Inchizitia a fost o instanta
judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul papei Gregor IX
in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor
eretici. Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe
rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si
Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a
constituit una din cele mai grave erori savârsite de Biserica Romano-Catolica,
care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.
Dupa ce Romano-Catolicismul si-a
consolidat puterea in Evul Mediu, cetatenii cu vederi liberale, care nu se
aliniau cu dorintele, nu intotdeauna biblice, ale Bisericii oficiale, au
inceput sa fie priviti ca "eretici", ca inamici ai societatii. La doi
ani dupa masacrarea ereticilor albigenzi, Papa Grigore IX publica documentul
apostolic Excommunicamus (20 aprilie 1231) prin care anunta infiintarea unui
tribunal supranational care sa judece cazurile de erezie. Intentia Papei
Grigore IX stabilea ca obligatorie efectuarea unei anchete care sa confirme sau
sa infirme temeinicia acuzatiei de erezie. Tribunalul a primit numele de
inchizitie (lat. inquisitio = cercetare, ancheta). Inchizitia a functionat mai
mult in tarile din sudul si vestul Europei, in special in Spania si a inceput a
judeca pe toti aceia care au ncercat sa raspândeasca printre credinciosi
invataturi asa-zise false in materie religioasa, in dauna credintei. Biserica a
considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se
amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - competenti;
aceasta a fost Inchizitia. Ea a jucat un mare rol mai ales in istoria Evului
Mediu. Condamnarile care s-au facut se datoreaza principiilor considerate
optime pentru a apara ordinea publica lezata prin invataturile asa-zise
eretice.
Când era semnalata prezenta ereziei
intr-o regiune, se anunta o ancheta: ori se deplasa tribunalul la fata locului,
ori erau convocati suspectii, in corpore, la centru. Când era vorba de cazuri
particulare, celui in cauza i se trimitea o citatie prin parohia teritoriala.
Neprezentarea la locul stabilit in termen de 30 de zile atragea dupa sine
excomunicarea, fapt care reducea sansele la proces. Adus in fata Tribunalului, suspectul
era pus sa jure ca va spune adevarul, dupa care era interogat si un notar
consemna intrebarile si raspunsurile. Mijloacele dure de constrângere fizica
erau folosite in cazul in care cel anchetat refuza sa raspunda la intrebari.
Asa-zisul eretic care isi retracta erorile primea o sanctiune ispasitoare, dupa
gravitatea constatata arbitrar. Categorii de pedepse degradante date de
Inchizitie inculpatilor:
- posturi indelungate, opere de binefacere, zidirea unei biserici, pelerinaje
la locurile sfinte.
- participarea la celebrari liturgice comunitare stând intr-un colt al
bisericii, descult si cu o lumânare aprinsa in mâna.
- purtarea unui semn distinctiv, cusut pe haine, ori purtarea unor vesminte de
culoare speciala.
- amenzi, confiscarea bunurilor, interdictia indeplinirii anumitor functii
publice.
- inchisoarea pe un timp determinat sau pe viata.
- condamnarea la moarte.
Cei care aveau legaturi cu diferite
secte ori cu eretici erau excomunicati. Când un eretic refuza sa retracteze sau
când recidiva, Tribunalul inchizitorial il incredinta judecatorului civil,
care, de regula, ii pregatea rugul. Majoritatea inchizitorilor au dat
Inchizitiei o fata monstruoasa (Thomas de Torquemada, Conrad de Marbourg,
Robert cel Mic, Pierre Cauchon, Jean le Maitre, Bernard Gui s.a.), compromitând
masiv Biserica. Au existat si inchizitori ceva mai corecti, unii dintre ei
fiind declarati ulterior de Biserica chiar sfinti (Sf. Petru din Verona, Sf.
Fidelis de Sigmaringen, Sf. Ioan Capistran). Biserica a declarat sfinti si martiri
si pe unii dintre cei pe care Inchizitia i-a chinuit, condamnat la ani grei de
temnita sau i-a ars pe rug (Tereza de Avila, Ioana d'Arc, arhiepiscopul de
Toledo s.a.). Oricât ar parea de straniu, Biserica Romano-Catolica nu a
renuntat formal la Inchizitie decât in 1908, prin reorganizarea eclesiastica
produsa sub papa Pius al X-lea. Dar nici pâna azi Biserica Romano-Catolica nu a
condamnat Inchizitia ca institutie criminala.
