamine si calorii, iar cu alifia aceasta, ce v-o dau, să le ungeți ochii ca să primească vindecarea ochilor
si astfel să poată vedea bine drumul ce duce la cetatea sfântă. Ocupați-vă mai
mult de creșterea și sănătatea lor, apoi veniți să intrați pe poartă!"
Bărbatul care conducea carul a zis: "Nu înțeleg de ce mă opriți? Am luat
biletul ce mi s-a cerut pentru a trece prin piață,
mi-am luat soția si copiii. Am cumpărat lucrurile din car, ce-mi trebuiau pentru familie. De ce să nu mă lași
să intru? Ce mai trebuie să fac? Care
e motivul de nu pot fi lăsat să intru?" Portarul i-a zis: "Domnul Isus când a spus: «Nevoiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă», a însemnat niște
puncte principale pentru cei ce vor să
intre pe poartă. Cine le împlinește intră, iar cine nu le împlinește
este oprit, nu poate intra. La poartă nu se
ține cont de ce spui tu c-ai făcut. Testarea va dovedi dacă, în adevăr, ai împlinit ce ți s-a cerut. Care este omul care poate împlini totul?", a mai spus
el, "dar uite, Domnul Isus a spus ce trebuie să împlinească omul, să
poată trece prin poartă spre cetatea cerească. Nu poți împlini tot ce scrie în Biblie, dar împlinește ce a zis Domnul
Isus aici si treci liber." A deschis Biblia la Matei cap. 5, citind
tare de la versetul 37 în jos, continuând cu
cap. 6 si 7, până la versetul 14 inclusiv (din cap. 7) Poarta cea
strâmtă, împlinește ce scrie aici și nimeni .nu te va mai opri. Iar dacă nu împlinești ce scrie aici, nimeni să nu se însele, crezând că va intra pe poarta strâmtă
ajungând la cetatea sfântă. Verificați-vă fiecare ce ați împlinit si ce
nu ați împlinit din ce stă scris aici. Felul
vostru de vorbire a fost: "Da, da; si nu, nu? Ai putut tu să întorci și
celălalt obraz celui ce te-a lovit
peste obrazul drept? Celui ce-a vrut să se judece cu tine, să-ți ia
haină, i-ai lăsat si cămașa? De câte ori ți-ai întors spatele celui ce-a vrut să se împrumute de la tine? Ați
putut voi iubi pe vrăjmașii voștri și să binecuvântați pe cei ce v-au
blestemat? V-ați rugat voi pentru cei ce vă
urăsc și prigonesc? Sau ați iubit numai pe cei ce v-au iubit, cum fac
ceilalți din lume? Milostenia cum ai
făcut-o? - în ascuns, să fie văzută de Domnul, sau ai vrut să fi văzut
si de alții? Ai intrat în odăiță ca să te rogi în ascuns Tatălui ceresc? Vrei
să ți se ierte ție greșelile, precum le-ai iertat
si tu greșiților tăi? Când ai postit ai adus tu Domnului adevăratul post pe altarul Său? Unde ai strâns comoara ta? -
acolo ți-e si inima ta. Nu puteți sluji la doi stăpâni! Ați lăsat voi îngrijorările în grija Domnului, ca El să poarte de grijă? Căutați mai întâi împărăția lui
Dumnezeu și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra! Cu ce judecată
judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.
Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide. Tot ce voiți să vă facă vouă
oamenii, faceți-le și voi la fel, căci în
aceasta este cuprinsă Legea și proorocii. De veți face așa veți putea intra pe poarta cea strâmtă
care duce la viață. Si mai este un cuvânt de verificare pentru
fiecare, scris în Efeseni cap. 4, versetul 22 până la 32. Cu privire la felul
vostru de viață din trecut, să vă
dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare,
și să vă îmbrăcați cu omul cel nou, făcut
după chipul lui Dumnezeu, de-o neprihănire și sfințire pe care o dă
adevărul. Mâniați-vă și nu păcătuiți. Cine fura
să nu mai fure. Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire.
Verifică-te!", a zis acelui frate, . "așa ai făcut, sau te simți condamnat în aceste lucruri? Să nu întristați
pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, si iertați-vă unul pe altul, cum
v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Faceți așa, si veți putea
intra pe poarta strâmtă, veți trece râul și
veți ajunge în cetatea sfântă. Du-te;
pune-ți viața în rânduială după Cuvânt, si ți se va da voie să intri pe porți
în cetate împreună cu cei răscumpărați prin sângele Mielului!" La aceste cuvinte m-am trezit din vis, însă acest
vis m-a prelucrat și mi-am pus și eu multe semne de întrebare. Oare eu am împlinit ce cerea Domnul de la noi? în sufletul
meu s-a trezit o dorință să încep o
viață mai aproape de Domnul, zi de zi, ca la sfârșitul alergării de pe
pământ, să pot ajunge la un rezultat bun -
mântuirea si viața veșnică împreună cu Domnul în cetatea sfântă. Prin lumina
care mi-a dat-o Domnul prin Duhul Sfânt, am înțeles că visul se referea la
două părți din popor. O parte, reprezentați
prin femeia ce a plecat spre cetatea sfântă - sunt acea parte din popor care doresc să intre pe
poarta strâmtă, care doresc să aibă
parte de răpire. Dar si între aceștia sunt mulți care din pricina unor lucruri care li s-au părut mic? si nu le-au considerat păcate, aceste lucruri îi vor
împiedica la răpire, dacă nu le vor înlătura, rămânând jos. Iar bărbatul
ce a vrut să intre cu carul, sunt majoritatea
din popor, care cred că se poate intra
în cer oricum, numai să crezi în Domnul Isus si vei ajunge în cer. Ei nu țin
cont de condițiile puse în Cuvânt. Ei cred că, cu toate bagajele străine
si poverile de păcate, se poate ajunge în cer.
Cei ce trec prin poarta cea strâmtă, sunt
cei care vor avea parte de răpire, iar cei ce nu-și verifică aici viața, vor
trece pe cealaltă poartă, pe la judecată. Domnul să ne ajute pe toți să
ne verificăm viața după Cuvântul Domnului si
să ne judecăm noi, pentru a nu fi judecați
odată cu lumea.
Amin
În Cuvântul
Domnului găsim scris în Iov 33:14-17 -"Dumnezeu vorbește însă când într-un fel când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbește prin visuri, prin
vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundați
într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
Atunci El le dă înștiințări și le întipărește învățăturile Lui ca să
abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie."
într-una din nopți, Domnul mi-a arătat această înștiințare, care am socotit-o de mare însemnătate pentru credincioși și ca să nu se piardă nimic din
conținutul ei, am notat-o când m-am trezit din vis. Domnul a arătat mai multe forme prin care vrăjmașul vine să ne ispitească,
dar noi avem cea mai puternică armă cu care putem să-l biruim: sângele Domnului
Isus Hristos. Oricât de mare este lupta, când cerem sângele Domnului,
vrăjmașul pleacă rușinat.
Am văzut în vis mai
mulți frați și surori într-o odaie situată la un nivel mai sus: ca să ai acces în odaie, trebuia să urci niște trepte din curte până la ușa odăii.
Deodată am auzit pe cineva strigând de afară. Am ieșit în
prag să văd cine strigă. Afară lângă trepte
era o domnișoară foarte modernă: părul era legat în vârful capului și apoi lăsat să cadă peste umeri, era vopsită pe
buze, cu sprâncenele smulse și fața fardată. Avea o fustă roșie foarte scurtă si strâmtă, ce îi
scotea în relief forma corpului,
precum și o bluză fără mâneci, cu un decolteu mare. în picioare avea niște pantofi cu tocuri foarte
ascuțite și înalte. Nu mi-am amintit
să o fi văzut vreodată; îmi era total necunoscută dar în privirea ei era ceva drăcesc. Pe un
ton poruncitor, mi-a zis: 'Vino după
mine că vreau să merg la tine acasă."
Eu i-am răspuns: "Nu te cunosc cine ești si cu tine nu vreau să merg nici un pas." Frații si surorile au ieșit să
vadă si ei cine este, dar ea a strigat foarte
poruncitor, ca un căpitan ce dă un ordin: "Veniți după mine!" si a
plecat înainte crezând că noi o vom
urma. Noi am intrat în odaie si am încuiat ușa să nu poată intra la noi. Văzând că nu mergem după ea, a
urcat scările să intre la noi si a
strigat la ușă: "Deschideți!" Noi am zis: "Nu deschidem căci tu ești Satan, numai te-ai
mascat în moda lumii ca să nu te
cunoaștem, crezând, că o să mergem după tine." Atunci a rânjit drăcește: "Aha, mă cunoașteți că sunt
Satan si nu vreți să-mi deschideți? Atunci mă duc si vin în chipul si puterea Satanei să vedem dacă vă veți
putea lupta cu mine!" Noi am pus
zăvorul pe dinăuntru si cu mâinile ne împingeam
pe ușă să nu poată deschide ușa.
Deodată am auzit
niște pași greoi care făceau să se cutremure pereții odăii si treptele. Când a ajuns la ușă a început să forțeze ușa: avea o forță
extraordinar de mare, încât a rupt
zăvorul si ușa a început să se deschidă puțin. Noi ne împingeam cât puteam pe ușă ca să nu-l lăsăm să
intre în casă. Prin crăpătura ușii
am văzut pe Satan cum arăta: era un uriaș mare ca un monstru, ochii îi erau
roșii și mari ca niște mere, gura îi era
ca la o fiară sălbatică, cu dinții si colții mari, iar trupul îi era din fier si lut amestecat. A
început să râdă cu un rânjet drăcesc, ca si cum era sigur că ne va birui. Ne-am
dat seama că cu puterea noastră nu-l
vom mai putea birui luptându-ne
cu el, si am început să strigăm: "In Numele Domnului Isus îți poruncim Satano să pleci, că nu ai nici
o putere asupra noastră, căci noi
suntem copiii Domnului Isus." El a strigat: "Nu plec căci nu mă tem de nici un domn și de nici un Isus, căci au mai fost destui si nu mă tem
de ei." Credincioșii au strigat:
"în Numele Dumnezeului Celui Viu, îți poruncim Satano să pleci și să-ți
fie frântă puterea." Satan a strigat din nou: "Nu plec fiindcă și dumnezei au mai fost destui
de-a lungul vremurilor. Nu mă tem de
nici un dumnezeu." Din nou am strigat cu toții: "în Numele Marelui nostru Preot Isus Hristos îți poruncim Satano să pleci si să nu
ai nici o putere asupra noastră." Satan a strigat batjocoritor: "Nu
mă tem, nu plec, căci mari
preoți au mai fost destui si nu m-am temut de ei, au mai fost si alți Hristoși,
dar nu m-am temut de ei."
În timpul acesta
forța ușa tot mai puternic să intre la noi. Arunci, dintr-o dată ne-a venit cuvântul pe buze prin puterea Duhului Sfânt: "Sângele lui Isus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu să te mustre Satano
si să te îndepărteze să nu ai nici o putere asupra noastră, că noi suntem acoperiți cu sângele Său si apărați de El căci suntem copiii Lui!"
Când am rostit sângele Domnului,
dintr-o dată puterea i-a scăzut si a început să se retragă. Văzând lucrul acesta,
noi am început să strigăm mai tare:
"Sângele lui Isus Hristos, sângele lui Isus Hristos să te mustre Satano!" Cu un râs sălbatic, el a început a striga:
"Asta e arma cea mai puternică - sângele
lui Isus Hristos - cu care voi credincioșii
mă biruiți si mă țineți la distanță, că de n-ar fi sângele lui Isus Hristos, ce-aș face eu cu voi!
Cum v-aș pune la pământ pe toți
credincioșii si v-aș nimici! Dar aveți această armă puternică cu care vă apărați." Auzindu-l pe Satan că el recunoaște că sângele lui Isus Hristos e arma cea
mai puternică, am strigat într-una:
"Sângele lui Isus Hristos să te mustre!" iar Satana a rămas fără
putere si a trebuit să plece, dar a zis: "Mă duc si iarăși vin cu o
legiune întreagă, să vedem dacă mă puteți birui." Noi ne-am pus pe
genunchi si ne rugam Domnului să ne acopere
cu sângele Lui si să ne dea putere ca să putem birui puterea vrăjmașului.
Pe trepte se auzea
venind din nou uriașul Satan, dar se auzeau mai mulți pași si un zgomot gălăgios; am înțeles că nu vine
singur, ci cu trupa lui. A deschis ușa si a strigat: "Intrați legiuni de duhuri; e ceasul nostru si al
puterii întunericului." Satan ținea
ușa larg deschisă cu mâna si pe sub mâna lui intrau tot felul de duhuri în
formă de lighioane si fiare sălbatice: lupi, vulpi,
lilieci, câini, pisici, șerpi, broaște, șoareci, șopârle, fluturi' păuni si alte feluri de duhuri, dar toate erau
mici ca niște miniaturi. După ce au
intrat toate duhurile, Satan le-a dat ordin:
"Porniți la lucru. Acum e timpul nostru să atacăm familiile
credincioșilor: faceți tot ce vă stă în putință să-i biruiți: intrați în căminele lor si încercați să-i scoateți
din răbdare pe credincioși, faceți tot
felul de lucruri rele pe care ei nu le pot suferi, iar dacă nu vor putea răbda, sunt biruiți de noi. Căutați să
aduceți neînțelegeri si ceartă între soți, luați pacea si rupeți unitatea si iubirea dintre ei să nu mai aibă
aceleași vederi si păreri: când soțul va zice una, soția să zică alta.
Destrămați dacă se poate familiile:
soțului să nu-i mai placă nimic din ce face
soția, să-i bage vină la toate, soția la fel soțului si astfel ei nu se vor mai
putea uni în rugăciunile lor. Rugăciunile lor fiind împiedecate,
ei vor fi biruiți. Luptați
mai ales împotriva mamelor ce au copii, făcându-le să-și piardă răbdarea,
să murmure, să cârtească,
socotindu-i blestem si nu binecuvântare. Pe
copii făceți-i să
fie gălăgioși, răi, neascultători, neastâmpărați,
încăpățânați, să facă
tot ce nu pot suferi mamele: să se certe, să se
bată, să nu asculte, să spargă vase, să taie
cu foarfecele hârtii prin casă și să verse mâncarea, apa etc.
Legiunile de duhuri
au intrat în acțiune; parcă erau un roi de albine:
unele zburau pe sus, altele pe jos si făceau tot felul de lucruri care cu greu le puteau suferi părinții.
Duhurile care erau în formă de câini
s-au dus la copii și au început să se hârâie cu ei. Atunci copiii au început să
se bată, să se muște, să se hârâie exact
ca si câinii. La alții s-au dus pisicile: copii se certau, se zgâriau si se
cățărau pe sus, vărsând vasele cu mâncare. Liliecii s-au așezat pe capul unora si copiii au început să
se tragă de păr unii pe alții, pentru
că liliecii și-au băgat ghearele încâlcindu-le
părul. Pe alți copii s-au așezat fluturi, și dintr-o dată, părinții nu se mai
puteau înțelege cu ei; nu voiau să mai asculte, se luau de capul lor si
plecau de acasă. La alți copii s-au dus
vulpile, cuprinzându-i un duh de minciună si viclenie. Pe capul unora s-au pus păuni, cuprinzându-i mândria.
Cel pe care s-a așezat broasca s-a
făcut egoist, zgârcit, nevrând să dea nimic la frații lui, iar dacă părinții
nu-i împlineau voia, plângea si se
mârâia. Peste copiii la care venea șarpele, se punea duhul de șiretenie si scandal. Fiecare duh căuta să-și
facă cât mai bine slujba. Copiii
plângeau, se băteau, spărgeau vase, tăiau hârtii si chiar lucruri bune cu foarfecele. Mamele au
început să plângă că nu se mai puteau
înțelege cu copiii, murmurând si zicând că nu sunt binecuvântare, ci blestem
pentru familie. Alți părinți se enervau si ziceau că vor scoate aceste duhuri
cu bâta din copii. Deodată s-a auzit
un glas care striga: "Mamelor nu vă pierdeți nădejdea si răbdarea că altfel veți fi biruite.
Rugați-vă să vă dea Domnul putere si
răbdare si veți vedea că nu sunt copiii așa de răi, ci duhurile vătămătoare îi provoacă pentru ca să vă pierdeți nădejdea, să murmurați si să cârtiți. Copiii
voștri sunt binecuvântați." Duhurile insistau asupra copilului până o
scoteau pe mamă din răbdare si zicea un cuvânt nepotrivit, apoi plecau la alți copii, iar copilul respectiv
rămânea liniștit de parcă era cel mai
cuminte. A trecut cu greu timpul hotărât acestei încercări, iar legiunea de duhuri trebuia să se retragă.
Uriașul Satan a
rămas doar el singur, rezemat de ușă si se uita la noi. Noi stăteam pe genunchi să ne rugăm Domnului să ne păzească, să ne acopere cu sângele Lui
împotriva vrăjmașului care nu
zicea nimic, nu se lupta cu noi, ci doar privea cum ne rugam. Din când în când deschideam ochii să vedem dacă nu cumva Satan vrea să ne atace în
vreun fel.
Odată însă, când am
deschis ochii, am văzut pe o soră (prietena intimă a mea) că era schimonosită la față, cu gura strâmbă, cu
ochii mari, bulbucați, și am zis către ea: "Sora M., eu te-am știut cu o față frumoasă până acum.
Ce s-a întâmplat de te-ai schimbat așa?" Ea mi-a
răspuns: "Nu știu nimic să mi se fi
întâmplat, dar ceva este totuși: si eu pe tine te văd că ai un chip sluțit și atâta apari de urâtă , că măcar că
ți-am fost prietenă, nu mă mai pot
uita la tine." Atunci am început să ne uităm la frații si surorile din jur, să vedem cum sunt ei. Am rămas uimiți uitându-ne unii la alții, că toți
erau schimonosiți, toți aveau defecte, în timpul acesta, în loc să ne rugăm,
noi ne miram unii de alții, fără să știm ce s-a întâmplat si nu ne mai puteam iubi. Uriașul Satan a început să râdă cu un
rânjet drăcesc: "Ha, ha, ha,
v-am biruit! Asta-i opera mea. V-am sucit vederile ca să vă vedeți cu
defecte, schimonosiți, si să nu vă mai iubiți
unii pe alții ca la început!" Când am auzit că aceasta era lucrarea lui Satan, că a reușit să ne schimbe
vederile pentru că nu am vegheat
îndeajuns în vederea rugăciunii, si ne-a biruit fără să lupte cu noi, am început să plângem, rugând pe Domnul să ne ierte pentru nevegherea noastră,
luminându-ne din nou vederile, ca să
vedem clar si să ne iubim ca la început. După ce ne-am rugat, am deschis ochii să vedem dacă tot așa sunt cei din jur: ceva s-a mai schimbat, dar totuși,
nu ni se păreau atât de frumoși ca la
început. Iarăși am început a plânge în
rugăciune: "Doamne Isuse, Te rugăm să ne dai vederile clare ca la început." Si atât am plâns si ne-am
rugat până am început să vedem bine pe
cei din jurul nostru. Atunci am mulțumit Domnului că ne-a ascultat: simțeam
iarăși iubirea vie ca la început.
Satan a plecat si a spus: "Mă duc si iarăși vin." Noi toți stăteam pe genunchi și ne rugam.
Faza aceasta s-a schimbat, si acum
fiecare credincios avea în fața lui ceva ca
o lampă aprinsă. Ni s-a spus să veghem să nu ni se stingă lumina si fiecare se ruga veghind să nu i se stingă lumina. Atunci a venit din nou uriașul Satan. A
trecut pe la fiecare credincios și a
suflat puternic peste lampa fiecăruia ca să-i stingă lumina. Am văzut cum a trecut pe la fiecare credincios: la unii li s-a stins lumina la prima
suflare, la alții a trebuit să
insiste cu suflarea lui puternică ca să le stingă lampa. Noi ne miram tare că la unii le stingea lumina atât
de repede, iar la alții din ce sufla,
mai puternic le ardea lumina. Ne întrebam
care este secretul, căci tot Satan sufla la toți, și totuși la unii în loc să li se stingă lumina, li se aprindea
si mai tare.
S-a schimbat si această
fază si credincioșii au apărut într-un loc
deschis, unde era o platformă în forma unei mese de piață, dar nu era fixată, ci ca o bandă cu
lungimea de 50 cm si cam la un
metru de la pământ. Capetele ei se sprijineau pe ceva, dar pentru că era tare lungă, nu am văzut pe ce. Pe platformă stăteau toți credincioșii în
genunchi, cu fața spre răsărit,
așezați unul după altul așa încât niciunul nu vedea fața celuilalt. Am auzit o voce care a spus că
acela este numit "Postul de
veghere al rugăciunii" si a zis să veghem în vederea rugăciunii să nu ni se întrerupă legătura cu
Domnul. Am început să ne rugăm
cu mult zel la început, dar după o vreme a venit peste mine așa o moleșeală, că nici nu mai găseam cuvinte să mă rog. Aducându-mi aminte că suntem
la postul de veghe, mi-am dat
toate silințele să ies din starea de moleșeală, si am simțit din nou duh de rugăciune si prezența
Duhului Sfânt. Nu după mult
timp însă, a venit peste mine o împietrire si mi-am dat seama că am ațipit la
rugăciune. Am început a plânge si a
mă căi, până am simțit din nou harul Domnului revărsat în rugăciune. Totuși, după un timp, m-am pomenit
căci cu gura mea mă rugam, dar
gândul îmi era în altă parte: m-am trezit
spunând cuvinte fără să mă gândesc la rugăciune. Este adevărat că, cu toate aceste stări neplăcute din
timpul rugăciunii, am avut
si momente de părtășie cu Domnul, simțind că sunt desprinsă de tot ce-i pământesc, iar rugăciunea a ajuns sus; firul rugăciunii era bine cuplat
cu cerul, gândurile si simțurile
erau concentrate sus si pe Domnul îl simțeam foarte aproape. Eram întristată că nu am putut veghea
să nu existe acele stări
neplăcute când am fost biruită în rugăciune.
Am stat să ascult
dacă ceilalți frați si surori se roagă, dar după cum auzeam rugăciunile. lor, mi-am dat seama că toți aveau aceleași lupte în rugăciune. Am deschis
ochii și m-am întors spre
persoanele din spatele meu (eram așezați ca într-un șir) și nu mică mi-a fost
mirarea când am văzut că la fiecare credincios pe umăr stătea un mic duh de-al Satanei. Nu era mai mare decât o șchioapă, parcă ar fi fost o
miniatură. Șoptea întruna la urechile
credincioșilor si în mână avea o foarfecă cu care
vroia să taie firul de rugăciune. M-am uitat la mine la spate și am văzut că si la mine era un duh de soiul acela
si căuta să-mi taie firul de
legătură.
Atunci am început a
lupta strigând: "A, tu ești cel ce ne împiedici rugăciunea si ne întrerupi firul de legătură cu Domnul?" Dintr-o dată s-a schimbat și nu
mai era un duh mic, ci un soldat
înarmat cu săgeți si a început să lupte împotriva mea. Am strigat: "Sângele Domnului Isus
să te mustre Satano care nu te rușinezi să vii la rugăciune să ne întrerupi
firul rugăciunii!"
Când am rostit sângele Domnului, mi s-a dat în mână o sabie albă cu care loveam pe Satan și mă apăram. Pentru că strigam întruna, Satan a trebuit să
plece. Am strigat la frații si surorile care luptau si ei cu Satan, spunându-le
să ceară sângele Domnului Isus
Hristos si Satan va fugi. Toți au strigat: "Sângele Domnului Isus Hristos
să te mustre" și toată trupa
Satanei a sărit jos de pe platforma unde se aflau credincioșii.
Ca să nu se lase
învinși, au început să scuture cu mâinile platforma, ca
să cadă jos cei ce nu au luat seama să se țină bine. Atât au scuturat, până ce unii credincioși au căzut jos; alții au strâns
bine cu mâinile de platformă și n-au căzut. Jos, cam la doi metri de platformă, era trasată o linie albă.
Până la linie era loc să se ridice
cine a căzut, dar dincolo de linie era scris "Pământul străinului". Cine ajungea acolo nu se mai putea întoarce. Uriașul Satan punea șapte duhuri să
păzească pe cel prins ca să nu se mai
poată întoarce înapoi. Am văzut pe unii căzând, dar repede s-au ridicat, alții
au fost trași de Satan pe pământul,
străinului, si păziți de șapte duhuri care îi țineau robi. Cu mâinile căutau prin pământ ceva de
mâncare si am zis: "Vai, au ajuns să mănânce roșcovele ca fiul
risipitor." Printre ei au căzut
si persoane cunoscute. Cineva striga: "Smulgeți-vă de acolo si veniți la locurile voastre", dar ei
au spus că nu se mai puteau întoarce,
căci șapte demoni îi păzesc si nu-i lasă.
A dispărut si această scenă si a apărut
din nou uriașul Satan, îmbrăcat în haine
negre si având după umăr un cerc de fier, cum au homarii, numai că nu
avea la el perii de măturat hornul, ci tot
felul de unelte de schingiuire si tortură: curele groase, lacăte, lanțuri,
chei, cătușe de diferite mărimi, cârlige, clești, sulițe si altele la care nu le știu denumirea. A venit zăngănind din ele si a zis plin de răutate:
"Am primit permisiunea să vă prigonesc si să vă lovesc în
carne." Ne-am dat seama ce ne aștepta
si Într-adevăr a început prigoana împotriva credincioșilor. Mai întâi au fost
luați cei socotiți de el mai periculoși
(cei mai înflăcărați dintre credincioși), cu gândul că ceilalți se vor lepăda si se vor înfrica singuri.
Slugile Satanei îi băga pe
credincioși într-o cameră de tortură si de afară se auzeau loviturile puternice, zbieretele și gemetele
credincioșilor; îi batjocoreau în tot felul. Atunci, parcă un duh de frică a venit peste noi și ne întrebam cum vom putea răbda
o asemenea cruzime, dar un frate care
a scăpat de acolo a trecut pe lângă noi și ne-a spus în șoaptă: "Nu vă
temeți fraților și surorilor. Nu vă
fie frică, căci nu veți simți nimic. De la Dumnezeu se va coborî o putere în clipa aceea peste voi si loviturile vi
se vor părea ca și cum ar lovi în îmbrăcăminte. Bucuria ce am simțit-o în inimă în clipa când ei mă loveau, nu am simți-o niciodată în viața mea în așa măsură.
Am simțit pe Duhul Sfânt într-o dublă
putere care m-a întărit și pe Domnul L-am simțit mai aproape ca oricând, îmi
erau puse pe buze cuvinte la tot ce
trebuia să răspund. "Această îmbărbătare ne-a dat curaj la toți. Într-adevăr,
așa a fost și când am trecut noi pe
acolo. Am simțit o putere dublă cu
care am fost îmbrăcați si nu ne-a mai fost frică deloc. Cântam prin Duhul Sfânt de bucurie si loviturile
nu le-am mai simțit. Răbdarea si
bucuria noastră îi întărâta mai mult pe cei ce ne chinuiau, dar noi eram bucuroși că am fost învredniciți să suferim
pentru Numele Domnului Isus. De acolo, pe unii îi lăsau să plece după ce
îi anchetau si-i torturau, iar pe. alții îi băgau
la închisoare. La închisoare, singura noastră nădejde de scăpare era venirea Domnului Isus: eram despărțiți
de familii, de copii, de toți cei
dragi, nu mai știam nimic unii de alții. Așteptam să vină Domnul. Știam că El va veni si ne va lua la H. Am început să strigăm cu toții: "Vino
Doamne Isuse, Tu ești singura noastră
nădejde; nimic nu ne mai leagă de acest pământ. Vino, vino Doamne Isuse, vino Izbăvire, vino Salvarea sfinților, vino si ne. ia la Tine." De sus a
apărut un nor alb ce strălucea cu mare putere coborând spre noi. Știam că pe
norul acela alb cobora Domnul Isus.
Strigam si mai puternic cu mâinile ridicate în sus: "Vino Doamne
Isuse, vino Izbăvire, vino Doamne Isuse si
ne ia!" M-am trezit din vis strigând cuvântul acesta "Vino Doamne Isuse".
Stând si cugetând la
tot ce s-a arătat în vis, la punctele de probă prin care trebuia să trecem, mă cutremuram gândindu-mă de vom putea ieși biruitori prin toate
aceste puternice încercări, înăuntrul
meu simțeam încă puterea Duhului Sfânt clocotind si duhul meu striga: "Vino Doamne Isuse." în timp ce
cugetam la această lucrare si
căutam s-o memorez cât mai bine ca. să nu uit nimic, mi-am dat seama că era o înștiințare. Deodată Duhul Domnului mi-a vorbit "Iată,
vreau să-ți fac de cunoscut
lucrarea ce ți-a fost arătată în vis. Această lucrare reprezintă încercarea credincioșilor prin
unele din cele mai importante
probe."
I. Prima încercare
este mândria, care vine prin moda lumii. Ea este
înfățișată prin domnișoara care vine la credincioși în chipul veacului si zice: "Veniți după mine." Nu mai vine subtil sau pe ascuns, ci foarte poruncitor strigă:
"Veniți după mine că nu-i păcat
nici una, nici alta, căci Dumnezeu nu se uită decât la inimă." Așa mulți
credincioși zic că nu este păcat ceea ce
odată socoteau păcat si îmbrățișează tot ce apare la modă. Aceasta nu e
altceva decât chipul veacului în îmbrăcăminte, chipul veacului în
familie. Mulți vor să se asemene cu lumea, să aibă
lux si confort în locuințe, să fie în pas cu lumea, să nu aibă nici
copii mulți (si aceasta este tot moda lumii). Chipul veacului este si în adunare: harul este înlocuit cu programe
cât mai atrăgătoare, ca să placă
oamenilor, dar lipsite de puterea lui Dumnezeu.
"O mare parte din credincioși sunt biruiți de această primă probă de încercare", a spus
Domnul, (ca niște copii care au căzut
la primul examen pentru că n-au înțeles cuvântul Domnului care spune că mândria merge înaintea pieirii, iar smerenia înaintea slavei. Prov.
16:18,18:12).
II. La a doua probă
Satan nu vine mascat, ci în toată puterea
satanică, ca să miște de pe stâncă pe credincioși. Mi s-a spus că așa după cum Domnul Isus a fost ispitit de
Diavolul timp de 40 de zile (Luca
4:1-13), tot așa si noi, credincioșii, vom avea fiecare, diferite probe
de încercare. Domnul Isus a postit si s-a
rugat, a fost înarmat cu putere de sus si totuși Satana a îndrăznit să-L
ispitească pe El, Fiul lui Dumnezeu. Și noi vom fi ispitiți de Diavolul în mai multe feluri: la unii vine cu înălțarea, la alții vine să-i îmbie cu slava si onoarea
lumii, la unii le insuflă neîncrederea
că vor fi mântuiți chiar dacă luptă, iar la alții vine cu necredința, ca să nege că au Duhul Sfânt, deși
L-au primit. Pe alții îi atacă în
cuget si în gând să nu creadă lucrările Duhului Sfânt (proorocii, vedenii, înștiințări date de sus si alte lucrări). Dar noi îl vom birui numai prin sângele
Domnului Isus si prin Cuvântul Său.
Când suntem ispitiți, trebuie să ne rugăm
si trebuie să-l mustram pe Satan zicând: "Sângele Domnului Isus Hristos să te mustre Satan! Tu nu ai
nici o putere asupra mea. Eu sunt un
copil răscumpărat cu sângele Domnului
si acoperit cu sângele Lui." Numai așa vom putea ieși biruitori.
III. Satan vine să
atace familiile credincioșilor cu toate duhurile întunericului: va căuta cu orice preț să dezbine pe soți, să nu mai fie dragoste si iubire între ei, să
nu mai fie una, si astfel să
dărâme altarul familial, bărbații să nu mai poată ridica mâini curate în sus si astfel problemele si
cauzele familiale nu vor avea
rezolvare. Dacă pe unii nu-i poate birui în acest fel, atunci Satan cu duhurile lui se luptă prin
copii în diferite forme, atacându-i prin neascultare, răutate,
încăpățânare, obrăznicie, neastâmpăr,
ceartă etc. Prin toate acestea Satan caută ca pe
părinți să-i scoată
din răbdare, făcându-i
să murmure, să
cârtească înaintea Domnului, spunând că copiii nu sunt o binecuvântare si astfel Satan îi va birui si va
avea câștig în multe familii. Dar a
spus că problema acestor duhuri, nu se rezolvă prin bătaie, că de fapt copiii nu sunt vinovați, ci duhurile care se ocupă de ei îi îndeamnă să
facă rele. Domnul a spus că părinții trebuie să întregească altarul familiei cu
post si rugăciune pentru
copii, chemând Numele Lui peste ei, ca duhurile vătămătoare să fie îndepărtate de la ei si să fie acoperiți cu sângele Domnului si să rămână
la adăpostul Numelui Său sub binecuvântare, că de
fapt copiii sunt o binecuvântare
si nicidecum un blestem. Totuși, când e nevoie, nuiaua nu trebuie cruțată, căci copiii lăsați de capul
lor fac rușine părinților.
IV. Domnul a spus că
la această probă toți credincioșii cad: Satan le sucește privirile pentru că nu păstrează legătura directă cu Domnul si nu privesc țintă la El.
De multe ori privim la oameni și
atunci rămânem de rușine, că orice om e numai om si are fiecare slăbiciuni si greșeli. Când un suflet se
predă Domnului si se pocăiește, pe toți credincioșii îi vede sfinți si curați: iubirea si dragostea frățească e la înălțime, e în
dragostea dintâi. Dar această dragoste
trebuie păstrată în unirea Duhului, prin
legătura păcii (Efes. 4:3). însă vrăjmașul vine si ne arată slăbiciunile fraților, ca să nu-i mai prețuim.
Greșeli si slăbiciuni vom vedea in
fiecare și alții în noi, căci cu toții suntem supuși greșelilor și dacă nu ne mai iubim unii pe alții,
vrăjmașul are câștig de cauză, căci
unirea păcii și legătura Duhului e întreruptă
intre credincioși. De aceea Domnul zice în Apocalipsa 2:4-5 că am părăsit dragostea dintâi. Domnul vrea ca lumea
întreagă să cunoască căci suntem ucenicii Lui prin faptul că ne vom iubi unii pe alții și vom avea
dragoste între noi (loan 13:35).
V. A cincea încercare
era înfățișată prin lămpile aprinse ale credincioșilor, în care a suflat uriașul Satan cu putere Am întrebat de ce pe unele le-a stins de la prima
suflare, iar altele se înflăcărau
și ardeau cu lumină și mai puternică. Domnul a spus că nu a depins de felul în
care a suflat Satan: el a suflat în toate la fel, dar faptul că unele au rămas aprinse și s-au aprins mai puternic, a fost datorită poziției
credincioșilor. Cei care au stat cu capul ridicat, Satan a suflat pe deasupra și dintr-o dată a stas lumina. Pe cei care nu rămân în smerenie
si sunt cu capul ridicat (mândri),
când suflă vrăjmașul cu încercarea, dintr-o dată 11 stinge. La cei ce stau cu capul plecat și rămân în smerenie la picioarele Domnului, suflarea
vrăjmașului nu poate merge pe
deasupra, ci pe dedesubt. La orice lampă sau felinar când sufli pe deasupra, stingi lumina însă,
dacă sufli pe dedesubt, lumina
arde mai puternic. Domnul a spus că cei ce stau cu capul plecat, smeriți, orice încercare vine, nu-și pierd nădejdea, nu cârtesc, nu murmură, ci primesc
cu bucurie când trebuie să treacă
prin felurite încercări, fiindcă ei știu că prin orice
încercare vor trece, ies biruitori cu Domnul.
VI. A șasea
încercare era cu postul de veghere în rugăciune. Domnul a spus că fiecare credincios va avea această luptă in rugăciune. Satan va veni prin diferite
gânduri si va încerca să
întrerupă sau chiar să taie de tot firul rugăciunii dar noi trebuie să veghem,
să stăruim în vederea rugăciunii, ca să nu fim biruiți. Să nu facem rugăciuni numai de formă, sau de pe buze, să nu o facem ca un obicei, căci
atunci firul rugăciunii e întrerupt
si degeaba așteptăm rezultatul rugăciunii si rezolvări în familie si biserică. Domnul vrea ca
rugăciunile noastre să fie făcute
din inimă, nu de pe buze, si în rugăciune să avem îndrăzneală si credință că suntem copiii Domnului si dacă cerem ceva, ne ascultă, așa cum a fost
făgăduit, că tot ce vom cere de
la Tatăl, în Numele Domnului Isus, El ne va da (Ioan 16:23). Cei ce nu vor veghea în vederea rugăciunii,
vor fi biruiți prin ispite de Satan. Din pricina ne vegherii în rugăciune, unii ajung pe pământul străinului ca fiul
risipitor, si la unii starea de pe
urmă e mai rea de șapte ori decât înainte si nu se mai pot întoarce fiindcă vrăjmașul îi ține robi
păcatului. Deci prin rugăciune vom
ieși biruitori, dar numai cerând sângele Domnului în ajutor.
VII. A șaptea
încercare era arătată prin venirea uriașului Satan cu uneltele de tortură -
prigoana credincioșilor. Domnul a spus că, hotărât, orice credincios trebuie să treacă prin această încercare: să fie urât si hulit de lume (Ioan 15:18-20, 16:1-4). Credincioșii care nu vor să fie urâți de lume si se
poartă în așa fel ca lumea să-i
iubească, nu-s adevărați credincioși. Cei ce nu vor să poarte ocara lui Hristos, nu-s vrednici de Domnul. Cine iubește tată, mamă sau fiu mai mult decât pe
Domnul, nu-i vrednic de El (Matei 10:36-39). Dacă cineva se ascunde să
nu se știe la serviciu sau în societate că e
pocăit si se rușinează, si Domnul se
va rușina de el (Luca 9:26). Omul care în îmbrăcăminte si în umblare se poartă după moda lumii, ca să nu-l ocărască nimeni si să-l disprețuiască că e
rămas în urmă, acela nu-i ucenicul lui
Hristos pentru că nu vrea să poarte ocara Lui. Pentru această categorie de oameni nu-i nevoie de prigoană ca să se lepede de Domnul. Ei în timp de
libertate se leapădă de Domnul pentru
că nu le place jugul ascultării și ocara
lui Hristos, nici nu le place să învețe de la Domnul să fie blânzi si smeriți cu inima. Dar, pe lângă ura și
ocara lumii, Domnul a spus că unii
credincioși vor trece hotărât si prin prigoană,
pentru că va trebui să depună mărturie si să dea socoteală de nădejdea care e în ei, si trebuie să se împlinească numărul
martirilor ce strigă de sub altar. Dar Domnul a spus că pentru timpul si vremea
aceea își va îmbrăca poporul cu putere de
sus, căci în starea aceasta nu putem rămâne în picioare în timpul prigoanei. Credincioșii predați pe deplin
Domnului, vor fi umpluți cu putere si vor avea părtașii si experiențe deosebite
cu Domnul, iar când va fi prigoana,
ei nu vor simți torturile si durerile,
că vor fi plini de Duhul Sfânt. Domnul a spus să ne mângâiem cu făgăduința venirii Lui, că nu va mai
fi mult si când va fi mai greu,
Domnul va veni si ne va lua la El.
Timpul s-a
apropiat, vremea-i scurtă si Domnul a cerut să fim treji si să veghem în vederea rugăciunii, ca să nu
cădem în încercările ce vor
veni, ci să ieșim biruitori în Numele Lui, cerând sângele Lui în ajutor, ca să avem parte cu El în ziua venirii Lui. Domnul să ne ajute pe toți la
aceasta,.
Amin.
În data de 20
octombrie, 1993, cu ajutorul Domnului, am ajuns în Canada, în vizită la rudenii, împreună cu soțul, înainte cu două luni, Domnul ne-a vorbit prin Duhul
Sfânt prin mai mulți prooroci, că
ușa ce a fost închisă înaintea noastră de mai multă vreme, Domnul o va deschide si vom intra pe ea, căci
această lucrare e hotărâtă de
El. Domnul a spus că El va veghea asupra copiilor noștri si-i va ocroti în absența noastră si mâna Lui ne va ocroti si pe noi în călătorie. Cu
adevărat, ușa a fost închisă, căci
ori si câte invitații ni s-au făcut pentru vizita în America sau Canada, nu ni s-au aprobat până
acum. Dar lucrarea s-a
adeverit, căci de data aceasta, ni s-a aprobat să plecăm în vizită.
La trei zile după
ce am ajuns în Canada, Domnul mi-a descoperit printr-un vis de noapte această lucrare: mi se părea că eram într-o biserică necunoscută de mine,
din Canada, unde poporul era adunat
la serviciul divin. Eu mă uitam foarte mirată k forma de închinare a acestui popor, căci era cu totul deosebită de cum o știam eu din bisericile
noastre românești. M-am mirat că
atunci când s-au rugat, ei nu s-au pus pe genunchi. Rugăciunea lor mi
s-a părut foarte rece, dar ei își manifestau bucuria bătând din palme. La fel, când s-a citit Cuvântul, mi
s-au părut foarte indiferenți. Când s-a explicat Cuvântul prin predică, ei iarăși au bătut din palme si
uneori chiar au râs. Pastorului i se părea lucru obișnuit si bun să folosească cuvinte care să-i facă să râdă si
să fie veseli. La cântarea în comun, băteau tare din palme si unii se legănau
că aproape ziceai că joacă pe
ritmul cântărilor. Femeile erau aproape toate în capul gol, cu părul tăiat si coafat, având inele, brățări, cercei si lănțișoare; multe din ele
erau fardate si aproape toate erau
îmbrăcate după moda lumii.
Domnul mi-a zis:
"Vezi ce formă de închinare aduce poporul în fața Mea? Mie nu-Mi place această formă de închinare, căci nu-Mi dau cinstea si respectul
de Dumnezeu. Du-te si spune că
astfel de închinare nu-Mi este plăcută, pentru că poporului nu-i place umilința
si nici smerenia, ci și-a lărgit cărarea ca să poată merge pe ea cu toate
bagajele străine. Aduc o formă de
închinare, dar prin trăire si purtare Mă tăgăduiesc. Du-te, spune poporului Meu pe care I-am strâns
unul câte unul si i-am adus aici
să-Mi slujească de mărturie între aceste neamuri spre slava Numelui Meu, să nu se ia după obiceiurile neamurilor din jurul lor acceptând forma lor de
închinare, care nu-Mi este plăcută,
ci ei să se închine în duh si în adevăr. Să rămână la așezămintele drepte, care sunt puse de Mine de la început si să
nu se ia după modul de viețuire al neamurilor, îmbrățișând chipul veacului acestuia. Scopul cu care i-am
adus aici și le-am purtat de grijă să nu ducă lipsă, a
fost ca ei să fie ca o lumină, care să
lumineze în întuneric și neamurile din jurul lor să vadă lumină și să vină la lumina Mea. Ei nicidecum să nu accepte obiceiurile neamurilor din jur, nici forma
lor de închinare. Dar iată, în
cercetarea făcută, cum a ajuns starea multora
din popor în vremea aceasta:
Se văd frământări
și îngrijorări în mijlocul poporului. Mulți duc poveri străine pe umerii lor, iar unii sunt legați cu legături
străine. Mulți aduc la altarul Meu doar o formă de închinare, iar orânduirile
drepte care s-au pus la început, după care poporul să se înfățișeze si să se închine la altarul Meu, le-au schimbat cu obiceiuri și forme de
închinare. De aceea nu se vede
propășire și poporul bate pasul pe loc, căci harul si puterea Duhului Sfânt de lucrare lipsește din
mijlocul poporului. Sunteți
chemați să descărcați poverile străine, să rupeți legăturile străine cu care singuri v-ați legat, să dezbrăcați haina zdrențuroasă si să vă îmbrăcați în haina
de in subțire, să nu vă atingeți de
nimic ce-i necurat si să vă faceți rost de o inimă nouă în care să locuiască îndurarea, mila si pacea.
Cu căință, cu recunoștință si
smerenie, să vă înfățișați la altar ca să căpătați îndurare. Nu vă risipiți timpul în zadar, că sunt gelos că altarul Meu stă dărâmat în multe din
căminele voastre si mulți aduc
foc străin pe altarul lui Baal, risipindu-și timpul în zadar. Nu mai găsesc plăcere în legile si
orânduirile Mele drepte, ci-și găsesc plăcerea în pofta
ochilor si lăudăroșia acestei vieți. Se
strigă <Vai de cei ce stau cu altarul Domnului dărâmat în casele lor si ei aduc jertfe pe altarul străin,
căci Nimicitorul va intra în casele lor si mulți vor fi cei loviți> -
numai numele le va merge că trăiesc, dar ei
vor fi morți, în unele din cămine vor fi
lăsate chiar semne de doliu, ca mărturie pentru mulți, ca să știe că sunt un Dumnezeu gelos pentru poporul Meu
care-i pornit să se depărteze de
Mine. Ei nu-și mai găsesc plăcere în legile
si orânduirile Mele, nici în Cuvântul Meu, ci își găsesc plăcerea în deșertăciunile și plăcerile de o clipă
a lucrurilor trecătoare. Intrați cu căință și recunoștință și nu faceți
alergări iuți în pustie în porniri
nechibzuite, căci se strigă <Vai de cei ce strâng comori în zilele din urmă,
căci nenorocirea va veni dintr-o
dată>. Luați bine seama că se strigă <Vai de cei ce opresc partea Mea
care este a orfanului, a văduvei, a nenorociților, a săracului si a celor ce duc lipsă, căci vă voi
cere socoteală pentru partea Mea,
zice Domnul, care ați risipit-o în plăcerile voastre>. E vremea de trezire și deșteptare, căci lucrurile ce vor veni vor îngrozi pe mulți; căci trei curenți
puternici vor porni curând și vor prinde tot globul pământesc si vor intra în
toate continentele si mulți vor vedea
și vor zice <Da, semnele Apocalipsei
se împlinesc pe pământ>. Pentru poporul Meu e semn de trezire și deșteptare că nu-i mult si se va auzi strigarea
<Veniți la Mine!> și cei ce M-au înțeles își vor lua zborul sus, iar pentru cei ce nu M-au înțeles, va urma plânsul
și ceasul asprei judecăți."
După ce s-au dat
aceste cuvinte, am întrebat pe Domnul cu privire la altarul lui Baal, dacă vrea să-mi spună care este, că poate vor întreba unii din popor la ce anume
s-au referit aceste cuvinte. Domnul mi-a răspuns
clar: "Altarul lui Baal, care a intrat în casele multora, este
televizorul. Pe altarul rugăciunii nu mai
au timp să aducă un ceas de rugăciune, ci mulți, de formă, stau câteva clipe la
altar, dar si atunci au gândurile împrăștiate, iar la altarul lui Baal
aduc ore întregi întinându-si cugetele. De
aceea mânia Mi s-a suit până în nări împotriva celor ce fac aceste lucruri căci pe această fereastră, moartea a intrat în casele multora si va aduce moartea
sufletească pentru mulți."
AMIN
În noaptea de 28
octombrie 1993, Domnul mi-a arătat această lucrare. Am văzut mult popor adunat ca într-o adunare mare si
mi s-a dat să înțeleg că reprezintă
poporul Domnului de pe tot pământul,
în fața poporului era ca un altar pe care unii din popor
aduceau jertfe Domnului, dar cei mai mulți din popor stăteau tare nepăsători:
unii erau întorși cu spatele spre altarul Domnului si cu fața spre ușă, alții
vorbeau între ei, iar alții chiar râdeau
între ei. Deodată perdeaua s-a tras si un sol al Domnului, care s-a arătat ca un înger foarte puternic, a ieșit în față
si a strigat: "Venirea Domnului e foarte aproape! Pregătiți-vă! Vegheați si nu vă depărtați de altarul
Domnului. Aduceți jertfe curate,
căci venirea Domnului va fi în curând, curând
de tot. Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului; nu vă atingeți de nimic spurcat si necurat.
Untdelemnul ce vi s-a dat în vase, folosiți-1 pentru ungerea celor
loviți si răniți din jurul vostru si
strigați în gura mare: <Vine Domnul!> căci venirea Domnului este mult mai aproape decât voi vă gândiți." Mulți din popor s-au uitat unii la alții, dar cei
mai mulți au rămas tot nepăsători, iar alții au zis: "Tot așa s-a
spus de atâta timp si Domnul încă nu a venit.
Cine poate ști când va fi venirea
Domnului?" Alții au început a disprețui si pe cei ce au fost mișcați
de cuvântul Domnului și care au început să aducă jertfe pe altarul Domnului. Eu am început a plânge si am întrebat pe solul Domnului dacă vrea să îmi spună
cât mai este până când vine Domnul?
Mai este mult? Că e așa de grea vegherea pentru că mulți s-au obișnuit
deja cu acest cuvânt: «Vine Domnul!» si
disprețuiesc chiar si pe cei ce îndeamnă poporul la veghere si pregătire, să-L întâlnească pe Domnul. A spus: "Nu este îngăduit să spun nimic mai
mult decât atât, că venirea Domnului
e foarte aproape, dar fiindcă insiști, o clipă te las să vezi cât e de aproape
venirea Domnului."
A tras perdeaua la
o parte și am văzut pământul ca pe un ecran si la o distanță mică, de câțiva metri, se vedea capătul: era pus ca un stăvilar (ca un hotar) ce nu putea
fi trecut, iar de sus s-a coborât
ca o lozincă pe care era scris "SFÂRȘIT" si s-a fixat în fața pământului. Din cer se vedea coborând un
oraș ca o cetate deosebit de
frumoasă, cu turnuri înalte ce străluceau cu putere, ca aurul. Deasupra acestei cetăți, plutea un
nor alb ce reprezenta slava
Domnului, ce umbrea cetatea, în partea din față, era ca un soare mare, ce strălucea puternic încât nu puteam să privesc bine cetatea din pricina strălucirii, înaintea cetății, venea în zbor un înger puternic cu o
carte de aur în mână pe care era scris
numărul l si a zis: "în cartea numărul l sunt scrise numele celor ce în curând vor fi răpiți la Domnul, să-L întâmpine în văzduh." Apoi, a mai arătat
o altă carte, pe care era scris
numărul 2: "Aceasta e cartea vieții unde sunt scrise numele celor mântuiți, ce n-au parte de
întâia înviere și vor trece pe la judecată. Dar se striga: "Ferice de cei
al căror nume e scris în cartea
numărul l, căci ei vor avea parte de întâia
înviere." Apoi mi-a zis: "Vezi cât e de aproape venirea
Domnului? Aceste lucruri sunt
gata să apară. Du-te si strigă: <Vine Domnul>. Fii un semn pentru alții si pregătiți-vă pentru răpire, căci Domnul vine în curând. Apropiați-vă de
altarul Domnului și aduceți jertfe curate, iar vasele, în
care s-a pus untdelemn pentru ungere, să fie
puse neîncetat pe altar, ca untdelemnul din ele. să poată fi folosit
pentru ungerea rănilor și vânătăilor celor loviți, căzuți, răniți și bolnavi.
Să strigați zi și noapte deșteptare și
trezire în popor, căci venirea Domnului e foarte aproape!
Perdeaua s-a tras
înapoi, îngerul a dispărut, iar eu am rămas plângând si strigând: "Vine Domnul. Pregătire căci venirea
Domnului e foarte aproape. Deșteptare si trezire că vine Domnul!" Unii din popor au luat în
serios cuvintele date, s-au apropiat
de altar si aduceau jertfe Domnului. Alții au început a disprețui si a-si face semne între ei, că s-a
mai găsit cineva să strige că
vine Domnul, zicând: "Parcă noi nu știm că vine Domnul." Au început să râdă disprețuitor
spunând: "Cine știe când
vine Domnul?" si s-au întors cu spatele spre altarul Domnului. Priveau afară pe geamuri si pe ușă
si vorbeau între ei. Eu strigam
întruna: "Vine Domnul. Nu luați cu ușurință semnalul dat că s-a arătat solul Domnului cu cartea
numărul l, gata să o deschidă
si să strige: <Răpirea Bisericii>."
Dintr-o dată, din
nou ca pe un ecran, a apărut pământul. Multe lucruri au fost arătate, dar fazele treceau în grabă mare unele după altele. S-au arătat schimbări făcute
în orânduirile pământului; în alte faze s-au arătat războaie, secetă,
inundații, foc, dărâmături si
strâmtorări mari prin care trebuia să treacă si poporul Domnului. Mulți au căzut si foarte puțini au rămas
în picioare ținând mărturia
Domnului Isus si Cuvântul Adevărului.
Deodată s-a auzit un sunet de trâmbiță si solul Domnului cu cartea numărul i în mână, s-a arătat
strigând: "Fiți gata să
vă încolonați în rând, așa cum vă veți auzi numele strigat. Veniți voi, cărora v-a plăcut să
stați aproape de Domnul pe pământ si
ați rămas lângă El în ascultare, umilință si smerenie! Veniți, cei ce ați purtat crucea zi de zi pe
umeri cu lepădare de sine.
Veniți, cei cărora v-a plăcut jugul Lui si sarcina Lui v-a părut ușoară; n-ați cârtit si n-ați murmurat. Veniți cei ce nu v-ați rușinat de Domnul si
v-a plăcut să stați aproape de El
în ocări si dispreț. Veniți cei ce ați vărsat lacrimi pe pământ si ați îmbrăcat
haina răbdării, dar prin toate nu v-ați depărtat, ci ați rămas aproape de Domnul găsindu-vă plăcerea în legile si poruncile Lui; v-a plăcut să
stați aproape de Domnul pe pământ.
Acum veniți si veți fi pe totdeauna lângă El." Apoi a început să strige numele
celor scriși în cartea numărul 1. Am
văzut cum se înrolau în rând cei ce erau strigați. Am cunoscut între ei surori si frați sinceri cere pe pământ au rămas lângă Domnul în umilință si
smerenie, luptându-se lupta cea bună
a credinței, iar Domnul a depus mărturie
prin Duhul Sfânt pentru ei, însoțindu-i în lucrare. Mulți din cei ce nu și-au auzit
numele strigat au început a plânge,
întrebând cum de ei nu își aud numele strigat, căci si ei au fost pocăiți si au slujit pe Domnul,
luptându-se toată viața să ajungă
clipa răpirii, trecând chiar prin mari încercări si probe. La unii le-a
răspuns: "Numele vostru nu este scris aici pentru că nu v-a plăcut să stați aproape de Domnul. V-ați
lărgit cărarea depărtându-vă de
Domnul. De aceea numele vostru nu este scris
aici." La alții le-a răspuns: "Voi n-ați purtat haina răbdării, nu v-a plăcut jugul si sarcina lui Hristos. Ați
scuturat jugul si v-ați luat o
sarcină mai ușoară." Altora le-a zis: "Voi nu ați purtat crucea zi de zi, nu v-ați lepădat de sine si
în încercări ați murmurat si ați
cârtit. De aceea v-ați pierdut dreptul de la răpire." La alții le-a spus: "Voi nu ați răbdat, nu ați iertat
si nu ați iubit. Voi ați vorbit de
rău, ați clevetit si ați disprețuit cuvintele
Domnului când vi s-a spus să vă opriți si să vă întoarceți de la aceste lucruri care v-au depărtat de Domnul. Acum voi veți trece pe la judecată. Voi pe pământ
v-ați ales locul, căci nu v-a plăcut
să stați aproape de Domnul, purtând ocara
Lui, nici să mergeți pe urmele Lui în umilință si smerenie." Atunci a început regretul si
plânsul în popor.
O soră a întrebat:
"Numele meu unde este scris? Eu din copilărie am slujit pe Domnul si am
trecut prin multe cuptoare si încercări." Solul a spus: "Prin
încercările prin care ai trecut te-ai clătinat, ai murmurat si n-ai rămas aproape de Domnul. De aceea numele tău este scris în cartea
numărul 2 a celor mântuiți." Ea a
mai întrebat: "Dar soțul meu este scris în cartea celor mântuiți?" Solul s-a uitat în carte
spunând: "Numele lui este șters
pentru că a hulit pe Duhul Sfânt. Pentru el să nu te mai rogi, că nu vei fi ascultată. Nici o mijlocire nu mai e primită
pentru el, fiindcă a hulit pe Duhul
harului." Din nou a întrebat sora:
"Dar copiii mei? Am avut opt copii. Numele lor unde este scris?" Solul s-a uitat în carte si a zis:
"Șase copii au numele scris în
cartea celor mântuiți, dar în dreptul numelui a doi dintre copii e un semn de întrebare. Se vede că au pășit
alături de cărare. Pentru ei poți să
te rogi si să mijlocești si de se va vedea recunoștință, întoarcere si hotărâri statornice, numele lor va rămâne scris. Dar de nu vor lua seama să intre în
ascultare, numele lor va fi șters."
S-a ridicat altă
persoană si a întrebat: "Numele meu de ce nu mi I-am auzit? Numele meu unde este scris? Eu am slujit
pe Domnul si Domnul m-a pecetluit
cu Duhul Sfânt si mi-a dat darul proorociei. M-am rugat pentru multe suflete,
stăruind împreună cu ei si au primit Duhul Sfânt. Domnul a făcut si vindecări
când m-am rugat pentru bolnavi. Am trecut prin cuptoare de suferință si încercări. De ce numele meu nu a
fost strigat?" Solul a căutat în
cartea numărul l zicând: "Numele tău a fost scris, dar a fost șters din pricină că nu ți-ai păstrat locul aproape de Domnul si te-ai depărtat de El. în
ultima vreme tu nu ai mai adus
roadă si te-ai clătinat de pe temelie." A căutat apoi în cartea numărul 2,
spunând: "Numele ti-a fost scris în cartea celor
mântuiți. Vei trece pe la judecată."
Mulți au mai
întrebat, plângând, de ce nu-și aud numele, iar solul le răspundea la toți, spunându-le motivele: "N-ați rămas aproape de Domnul, n-ați rămas în
dragostea Lui, nu v-ați iubit unii pe
alții, n-ați răbdat si n-ați iertat, n-ați rămas în umilință, n-ați rămas la smerenie si n-ați
rămas în ascultare de Cuvântul Domnului. Voi singuri v-ați depărtat de Domnul.
Ați știut că vine Domnul dar nu
v-ați pregătit să-L puteți întâmpina în
clipa răpirii. Semnale după semnale au fost date, dar voi nu le-ați luat în seamă. Acum nu se mai
poate schimba nimic."
Solul s-a îndreptat
spre mine spunând: "Du-te și spune tot ce ai văzut si auzit, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, chiar de vei fi disprețuită. Spune cuvintele
Mele, strigă deșteptare si
trezire în popor ca să nu ți se ceară socoteală că ai tăcut și n-ai mărturisit tot ce ți-a fost spus
și arătat. Spune poporului să nu ia
în chip ușuratic cuvintele acestea căci altfel te vor sluji ca mărturie. Cei ce se vor trezi si se vor
pregăti, vor avea parte de răpire."
Eu binecuvântez pe
Domnul si laud Numele Său, căci a găsit cu cale încă odată să ne trezească, pentru că ne iubește atât de mult si ne vrea viața. Domnul nu vrea
să piară nici unul din copiii
Lui, nici să rămână afară când El va veni. Domnul ne vrea în totul totului pentru El. Și dacă Duhul
si Mireasa zic: "Vino",
Cuvântul Domnului zice: "Cine aude să zică: <Vino>." Amin, "Vino Doamne Isuse!"
AMIN.
În vara anului 1969, Domnul mi-a arătat acest vis:
mi se părea că eram la poalele unui munte
și acolo era o fată căreia i s-a adus
haina de mireasă și podoabele de preț ca să se împodobească cu ele pentru a
porni să urce muntele în întâmpinarea mirelui. Mirele venea de pe vârful
muntelui să o întâlnească. Când fata s-a
îmbrăcat în haina de mireasă, era atât de
frumoasă încât n-am văzut o mireasă așa frumoasă pe pământ: era de statură mai înaltă; haina albă,
sclipitoare, se târa după ea pe
pământ; în jurul gâtului avea mai multe șiraguri de mărgele albe și sidefii precum și un lănțișor de
aur. La mâini avea câteva brățări de
aur lucrate cu multă măiestrie, iar pe cap avea o cunună de aur foarte frumoasă
si un voal alb, foarte fin: nu te saturai să o privești. Cum urca pe munte, urcam si eu cu ea vorbind
despre clipa când vom întâlni pe mire.
Deodată a apărut mirele: venea de pe
munte spre mireasă, zburând. Avea înfățișarea unui tânăr foarte frumos. Avea părul auriu și pe fața
lui se citea sinceritate, blândețe și
atâta iubire încât am rămas uimite când am văzut cât farmec avea. Era îmbrăcat într-o haină albă ce flutura după el, și mijlocul îi era încins cu un
brâu de aur. Când între noi și mire a
mai rămas o distanță de vreo 4-5 m, am simțit
că niște magneți puternici atrăgeau pe mireasă spre mire, și invers. Așa o lucrare tainică a fost aceasta:
nu pot descrie transformarea lăuntrică ce a produs-o iubirea care ne-a unit. M-am trezit din vis simțind fiorii cercetării
Duhului Sfânt, fiind tare impresionată
de frumusețea mirelui și a miresei. Adormind din nou, visul a continuat. Eram
deja pe vârful muntelui, dar nu mai
vedeam nici pe mire, nici pe mireasă. Acolo
era un loc foarte frumos, cu pajiști verzi unde se plimbau mai multe fete ca într-o zi de sărbătoare. Eu
căutam cu ochii printre ele ca să văd
unde este mireasa ce o văzusem mai înainte,
dar nu o mai vedeam. Pe vârful muntelui mai era si un templu unde știam că se încheiau actele de
cununie. Toate fetele așteptau să se deschidă
ușa templului să intre pentru cununie.
Eu tot așteptam să vină mireasa cea împodobită ca să intru și eu împreună cu ea. Pe mirele pe care îl
aștepta ea, îl așteptam și eu, dar nu
știam cum se numește acel mire. Din templu
a ieșit cineva care a strigat: "Cine vrea să i se facă cununia, să intre în templu!" Deodată, am
văzut două fete care se duceau pentru
cununie: una era îmbrăcată în negru, iar cealaltă într-o haină pestriță. Am întrebat-o pe cea care era îmbrăcată în negru de ce nu s-a îmbrăcat în haină
albă, ca o mireasă și mi-a răspuns că hainele acelea negre sunt cele mai elegante și acelea îi plac ei, chiar pentru a se
prezenta cu ele la cununie. Cealaltă a
zis că ea nu a avut timp să se îmbrace cu alte haine, dar se simte destul de bine în haina în care se găsea, si se
va cununa în haina cea pestriță. Eu știam că am haină albă de mireasă, dar așteptam să vină mirele si atunci
să mă îmbrac cu ea. Mirele întârzia
si eu stăteam la ușă așteptându-l. Atunci a apărut și mireasa ce o văzusem în primul vis pe munte - și ea îl aștepta pe mire. Din templu a apărut un crainic
care a strigat din nou: "Să
intre cine mai este pentru cununie!", iar dacă nu ne prezentam, preotul care face cununia va pleca si
nu se vor mai putea încheia actele de
cununie.
Am intrat si am văzut preotul:
era îmbrăcat ca preoții din vechime, în
haină preoțească si a strigat: "Veniți cei ce sunteți pentru cununie,
îndrăzniți!" Eu nu prea vroiam să merg în față, crezând că poate va veni mirele, iar eu să pot
îmbrăca haina de mireasă si așa să mă prezint în fața preotului. Mireasa de pe munte, la fel stătea retrasă și aștepta pe
mire. Atunci un prooroc a venit la noi și a zis că el ne
va fi naș: "Nu vă temeți că eu vă voi
duce până în fața preotului. Acum trebuie să spuneți numele celui cu care vă cununați, ca să se poată
încheia actele, iar când va veni
mirele veți fi cununate, purtându-i deja numele." Abia atunci am îndrăznit să trecem și noi în față. Preotul ne-a spus să stăm pe scaun lângă o masă și
să completăm un act, în care să spunem
cu cine vrem să ne cununăm. A mai
adăugat: "Eu vă voi spune tot felul de nume: de oameni cu vază, de împărați, regi, scriitori,
bogătași, oameni cu renume și de rang
mare. Voi alegeți dintre toate aceste nume,
numele celui cu care vreți să vă cununați" și a insistat așa, spunând tot felul de nume. A întrebat pe cea îmbrăcată în haina neagră,
elegantă, cu cine vrea să se cunune,
că oricare nume îl va alege, cu acela o va cununa. Ea s-a tot gândit, apoi și-a ales un om cu vază, scriitor și învățat; preotul i-a spus să scrie
numele pe acel formular, că apoi o
cunună. A întrebat-o pe cea cu haină pestriță
și ea și-a ales un om foarte bogat, cu renume în afaceri și a cununat-o și pe ea cu numele ales. Era
interesant că atunci când se făcea actul,
preotul își întindea poala veșmântului peste cine se cununa, și acolo trebuia mărturisit numele celui ales. M-a chemat si pe mine si la fel a înșirat multe
nume, întrebând cu cine vreau să închei cununia. Eu am început să plâng pentru că nu știam cum se numește mirele meu și mă temeam
să nu spun alt nume și el când va veni
să vadă că l-am schimbat cu altul.
Plângeam pe genunchi sub veșmântul preotului și mă rugam lui Dumnezeu să-mi descopere numele mirelui
meu. Preotul a întrebat cu insistență
si pe mireasă: "Spune tu, fiică, cu
cine vrei să te cununi, că dacă vei alege chiar un rege sau pe cel mai cu renume, sau cu cea mai înaltă cultură,
cu acela te vei cununa." Ea a
răspuns printre suspine că nu-i știe numele si nu vrea să greșească să scrie alt nume. Atunci,
proorocul care ne era nas, i-a zis să
spună măcar înfățișarea mirelui, dacă l-a văzut. "Atâta știu - că mirele meu e cel mai frumos mire, cel mai puternic, cel mai minunat si cel mai bogat
mire." Preotul a întrebat-o de
unde este mirele ei. Ea a plâns din nou pentru că nu știa de unde este, dar
prin puterea Duhului Sfânt ce a venit dintr-o dată peste ea, a izbucnit:
"Mirele meu este din ceruri!" Preotul a strigat să audă toți
cei de afară: "Auziți: mirele ei e din ceruri!"
apoi a insistat din nou: "Cum se numește mirele tău?" Ea a plâns din nou pentru că nu știa numele, dar
aceeași putere a Duhului Sfânt a venit
peste ea si cu o bucurie negrăită a strigat:
"Mirele meu se numește EMANUEL!" Preotul a strigat din nou: "Auziți: mirele ei se numește Emanuel!"
si i-a cerut apoi să scrie numele mirelui ei «Emanuel». Atunci proorocul care era naș, a început să proorocească despre
durerea ce se va naște pe scoarța
pământului și greul ce va veni si va cuprinde tot pământul si a strigat: "Ferice de cei ce au parte să intre în odaia de nuntă, căci vor fi izbăviți si ocrotiți.
Grăbiți-vă să intrați la nuntă că ușa
se va închide, dar ferice de cei ce au ca mire pe cel mai puternic dintre toți mirii, pe cel al cărui nume este EMANUEL! Sub adăpostul numelui Său vor fi
izbăviți si ocrotiți, dar vai de toți
cei ce și-au ales oameni cu nume mare căci
sunt morți si fără putere - în ziua de groază ei nu vor putea să scape pe nimeni dintre cei ce și-au pus
încrederea în ei." Când a auzit
mireasa că iubitul sufletului ei, mirele pe care îl aștepta este Domnul cel
mare, puternic si viteaz, s-a umplut de o mare bucurie și a început să cânte prin Duhul Sfânt - sub veșmântul preotului - o cântare despre ziua
întâlnirii cu mirele ei. Prin această lucrare, Domnul a vrut să ne arate ca
și în pilda celor zece fecioare
(Matei 25), că nu toate fecioarele au putut
intra la nunta sfântă: numai cinci, ce au avut ulei în vase, au putut ieși în întâmpinarea mirelui, iar
celorlalte cinci li s-au stins
candelele și au rămas afară. Fata îmbrăcată în haină neagră, elegantă, reprezintă partea din popor care
nu poartă haina albă cum ne cere cuvântul lui Dumnezeu în Apoc. 3:18, 19:8. Ei
îmbracă haina prefăcătoriei, o formă de evlavie, dar când li se pune în față slava si deșertăciunea
acestei lumi, aleg gloria si știința
ei - titlul de vază. Fata îmbrăcată în haina pestriță reprezintă o a doua parte
din popor: cei care nu au vreme să
îmbrace haina albă. Această parte este arătată prin Cuvânt în Apoc. 3:15-18 - nu este nici rece, nici
în clocot, îi merge doar numele că
trăiește dar este moartă. Această parte ar vrea să fie si cu Domnul, dar si cu lumea. Ei nu au timp să se pregătească: afacerile, rangul, lăcomia de a
strânge cât mai mult, au pus
stăpânire pe ei si nu mai au timp să se apropie de Domnul. Haina lor este pestriță si așa vor fi
găsiți la venirea Domnului. Mireasa de
pe munte ce a avut haina albă și podoabe
de mireasă sunt cei ce iau crucea pe umeri si calcă pe urmele Domnului Isus. Ei disprețuiesc rușinea,
gloria și plăcerile acestei lumi si caută să-și păstreze haina curată
până la sfârșit, trăind în umilință,
smerenie si ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Această mireasă umblă călăuzită
nu de voia ei, nici de îndemnurile
firii pământești, ci de Duhul Sfânt. De aceea Duhul Sfânt a mărturisit prin gura ei că mirele ei este EMANUEL. Duhul Sfânt adeverește împreună cu duhul
nostru că suntem copii ai lui
Dumnezeu (Rom.8:16).
Si Duhul si Mireasa zic: "Vino!" Si cine
aude, să zică: "Amin, vino Doamne
Isuse!" (Apoc. 22:17). Domnul să ne ajute pe toți să ne pregătim
pentru venirea Lui, îmbrăcând zi de zi haina
de in subțire, ca să ne putem bucura
împreună cu El, la nunta sfântă. Sufletul meu suspină după El neîncetat, strigând: "Vino Doamne
Isuse!" si în taină parcă-L aud: "Da, Amin! Eu vin curând!"
AMIN
În vara anului 1965
stăteam ca de obicei seara în casă si coseam la mașina de cusut până târziu - lucram ca si croitoreasă la domiciliu si aveam mult de
lucru, în camera unde lucram era culcată
în pat o soră de-a mea mai mică - avea 8 ani. Ea era înfiată de o mătușă de la Cluj si fiind în vacanță, a
venit acasă. Ea vroia să doarmă cu mine în cameră, care era o anexă lângă bucătărie. Cum stăteam si lucram,
am auzit deodată râsete si
gălăgie - imediat mi-am dat seama că era tineretul lumii necredincioase care ieșise de la film si venea pe stradă vorbind si râzând. Atunci un gând mi-a
pătruns în minte, un gând ce
mi-a adus o întristare lăuntrică: "Uite cum Satan le dă bucurii trecătoare la slujitorii lui. Ei sunt
veseli, nici o întristare nu-i
tulbură. Se bucură de ce au văzut pe ecran - o minciună - ca si cum ar fi realitate, în mintea lor nu se
întreabă dacă e adevăr sau
minciună; ei sunt veseli si râd de parcă toată lumea ar fi a lor." Apoi
m-am gândit la noi credincioșii: de ce mulți dintre noi suntem mai mult triști - până acolo că vrăjmașul vine si ne răpește bucuria care ne-a
dat-o Domnul prin Duhul Sfânt?
Unii se îndoiesc că sunt sigilați, la alții vine necredința când se dă o
lucrare prin Duhul Sfânt: oare a fost de la Domnul sau nu? Tot la fel si cu vedeniile: sunt de la Domnul sau sunt
false?
Mi-am pus
întrebarea: de ce vin aceste stări peste noi? De ce vrăjmașul reușește să ne răpească adevărata bucurie?
Mi-am adus aminte de
cuvântul Domnului "Oile Mele îmi cunosc glasul și nu se duc deloc după un străin." M-a
cuprins o întristare și am
început să plâng. Atunci mi-au trecut prin fața ochilor
multe exemple din Biblie: cum Domnul s-a arătat direct, fără a se folosi de vedenii sau vise lui Avraam, lui Iacov, lui Moise,
lui Iosua, lui Samuel, soției lui Manoah, atât în vechiul cât si în Noul Testament, atâtea mărturii.
Vrăjmașul nu mai avea putere să le
aducă în gând îndoiala că a fost sau nu Domnul, pentru că ei L-au văzut și aveau dovezi concrete.
Dar noi suntem ușor
clătinați pentru că totul se petrece în duh și când Domnul dă o vedenie sau descoperire prin Duhul Sfânt, cei din jur pot să spună că e o iluzie
pentru că ei nu văd si nu simt
nimic.
S-a aprins în mine
dorința după ceva real, palpabil. Doream să știu de ce nu se arată Domnul si astăzi la fel; m-am pus pe genunchi și am început să plâng spunând
Domnului dorința mea:
"Doamne Isuse! - eu cred că Tu ai lucrat si lucrezi prin Duhul Sfânt prin darul proorociei, prin
vedenii si vise, dar vezi că aici
suntem atacați de vrăjmașul prin necredință de multe ori. Știu că Tu Te-ai arătat viu la cei doi ucenici
în drum spre Emaus, Te-ai arătat Măriei, celor
12 ucenici, lui Pavel și la mulți alții... Te rog ascultă-mă! Vreau și eu să Te
văd, să Te aud real - nu prin vedenii, nici
prin vise. Vreau și eu o dovadă vie pentru
ca vrăjmașul să nu mă poată ataca prin duhul necredinței." Ca dintr-un izvor curgeau lacrimile mele - altceva nu știam decât să cer întruna: "vreau să Te
văd, vreau să Te aud."
Cât timp a trecut,
nu știu - probabil câteva ore. Văzând că nu primesc răspuns, m-am gândit: mă culc, poate Domnul îmi va vorbi ca lui Samuel în vis. M-am pus în
pat, dar somnul nu venea; am
udat perna cu lacrimi si am rămas neclintită în cererea mea. M-am ridicat din nou, m-am pus pe genunchi: deodată, am auzit un glas care se ruga undeva
prin apropiere -era o rugăciune de
mijlocire cum nu am auzit niciodată astfel de cuvinte, apoi n-am mai înțeles pentru că rugăciunea era prin Duhul Sfânt în limbi străine. Am ascultat
atentă să aud de unde se aude glasul,
am deschis ușa, dar nu am mai auzit nimic. Am început să mă rog din nou strigând printre lacrimi "Doamne, vreau să-Ți aud glasul, Doamne
vreau să Te văd!" Când m-am
adâncit în rugăciune, am auzit glasul mai clar si mai aproape. M-am ridicat din nou si am ieșit
afară să văd cine e: în curte era liniște deplină. M-am
dus să ascult la ușa camerei părinților să
văd dacă nu se roagă ei cumva - am ascultat peste tot dar nu se auzea nimic.
Venind în cameră, am înțeles că era glasul
Domnului si am zis ca Samuel: "Acum vorbește Doamne că vreau să Te ascult." Lacrimile îmi
curgeau fără încetare si am simțit că mi s-a turnat de sus Duh de rugăciune
(Zah. 12:10).
Glasul s-a auzit din
nou dar mai puternic decât prima si a doua oară. De prezența Domnului, casa a început a se zgudui ca de
cutremur: geamurile si ușa zăngăneau, candelabrul se clătina și patul se mișca puternic, dar toate
acestea nu mi-au produs nici o frică
pentru că știam că e prezența Domnului -mi-am amintit că atunci când Domnul s-a pogorât pe muntele Sinai, s-a zguduit tot muntele (Exod l9:18).
Am înțeles clar că din cauza
prezenței Domnului se zguduia casa; îi auzeam glasul si eram sub o prezență mare a harului lui
Dumnezeu, încât simțeam că mă
ridică de pe genunchi în sus. în starea aceea de cercetare, am văzut un sol trimis din cer, îmbrăcat în haine
albe care m-a prins de mâna dreaptă și m-a ridicat în sus până am ajuns la o poartă albă. în fața porții
era o treaptă înaltă, în jur de un
metru și nu puteam să o urc singură, îngerul care m-a dus a bătut la ușă, ușa s-a deschis și au apărut doi
îngeri care m-au prins de sub braț, m-au urcat treapta sus si m-au lăsat lângă ușă. Când am privit înăuntru,
era atât de minunat că nu pot reda în cuvinte. Era o sală foarte mare, cât vedeai cu ochii, în față spre răsărit era ceva
ca o masă împărătească
deosebit de frumoasă și greu de descris: partea exterioară era din aur strălucitor iar partea de deasupra
era din cristal ca un fel
de vitrină în care erau tot felul de aparate foarte complexe cum nu am văzut pe pământ. După
această masă stătea în picioare
Domnul Isus. Când L-am văzut, L-am cunoscut. Nu era într-o strălucire ca să nu îl
pot privi, ci era așa cum mi s-a
mai arătat: cu părul auriu bogat, lăsat pe umeri, fața albă si o privire blândă de nespus,
îmbrăcat într-o haină albă, încins
cu un brâu de aur - stătea în picioare si mă privea. Mi se părea că toată strălucirea cerului se
răsfrânge pe chipul Său - era
plin de măreție si splendoare. Deși mă privea atât de blând si duios si nu insufla nici o teamă,
totuși sfințenia Lui m-a făcut să
mă văd dintr-o dată o ființă vinovată si păcătoasă care nu merit să văd chipul
Lui.
Din fața Domnului
până la ușa din mijloc era un culoar cu lățimea de
2-3 m, de o parte si de cealaltă era oștirea cerului: îngeri, heruvimi si serafimi. De la ușă începând, prima ceată erau îngeri cu două aripi, apoi erau heruvimi cu
patru aripi, apoi serafimi cu sase aripi. Toți stăteau în semn de
închinare pe genunchi, cu fața în jos.
îngerii, cu două aripi își acopereau capul
cu aripile si strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Heruvimii își acopereau cu două aripi capul cu două
trupul si la fel strigau:
"Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Serafimii, cu două aripi își acopereau capul, cu două trupul si
celelalte două le țineau ridicate în
sus - vârfurile aripilor se atingeau - și strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Glasurile lor erau puternice, ca vuietul unor ape mari. Au început a
cânta în limbi cerești, din care am
înțeles numai cuvântul "Aleluia" pe care îl repetau des.
Atunci m-am prăbușit
cu fața în jos și am strigat: "Sunt o ființă păcătoasă de pe pământ și locuiesc în mijlocul unui popor păcătos, cu buze necurate si eu nu sunt
vrednică să văd slava Domnului și
nici oștirea Lui" și plângeam întruna. Domnul a zis îngerilor care m-au adus pe ușă: "Spuneți-i să vină în fața Mea că vreau să-i vorbesc gură
către gură." îngerii m-au ridicat
și mi-au zis: "Du-te în fața Domnului că te cheamă." Eu m-am aruncat din nou cu fața la pământ si
am strigat: "Nu pot, nu sunt
vrednică să văd pe Domnul și să stau în fața Lui să-mi vorbească." Atunci Domnul a zis îngerilor: "Aduceți-o la Mine!" Cei doi îngeri
m-au luat unul de-o parte, altul de
cealaltă parte si m-au dus în fața Domnului. Acolo iarăși m-am proșternut cu fața în jos
plângând: "Doamne Isuse, sunt o
ființă păcătoasă de pe pământ si nu sunt vrednică să-Ți văd fața; am cerut să-mi vorbești și să Te
văd, dar n-am știut ce cer - Te
rog iartă-mă!" Domnul mi-a zis: "Ridică-te, stai în capul oaselor că vreau să-ți vorbesc." Deodată,
o putere a intrat în mine, m-a
ridicat de jos pe genunchi si puterea aceea m-a ținut în fața Domnului. Ce
minunat era Domnul Isus! Dac-aș încerca să-L descriu,
nu aș putea, căci as micșora slava Lui în cuvintele mele.
A ridicat mâna în
sus și a strigat cu glas tare: "Cât este de adevărat că sunt viu si că
trăiesc..." si toată oștirea cerească a strigat ca vuietul unor ape multe "Amin!
Aleluia!", "...atât este de adevărat că-ți port de grijă..." si iarăși a strigat oștirea cerească "Amin! Aleluia!" "...Când ceasul de pe
perete va arăta ziua hotărâtă și ora fixată
scrisă pe dosarul tău, voi dezvălui taina
tabloului cu cele 12 bolduri aurii." îngerii, heruvimii si serafimii iarăși au strigat "Amin!
Aleluia!" Pentru că la cuvântul
Domnului toate lucrurile iau ființă, dintr-o
dată, în mâinile mele a apărut un dosar, iar pe peretele din fața mea, în
spatele Domnului Isus, a apărut un ceas care arăta ora nouă fără zece minute.
Eu m-am gândit că era vorba de
sfârșitul vieții mele fiindcă doream foarte mult să plec acasă la Domnul. Domnul mi-a cunoscut însă gândul și a
zis: "Nu e vorba de sfârșitul vieții tale de pe pământ ci despre planul
Meu când voi descoperi taina tabloului auriu care va fi tocmai când ceasul va arăta ora fixă scrisă pe dosarul
tău." Pe peretele din dreapta a
apărut imediat un tablou: în mijloc era desenat ca o tablă aurie punctată. Pe marginea tabloului erau
bătute 12 bolduri aurii cam de mărimea
unui nasture mai mare. Apoi, Domnul mi-a spus unele lucruri, dar mi-a atras
atenția asupra a ceea ce puteam si ce
nu puteam spune când mă voi întoarce pe
pământ.
Splendoarea
chipului Domnului Isus, harul, măreția și frumusețea prezenței Sale nu pot fi exprimate în cuvinte omenești. Cuvintele mele sunt prea sărace si
dac-aș încerca să spun ce am văzut și
simțit, nu voi face altceva decât să micșorez slava lui Dumnezeu. Domnul Isus a făcut semn
îngerilor să cânte o cântare si mi-a
dat voie să cânt și eu cu ei. După ce îngerii au cântat cântarea, s-a auzit un ciocănit la ușă. Cei doi
îngeri păzitori au deschis ușa, s-au
uitat cine e, au închis și au spus Domnului că este o persoană cu un copil în brațe și vrea să știe dacă mai este viață în copil sau nu. Domnul a zis îngerilor "Persoana
respectivă nu are voie să-Mi vadă
fața nici să-Mi audă glasul pentru că
a întristat pe Duhul Sfânt, dar aduceți copilul și i se va da răspuns." îngerii au adus copilul -
arăta ca mort - și Domnul I-a pus în
interiorul mesei împărătești care avea acea aparatură deosebit de complexă.
Domnul a apăsat pe un buton și dacă ar
fi fost viață în copil, un ac sensibil.al unui mic ecran ar fi rămas în dreptul unui bec care trebuia să se
aprindă, dar becul nu s-a aprins.
Atunci Domnul a luat copilul, l-a dat îngerilor,
și a zis: "Spuneți-i că prea târziu s-a gândit să întrebe despre viața copilului; nu mai are viață." Pe
loc mi-a fost dat să înțeleg că acest
copil reprezintă pe Duhul Sfânt în viața acelei persoane. Acea persoană a avut odată viață din Dumnezeu, dar pentru că a întristat pe Duhul Sfânt
păcătuind mereu, a ajuns în
acea fază. Am înțeles că în felul acesta Domnul a răspuns la frământările ce erau în mintea mea și a altor frați și surori cu privire la acea persoană
pe care o cunoșteam și știam că nu
trăiește viața conform Cuvântului lui Dumnezeu
și totuși se pretindea a fi într-o stare bună. Noi ne întrebam mereu dacă Dumnezeu poate lucra printr-o
persoană care nu-și trăiește viața în sfințenie si mereu face certuri în
adunare. Prin această lucrare am înțeles căci chiar dacă cineva se pretinde insuflat de Domnul si chiar dacă unele
lucrări pe care le proorocește
corespund cu adevărul, dar viața persoanei nu este trăită în sfințenie și mânia, iuțimea, strigarea, răutatea etc, nu sunt înlăturate, vrăjmașul cel vechi ocupă
locul pe care Duhul Sfânt l-a
părăsit Întotdeauna rămâne cuvântul de verificare din Matei 7:15-20. Oștirea cerului a
cântat din nou o cântare închinându-se și strigând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt
este Domnul." Apoi Domnul mi-a zis: "Acum trebuie să cobori." Mie mi-a părut foarte rău că trebuia să vin înapoi
și nu puteam rămâne acolo. Am zis:
"Doamne lasă-mă aici la Tine, nu mă mai trimite pe pământ căci e așa de
greu acolo și sunt atâtea lacrimi,
suspine si întristări. Te rog, Te rog Doamne, lasă-mă aici!" Domnul mi-a răspuns: "Trebuie să
te duci pe pământ. Gândește-te la
frații și surorile tale de credință care sunt copiii Mei și trec prin aceleași stări ca si tine și
atâtea duhuri de necredință caută să
le stingă nădejdea. Trebuie să te duci si să le spui ce ți s-a arătat ca să fie si ei întăriți. Așa cum Eu te-am întărit pe tine, du-te si spune-le cuvintele Mele
ca să fie mângâiere pentru ei. Căci Eu
și azi lucrez prin Duhul Sfânt cu cei
ce se smeresc".
Când Domnul a spus că
trebuie să cobor, am simțit imediat
dorința să vin pe pământ ca să spun ce mi-a arătat Domnul. Cei doi îngeri care m-au dus în fața
Domnului, m-au luat pe sub braț și
m-au dus până la ușă; au deschis-o si m-au dat în primirea solului ce mă adusese. Acest sol m-a coborât din nou în camera mea. Casa s-a zguduit din nou
cu putere și cei doi pereți din
colțul de sus de la tavan s-au crăpat în diagonală până jos, semn ce se poate vedea până în ziua de azi - urmele crăpăturilor au rămas pe pereți. Eu
m-am bucurat în Duhul Sfânt până
aproape s-au ivit zorile, pentru că mi s-a împlinit dorul, si am primit dovada de netăgăduit că L-am văzut si L-am auzit pe Domnul. M-am mirat cum
de nu s-a trezit sora mea care
dormea în pat așa de liniștită.
Dimineața ea s-a trezit mai devreme și
s-a dus în camera părinților. Eu nu m-am dus
imediat, știind că la ora 9, aveam obiceiul să ne strângem toată familia la
rugăciune. La ora 9, m-am dus la
rugăciune si tata era deja cu Biblia în mână - citea un Psalm. Când a terminat de citit m-a întrebat:
"înainte de rugăciune ne spui
ceva?" M-am uitat la el mirată: de unde știa tata că trebuie să le spun
ceva? Tata a insistat: "Hai, spune-ne. Sora ta Lidia ne-a spus că a visat un vis: la voi în cameră au venit foarte mulți îngeri și toți cântau o cântare,
iar tu erai între îngeri si cântai cu
ei în cor." (Lidia a spus părinților că tot timpul cât va sta în vacanță, vrea să doarmă cu mine în căsuța mică, pentru că acolo a auzit îngerii cântând).
Atunci am început să le spun toată
lucrarea, dar abia puteam să vorbesc de
plâns, căci puterea harului era încă vie în inima mea. Toate lucrările
pe care le spuneam că le-am văzut acolo, parcă încă le trăiam. Niciodată nu pot mulțumi Domnului îndeajuns că mi-a dat acea dovadă vie care să-mi fie îmbărbătare
toată viața mea.
Ce a promis, Domnul
a dus la îndeplinire; mi-a purtat de grijă până acum si așa cum este scris în Isaia 46:3-4, îmi va purta de grijă si mai departe. Cu privire la
ora fixă scrisă pe dosar, cine a
putut știi ce înseamnă 10 minute? Am așteptat luni de zile si au trecut si ani si nu știam cum se va
împlini lucrarea. Dar după
ce au trecut 10 ani, taina aceasta a fost dezvăluită, în 17 octombrie 1975, în
timp ce eram internată la maternitate,
după nașterea celui de-al treilea copil, am fost foarte bolnavă: aveam dureri mari si o temperatură foarte ridicată(40°-41°C). Medicul a stat lângă mine până la ora 12 noaptea si a zis că nu mai are ce face pentru
mine. Atunci a apărut o mână cu un vas
auriu cu apă; mâna s-a muiat în apă si
m-a stropit din cap până-n-picioare si dintr-o dată, toate durerile au încetat. Domnul m-a vindecat, slăvit să
fie Numele Lui în veci! După aceea a
apărut îngerul care m-a dus la poarta cerească
în 1965. M-a luat de mâna dreaptă zicându-mi: "Vino să vezi Cetatea
Sfântă." Si atunci Domnul mi-a deslușit taina cu privire la Cetatea Sfântă cu 12 porți aurii, care fusese reprezentată în tabloul cu cele 12 bolduri aurii
în anul 1965. Această lucrare am
spus-o în amănunțime în adunări în mai
multe Idealități, cu scopul ca poporul Domnului să fie înștiințat în aceste zile când venirea Domnului
este așa de aproape, ca să se pregătească. Domnul a spus că unora le va sluji
pentru mărturie, iar altora pentru mântuire. Doresc ca Domnul să lucreze prin Duhul Sfânt la inimile
tuturor celor ce vor citi aceste
rânduri, să le slujească pentru mântuire si nicidecum ca mărturie.
Amin
În anul 1980, după o lungă si grea
suferință, s-a stins din viață mama a doua. A
avut o operație la fiere, după care s-a simțit mai bine pentru o lună, apoi au început dureri tot mai mari. Doctorii au constatat că are cancer si, după
5 luni de dureri cumplite, s-a stins
din viață.
Cu doi ani înainte
de a fi operată mama, tata s-a îmbolnăvit
de prostată. După toate analizele făcute
medicii au stabilit diagnosticul: cancer la vezică. Boala a durat mai
mult -tata avea o mare
ambiție să nu stea pe pat si a dus mult timp boala pe picioare. Dorea foarte mult să rămână în viață.
Noi, de asemenea doream si
credeam că Dumnezeu va face această lucrare, căci nici o boală nu este prea grea în fața puterii Sale. Cu toții am insistat înaintea Domnului să-l
vindece, dar în urma rugăciunii de
mijlocire Domnul ne-a vorbit că nu se vindecă: tata va trebui să plece. Tata ne întreba des să-i spunem care a fost răspunsul Domnului, dar noi nu
îndrăzneam să-i spunem adevărul
pentru că vedeam că prea mult dorea să trăiască.
În timpul acesta a
trecut mama din viață si aceasta l-a, afectat într-atât pe tata, încât a căzut
la pat. La înmormântarea mamei, l-am adus în familia noastră si l-am dus la un
medic specialist pentru a
încerca tot ce mai era cu putință, dar fără nici un rezultat. Atunci am chemat
acasă pe un slujitor al Domnului să-i
facă ungerea cu untdelemn după rânduială bisericii, în timpul rugăciunii, Duhul Sfânt a vorbit printr-un frate că "Scurt este timpul si durerile se vor sfârși, căci va
părăsi pământul." După rugăciune,
fratele prin care a vorbit Domnul, a spus
că nu va trece mai mult de o lună, si bolnavul va fi în țărâna pământului. Atunci a înțeles clar si tata că
hotărârea nu se schimbă si că mai
sunt doar puține zile de suferință. Din acel moment, el s-a schimbat complet.
Până atunci vorbea cu noi, se silea
să mănânce si cerea să-i punem casetofonul cu cântări si predici, dar de când a înțeles că va pleca în
curând, nu i-a mâi trebuit să asculte
nimic, mânca foarte puțin, iar cu noi vorbea foarte rar. Era mereu îngândurat, parcă gândurile lui se concentrau la clipa plecării. A stăruit mult să-l
ducem acasă, că vrea să moară în casa
și-n patul lui. Spunea că are unele lucruri de pus în rânduială cu privire la familie, la copii (eram 12 copii de la amândouă mamele). Unul din frații mei a
venit si l-a dus acasă, iar după două săptămâni s-a* împlinit ce a fost
hotărât. Tata a trecut din viață
exact cum a spus Domnul: când s-a împlinit
o lună de la data lucrării, a fost înmormântat. Deși am știut că trecerea lui a fost hotărâtă, noi am rămas foarte întristați. Cu trei zile înainte de a muri,
sora mea m-a sunat la telefon,
spunându-mi să mergem acasă, că tata este grav de tot si dorește să ne mai vadă o dată. Imediat am plecat în adevăr era foarte grav. M-am dus lângă el, l-am
sărutat pe față si am plâns pe umărul
lui spunându-i: "Tată, ai dorit să ne vezi si iată, am venit toți copiii. Spune-ne măcar o vorbă." Ne
privea plângând dar nici o vorbă nu ne-a
spus. De câte ori se deschidea ușa, se
uita să vadă cine a intrat, si din ochi îi curgeau lacrimi, pentru că si noi plângeam. L-am rugat din nou: "Tată, măcar o vorbă spune-ne. N-ai nimic
să ne spui?" A încercat să ne
zică ceva; mișca din buze, dar grai nu a avut, iar noi nu am înțeles nimic. Avea dureri îngrozitoare
si se chinuia greu. A fost conștient
până în clipa plecării, dar de vorbit nu a mai vorbit nimic. Pe mine m-a durut mult aceasta: cum a plecat tata dintre
12 copii fără să spună măcar un cuvânt? Mă întrebam ce o fi vrut să ne spună când își mișca
buzele iar lacrimile îi curgeau pe
obraz... în data de 8 octombrie 1980, tata a trecut din viața aceasta în viața cealaltă. Eu plângeam după el în fiecare
zi. A fost tată bun, care a suferit
mult până ne-a crescut si mi-am amintit si de luptele grele ce le-a avut.în biserică, fiind conducător de adunare. Mă gândeam: "Oare s-a împăcat cu
toți cei cu care a avut divergențe? I-a iertat pe toți? Nu cumva după o viață
de pocăință să fi rămas cu vreo
legătură nedezlegată, sau cu vreun lanț
al răutății si să nu poată ajunge la cununa pentru care s-a luptat o viață întreagă." Mă acuzam pe mine
că nu am vorbit cu el despre aceste
lucruri când a fost la mine, pentru ca el să fie pregătit în această privință. Aceste gânduri mă frământau foarte mult si am vărsat lacrimi, cerând Domnului
să-mi arate unde e sufletul lui si
dacă a fost pregătit a-L întâlni pe Domnul. Rugăciunea mea a fost ascultată si, după două luni si jumătate, în 27 dec. 1980, Domnul mi-a arătat ce I-am cerut
printr-un vis de noapte.
Mi se părea că eram
în curte la casa părintească si deodată, am văzut pe tata intrând în curte. Era îmbrăcat într-o haină
albă lungă până la pământ. La față arăta întinerit, ca la vreo treizeci de ani; era el - chipul lui, dar
trăsăturile feței erau mult înfrumusețate. I-am ieșit înainte si i-am zis:
"Cum tată, ai venit din
nou acasă? Acum nu mai este nimic de ascuns - știm că ai murit și dumneata de asemenea știi că ai
murit. Cum de ai venit din nou
acasă?" "Pentru că ați plâns mult după mine", a răspuns tata. "Ați spus că nu v-am zis
nimic înainte de a pleca de la voi."
Am intrat cu el în casă si am șezut pe patul unde a zăcut când a fost bolnav.
Am șezut lângă el și l-am întrebat: "Tată, când ai plecat dintre noi, ai avut dureri mari? Spune-mi cum te simți acum? Nu te mai doare nimic?"
Tata a răspuns: "Nu. Acesta
este trup ceresc, în trupul acesta ceresc nu mai este suferință, nici durere. Trupul acesta nu are
nici greutate - este ușor ca un fulg." în vis mi se părea că în jurul lui
eram cinci dintre copii. El a ridicat o mână si a zis: "Uitați-vă cum este
trupul acesta ceresc."
Mâna era transparentă ca la radiografie.
"Acum vreau să
vă spun de ce nu v-am răspuns nimic când am plecat de la voi. Până m-am simțit mai bine, mi-a fost greu să vorbesc despre plecarea mea pentru că
am văzut că voi doreați mult să
rămân între voi, si eu doream la fel, gândindu-mă că ar fi mai de folos să
rămân decât să fiu în țărâna pământului.
Nu știam ce înseamnă să fi mutat la Domnul. Crezând că Domnul își va schimba hotărârea și îmi va mai lungi zilele, nu am mai vorbit cu voi despre trecerea
mea ca să nu vă întristez.
Când am văzut că hotărârea nu se schimbă, că trebuie să plec, durerile erau deja prea cumplite si nu
mai puteam vorbi. As fi vrut să vă
vorbesc dar nu am mai avut grai. Acum vă voi spune ce am vrut să vă spun atunci: să păstrați sfaturile ce vi le-am dat cât am fost între
voi, să păziți credința adevărată în
Domnul Isus, să fiți smeriți si umili si să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea cerească, nu
după chipul veacului acestuia,
ci așa cum v-am învățat. Să rămâneți la cele smerite, căci smerenia merge
înaintea slavei, iar mândria merge înaintea pieirii. Dar lucrul cel mai principal este SĂ NU ÎNTRISTAȚI PE DUHUL SFÂNT. Acesta este lucrul
de care se ține cont sus.
Acolo unde sunt,
este un loc bine pregătit, unde se strâng duhurile credincioșilor. Este un loc nisipos si cu verdeață, dar nisipul nu este ca pe pământ ci este argintiu.
Locul acela este străbătut de izvoare
de apă ce curg limpezi, iar pe marginea lor sunt niște pomi cu frunze late ca palmierii. Noi stăm la umbra lor pe marginea apei si ne odihnim." Era
minunat că în timp ce tata povestea cum este locașul de odihnă, mi se arăta în
vedenie tot ce spunea el.
"Noi acolo ne odihnim, dar lucrul cel mai important este că în fiecare dimineață, în răcoarea zilei,
vine Domnul Isus la noi. îl întâmpinăm toți în picioare, apoi El ne spune să stăm jos si stă de vorbă cu noi. Atâta suntem de fericiți când vine Domnul Isus, că nu vă pot spune în
cuvinte ce bine e acolo cu Domnul.
După ce stăm de vorbă, ne spune să ne odihnim
că în răcoarea zilei următoare vine iarăși la noi. Acolo ni s-a spus că vom sta până la învierea de apoi,
la înviere vom fi mutați și vom fi pururea cu El. Locașul se numește
«Sânul lui Avraam»." în timp ce tata
vorbea, eu îl mângâiam pe mâini și îl sărutam
pa față, spunându-mi în gând: "Uite e tata cu adevărat, a venit la
noi" și eram tare fericită. Amintindu-mi
de o soră ce murise nu cu mult înainte de el, l-am întrebat dacă a întâlnit-o si dacă e și ea în același loc cu
el. Tata a zis: "Nu copii, nu e în același loc. Ea este în alt locaș, unde se află cei ce au fost credincioși pe pământ
însă nu și-au păstrat viața în
sfințenie până la sfârșit si au întristat pe Duhul Sfânt; ei nu sunt nici cu noi, nici la un loc cu
cei răi, care nu s-au pocăit și nu au
cunoscut pe Domnul. Spre deosebire de locul unde suntem noi, Domnul Isus nu merge deloc la ei - ei nu văd pe Domnul
până la judecată, în locul în care sunt ei, în fiecare dimineață merge un înger puternic si stă de vorbă
cu ei. El le aduce aminte de tot ce au
făcut când au întristat pe Duhul Sfânt.
Ei stau tot timpul sub semnul remușcării si le pare rău de ceea ce au făcut, că nu au prețuit îndeajuns
jertfa Domnului Isus. Lor li se spune
că vor trece pe la judecată si după cum vor fi judecați (dacă mila va birui judecata în vederea faptelor ce le-au
făcut în Numele Domnului) vor vedea pe Domnul; dar, când vor fi judecați după fapte, dacă mila nu va
birui judecata, Domnul le va spune că
niciodată nu i-a cunoscut. Ei stau tot timpul sub semnul întrebării - ce
va fi cu ei la judecată? Aceasta este o stare
foarte grea pentru ei. Luați bine seama la ce vă spun: "NU ÎNTRISTAȚI PE DUHUL SFÂNT" (Efes. 4:30-32). Păstrați-vă viața curată că atunci când vine timpul
să plecați si voi de pe pământ, să
fim toți împreună cu Domnul. Prin orice greutăți si încercări veți trece, luați bine seama ce vă spun: nu întristați pe Duhul Sfânt, ca să aveți parte de
întâia înviere."
Eu mă gândeam la
marea bucurie ce mi s-a dat să-l văd pe tata si să-l aud. Atât de mult mă bucuram
de sfaturile ce ni le dădea,
încât m-am gândit că ar fi fost bine dacă toți frații si surorile mele l-ar fi putut auzi. Gândindu-mă
așa, am zis: "Tată știi că ai 12 copii si toți te-au iubit si le este dor
de dumneata si ar vrea să te vadă
si să te audă. Dacă ai venit acasă pentru mai mult timp, sau pentru câteva zile, ce zici, n-ar fi bine
să trimitem după toți ca să vină
să te vadă?" El s-a uitat cu drag la noi si a zis: "Nu copii, nu trimiteți după ei. Eu pentru voi am
venit. Voi m-ați iubit mai mult, ați plâns mai mult după mine. Pentru ei e
destul să le spuneți să asculte sfaturile ce vi le-am dat si să-și îndrepte pașii după Cuvântul
Domnului, păstrând credința
adevărată. Vreau să vă mai spun un lucru: cât s-a ținut înmormântarea trupului meu, duhul meu era
deasupra sicriului si am
văzut tot. Am văzut cum plângeați în jurul sicriului și vă părea rău după mine, dar am văzut pe unii dintre copiii mei și frații voștri că n-au plâns după
mine, nici nu le-a părut atât de
rău, de aceea nu prea au stat lângă sicriu. Lor le este de-ajuns să le spuneți ce v-am spus. Am
văzut serviciul de înmormântare
cum s-a făcut; duhul meu a fost deasupra sicriului până la cimitir. Când trupul mi-a fost pus în groapă si acoperit cu pământ, duhul meu s-a înălțat la
locul de odihnă." În timp ce ne vorbea, dintr-o dată a dispărut din mijlocul nostru.
Noi am rămas uitându-ne unul la altul mirați: "Ce a fost asta? A fost tata între noi, a vorbit cu noi si
deodată a dispărut?" Vorbeam
între noi de tot ce ne-a spus el despre locul de odihnă, dar discuția noastră a fost întreruptă, căci tata a apărut
din nou, fără să fi deschis vreo ușă. Atunci eu l-am întrebat: "Tată te rog să ne spui cum s-a
întâmplat: ai fost între noi, ai
vorbit cu noi si dintr-o dată ai dispărut, iar acum ai apărut iarăși între noi?" Tata a zis:
"O, asta e mirare pentru voi? V-am
spus înainte că în răcoarea zilei vine Domnul Isus la noi si noi trebuie să-L întâmpinăm toți în picioare,
apoi Domnul stă de vorbă cu noi, dar
trebuie să fim toți prezenți, nici unul să nu lipsească. Am plecat pentru că a trebuit să fiu prezent acolo să-L întâmpinăm pe Domnul. Acum Domnul Isus a stat
de vorbă cu noi si a plecat în locașul
slavei, iar eu m-am întors la voi să
mai stăm de vorbă." "Dar cum tată" am zis eu, "cum ai parcurs așa distanță mare atât de repede? Te-ai
dus, ai stat de vorbă cu Domnul Isus
si te-ai întors?" M-am uitat la mâinile lui și-mi păreau că sunt foarte
fine si lucioase. Mă gândeam că sunt așa
din cauza vitezei cu care s-a dus si s-a întors. Tata mi-a răspuns: "M-am dus cu calul de foc si am
coborât cu calul de foc." Atunci m-am gândit "Până acum tata ne-a
vorbit clar, dar acum ne vorbește în
pilde si nu-l înțelegem." Am îndrăznit totuși să-l întreb:
"Cum vorbești așa, tată? Care-i calul de foc cu care te-ai dus?" Ne-a arătat o vergea cum ar fi coada de undiță, lungă cam de 2-3 m, de culoare albă sidefie, iar
de la un capăt la altul era legat mai
larg, pe lângă vergea, un fir auriu de grosimea
degetului mic. El mi-a zis: "Acesta-i calul de foc. Când am urcat, m-am prins cu mâinile de capătul de sus
al firului si puterea Duhului Sfânt
m-a înălțat. Când am coborât am stat cu picioarele pe capătul de jos al firului, cu mâinile m-am ținut de vergeaua albă si prin puterea Duhului Sfânt am
coborât. Eu fiind mai curioasă din
fire, am luat de la tata din mâini ceea ce el numea calul de foc ca să-l pipăi, să văd si eu cum e când îl ai în mâini. Când am atins vergeaua sidefie, am
simțit o putere foarte mare care m-a
pătruns din cap până în tălpile picioarelor, dar când am pus mâna să pipăi firul auriu, am simțit că-i pericol, ca si cum as fi atins un fir de înaltă
tensiune, iar corpul meu pământesc a
fost gata să se descompună că nu a putut suporta acea înaltă putere. Nu pot exprima ce am simțit în acel moment, dar mi-am dat seama că în trupul pământesc
nu-i cu putință să suporți acea
putere. Am lăsat repede firul strigând: "Tată, de ce nu mi-ai spus că firul acela auriu e înalta si minunata putere a Duhului Sfânt pe care nu o poate
suporta decât trupul ceresc? Doar ai
știut că eu sunt în trup pământesc si uite, era gata să mi se descompună
trupul." Atunci, cu o bunătate
cerească în glas, tata mi-a spus: "Cum, tu nu ai știut că acest cal
de foc e puterea Duhului Sfânt? Nu știi tu căci carul de foc ce s-a arătat când a fost răpit Ilie a fost
puterea Duhului Sfânt si Duhul Sfânt
este cel ce face transformarea unui corp pământesc într-un corp ceresc? Duhul Sfânt e cel ce ne înalță și tot
prin puterea Duhului Sfânt putem cobori la clipeala ochilor, ca îngerii; putem apărea si dispărea, acesta este
corpul ceresc. Tot prin puterea
Duhului Sfânt se va face si răpirea. De aceea e nevoie să aveți Duhul
Sfânt să-L păstrați si să nu-L întristați, ca să
aveți parte de răpire."
Eu mă frământam în
mintea mea cum de a venit tata înapoi, că știam că a murit. Atunci mi-am
amintit că între oameni este vorba
că atunci când visezi că un mort vine înapoi, "vine să ducă pe cineva din familie." Știam că
cea mai mare dintre surori era bolnavă grav de la moartea tatălui; la înmormântare,
din cauza întristării si a slăbiciunii, a leșinat de două ori. După
înmormântare a fost mult timp internată în spital, iar medicii i-au dat diagnosticul de leucemie. Eu,
știind-o bolnavă, m-am gândit că tata
a venit după ea, dar nu vrea să ne spună nimic ca să nu ne întristăm. M-am
gândit atunci să-l întreb pentru ca să
nu vină această întristare peste noi fără veste. Am zis: "Știi tată, de la înmormântarea
dumitale sora noastră este grav bolnavă
- medicii spun că are leucemie. Dacă pentru asta ai venit, spune-ne ca să știm mai dinainte, să ne
pregătim sufletește,
înțelegând că acesta este planul lui Dumnezeu, căci ar fi mult mai greu să vină asta așa, dintr-o
dată peste noi, fără să știm
nimic." Tata s-a uitat cu dragoste la noi și ne-a răspuns: "Copii, ce
bine ar fi pentru ea să fie acolo sus la locul de odihnă ar fi în bucurie si pace. Pentru ea ar fi mult
mai bine acolo decât pe pământ, dar să nu vă frământe gândul acesta acuma: ea nu va muri, va rămâne între voi că e lipsă
de ea să mai rămână, să vă sfătuiască, să vă mai
ajute. Ea se va face bine căci e hotărât să
mai rămână pe pământ." Atunci m-am gândit: "Uite cu ce luciditate vorbește tata; el nu e în duh, deși dacă ar
veni cineva să-l vadă, ar zice că nu e el, ci un duh, o arătare." Atât eram de bucuroasă si-i mângâiam pe mâini
zicând în mine: "Ce-mi pasă ce-ar zice alții - eu știu că e tatăl
meu în corp ceresc." Mi-am amintit că
Domnul Isus când s-a arătat ucenicilor
după învierea Sa, ucenicii se gândeau că e un duh sau o nălucă si El
le-a cerut ceva de mâncare si a mâncat în fața lor peste fript si fagure de miere, ca să le arate că nu este doar un duh, ci un trup ceresc cu viață. Atunci m-am
gândit să-l încerc pe tata cu
mâncare, ca să văd dacă e el, sau numai duhul lui. L-am întrebat: "Tată nu ți-e foame, n-ai vrea să mănânci ceva?"
si el a răspuns "Ba da, dă-mi ceva de mâncare." Eu știam că-i plăceau
foarte mult strugurii si nu-i refuza niciodată, așa că i-am adus o farfurie cu struguri copți, frumoși, cu boabe mari. Tata a luat struguri si a mâncat cu poftă. Mă
uitam la el si mă gândeam cu bucurie:
"E tata, e chiar el, nu e numai un duh. Este el personal în trup ceresc, că mănâncă la fel ca Domnul Isus după înviere."
Apoi tata ne-a
spus: "Pentru că ați plâns mult după mine si v-a fost dor de mine, mi s-a
îngăduit să vin să mă vedeți, să vă spun cum este acolo unde suntem si ne odihnim, si cât de mult ne bucurăm când vine Domnul Isus si stă
de vorbă cu noi. încă un lucru să știți: noi știm ce
faceți voi pe pământ. Din când în când ni se
îngăduie să vă vedem, dar voi nu ne vedeți pe noi. Acum v-am spus tot,
de aceea să nu mai plângeți după mine
că nu are rost; dacă mai plângeți, îl
întristați pe Domnul Isus. El m-a
luat din dureri si suferință, m-a dus la odihnă si fericire, așa că nu aveți de ce să mai plângeți după
mine."
La aceste cuvinte
m-am trezit din vis. Eram plină de bucurie că l-am văzut pe tata în trup ceresc, că am vorbit cu el si tot ce mi-a spus a fost minunat; cel mai
minunat lucru a fost că eu vedeam
tot ce-mi povestea tata si fiind trează atunci, mă gândeam la tot ce am văzut plină de bucurie.
Deodată am auzit la geam afară,
o melodie minunată cântată, parcă, de o
orchestră simfonică. M-am
gândit: "Cine poate fi așa de dimineață la colindă? Crăciunul a trecut - nu pot fi colindătorii. Ajunul Anului Nou nu e încă. Oare cine vine să
cânte? Cine poate fi?" M-am
ridicat repede si m-am uitat pe geam: a fost ceva extraordinar. L-am văzut pe tata stând în picioare cu
un acordeon în brațe, dar sunetele
muzicii nu erau ca de la un simplu
acordeon, ci era o simfonie deosebită, cântată ca de o orchestră întreagă. Tata cânta si cu vocea,
niște cuvinte bine înțelese de
mine. Într-adevăr, tata cânta foarte frumos în timpul vieții lui. în tinerețea lui, a cântat ca si
cantor, în strană la biserică, până l-a chemat Domnul la pocăință. Felul în
care cânta acum însă, era ceva
ceresc. Eu cântam după el cuvintele cântării si căutam să le memorez cât mai bine. Pe masă aveam casetofonul si m-am ridicat repede să
înregistrez; când am apăsat pe
clapa de înregistrare, tata n-a mai cântat; a dispărut. Domnul a îngăduit să rămână în mintea mea
versurile cântării si melodia,
dar eu fiind în trupul pământesc, vocea mea slabă e ca un instrument dezacordat în comparație cu
felul în care cânta tata cu glasul lui ceresc.
Se poate înțelege
din textul cântării că e cântată de cineva care a ajuns deja la Domnul Isus, si nu de o persoană care încă e pe pământ. Copiii care erau cu mine în casă
nu l-au văzut, nici nu l-au auzit. Iată cuvintele
cântării:
Curând de tot se va
sfârși
Orice suspin de pe pământ,
Acolo sus ne-om întâlni
Și nu ne vom mai
despărți.
Cor: Înainte dar să înaintați si înapoi să nu vă dați
Căci Domnul vă va întări spre
El înainte să pășiți.
Nainte să înaintați prin Duhul
Sfânt, nu vă-nfricați
Căci Domnul vă va întări spre
El înainte să pășiți.
Căci în curând ne-om întâlni
Si nu ne vom mai despărți
Acolo nu mai sunt dureri
Si nici lacrimi, nici
întristări.
Curând ajunge-ve-ți si voi
Si iar vom fi-mpreună toți
Si nu ne vom mai despărți
Cu Domnul vom fi în vecii.
AMIN
Binecuvântat să fie
din veșnicie în veșnicie Numele lui Dumnezeu căci a Lui este înțelepciunea si
puterea, El schimbă vremurile si
împrejurările, El descoperă ce este ascuns si adânc, El știe ce este întuneric și El este lumina.
Slăvit și lăudat să fie Domnul căci a
găsit cu cale să trimită un semnal de deșteptare pentru pregătirea noastră în vederea venirii Sale și a
găsit potrivit să
descopere prin Duhul Sfânt starea în care se găsește Biserica în vremea aceasta și încercările prin
care va avea să treacă poporul, pentru ca cei ce au ațipit să se trezească și
să se pregătească în
vederea venirii Domnului Isus. Dacă vom fi găsiți vrednici, vom avea parte de răsplătirile pe care Domnul a arătat în această lucrare că le-a păstrat celor
ce vor răbda până la sfârșit. Solul ceresc care a fost trimis la mine în spital si mi-a zis: "Vino să vezi cetatea sfântă", m-a dus
si mi-a arătat pe o înălțime o cetate
zidită în patru colțuri. Cetatea avea 12 porți de jur împrejur si era lucrată cu multă măiestrie,
din pietre scumpe, ce străluceau ca
mărgăritarele în soare. Porțile erau câte
trei pe fiecare parte a cetății. Deasupra porților erau mai multe rânduri de odăi, cum ar fi mai multe rânduri de
etaje. Ultimul nivel se termina cu
niște turnuri foarte, înalte, ce ajungeau
aproape până la nori. în partea din față, cum era văzută cetatea, s-a făcut o deschizătură prin care
se vedea înăuntru ca într-o odaie ce
avea trei pereți (al patrulea era cel prin
care se vedea înăuntru). Cum priveam, am văzut lângă peretele din față un altar lung cam de un metru și
jumătate, si înalt de un metru.
Altarul era acoperit cu o placă de aur (Exod
30:1-3), iar pe placă, deasupra, era Chipul lui Dumnezeu "stând în
picioare, ca o statuie înaltă, în mijloc era o masă, căreia i se zicea Masa Altarului. Mi s-a spus că Altarul,
Masa, Chipul lui Dumnezeu si pereții,
au fost poleiți cu aur curat, că acolo se cobora si se vedea slava lui Dumnezeu (Exod 25:23-24). Din pricina strălucirii si a prezenței Domnului, tot
locul acela era socotit sfânt,
numindu-se "Altarul Domnului."
Masa Altarului era
acoperită cu o față de masă roșie si peste ea mai era o față de masă neagră, cu
niște ciucuri foarte mari, si
care aproape acoperea fața de masă roșie. Câțiva bărbați, socotiți bărbați de slujbă (bătrânii poporului),
stăteau fără nici un respect
față de Altarul si Masa lui Dumnezeu: ședeau pe masă cu picioarele sub ei (turcește), și de acolo l țineau o predică la poporul care era strâns
într-un loc în fața Altarului, numit "Curtea Altarului". M-am uitat mirată cum
cetatea, porțile, odăile si turnurile străluceau în diferite culori si nuanțe, după felul pietrelor din care era
construită. Numai Altarul si Chipul
lui Dumnezeu nu străluceau, decât foarte puțin. Se vedea că erau poleite cu o strălucire falsă - nu era strălucirea originală. Poleiala aceea radia
foarte puțină lumină, cum ar fi
fosforul noaptea. Altarul si Chipul lui Dumnezeu trebuiau să strălucească mai mult decât toată cetatea,
dar străluceau puțin din pricina
poleirii false, în fața Altarului era o mulțime marc de oameni - așa de deasă, că abia puteai să treci prin ea. Poporul era tare nepăsător: oameni
vorbeau unii cu alții, râdeau, unii
priveau cetatea, iar alții priveau la Chipul lui Dumnezeu, dar fără nici un respect - priveau ca la o
statuie.
Atunci a apărut
Domnul între altar și popor si a zis: "Vezi ce au făcut bătrânii poporului din sfânta Mea cetate? Tot locașul sfântului Altar a fost poleit numai cu
aur curat ce strălucea, că abia
putea poporul să privească strălucirea casei Mele si a Chipului Meu. Acum, tot aurul l-au schimbat cu
o strălucire falsă, ca poporul să
nu mai aibă nici o teamă de Numele Meu.
Dar nu numai atât au făcut bătrânii poporului; au făcut mai mult decât atât: pe robii Mei, care păzesc
mărturia adevărată si se tem
de Mine, i-au îndepărtat de la Altarul Meu, i-au dat la o parte și i-au împins la țărâna pământului, de unde strigă
la Mine să le apăr pricina, în schimb, iată pe cine țin ei aproape de Masa Altarului!" Atunci au
apărut, aproape de Masa
Altarului, câteva bănci și pe ele stăteau niște bărbați copleșiți de tot de somn. Ei apăreau niște
oameni lumești: nici la îmbrăcăminte, nici la înfățișare nu aveau nimic să
arate că sunt niște
credincioși. Atunci Domnul a zis: "Aceștia sunt oameni care și-au lepădat credința si mărturia
cugetului curat. Iată pe cine țin ei aproape de Masa Altarului." Mai la o
parte, lângă Masa
Altarului, era un grup de fete, care mai de care mai după moda lumii: unele cu capul gol, cu cocuri
mari, sau cu părul tăiat, cu
rochii scurte si toate stăteau foarte nepăsătoare. Atunci Domnul mi-a zis: "Acestea sunt
fiicele destrăbălate ale Sionului.
Iată pe cine țin ei aproape de Masa Altarului. O mânie aprinsă Mi s-a ridicat până în nări si nu pot să-i
mai sufăr, de aceea, în curând Mă voi judeca cu
ei."
Domnul m-a dus să
văd unde sunt robii Lui. Trecând după Domnul prin Curtea Altarului, am văzut că o porțiune era pavată si unde nu era pavată, era numai
țărână si acolo, pe la margini si prin locuri mai ascunse, pe genunchi, cu fața
la pământ, erau robii Domnului si
plângeau, în timpul acesta bătrânii de
la Masa Altarului luau săgeți si aruncau cu ele în robii Domnului, care sub
loviturile lor gemeau si plângeau si mai tare. Atunci Domnul a zis: "Din pricină că robii Mei sunt îndepărtați de la Altar si trebuie să geamă sub
loviturile lor, strigătele lor au
ajuns până la Mine si Mă voi scula să-Mi apăr pricina; totuși Mărturia Mea este păstrată dreaptă. Acum haideți să vedeți cum era Slava Casei Mele la
început si cum strălucea ca aurul
curat." Ne-a dus într-un loc pe o ridicătură unde era o deschizătură
foarte mică; de acolo se putea vedea Slava Domnului cu așezămintele de la început la Altarul Domnului și-n Cetatea Sfântă. Privirea mea a
fost atrasă întâi de Chipul lui
Dumnezeu, care strălucea așa de puternic încât de strălucirea Lui, a trebuit să-mi plec capul jos cu
frică si am simțit puterea
Duhului Sfânt si am zis: "Da, Chipul lui Dumnezeu reprezintă puterea Duhului Sfânt si prezența Domnului deasupra Altarului." Pereții
Altarului erau toți poleiți cu
aur si pe masă era o pâine albă, mare - parcă erau trei pâini si totuși era numai una, crescută tare
si rumenă. Mi s-a spus că reprezintă puterea din Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt.
Fața de masă nu era nici roșie, nici neagră cu ciucuri, ci era albă si avea pe margini o tivitură cu fir auriu. Câțiva
bărbați puși după rânduială lui
Dumnezeu, rupeau pâinea si o împărțeau la cei sinceri ce se apropiau cu frică de Altarul Domnului si cu frică luau bucata de pâine si o strângeau la
piept ca pe o merinde. Aceștia
erau foarte puțini față de mulțimea mare adunată în Curtea Altarului.
Atunci s-a auzit o
voce care a strigat: "Scris este: Dumnezeu trebuie să strălucească în Sion, pentru ca poporul care privește Slava si Chipul lui Dumnezeu să
stea cu frică si cutremur în Casa
Domnului." Domnul a zis: "Aceasta este strălucirea Casei Mele în orânduirile drepte si
așezămintele dintâi, dar ei au
schimbat strălucirea Slavei Mele cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai stea cu frică, ci nepăsător,
si de aceea mă voi
judeca cu ei." Atunci s-a auzit o strigare si șapte îngeri au apărut cu șapte trâmbițe. Când primul a sunat din trâmbiță,
un glas a strigat: "Vino și
vezi!" A apărut un cal alb si o ființă îmbrăcată în alb călare pe cal, care a pornit pe pământ.
Apoi, la a doua trâmbiță, a apărut un cal roșu, care venea într-o alergare
iute, gata de luptă. Așa un zgomot
făcea calul acesta înaintea lui, pe rotocolul
pământului, încât oamenii ieșeau din case cu mâinile în cap, țipând de groază, și animalele fugeau și
ele si se ascundeau. Pe unde trecea
calul roșu, așa zdrobea cu copitele pământul,
încât, în urma lui rămâneau orașe sate nimicite, sânge si groază mare. Când îngerul cu a treia trâmbiță a sunat, voce a
strigat: "Vai, vai, vai, vai de
lucrătorii fărădelegii care au pângărit Slava Casei Mele, că-n mânia Mea
Mă voi judeca cu ei și-n urgia Mea îi voi
zdrobi, fiindcă ei sunt de vină că poporul a ajuns în starea de adormire si de nepăsare în care se găsește, că
nu l-au hrănit din pâinea aleasă pusă
pe Masa Altarului ci le-au dat învățătură
după inima lor. Casa Mea trebuie să treacă prin foc, pentru ca să capete din nou strălucirea
adevărată." Atunci s-a strigat:
"Vino și vezi." S-a produs un cutremur si de cutremurul acela a început să cadă poleiala falsă
de pe pereți și de pe Chipul lui
Dumnezeu. Bărbații de la masă au dispărut și fețele de masă au căzut amândouă.
Era o mare neorânduială și cei ce au privit nepăsători la Casa Domnului, au
început a se împrăștia și a se ascunde
de frica Domnului, zicând: "Vai, ce a ajuns Casa Domnului."
Când au sunat al
patrulea și al cincilea înger din trâmbițe, mi s-a arătat ce se petrece pe pământ, dar nu mi-a mai rămas
în minte mai mult decât că am zis: "Sunt lucruri scrise în Apocalipsa;
Dumnezeu împlinește ce-i scris asupra locuitorilor pământului." După aceea, al șaselea înger
a sunat si s-a auzit o strigare:
"Prigoana credincioșilor!" Toți credincioșii au fost strânși si o lege nouă a fost citită, că vor fi liberi să-și
manifeste credința, dar numai în condițiile
puse de ei. între altele, s-a spus si
că să nu se mai facă deosebire între unii si alții, să fie toate cultele la fel, să nu se țină mai sfinți
unii decât alții, să nu se deosebească
de lume cu nimic, nici prin îmbrăcăminte; nimeni nu mai are voie să atragă atenția la cineva să se poarte cuviincios sau să mustre pe cineva când
păcătuiește. Fiecare e liber să facă ce vrea pe propria lui conștiință.
Au fost mai multe puncte însă nu mi le mai
amintesc. Când s-a terminat de citit, unii
din popor au ridicat mâinile în sus si au strigat că ei primesc - că niciodată nu le-a plăcut să se țină
mai sfinți, mai buni, nici să se
deosebească de lume prin îmbrăcăminte. Câțiva
dintre credincioși s-au ridicat în picioare plini de Duhul Sfânt, spunând că ei nu primesc noile ordine,
că ei vor să țină credința așa cum au primit-o la început si au strigat: "Orice ne-ar costa, noi vom ține credința dată
sfinților odată pentru totdeauna."
Mai mulți din popor au zis atunci că si ei rămân la credința cea adevărată. Atunci au luat dintre ei pe câțiva
mai însemnați, socotindu-i periculoși si i-au dus, căutând să-i înduplece si cu binele si cu răul ca să
primească ordinele date. Le-au promis că dacă primesc noile ordine, pe ei îi
vor pune în fruntea poporului; ei să
lămurească poporul că s-au convins că
sunt bune noile legi. Fiindcă ei nu au cedat, le-au zis că ei au ațâțat poporul si au revoltat pe mulți: "Acum voi să-i potoliți, că pe noi nu ne mai
ascultă!" dar credincioșii au rămas
tari în mărturisirea lor. Atunci, așa o mânie i-a apucat împotriva
credincioșilor, că a început din plin prigoana. Pe cei ce i-au dus, i-au torturat în fel si chip si i-au
omorât. Au fost duși si alții si au făcut
la fel cu ei, dar nici ei nu au cedat.
Credincioșii erau urmăriți, prinși si duși la moarte, dar era interesant că din ce numărul martirilor
creștea, Chipul lui Dumnezeu a
început să-și capete strălucirea si Altarul -așezămintele de la început. S-a văzut din nou Masa si fața de masă albă, cu tivitură de aur, si după ea erau
câțiva bărbați, pe care nu i-au prins
încă, împărțind din pâinea de pe masă la cei rămași din popor, care cu frică se
apropiau să-și ia bucata de pâine.
După ce o luau, așa curaj primeau că se duceau singuri si strigau: "Si noi suntem credincioși! Vrem
să murim pentru Hristos ca să se
împlinească numărul martirilor si să vină Domnul să ne ia cu El!" Când numărul martirilor a fost mai mare, Cetatea strălucea ca o bijuterie de aur în soare.
Atunci s-a auzit o strigare: "îngerul al
șaptelea va suna din trâmbiță."
Când a sunat trâmbița, o voce a strigat: "Răpirea Bisericii!" A
apărut un nor alb cam la doi metri de pământ, si credincioșii au început a învia. Ieșeau din pământ ca dintr-o apă, îmbrăcați în haine albe si cu părul ca după
botez, lins pe cap. Când ieșeau până
la jumătate, începeau a striga: "ALELUIA!" și-și luau zborul
în norul alb. Cei ce au fost în trup și au
fost pregătiți pentru răpire, au fost transformați la clipeală și s-au înălțat în nor după cei ce-au înviat.
Norul a început a se . înălța în sus
și când s-a îndepărtat mai mult de pământ, norul parcă era un stol de porumbei.
Când au ajuns așa de sus că pământul
a dispărut de sub ei, a apărut Domnul. Venea de sus îmbrăcat într-o haină strălucitoare lungă; după
picioare si împrejurul Domnului erau
valuri de lumină - Chipul Domnului
strălucea și părul capului era ca de aur. Când au ajuns credincioșii aproape de Domnul, un magnet
puternic a atras pe credincioși spre
Domnul și pe Domnul către credincioși. Așa strigăte de
"ALELUIA" si "OSANA" au fost în văzduh când s-au întâlnit, că văzduhul era ca într-un clocot de strigătele lor. Domnul a schimbat hainele albe ale
credincioșilor într-un alb strălucitor,
ce arăta ca zăpada când bate soarele pe ea. Domnul a trecut în fruntea lor și Biserica după Domnul; așa și-au luat zborul în sus. Aceasta a fost întâlnirea
din văzduh cu Domnul.
Deasupra, era o
cetate numai din aur și în față era o poartă mare. Poarta s-a deschis prin mijloc și de o parte si de cealaltă erau îngeri cu trâmbiți în mâini,
sunând din ele și strigând:
"Biserica a fost răpită! Biserica a fost scăpată din necazul cel
mare! Mielul cu sângele Lui a răscumpărat-o de pe pământ!" Biserica striga: "Osana,
Aleluia Mielului!" și așa au intrat pe poartă. Prin mijlocul cetății curgea un râu cu apă limpede si pe marginea râului erau pomi cu
roade, iar în mijloc era Domnul.
De bucurie că au ajuns acolo, unii au băut apă, alții au luat si au mâncat din fructele pomilor, alții au
luat harfe si au început a
cânta. Atunci m-am gândit ce să fac si eu: să beau apă sau să iau harfa si să cânt, dar imediat mi-a
venit în minte Cuvântul
scris: când vor întâlni pe Domnul, credincioșii vor zice: "Acesta-i Domnul în care ne-am încrezut!
Să ne bucurăm si să ne
veselim de mântuirea Lui." Atunci m-am dus la Domnul, m-am prins de haina
Lui cu amândouă mâinile si plângând în
hohote am strigat: "Isuse, Isuse, atât de mult Te-am dorit pe pământ si atât de mult am dorit
ziua ca să Te întâlnesc, să nu fie
vis, nici vedenie, ci să fie realitate. Acuma, când văd slava Chipului Tău, Te
întreb Isuse cum de m-ai adus la o așa
slavă, că tot ce am făcut noi pe pământ este egal cu nimica față de slava ce ai pregătit-o pentru
noi; nici suferința, nici lipsa,
nici martirajul, nici moartea nu sunt vrednice să fie puse alături de o așa slavă." Și tot
plângeam si întrebam pe Domnul cum de
ne-a pregătit o așa slavă, că noi prea puțin am suferit pentru El.
Domnul ne-a lăsat
pe fiecare să ne stamparăm dorul cum am vrut. Din El curgea o putere ca un
izvor si noi simțeam cum ne răcorește
inimile acea putere si am zis: "Da, așa e scris: că vom fi desfătați în
totul de plinătatea slavei Lui." Domnul Isus ne-a strâns în jurul Lui si
ne-a zis: "Acum, Eu însumi vă voi încinge cu
brâie de aur în jurul coapselor" si a venit si ne-a legat cu brâie de aur pe la mijloc: în partea dreaptă
le-a lăsat mai lungi, ca niște
cordoane. Când Domnul ne-a legat cu brâiele de aur, așa o putere din Duhul Sfânt am simțit, că toți am început a vorbi în limbi cerești si atât de minunată si
frumoasă era acea vorbire, că am simțit că plutim în harul acela. Atunci
mi-am zis: "Am auzit pe mulți credincioși vorbind în limbi, dar așa
vorbire frumoasă n-am auzit niciodată pe
pământ." După aceasta, am fost
împărțiți în șapte. Credincioșii s-au mirat: "Cum, si Biserica răpită mai este împărțită?" si Domnul a spus,
că fiecare după cum și-a sfințit viața
si după cum L-a prețuit pe Domnul si a căutat
să fie aproape de El, așa va fi așezat lângă Domnul. Apoi a apărut o mulțime de cai albi si ne-a spus să ne
urcăm pe caii albi, ne-a dat la
fiecare o trâmbiță de aur si ne-a așezat în șapte cete în urma Lui. Fiecare a văzut atunci unde
îi era locul, iar cei ce erau
lângă El au avut bucuria de a pune capul pe Domnul si cu mâinile puteau să se prindă de veșmântul
Domnului. Aceștia străluceau
mai tare, fiindcă ei primeau lumina de la Domnul. Pe măsură ce cetele erau mai departe de Domnul tot mai puțin străluceau. Ultimii, din a șaptea
ceată străluceau mai puțin; vedeau
pe Domnul doar de la distanță, deși erau în același loc; cum dorim noi acum să fim mântuiți, așa era acolo dorința în noi să fim mai aproape de Domnul,
dar nu se mai putea schimba nimic:
fiecare avea locul pe care si l-a pregătit jos pe pământ. Domnul ne-a zis: "Sunați din trâmbiță și strigați: "împărăția a trecut în mâinile lui Hristos si El va
împărați!" Toți au sunat din trâmbiță
și au strigat: "Aleluia! împărăția a trecut în mâinile lui Hristos
și El va împărați o mie de ani!"
Domnul a trecut
înaintea noastră pe un cal alb, iar noi am mers după El până la o poartă care
ni s-a spus că nu s-a deschis niciodată
si că se va deschide numai când Hristos și Biserica vor intra pe această poartă. Cu un toiag alb,
Domnul Isus a atins poarta si a strigat:
"Deschide-te poartă! Biserica e răpită! Hristos a luat împărăția!" Poarta s-a deschis și a intrat Domnul cu Biserica în strigăte de bucurie si veselie, încât
răsunau ca vuietul de ape multe
cântările și strigătele în cinstea Mielului: "Osana! Aleluia! împărătește
Domnul domnilor! Aleluia, împărătește
Hristos Domnul, împăratul împăraților, încins cu brâu de aur, brâu de putere, brâu de tărie! Aleluia Mielului, care a biruit si ne-a răscumpărat de pe pământ!"
Cuvintele acestea de slavă apăreau scrise pe brâul de aur al Domnului Isus, care Ii era pus în diagonală peste umăr. Și
alte cuvinte de slavă ce nu se pot
reda în cuvinte pământești.
Pe urmă ni s-a spus
să coborâm să vedem ce se întâmplă pe pământ; s-a arătat ce s-a întâmplat pe pământ după răpirea Bisericii: nenorociri mari și pedepse asupra
locuitorilor pământului, încât
oamenii au rămas foarte rari. Cei ce au fost buni de luptă, au fost strânși în jurul unui oraș și l-au
încercuit gata să-l nimicească. Atunci Domnul a spus că orașul încercuit e Ierusalimul si El se va lupta împotriva celor
ce voiau să-l nimicească și va
scăpa Ierusalimul din mâinile lor. Biserica a rămas în văzduh, unde cânta biruința Domnului asupra vrăjmașilor Ierusalimului, Ierusalimul fiind
umbrit de puterea Lui. Domnul s-a
luptat cu ei si i-a nimicit, îngrămădindu-i pe toți într-o vale adâncă (ni s-a spus că acea vale, e
valea lui losafat) si vor rămânea acolo până se va împlini mia de ani, apoi, acolo va avea loc judecata tuturor.
Domnul cu Biserica și-au luat
zborul pe un munte, care s-a spus că e Muntele Sionului. Dacă a fost un munte de pe pământ sau din cer
nu știu, căci era umbrit de puterea
Domnului si era învăluit în lumină, har,
bucurie si măreție, care în cuvinte omenești nu se pot descrie. Domnul a spus:
"în corpurile în care sunteți acum, sunteți asemenea îngerilor - puteți urca în cer si coborî pe pământ,
căci pe pământ a început Domnia de o mie de ani. Biserica a sunat din trâmbiță si a strigat din nou:
"Osana, Aleluia împăratul
împăraților, Domnul domnilor a luat împărăția! Pe pământ domnește pacea! Vrăjmașii Domnului sunt nimiciți!"
La aceste cuvinte de
slavă, eu m-am trezit; le strigam cât puteam de tare, căci de puterea si de harul acela minunat, nu știam unde
mă găsesc. Abia după câteva minute mi-am dat seama că mă aflu pe pat în spital. Nu știu dacă cineva din
salon m-a auzit sau nu,
căci puterea Domnului a venit din nou peste mine si mi-a spus: "Iată: du-te si spune robilor Domnului si celor ce vestesc Cuvântul Domnului de la
amvoane si păzesc mărturia lui Isus Hristos, să țină credința așa ca la
început, să nu lase adevărul
călcat în picioare; să vestească Cuvântul așa cum este, să țină sus si tare mărturia adevărată, orice
i-ar costa si orice ar suferi,
chiar dacă viața îi va costa - să țină sus si tare adevărul, să nu cedeze în fața vrăjmașului
înăbușind adevărul. Fiecare să
caute să trezească pe alții pentru a se pregăti, căci răpirea Bisericii se va face în scurtă vreme.
Această înștiințare este dată ca
un semnal de deșteptare pentru Biserică, înainte de răpire vor veni greutățile prin care vor avea
de trecut credincioșii, dar
când vor începe aceste prigoniri, nu va mai fi zăbavă: în grabă vor urma toate si cei ce se vor deștepta
în această vreme si vor ținea
credința dată sfinților odată pentru totdeauna, așa cum este arătat în Cuvântul Domnului, vor avea parte de răpire, dar cu judecăți aspre va
judeca Domnul pe cei ce au călcat
în picioare Cuvântul Adevărului si mărturia lui Isus Hristos si pe cei ce au schimbat strălucirea lui
Dumnezeu în strălucire falsă,
înăbușind Adevărul si îndepărtând pe robii Domnului - așa aspru vor fi judecați, cum nici nu se gândesc. Fața de masă roșie, pe care au pus-o în locul
celei albe, este păcatul ce domnește
azi în biserică, iar fața de masă neagră este fățărnicia cu care caută să acopere păcatul: păcatul nu-i
îndepărtează, nu-i scot afară,
ci îl acoperă doar cu fățărnicia. Faptul că s-au suit ei si s-au așezat pe masă, este că au îndepărtat pâinea - hrana poporului, Cuvântul
Adevărului - si și-au luat ei întâietatea si dau învățătură după placul lor -învățătură prin care poporul nu poate să
crească, să fie trezit în vederea venirii Domnului. Poleiala aceea străină de
pe pereții Altarului si de pe
Chipul lui Dumnezeu este forma prin care ei caută să înăbușe lucrarea Duhului
Sfânt, care este strălucirea Casei
Domnului, căci mărturia lui Isus Hristos este Duhul proorociei si lucrările si darurile Duhului
Sfânt sunt strălucirea adevărată ce
trebuie să se vadă la Altarul Domnului. Dar ei au poleit strălucirea adevărată cu o strălucire
falsă, lipsită de putere, înlocuind
puterea Duhului Sfânt cu forme, programe omenești, modernizând credința."
"Tu du-te si
spune, fie că le va sluji de mântuire, fie că le va sluji de mărturie." înștiințarea a fost dată
pentru trezirea Bisericii.
AMIN.
Într-o noapte am văzut în vis o vedenie: vedeam
coborându-se din cer un sul auriu, care se desfășura în coborârea lui. Lungimea
sulului era de aproximativ 1 m, iar diametrul de aprox. 30 cm. În derularea
sulului se vedea ceva scris ca pe o panglică, dar fiind la înălțime nu puteam
citi scrisul.
Pe măsură ce sulul cobora, am putut citi scrisul.
Panglica sulului era împărțită în mai multe rubrici. În prima rubrică era scris numele și prenumele unor familii. În a
doua rubrică era scris planul lui Dumnezeu cu privire la fiecare familie (câți
copii erau rânduiți de Domnul pentru ea). În a treia rubrică scria câți copii
se găsesc în familiile acestea În a patra rubrică: observații de ce nu sunt
toți copii cuprinși în plan, la număr.
M-am uitat mirată la cele scrise și m-am gândit;
Oare chiar așa în amănunțime se ține cont de toate lucrurile?. Când s-a coborât
aproape în fața ochilor mei sulul a apărut rubrica unei familii pe care o
cunoșteam bine. M-am gândit că acum o să văd dacă e adevărat ce scrie în sul,
pentru că am cunoscut bine familia. M-am uitat la planul lui Dumnezeu cu
privire la familia respectivă și scria 10 copii. Am tresărit că scria 10 copii,
căci în familie erau numai 9 copii. Știam că părinții i-au primit pe toți câți
le-a dat Domnul, nu s-au împotrivit la nașteri, dar nu au mai mulți.
M-am uitat la observații, să văd de ce au numai 9,
când trebuia să aibă 10 copii. La observații era scris că mama a pierdut 3
sarcini, fiecare de trei luni, 3 + 3 + 3 = 9 luni de sarcină cât ar fi trebuit
să poarte un copil. Aceste sarcini nu au evoluat, în schimb familia respectivă
a îngrijit un copil timp de doi ani, în Numele Domnului. Era scris și numele
copilului respectiv. Într-adevăr familia a ținut un copil dintr-o familie
numeroasă (11 copii ) din alt oraș, ce era la școală. Părinți nu i-au găsit
gazdă, chiria fiind foarte scumpă pentru ei, dar părinții din familia aceasta
(cu 9 copii) au spus că unde încap cei 9 copii ai lor mai încape încă unul. Ei
l-au ținut ca pe copilul lor, timp de doi ani în Numele Domnului. Cuvântul
Domnului spune că Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai
neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut- Mat 25:40. Chiar dacă acești
părinți au uitat ce au făcut pentru acest copil, Domnul nu a uitat.
Am înțeles din această lucrare că lucrurile nu sunt
cum le văd oameni la suprafață, ci Domnul are un plan pentru fiecare familie în
parte. Dacă oamenii zădărnicesc planul Domnului vor fi trași la răspundere și
vor trece pe la judecată. Ferice de cine poate zice ca Iacov: Aceștia sunt
copii pe care mi i-a dat Domnul: (Genesa 33:5). La fel a spus și Iosif când l-a
întrebat tatăl său Cine sunt aceștia? Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu
aici (Gen 48:9). Isaia întărește acest lucru spunând în cap 8:18: Iată, eu și
copii pe care mi i-a dat Domnul, suntem niște semne în Israel, din partea
Domnului. În nici unul din aceste versete nu zice Iată copii pe care eu i-am
avut ci scrie Iată copii pe care mi i-a dat Domnul. Domnul să ne
ajute ca și noi să ne putem prezenta în fața Domnului cu toți copii ce El i-a
hotărât în familiile noastre.
Amin.
Iată, fiii
sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
Ca săgețile
în mâna unui războinic, așa sunt fiii făcuți la tinerețe.
Ferice de
omul care își umple tolba de săgeți cu ei! Căci ei nu vor rămâne de rușine,
când vor vorbi cu vrăjmașii lor la poartă.
Psalmul
127:3,4,5.
Ferice de
oricine se teme de Domnul, și umblă pe căile Lui!
Căci atunci
te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit, și-ți merge bine.
Nevasta ta
este ca o viță roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca niște lăstari
de măslin împrejurul mesei tale.
Așa este
binecuvântat omul care se teme de Domnul.
Psalmul
128:1,2,3,4
|
Numele familiei |
Planul lui Dumnezeu: copiii hotărâți
de Domnul pentru familie |
Numărul de copii găsiți în familie |
Observații: De ce nu se
găsesc toți copiii cuprinși în plan |
|
Familia
|
7 |
5 |
Împotrivire- zădărnicirea
planului |
|
Familia
|
12 |
11 |
Un copil trecut
la Domnul |
|
Familia
|
8 |
4 |
Mama
bolnavă-medicii i-au spus să nu mai aibă copii pentru că îi va fi viața în
primejdie |
|
Familia
. |
10 |
7 |
Întârzâiere de
plan: părinții s-au păzit să nu aibă copii așa de des |
|
Familia
. |
16 |
16 |
Mama bolnavă a
primit toți copii |
|
Familia
|
7 |
7 |
Patru copii
primiți cu murmur și cârtire |
|
Familia
. |
3 |
3 |
A îngrijit de
văduve și copii pe lângă copii ei |
|
Familia
|
8 |
6 |
Medicii, fără
comsițământul mamei, au oprit nașterea de copii |
|
Familia
. |
10 |
9 |
Mama a pierdut
trei sarcini la trei luni fiecare: 3+3+3=9 luni de sarcină- copilul nu s-a
născut, în schimb părinții au îngrijit un copil în numele Domnului 2 ani |
Dintre familiile scrise pe sulul auriu, unele î-mi erau cunoscute
și am putut recunoaște adevărul celor scrise în observațiile de pe
sul, căci chiar așa erau în realitate, în familiile respective.
Amin.
Într-un vis de noapte
Domnul mi-a arătat mult popor strâns la rugăciune,
care aștepta ca Domnul să le vorbească. Ni s-a spus că un mare proroc e trimis
de Domnul să ne spună Cuvântul dat de Domnul pentru
timpul și vremea ce o trăim noi acum. Toți se îmbulzeau să ajungă mai aproape să audă care e mesajul trimis de
Domnul.
În fața poporului
stătea un bărbat îmbrăcat în alb cu o filă albă în mână. Pe mijlocul filei albe era pusă o
panglică foarte îngustă dar mult mai albă decât fila respectivă, și a strigat: Luați aminte fiecare din voi
bărbați, femei, tineri,
tinere, bătrâni și chiar copii. Panglica aceasta îngustă reprezintă calea îngustă trasată de urmele
Domnului Isus. Toți câți ați fost chemați de Domnul la mântuire a trebuit să intrați pe poarta cea
strâmtă când v-ați hotărât
să-L urmați pe Domnul Isus și apoi să mergeți pe calea îngustă. Dar cei mai mulți, după ce ați
intrat pe poarta strâmtă, în loc să mergeți pe calea îngustă v-ați lărgit calea. Acesta este Cuvântul
Domnului pentru voi toți:
întoarceți-vă, întoarceți-vă fiecare din voi din pornirile inimii voastre și
mergeți pe calea cea îngustă, căci altfel vă veți înșela singuri, crezând că mergeți bine. Căci la capătul
cărării e pusă din nou poarta cea strâmtă și numai cei ce au mers pe pământ pe calea îngustă vor putea
intra pe poarta cea
strâmtă care e măsurătoarea sfinților și această poartă e din aur curat și are
aceleași dimensiuni ca și poarta strâmtă pusă la începutul cărării voastre. Numai cei ce nu și-au lărgit
cărarea și se vor încadra în această
măsurătoare vor avea parte de răpire, iar cei ce și-au lărgit calea vor merge pe la judecată".
Atunci mulți din
popor au întrebat care sunt indicațiile puse pentru calea îngustă și care sunt punctele văzute de
Domnul și considerate ca lărgirea
cărări. Solul Domnului a zis: Citiți în Matei de la capitolul 5, capitolul 6 și capitolul 7 și veți găsi
indicațiile pentru cei ce vor să intre pe poarta cea strâmtă și vor să meargă
pe calea cea îngustă. Verificați-vă fiecare pe voi înșivă dacă vă încadrați în cele scrise și dacă le
împliniți sau ați lăsat la o parte ce e scris și v-ați
lărgit cărarea, în loc să fiți cu inima curată,
blânzi, milostivi și împăciuitori, să vă iubiți vrășmașii rugându-vă pentru ei și pentru cei ce vă fac rău și vă
batjocoresc, voi v-ați lărgit cărare, spunând
că Domnul e bun și iartă. Aveți în inimă ură, iuțime, mânie, răutate și răzbunare în loc de răbdare și dragoste. Alții
au lărgit calea spunând că e deajuns
dacă te pocăiești și crezi în Domnul Isus, predându-te Lui. Mulți țin de formă pocăința, merg oricum pe cale cu
toate bagajele de păcate și poftele
firii pământești, în loc de post, rugăciune și înfrânare, trăiesc după
îndemnurile firii pământești, căreia îi trebuie îmbuibare, libertate, mândrie, plăceri
și un trai ușor, după felul de viețuire al neamurilor, spunând că nu e păcat a te împotrivi chiar nașterilor de copii.
Mai ales partea tânără - a zis Domnul
- băgați de seamă părinților, căci tineretul și-a lărgit cărarea, ei nu mai țin cont aproape deloc de indicațiile puse
pentru calea îngustă, în loc de
umilință și supunere le place mândria și moda lumii, în loc de rugăciune distracțiile, în loc de supunere și ascultare sunt
neascultători și răzvrătiți, în loc
de cântări duhovnicești izvorâte prin Duhul Sfânt le place muzicile stridente și chiar muzica cu ritm rock sau altele
de felul acesta care au un ritm însuflețit de duhul lui satan și tinerilor le
place aceste melodii la care le pun cuvinte creștinești. Dar aceste cântări nu
sunt plăcute Domnului, că le înviorează
numai firea iar duhul geme înlăuntrul inimii lor. Petrec timp liber la plimbare, la distracții și la altarul lui Baal
- TV - în loc să lucreze pentru Domnul căutând pe bolnavi, pe bătrâni, pe
orfani, pe văduve, pe mamele cu mulți copii ce au nevoie de ajutor ca să nu
cadă sub povară. Unii tineri își risipesc timpul cu diferite sporturi, lupte și
jocuri însuflețite tot din duhul lui
satan. Mulți iubesc muzica lumească și-o ascultă ore întregi, iar alții își risipesc timpul citind diferite romane care au
fost scrise sub influența unor duhuri
străine, unele de groază, de răzbunare, iar altele de dragoste care aprind poftele firii, și au influențe aceste
duhuri asupra celor ce le citesc. Mulți
nu vor să mai știe de nici o îngrădire și trec hotarul pus de Domnul ajungând pe pământul străin, de unde mulți nu se
mai pot întoarce și rămân robi
păcatului pentru totdeauna. Acum este timpul să le ieșiți în cale arătându-le
cât e de gravă starea, că și-au lărgit cărarea. Cei ce ascultă, se căiesc și se recunosc se pot întoarce, mai este
pentru ei izbăvire. Dar voi ca
părinți reduceți din dorințele lor. Nu le dați voie să facă tot ce ei cred că e bine zicând că nu-i păcat nici una nici alta.
Tăiați acești lăstari de amărăciune
prin care e împiedicată creșterea lor spirituală -duhovnicească - tăiați
aceste legături străine prin care satan i-a legat și are unele drepturi asupra lor că au luat din lucrurile lui. Căci altfel
se vor trezi înșelați la sfârșitul
cărării, pentru că nu vor avea parte de răpire și vor trece pe la judecată. Dar mulți vor fi pierduți
pentru totdeauna dacă nu vor înțelege
acum să-și cerceteze umbletele și să se apropie de Domnul mergând pe urmele Lui pe calea îngustă.
Căutați fiecare din
voi, tot poporul în întregime, să tăiați toate pretențiile firești prin care ați căutat să vă asemănați
cu lumea, lărgindu-vă cărarea,
dacă vreți să aveți rezultat bun al călătoriei, să vă puteți bucura de împlinirea făgăduințelor făcute și de mila
păstrată pentru cei ce se tem de Domnul. Iar la sfârșitul cărării, celor ce au mers pe calea îngustă li
se va da voie să intre pe
poarta cea strâmtă de aur prin care toți cei sfinții vor trece spre cetatea de sus. Iar cei ce nu vor
înțelege se vor trezi la sfârșit că s-au înșelat singuri, vor plânge cu amar, dar va fi prea târziu pentru mulți
care astăzi nesocotesc sfatul și
Cuvântul Domnului.
Acum e timpul de-a
|ua hotărâri noi, a alerga drept pe calea îngustă care e trasată de Domnul"-
AMIN
În timpul cât s-a dat lucrarea a fost și
o vedenie. S-a arătat o odaie unde era o masă pregătită, pe ea era hrană pentru popor și un sol al Domnului
stătea la ușă ca să facă deosebirea pe care să-i lase să intre și pe care să nu-i lase să intre la masă; și solul
stătea afară la ușă și aștepta. S-a înfățișat un sol din partea vrășmașului și a zis așa: "Doamne, cum să
îngădui Tu poporul acesta să intre la masa Ta pentru că eu am atâtea pâre și condamnări împotriva lor." A
venit cu o listă mare, a pus-o în față și a spus: "e vinovat poporul pentru că nu a răbdat, nu a răbdat, nu a
iubit, nu a iertat. Mulți poartă în inima lor ură, poartă în inima lor răzbunare, în multe cămine s-au văzut
certuri, s-au auzit cuvinte nepotrivite, s-a văzut mânie, s-au auzit strigări, cuvinte care sunt vrednice să fie
condamnate, nu să-i primești la masa Ta." Atunci a spus: "Unii au
umblat cu nebăgare de seamă, și-au pătat veșmintele (se vedeau, în adevăr, unii
pe veșminte toți stropiți ca și cum ar fi trecut prin belți); pe aceștia să-i primești
la masa Ta?; pe aceștia mai degrabă să-i condamni, nu să-i primești la
masă."
Și atunci Domnul a spus: "Da, este
adevărat că sunt vrednici de condamnare, dar, pentru cei care Mă înțeleg și care
intră cu cuvinte de căință, am putere, pentru că Eu am dat legea ca să fie
pedepsiți cei ce vor face păcatul și
împotriva cărora se aduce pâră, dar Eu sunt mai mare ca legea dată pentru că Eu
am dat legea și vreau să dau iertare
pentru cei ce se căiesc și intră cu cuvinte de iertare și de căință și cu
hotărâri noi." Si arunci a spus Domnul că de aceea a adus aminte
aceste lucruri ca fiecare să-și aducă aminte în care parte e vinovat față de
Domnul, pentru că este o parte, sunt unii care fac cântăriri și judecăți
nedrepte, sunt unii care clevetesc, sunt unii care vorbesc de rău; a spus
Domnul că este o parte împietrită, care nu poate să iubească, nu poate să rabde
și păstrează chiar ura în inimă. S-a arătat că aceștia stăteau ca și sub un
umbrar care era deasupra lor și ziceau:
"pentru ce să ne condamne Domnul pentru că noi avem dreptate la ce spunem, noi nu putem să iubim pentru că noi avem
motivele noastre cu privire la unele persoane care nu sunt vrednice de iubit și noi avem motive
serioase, pe noi nu ne poate condamna." Și atunci a spus Domnul: "Dacă voi judecați, ce-am să mai judec Eu; voi
trebuie să iertați, voi trebuie să iubiți, pentru ca în felul acesta împietrirea din inima voastră să piară pentru
că sunteți vinovați de împietrire, pentru că în loc să simțiți, voi condamnați."
Și atunci, după ce Domnul a făcut
cercetarea poporului, s-a văzut că a venit partea tânără. Și atunci a zis vrășmașul: "Doamne, dar pe aceștia să-i
primești la masa Ta? Uită-te cum sunt, au umblat cu nebăgare de seamă, au umblat încoace și încolo, au sărit
chiar gardul grădinii." Și, dovadă că unii au sărit gardul grădinii, unii erau încinși cu brâe străine pe la
mijloc și unii erau cu niște legături, pentru că în afara grădinii erau unele locuri care erau incluse, ca
și cum să nu intre acolo orișicine, dar erau locuri ca niște curse
întinse de vrășmașul, dacă intră cineva să se prindă în legăturile acelea. Și
unii parcă s-au băgat acolo dar cum s-au
luptat să iasă, să vină înapoi, au venit cu câte o bucată de legătură, unii la
mâini, unii la picioare, unii au
intrat cu scai, erau cu scai după ei, lipiți de vestmânt. Și a zis vrășmașul:
"Pe aceștia să-i primești la masa Ta? Pe aceștia e bine să-i
condamni, nu să-i primești la masa Ta." Atunci a spus Domnul: "Da,
dar ei sunt miei din turma Mea, care au steluța în frunte (sunt pecetluiți cu
Duhul Sfânt), și dacă Eu nu-i las să intre și
nu-i hrănesc, se vor duce din nou și vor sări gardul, pentru că se vor duce și
vor mânca buruieni otrăvite dacă Eu
nu-i hrănesc și vreau să-i hrănesc, numai le cer să recunoască c-au umblat ușuratic,
să recunoască c-au sărit gardul grădinii și să se silească să dea de pe ei jos
tot ce-au luat de acolo, pentru că vreau
să-i hrănesc, pentru că am în vedere ca să-i hrănesc și să-i adap, ca să se
bucure că sunt miei în turma Mea"
Și Domnul arunci a
arătat că este o parte zdrobită în popor, sunt unii care nu a spus Domnul că
sunt vinovați de o parte sau alta,
dar ei aveau partea că ziceau: "Doamne, noi nu mai putem duce
crucea." Și erau căzuți jos și
ziceau: 'Tu, Doamne, știi că noi nu mai putem, suntem zdrobiți de tot și noi nu
mai putem." Și atunci Domnul a
spus: "Eu sunt Cel care v-am dus și vă duc povara, Eu sunt Cel care vă
ajut, apropiați-vă și vă hrăniți ca să primiți putere, să primiți tărie să
puteți merge mai departe." Domnul a spus că, chiar în această clipă, El
vrea să dea iertare poporului, vrea să dea semnul iertării, vrea să dea semnul îndurării și mulți vor simți când vor pleca
de aici că s-au întâlnit cu Domnul și Domnul le-a dat putere ca să poată iubi
ce n-au iubit, să poată să rabde, sa. poată să își schimbe vederile să vadă
lucrurile așa cum le vrea Domnul. Domnul să ne
ajute la toți și Domnul să fie slăvit că ne-a înviorat prin cuvântul Lui și
ne-a mângâiat. Slavă Domnului.
AMIN
Ia aminte poporule, lasă-ți inima
lucrată de Duhul Harului și nu dați ațipire ochilor voștri ci deschideți-vă
ochii ca să vedeți vremea în care trăiți și să știți ce aveți de făcut. Să
prețuiți vremea de cercetare, să prețuiți clipele care vi s-au pus la îndemână
ca să vă faceți descărcarea poverilor, ca să vă faceți mărturisirea punctelor
care vă apasă și nu vă lasă să aveți înaintare. Vi s-a pus la îndemână
îndurarea și clipa în care vreau să mă ocup îndeaproape de voi.
Iată că solia cerească e trimisă să
coboare în mijlocul poporului și să treacă printre rânduri și să se oprească la
cei ce gem, la cei ce suspină, la cei ce suferă să se oprească la cei ce nu mai
pot duce greurile, să se oprească la cei ce au luat hotărâri, la cei ce au făcut
juruință că mă vor sluji cu scumpătate, ca să li se dea puterea de care au
nevoie ca să mă slujească.
Și iată solia cerească se apropie și
în dreptul unora care vor să-și rupă legăturile dar sunt mari și nu pot
singuri, și iată vreau să le vin în ajutor, vreau să le rup legăturile ca să nu
zică că m-ar fi slujit și nu au putut din cauza legăturilor vrășmașului.
Iată am să las duh de putere, duh de
înviorare semnul treceri Mele prin mijlocul tău și Duhul Harului î-și face
lucrarea și vor cădea legături la pământ, vor cădea la pământ lanțurile
păcatului și vor fi rupte unele lacăte care au ținut pe unii legați strânși.
Dar luați bine seama prețuiți clipa de cercetare ți nu stați nepăsători căci
vreau să Mă îndur, sârguința voastră să fie pentru lucrurile care vă apropie de
Mine, pentru lucrurile care vă aduc viața și în felul acesta veți simți că a
fost vremea în care M-am apropiat de o mare parte din popor care a șchiopătat
de multă vreme și s-au văzut unele răni din pricina cărora s-a făcut
șchiopătarea și de aceea trimit solia cerească.
Și totuși se vede o parte care se
adăpostesc sub tufe de împietrire, de necredință și de nepăsare. Luați bine
seama partea care încă nu puteți să Mă înțelegeți că e vremea în care M-am
coborât cu judecata și încă N-am rostit judecata împotriva unora dintre voi, ci
încă e pusă la îndemână mila și îndurarea. Ieșiți de sub umbrele de împietrire,
de nepăsare, ieșiți din locurile îndosite unde v-ați urmat pornirile inimi
voastre și a-ți zis. NU NE VEDE DOMNUL, v-ați ascuns de oameni dar ochiul Meu
v-a văzut, când v-ați făcut înaintarea pe cărări pustiite și unii din voi v-ați
dezbrăcat haina de neprihănire și v-ați îmbrăcat în haina nelegiuirii și a-ți
dat la o parte brâul de putere și v-ați încins cu brâul neadevărului.
O parte, parte care vrășmașul a zis
căci va avea din tine pradă, intră în ascultare, Eu nu am nimic de pierdut, nu
am nimic de lăsat prădă vrășmașului. Eu vreau să vă aduc îndurarea, ieșiți la
loc larg, ieșiți la raza de lumină. Astăzi vreau să simțiți și voi izbăvirea,
astăzi să simțiți că se face despietrirea inimii voastre, desțeleniți-vă ogorul
inimii, lăsați-vă prelucrați de Duhul Harului și veți căpăta îndurare, veți
căpăta milă. Da poporule să ști că nu în zadar am hotărât o clipă de
binecuvântări căci vreau să vă sfințesc îndeaproape pentru că sunt unii dintre
voi a căror inimi se vede că a scăzut undelemnul din pricina valurilor și a vânturilor care au bătut și vreau să
las picurul de untdelemn proaspăt, vreau să fac umplerea cu putere, cu tărie.
Intrați cu cereri deosebite,
faceți-vă rost de o inimă plină de milă, plină de iertare să puteți ierta, să
puteți iubi. Să puteți răbda orice vi se cere să răbdați, ca în felul acesta
cântărirea care se face în dreptul vostru să se facă cu îndurare și să se strige
A biruit, îndurarea și mila s-a revărsat, binecuvântarea Domnului peste cei ce
au ascultat glasul Lui. ALELUIA .
AMIN.
În data de
22.06.02 Domnul mi-a arătat într-un vis de noapte o lucrare pentru popor cu privire la cei ce urmează să încheie
legământ cu Domnul prin Botezul în
apă și cu privire la starea poporului din vremea acesta.
Sa arătat un râu mare cu apa limpede iar pe malul râului era multă verdeață. În partea
dreaptă, pe malul râului erau mulți candidați îmbrăcați în alb. în partea stângă era un atelier de șlefuire și
prelucrare a pietrelor, în mijloc in
formă de piramidă erau multe pietre aduse dintr-o cariera de piatră.
Pietrele erau cu colțurile neșlefuite.
Din atelierul de
prelucrare a ieșit o ființă îmbrăcată în alb, care sa îndreptat spre candidații
de botez și le-a spus: " înainte de a intra în apa botezului și a face
legământ cu Domnul fiecare din voi trebuie să treacă pe la atelierul de prelucrare și șlefuire, astfel degeaba vă
botezați căci pietrele acestea vă reprezintă pe voi.
Ca să puteți fi
zidiți ca pietre vi în casa Iui Dumnezeu trebuie să vă lăsați șlefuiți pe toate părțile. Orice răutate, ură
,mânie, clevetire ,răzvrătire, neascultare și orice colț al mândriei trebuie
tăiate și șlefuite până să se vadă în voi chipul lui Hristos.
Acesta este
rezultatul nașteri din nou, că veți face roade vrednice de pocăință.
Dar dacă nu vă
lăsați șlefuiți și nu veți face roade de pocăință nu va fi de nici un folos
botezul, degeaba vă veți boteza". Atunci a spus :"vă dau un exemplu a luat
o piatră cu colțuri neprelucrată din grămada de pietre, a băgat-o cu mâna în apă și a scos-o afară, arătând-o
și spunând apa nu a schimbat nimic din
structura ei, cum am băgat-o în apă am scos-o.
Tot așa este cu cel
ce se botează fără a avea nașterea din nou; nu-i va fi de nici un folos , ci
mai degrabă va fi osândit". Pe urmă a intrat într-o adunare unde era mult popor ,ca la un serviciu divin,
dar poporul era tare nepăsător și cei mai mulți nu dădeau nici un respect că sunt în fața Domnului unde se
vestește Cuvântul Lui.
Un duh de împietrire și de somn copleșea
poporul, doar la cântare erau mai atenți, dar nu erau prelucrați de Domnul ci ca să critice care au cântat mai frumos și
care au cântat mai fals. Dar nu erau
prelucrați de Domnul nici cei ce cântau nici cei ce ascultau și asistau ca la un spectacol. La predicarea Cuvântului erau indiferenți și
plictisiți .La fel la rugăciune, cei mai mulți ațipeau, doar puțini erau sinceri, în a căror rugăciune se
simțea putere, căci era
făcută prin Duhul Sfânt. Solul Domnului s-a uitat la popor și a zis: "Domnul a rânduit timpul de
Libertate ca să-l prețuiți folosindu-l cu folos ,nu să îl risipiți în zadar ci să cereți putere și tărie din
Duhul Sfânt de care aveți mare nevoie ca să rămâneți în picioare prin
încercările care vor veni.
Căci în curând,
curând de tot va venii Domnul și își va răpi poporul. Dar înainte de răpire
vine o furtună puternică (o prigoană mare) și toți care au stat de formă în adunare vor fi smulși și
nici locul nu li se mai vedea în Casa Domnului
Ne-a pus în fața
unui ecran și ne-a zis : Uitați-vă ce furtună mare vine. Foarte puțin mai este
până se va dezlănțui .în ecran se vedea un nor mare adus de furtuna care se
apropia cu fulgere și trosnete. Iată pentru ce vi sa dat timpul de libertate.Ca să creșteți spiritual,
să fiți zidiți sufletește,
să faceți stăruințe după Duhul Sfânt și umplerea cu putere ca să puteți să
stați în picioare la tot ce va veni. Să vă strângeți la nopți de veghe , ca să fiți
treji și să nu vă prindă somnul nepăsării. Că
scurt și vine Domnul și cei ce vor fi găsiți veghind vor pleca cu Domnul. Martirii au udat cu sângele lor pământul din
dragoste pentru Domnul, renunțând la toate plăcerile lumii acestea. Dar voi ce
faceți cu timpul de libertate ?
Unii vin și fac
vânzări și cumpărături în Casa Domnului, aduc moda și chipul veacului în adunare, iar alții să nu se
lase mai prejos se iau după ei, în loc să învețe de la Domnul să fie blânzi și smeriți cu inima ,căci
Domnul stă împotriva celor mândrii și dă har celor smeriți. Luați bine seama,
faceți-vă verificarea și
îndreptați-vă căile și faptele după Cuvântul Domnului. Vegheați în vederea rugăciunii căci în curând
vine Domnul. Să nu credeți că va mai fi
mult până vine Domnul ,la sfârșitul acestei prigoane va veni Domnul
Cuvintele acestea
nu sunt pentru alte generație ci sunt date pentru poporul de acum".
AMIN.
Printr-o înștiințare din timpul nopții, Domnul
mi-a arătat un ogor foarte mare care era semănat pe rânduri. Lucrătorii
ogorului erau repartizați în așa fel ca fiecare să lucreze, să sape rândul din
dreapta lui. Fiecare răspundea personal de felul cum lucrează până la
asfințitul soarelui, trebuia să termine cu săpatul rândului căci atunci venea
stăpânul ogorului să-și plătească lucrătorii.
Stăpânul
și-a pus slujitori care trebuiau să supravegheze pe lucrătorii ogorului ca
fiecare să lucreze bine. Pe care nu știa să sape îl învăța cum să taie buruienile
și să smulgă rădăcinile ca plantele semănate să nu fie înăbușite de buruieni și
să poată crește ca să aducă roadă.
Pe
cei ce se opreau din lucru îi îndemna să nu stea, să lucreze ca nu cumva să
rămână în urmă, că e mai greu să-i ajungă pe ceilalți lucrători din urmă. Pe
cei ce o luau prea înainte îi sfătuia să se întoarcă înapoi și să ajute pe cei
mai slabi care de abia puteau să-și sape rândul. La început lucrul a mers bine
un timp, căci fiecare s-a apucat cu drag de lucru și râvnă de a săpa cât mai
bine rândul. Dar n-a durat mult îndemnul și râvna de a lucra. Unii s-au obosit,
alții discutau între ei rezemați în sape zicând: avem timp până apune soarele
să terminăm de săpat rândul, mai ales partea tânără, deșii au pornit cu mult
curaj și râvnă repede li sa stins zelul și au început să sape numai de formă pe
deasupra. Rădeau de la suprafață buruienile fără să sape pământul ca să taie și
rădăcinile buruienilor. Alții dădeau cu sapa cam la o jumătate de metru și
trăgeau pământ proaspăt peste buruienile nesăpate ca să nu se mai vadă și să
dea impresia că a săpat peste tot, dar în urma lor buruienile ieșeau repede la
iveală și rândul se deosebea între toate că era plin de buruieni
Supraveghetorii
au observat acest lucru și i-a întors pe mulți înapoi pe rânduri arătându-le
buruienile nesăpate și lucrul făcut de formă, lua sapa și le arăta, uite așa se
sapă, se dă cu sapa mărunt dar adânc ca toate buruienile să fie tăiate și
rădăcinile se scot cu mâna, se scutură de pământ și se aruncă de o parte ca să
se usuce să nu mai dea lăstari din nou, ca sămânța bună să poată crește și să
nu fie înăbușită de buruieni. Unii au înțeles sfatul și au început a lucra cum
i-a învățat, dar alții au fost mai obraznici și au început a comenta:
- ce parcă eu nu știu a săpa? De rândul meu eu
răspund, n-ai la ce te amesteca tu să-mi spui ca să sap bine și-l lua în râs pe
supraveghetor, n-ai altceva de făcut decât să te întorci pe rânduri să cauți
buruienile netăiate?
Să arate că ei fac ce vor și nu le pasă de
supraveghetori au început a râde între ei și aruncau cu bulgări de pământ unii
după alții zicând:
- avem timp până apune soarele să terminăm cu
săpatul, la început terenul era drept apoi începea să fie deluros și din ce în
ce urcușul era mai mare și acolo cu mult greu se putea lucra, fiindcă trebuia
să-ți menții poziția să nu cazi, și pământul era pietros, mai înțelenit și se
săpa mai greu. Foarte puțini se mai țineau serios de lucru și aceia erau parcă
storși de puteri.
Atunci a apărut un sol al Domnului văzând că supraveghetorii nu mai
sânt ascultați și a strigat tare să fie auzit de toți.
<< Luați bine seama fiecare. De nu veți lucra așa cum
ați fost învățați să tăiați buruienile și să scoateți toate rădăcinile
lăstarilor de amărăciune desțelenindu-vă ogorul inimi ca să poată crește
sămânța cuvântului în voi aducând roadă, să știți că cu nici un chip nu veți
avea parte de răpire și veți trece pe la judecată ca să dați socoteală de felul
cum ați lucrat și de lucrarea ce a-ți făcuto de formă. Fiecare să înțeleagă că
lucrarea ogorului nu e o pierdere de timp făcută de formă fiecum, ci e o
poruncă și o datorie sfântă și pentru lucrarea făcută fiecare va fi ori
răsplătit ori osândit. Luați seama că soarele a coborât mult spre asfințit și
cei mai mulți stau nepăsători și cu ogorul nelucrat >>.
În fața noastră a apărut o clădire mare albă ce avea
mai multe trepte care trebuiau urcate. În fața ușii era o ființă îmbrăcată în
alb ce a strigat mai multe nume să intre pentru examinare. Fiecare aștepta cu
teamă și cu emoție să-și audă numele strigat. Cei ce au fost strigați au intrat
prima dată într-o odaie care era ca un magazin de prezentare. Erau expuse haine
albe prima categorie și haine albe cusute la gherghef cu fir auriu li se
spuneau haine de sărbătoare diferite podoabe de aur și învelitori de preț
vălul supunerii al umilinței al smereniei vălul de neprihănire lucrate dintr-o
țesătură foarte fină. Brâuri de preț pentru bărbați și femei, brâul adevărului,
brâul de tărie de supunere de putere împodobite cu pietre scumpe.
O ființă cerească a spus celor ce au intrat acolo:
îmbrăcați-vă în haine albe, luați-vă și haine de sărbătoare, învelitori și
brâuri de preț, împodobiți-vă cu podoabe sfinte, cu podoabele neprihănirii să
puteți ieși în întâmpinarea Mirelui că e gata să apară. Unii au primit cu mare
bucurie această veste și își luau haine și își alegeau brâuri și podoabe ca să
poată ieși în întâmpinarea Mirelui. Dar o mare parte au rămas nepăsători ca și
cum pe ei nu i-ar interesa nimic, că sânt bine așa cum sânt. De acolo se
deschidea o altă ușă. Acolo era sala unde se făcea examinarea fiecăruia
personal. Se intra pe rând după cum erau strigați. Când ieșeau de la examen
unii erau foarte triști și posomorâți. De triști ce erau, nu voiau să stea de
vorbă cu nimeni, nici nu răspundeau celor ce-i întreba cum a fost la examen.
Alții spre deosebire de aceștia ieșeau de la examen foarte bucuroși și
transformați de bucurie parcă și fața le strălucea, dar nici ei ca să nu-și
întrerupă bucuria nu răspundeau la întrebările ce li se punea de cei ce erau
afară și așteptau să intre la examen. Când am auzit numele meu strigat am
început să tremur de frică și emoții. Când am intrat înăuntru, mi s-a dat voie
să asist cum se face examinarea altei persoane.
Într-un capăt și altul al sălii se găseau două
suporturi solide pe care era pusă o
cruce așezată orizontal. Pe această cruce mi s-a spus că trebuie răstignită
firea și cu pretențiile firești și fiecare trebuie să treacă pe la cruce, pe
cruce trebuie să stea sub forma răstignirii până când firea și pretențiile ei
erau răstignite și căpătai chipul unei făpturi noi după asemănarea chipului lui
Hristos. Un sol al Domnului supraveghea toată lucrarea. După ce erai pus pe
cruce, te acoperea cu un văl alb și acolo trebuia să stai răstignit până
deveneai o făptură nouă în Hristos. Din când în când solul Domnului venea și
ridica vălul alb uitându-se dacă s-a făcut procesul de transformare a făpturii
noi în cel răstignit. Dacă firea și pretențiile firești încă nu erau răstignite
lăsa vălul peste tine zicând: mai trebuie să stai, NU A LUAT ÎNCĂ HRISTOS
CHIP ÎN TINE. Cel care nu voia să suporte răstignirea și zicea că nu mai
poate să suporte răstignirea, că nu mai poate să stea pe cruce era lăsat să se
scoale dar era CĂZUT la examen.
I se spunea TU VEI TRECE PE LA JUDECATĂ, NU VEI AVEA PARTE DE RĂPIRE.
Cel ce accepta răstignirea firii până ce devenea o făptură nouă era
transformat într-o frumusețe deosebită și lumină cerească îi radia pe față.
Ieșea de acolo slăvind pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt plini de bucurie. Am văzut
o altă persoană pusă pe cruce și solul Domnului repeta condițiile care trebuie
acceptate pentru răstignirea firii pământești.
Orice pretenție trebuie să cadă jos,
orice gând de înălțare, de mândrie, de răzbunare, orice mânie, orice iuțime,
orice strigare, trebuie să piară din ființa ta. Orice dorință de realizare
pământească trebuie supusă voinței lui Hristos. Cu lepădarea de sine orice
dorință pământească trebuie pusă pe altarul jertfei până vei putea spune:
Nu voia mea ci voia ta sa se faca.
Pentru a accepta această lucrare se cere
să treci pe la cruce, unde nu era deloc ușor și se auzeau suspine, plânsuri și
gemete de durere și fiecare clipă se părea așa de lungă pe crucea răstignirii.
Persoana de pe cruce de la un timp a întrebat pe solul Domnului: nu-i de ajuns?
mai trebuie să stau pe cruce ? că simt că nu mai
pot, și i sa răspuns nu-i de ajuns, mai trebuie să stai și să simți durerile
răstignirii firii tale până vei devenii o făptură nouă vie pentru Dumnezeu.
Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc și pe urmă celelalte, soț,
soție, copii și rudele. Toate durerile răstignirii ți se vor pare mici față de
bucuria care o veți simții când vei devenii o făptură nouă în HISTOS. Durerile
au devenit tot mai mari și ființa de pe cruce a strigat: VREAU SĂ DEVIN O
FĂPTURĂ NOUĂ dar durerile sânt uneori mai mari ca durerile nașterii unui
copil simți din creștet până în picioare numai fiori. Atunci solul Domnului a
ridicat vălul alb și a strigat. SLAVĂ DOMNULUI S-A FĂCUT TRANSFORMAREA SE
VEDE CHIPUL FĂPTURII NOI , te poți scula de pe cruce, nu uita că ești o
făptură nouă și cei jur trebuie să vadă în tine CHIPUL LUI HRISTOS .
Atunci de bucurie cei ce au luat examenul au început să cânte și lăudau pe
Hristos prin Duhul Sfânt în limbi cerești și apoi au continuat cu această
cântare dată tot prin Duhul Sfânt:
POPORUL MEU DE PE PĂMÂNT
RĂSCUMPĂRAT CU SÂNGE SFÂNT
VEGHAZĂ-NTR-UNA CU MULT DOR
CĂ ÎN CURÂND APAR PE NORI
VEGHEAZĂ NU TE ODIHNI
ȘI CRUCEA DUO ZI DE ZI
CĂCI ÎN CURÂND VOI APĂREA
ȘI SUS LA MINE TE VOI LUA
LUCREAZĂ-NTR-UNA MAI CU SPOR
CĂ VREMEA S-A APROPIAT
ȘI VIN CURÂN VIN SĂ TE IAU
PRIN DUHUL SFÂNT SĂ-NAINTEZI
ȘI FIREA SĂ ȚI-O RĂSTIGNEȘTI
CU CAPUL STAI MEREU PLECAT
ACUM NU-I VREMEA SĂ TE-NALȚI
MULȚI ZIC CĂ EU MAI ZĂBOVESC
ȘI MAI E TIMP PĂNA SOSESC
ȘI STAU CU OGORUL NELUCRAT
ȘI FIREA MULȚI LĂSTARI A DAT
PREA MULT VĂ ÎNGRIJIȚI DE FIRE
ȘI MULȚI VAȚI DEPĂRTAT DE MINE
ȘI-N LOC CA SĂ VĂ PREGĂTIȚI
CĂRAREA SFÂNTĂ O LĂRGIȚI
VEGHEAȚI ÎN POST ȘI-N RUGĂCIUNE
NU VĂ-NDREPTAȚI PRIVIREA-N LUME
CU-A EI PLĂCERI NU VĂ-NTINAȚI
CĂ VREAU SĂ VĂ PĂSTRAȚI CURAȚI
FĂȚI TU ASTĂZI VERIFICAREA
ȚI-E HAINA ALBĂ; CUM ȚI-E STAREA?
ÎMBRACĂ-TE ÎN SĂRBĂTOARE
SĂ-MI POȚI IEȘI SPRE-NTÂMPINARE
CĂ ȚI-AM DAT TIMP DE PREGĂTIRE
C-APROAPE-I ZIUA DE RĂPIRE
MAI E PUȚIN ȘI VOI VENII
Ferice de cei ce își spală
hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate!!!
Apocalipsa.
Cap.22.vers.14
Într-o noapte am avut o vedenie. Mă găseam într-o grădină de pomi
fructiferi plantați foarte
frumos. Toți erau pomi de soi ales. Grădina era împrejmuită cu un gard înalt, iar în partea de răsărit
avea o poartă la care erau puși
paznici. În grădină am văzut o femeie îmbrăcată în alb plimbându-se printre
pomi. Mi s-a spus că este
pusă să păzească grădina. Eu am întrebat pe femeia din grădină: Dacă sunt paznici la poartă, de ce
este pusă și ea păzitoare în grădină?".
Atunci mi-a explicat că mai sunt hoți ce sar peste gard și ea trebuie să păzească înăuntru să nu fure roadele. Dar mai
este și un animal sălbatic ce vine des în grădină și face multă stricăciune. Pe acest animal ea trebuie
să-l alunge și să nu-l lase să strice pomii din grădină.
Dar cum de nu-l opresc paznicii și nu-l alungă paznicii de la
poartă?", am întrebat eu. Tocmai aici este problema mare. întrucât chiar
ei îi deschid ușa să intre fiindcă animalul seamănă la cap pe cerb, deși în
rest nu seamănă pe cerb, că trupul
și forma lui e ca a girafei. Numai că nici blana nu e ca la girafă, ci e negru de tot ca un țap sălbatic. Ei când îl
văd venind să intre în grădină se bucură, căci zic că este scris în Cântarea Cântărilor despre Domnul
Isus «vino repede iubitule ca o căprioară, sau ca puiul de cerb». Și așa
îi deschid poarta să intre
crezând că reprezintă pe Domnul".
Animalul acesta este foarte șiret și viclean. Intră în grădină și se
preface că mănâncă iarbă printre pomi și cu ochii pândește dacă cineva nu-l
urmărește ce face și când este sigur că nu este urmărit, atunci nu mai mănâncă
iarbă, ci începe să strice
pomii și roadele din ei". Stai" - mi-a zis - ascunsă după pomi și vei vedea ce stricăciune face acest animal în
grădină".
N-a trecut mult și animalul a intrat în grădină. Era, în adevăr, ca o
girafă foarte mare, dar
blana nu era cu pete, ci era de un negru sclipitor, gâtul îi era foarte lung, coamele le avea ramificate ca
cerbul, dar vârful coarnelor nu era ca la cerb, în sus, ci vârful coamelor era încovoiat în jos. A început să pască
iarbă printre pomi, dar cu ochii urmărea să vadă dacă este cineva în grădină care să-l urmărească ce
face.
Crezând că nimeni nu-l urmărește,
și-a ridicat capul și având gâtul foarte lung, a ajuns până la coroana pomilor. Unde a văzut pomi mai încărcați cu roade a început repede
să le mănânce și ce nu putea mânca zdrobea
în dinți și le arunca pe jos. Iar alte roade întregi le rupea, le arunca jos și le zdrobea cu copitele. Unde nu erau
roade așa de multe, își băga coarnele
printre ramurile pomilor și le rupea ramurile, stricându-le coroana. La alți pomi așa își încâlcea coamele între
ramurile lor că despica pomul în
două, până la rădăcină. La alți pomi le rodea scoarța de pe tulpină, ca să se usuce. La pomii tineri le mânca
ramurile tinere care trebuiau să crească
să formeze coroana pomului și îi lăsa așa de ciuntiți, de parcă o foarfece le-ar fi tăiat ramurile. La unii pomi ce nu
aveau roade, ci numai frunze, le mânca frunzele și arătau ca arși de foc fără roade și fără frunze.
Vezi" - mi-a zis femeia - ce mare stricăciune face acest animal în
grădină? El este un duh puternic
de amăgire, al satanei, care imită lucrările lui Dumnezeu, un duh de falsificare a lucrărilor rânduite de
Dumnezeu în Biserică". Dumnezeu a rânduit să fie în Biserică apostoli, și sunt
oameni aleși, puși de Dumnezeu în slujbă. Dar satan
a ridicat și el apostoli nepuși, ne aleși, care au o înțelepciune mare, dar nu de la Dumnezeu, ci înțelepciunea lui
lucifer. Dumnezeu a rânduit în Biserică evangheliști și sunt evangheliști
insuflați de Duhul Sfânt,
folosiți de Domnul. Dar sunt și evangheliști și învățători mincinoși care strică Cuvântul lui Dumnezeu. Au o
învățătură după placul inimii lor și vestesc o evanghelie a slobozeniei în care nimic nu mai este socotit
păcat, zicând că totul
este îngăduit, numai să crezi că prin credința în Domnul Isus ești mântuit, că Domnul a făcut tot. Asigură pe oameni că vor fi
mântuiți, măcar că ei trăiesc în păcatele lor
și nu sunt născuți din nou, fiind fără evlavie, plini de pofte și păcate.
Dumnezeu a rânduit în Biserică să fie proroci și sunt proroci ai
Domnului trimiși de Domnul
în lucrare și care trebuie să spună tot ce văd și ce aud de la Domnul. Dar ca Domnul să-i folosească în
lucrarea Lui, ei trebuie să stea aproape de Domnul și să-și păstreze vasul în sfințenie, ca Domnul să-i
poată folosi ca pe un
vas curat unde să nu se amestece nimic străin. Satan, prin duhul de amăgire, a ridicat
proroci mincinoși, și încă trei categorii de proroci falși. Prima categorie sunt prorocii care prorocesc
din râvna și îndrăzneala lor,
fără să-i trimită Domnul. Dar aceștia se cunosc imediat că greșesc în lucrare și se încurcă de multe ori,
iar cuvintele spuse de ei nu se împlinesc. Aceștia se pot cunoaște repede că imită lucrarea Domnului și
se pot opri ușor. Li se
pune în față Cuvântul, să se verifice și să vadă că au greșit. Pentru că Duhul Domnului nu greșește. Aceștia, dacă se opresc și se
căiesc, pot fi iertați.
Este o a doua categorie de proroci mincinoși care prorocesc în Numele Domnului, dar nu sunt trimiși de Domnul.
Aceștia mai mult laudă și înalță pe oameni, să meargă înainte că Domnul este cu ei. Fac promisiuni și fac pe oameni să tragă nădejde, dar nu se împlinesc
proorociile lor pentru că Domnul le zădărnicește planurile. Așa, mulți ajung la deznădejde și nu știu ce să
mai creadă, dacă nu pot deosebi prin
Duhul Domnului lucrarea falsă. Acești proroci se cunosc după roadele lor. Ei nu
trăiesc în sfințenie și curăție și n-au roadele Duhului Sfânt și în ei se văd faptele firii pământești.
Apoi, sunt a treia categorie de proroci falși, care sunt cel mai greu de
deosebit. Aceștia au un duh de
ghicire și numai prin duh de cunoștință, dat de Domnul, se poate cunoaște. Aceștia îți spun tot prin ce ai
trecut prin viață, suferință,
boli, necazuri, ba mai spun și viitorul, care până la un punct și într-o oarecare măsură se împlinește. Apoi te lasă
dezamăgit să aștepți în zadar făgăduințele
să se împlinească.
Acești proroci prind repede firul lor de legătură și dacă sunt crezuți își desfășoară ușor
lucrarea. Acești proroci provin majoritatea din prorocii ce au fost buni odată, dar care nu au rămas în ascultare,
sfințire și curăție. Duhul
Sfânt s-a depărtat de la ei fiindcă ei nu s-au oprit să se verifice la timp, făcându-și controlul de unde s-a
întrerupt firul cu Domnul și nu și-au pus viața în
rânduială. Un duh străin s-a furișat adăugând câte puțin până a reușit să intre, ocupând locul un duh de ghicire, iar Duhul
Sfânt s-a retras de tot. Și ei văzând
că se descoperă tainele multora, cred că merg înainte cu Domnul, dar ei nu mai urmăresc să vadă că lucrările nu-și mai au
împlinirea. Chiar dacă li se spune că
nu merg bine, ei nu primesc sfatul și mustrarea. Pentru că zic că Domnul este cu ei că se descoperă tainele din
inimile oamenilor. Acești proroci ghicitori sunt cei mai periculoși
întrucât fac pe oameni să creadă despre lucrarea de rătăcire că este lucrarea lui Dumnezeu.
Tot așa, sunt duhuri de amăgire false, care imită lucrarea de vindecare
a bolnavilor. Aceștia cheamă pe bolnavi să se roage pentru ei și privind la
bolnavi prin privirea
ochilor, dacă bolnavii cred și se uită în ochii lor, prin duh de hipnotism, unii se vindecă. Așa cum Domnul
Isus a spus orbului uită-te țintă" și a fost vindecat (Marcu 8:25) și cum Petru și
loan, la Poarta Frumoasă au spus ologului să se uite la ei și a fost vindecat
(Fapte 3:4-5), tot așa, acest duh de amăgire lucrează prin privirea ochilor. Imitând lucrarea Domnului, cei
mai muți bolnavi au o senzație că au simțit ceva
curent prin ei când duhul acela a acționat asupra
lor prin privirea ochilor. Dar ei nu sunt vindecați și boala mai departe apasă peste ei, vindecarea ce li s-a părut că au
primit-o a fost ceva de moment. Ei
rămân mai departe bolnavi și psihic și-n trup.
Dar, Domnul când face o vindecare,
mai întâi vindecă sufletul, iartă păcatele și apoi vindecă și trupul și omul vindecat de Domnul simte ușurarea și
vindecarea în suflet și trup și o bucurie pe care nimeni nu i-o poate lua. Tot o lucrare falsă este practicarea celui
de-al doilea botez în Numele Domnului Isus care anulează botezul în Numele
Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, care sunt una în mărturisirea lor.
Tot așa cum sunt vedenii și vise date de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt , sunt vedenii și vise false care imită lucrarea lui Dumnezeu și mulți
răstălmăcesc vedeniile și visele, după semnele neamurilor, a zodiacului și a
horoscoapelor. Pe când, Duhul Sfânt când dă
vise sau vedenii aduce și lumina și cunoștința prin Duhul Sfânt, nu să-i
încurce pe oameni și să nu înțeleagă nimic, ci să-i descurce și să-i lumineze.
Tot la fel, darul vorbirii în felurite limbi prin Duhul Sfânt aduce
zidire sufletească celui ce
rămâne sub călăuzirea Duhului Sfânt și-n ascultare de Cuvânt. Dar cei ce păcătuiesc cu voia și
continuă a păcătui și vorbesc în limbi, un duh ia locul Duhului Sfânt și ei prin vorbirea în limbi vorbesc
împotriva Domnului și hulesc
pe Duhul Sfânt. Orice lucrare făcută de Duhul Sfânt printre oamenii puși în slujbă nu trebuie să se facă cu aplaude aduse
oamenilor, nici cu reclame, nici scoși în evidență oamenii, nici cu înscenări teatrale care să atragă pe oameni
În orice lucrare făcută de
Domnul prin, Duhul Sfânt trebuie lăsat Duhul Sfânt să-și facă lucrarea, iar omul văzut ca o unealtă umilă de care se folosește
Dumnezeu. Căci Domnul Isus niciodată n-a
trimis pe ucenici înaintea Lui să-l facă reclamă, ci de cele mai multe ori spunea celor vindecați să
nu spună nimănui" (Matei 8:4; 9:30; 12:16). Alte ori alegea doi, trei
ucenici mai apropiați de El, îi ducea mai la o parte și le explica unele lucruri. Sau când făcea o lucrare mai
deosebită, ca la învierea fiicei lui lair, a scos pe toată lumea afară, numai
părinții fetiței, Petru, Iacov și
loan au rămas de față cu El.
Apoi" - a mai spus femeia din grădină - și cei ce suflă peste
bolnavi și cad pe jos, pe
spate, sau când întinde mâna spre ei cad jos, este tot o lucrare străină făcută prin hipnotism. De aceea,
niciodată să nu vă uitați în ochii celor ce zic că fac
lucrări mari, căci privind în ochii lui sunteți atacați de acel duh, ci chemați pe Domnul cu sângele Lui să vă apere
împotriva oricărui duh străin. Toți cei
care au văzut slava și puterea Domnului au căzut cu fața la pământ și nu pe spate (Daniel 8:18; 10:9; Ezechiel 1:28; 3:23).
Iar în 1 Corinteni 14:25 zice că dacă
intră un necredincios, sau unul fără daruri între cei credincioși, tainele
inimii lui vor fi descoperite și el va cădea cu fața la pământ". În vremea aceasta
au pătruns și fel de fel de duhuri de imită lucrarea Duhului Sfânt și în felul
acesta dărâmă multe suflete și amăgește pe mulți care nu rămân pe temelia adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu.
Deci, aceste duhuri străine au putere și asupra altora prin acceptare, prin
aprecierea acestor lucrări și
prin privire. Domnul, în vremea aceasta, caută oameni smeriți și sinceri pe care să-i
împuternicească cu sabia Cuvântului Său și cu puterea Duhului Sfânt care să iasă împotriva acestor duhuri de amăgire,
luptând împotriva acestui animal care, prin puterea satanei, caută să imite lucrările lui Dumnezeu, aducând multă
stricăciune în grădina
Domnului, căutând să doboare chiar și pe cei aleși.
Femeia a dat săbii albe slujbașilor aleși de Domnul și le-a zis:
Luptați cu ele împotriva acestui animal și așa să ziceți:
«În Numele Domnului Isus și împuterniciți de El prin Duhul Sfânt îți poruncim, duh de amăgire, de
falsificare, duh care
imiți lucrările Iui Dumnezeu, să ieși afară din grădina Domnului. Duh de
rătăcire, duh de minciună, duh de ghicire și de hipnotism, îți poruncim, în
Numele Domnului Isus să ieși afară, să nu-ți
mai manifești lucrarea de rătăcire. Noi suntem
ocrotiți și apărați de Domnul cu sângele Lui și ce-a pus El în noi este mai tare decât puterea ta de amăgire, de aceea, îți
ordonăm în Numele Domnului Isus, ieși
afară din grădina Domnului. Aici este locul Duhului Sfânt ca să-și facă lucrarea. Te legăm în Numele Domnului Isus să
nu-ți mai poți face lucrarea în poporul Domnului, du-te în adânc, nu mai face
stricăciuni în grădină. Aici este grădina
Domnului, tu n-ai ce căuta aici. Afară Afară! îți poruncim în Numele Domnului Isus, sângele Domnului să te îndepărteze
și sa te mustre duh de amăgire și falsificare».
Împuterniciți de Domnul cu sabia Cuvântului și cu Duhul lui cel Sfânt,
luptați cu acest animai până va fi scos afară și alungat. Nu. vă temeți, căci
ceea ce a pus Domnul în voi este mai puternic decât el'. Și așa a început lupta
cu acest animal, dar o luptă foarte grea, căci animalul furios a început a lovi
cu coarnele și cu copitele în cei
ce luptau contra lui, și lupta a fost aprigă, dar până la urmă a fost biruit și scos afară.
Atunci am zis
femeii: Văd că Domnul te-a pus păzitoare în grădina Lui și te-a împuternicit cu puterea Duhului Sfânt și cu înțelepciunea
Lui pentru a lupta împotriva acestui animal. Dar ți s-a dat și darul proorociei
și al cunoștinței, de știi așa de
bine lucrurile false și tactica vrășmașului".
Ea mi-a răspuns: Da. Stăpânul grădinii, când m-a pus păzitoare, mi-a dat și toate darurile
duhovnicești date prin Duhul Sfânt și
rânduite în Biserică și eu le-am păstrat curate, intacte, așa cum mi le-a
dat, și nu s-a amestecat nimic străin". De unde poți ști și să fii așa de
sigură că nimic străin nu s-a amestecat și
nici nu s-a falsificat, sau cum poți fi sigură că este un proroc al Domnului sau un ghicitor, când
amândoi își fac lucrarea aproape
identic în grădina Domnului"? Stăpânul meu" - a zis femeia - când
mi-a dat darurile Duhului Sfânt și
darul prorociei, mi-a spus și secretul cum să lucrez și cum să le păstrez, și ca să nu greșesc mi-a dat
o măsurătoare cu un semn, care este
secretul între mine și Domnul și eu singură îmi fac verificarea și sunt sigură pe lucrarea Domnului".
Atunci am început a plânge și am zis: Spune-mi și mie secretul, că văd că lupta duhului de
amăgire este puternică în vremea aceasta și vrea să atace chiar pe cei aleși și mulți împreună cu mine nu
mai putem înainta de frică să nu
fim atacați, spune-ne secretul cu măsurătoarea, cum ne putem verifica, să știm dacă nu s-a
amestecat nimic străin". Cum să nu vă spun secretul" - a zis ea - căci de aceea mi l-a dat Stăpânul,
să-l spun și la alții și să-l arăt". S-a dus repede și s-a întors cu o
față de masă și a desfăcut-o și în ea erau boabe
de grâu. Dar, bob cu bob, grâul parcă era ales, nu era nici un bob sec, nici fărâmițat, nici tăciunat, nici pleavă sau
paie. Între grâu și în mijlocul grâului
era un pahar de aur lucrat foarte fin și frumos, L-a luat în mână și mi-a zis:
Vezi paharul acesta? Este unui singur, dar el este format din trei
pahare". Și a scos încă două pahare din
el și le-a pus pe masă și erau trei pahare și nu puteai deosebi unul de celălalt, așa de fin erau lucrate, și totuși când
se puneau unul în altul, era un
singur pahar.
Acest pahar reprezintă
puterea din Sfânta Treime, putere din Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care sunt una în mărturie și-n lucrare. Darul Duhului Sfânt
se manifestă prin această putere a
Sfintei Treimi care este una. Dar pe pahar mai era făcută o măsurătoare ca o gradație, și mi-a zis: Vezi, aici este
măsurătoarea credinței ca să poți fi folosit de Domnul și să lucrezi
împreună cu El, trebuie să-L crezi pe
Dumnezeu. Fără credință este cu neputință să fii plăcut lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să lucreze cu darul după măsura de
credință arătată aici pe pahar. Cine
nu ajunge aici la această măsură de credință în Dumnezeu, nu poate fi folosit în lucrarea Domnului. Dar nu-i voie
nici să treacă de măsurătoare. Din râvnă
sau îndrăzneală să pună de la el, nu-i voie între grâul ales, care este Cuvântul Domnului, să amesteci paie și pleavă, nu-i
voie nici să scoți, nici să adaugi.
Duhul prorociei este mărturia lui Hristos, Duhul Sfânt este Duhul Adevărului și nu poate să spună neadevăr.
Măsurătoarea pusă, la care trebuia să ajungă și să lucreze un proroc, este arătată prin Cuvânt. Dumnezeu nu
se folosește de un vas murdar.
Acesta este secretul și măsurătoarea pusă de Cuvântul lui Dumnezeu și cine lucrează așa nu va da
greș. Frica de Domnul este înțelepciunea
cerească și nu lasă pe cel ce se teme de Domnul nici să adauge, nici să scoată, nici să tacă atunci când Domnul
vrea să vorbească, nici să vorbească
atunci când Domnul vrea să tacă. Aceasta este măsurătoarea cu secretul dat de Stăpânul.
Acum, Verificați-vă fiecare, încercați-vă dacă ați ajuns la măsura de credință, sau vă îndoiți uneori de Cuvântul
Domnului, sau dacă ați adăugat din îndrăzneală,
Verificați-vă care vă este starea și fiecare să intre într-o verificare sinceră cu el însuși și va vedea singur care este
starea lui.
Atunci a împărțit săbii albe și a zis: Slujbași ai Domnului sculați-vă
și cu sabia Cuvântului și prin puterea Duhului
Sfânt luptați contra acestui animal care este duhul de amăgire care intră și
falsifică lucrarea Duhului Sfânt".
Amin
Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede,
va fi osândit.
Marcu 16:16
DESCOPERIRILE SUNT DATE PRIN SORA V.H.
IAR
CINE LE RĂSPÂNDEȘTE
ESTE UN UMIL SLUJITOR AL
DOMNULUI
Când ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune,
diavolul știe că primim puteri împotriva lui
de
aceia i se opune din răsputeri.
SĂ
IUBIM RUGĂCIUNEA SĂ
PRIMIM
PUTERE.
DOAMNE ISUSE TE AȘTEPTĂM CU DOR!!!!!!!!!!!!!