O ÎNTÂLNIRE DEOSEBITĂ CU DOMNUL

În vara anului 1965 stăteam ca de obicei seara în casă si coseam la maşina de cusut până târziu - lucram ca si croitoreasă la domiciliu si aveam mult de lucru, în camera unde lucram era culcată în pat o soră de-a mea mai mică - avea 8 ani. Ea era înfiată de o mătuşă de la Cluj si fiind în vacanţă, a venit acasă. Ea vroia să doarmă cu mine în cameră, care era o anexă lângă bucătărie. Cum stăteam si lucram, am auzit deodată râsete si gălăgie - imediat mi-am dat seama că era tineretul lumii necredincioase care ieşise de la film si venea pe stradă vorbind si râzând. Atunci un gând mi-a pătruns în minte, un gând ce mi-a adus o întristare lăuntrică: "Uite cum Satan le dă bucurii trecătoare la slujitorii lui. Ei sunt veseli, nici o întristare nu-i tulbură. Se bucură de ce au văzut pe ecran - o minciună - ca si cum ar fi realitate, în mintea lor nu se întreabă dacă e adevăr sau minciună; ei sunt veseli si râd de parcă toată lumea ar fi a lor." Apoi m-am gândit la noi credincioşii: de ce mulţi dintre noi suntem mai mult trişti - până acolo că vrăjmaşul vine si ne răpeşte bucuria care ne-a dat-o Domnul prin Duhul Sfânt? Unii se îndoiesc că sunt sigilaţi, la alţii vine necredinţa când se dă o lucrare prin Duhul Sfânt: oare a fost de la Domnul sau nu? Tot la fel si cu vedeniile: sunt de la Domnul sau sunt false?

Mi-am pus întrebarea: de ce vin aceste stări peste noi? De ce vrăjmaşul reuşeşte să ne răpească adevărata bucurie? Mi-am adus aminte de cuvântul Domnului "Oile Mele îmi cunosc glasul şi nu se duc deloc după un străin." M-a cuprins o întristare şi am început să plâng. Atunci mi-au trecut prin faţa ochilor multe exemple din Biblie: cum Domnul s-a arătat direct, fără a se folosi de vedenii sau vise lui Avraam, lui Iacov, lui Moise, lui Iosua, lui Samuel, soţiei lui Manoah, atât în vechiul cât si în Noul Testament, atâtea mărturii. Vrăjmaşul nu mai avea putere să le aducă în gând îndoiala că a fost sau nu Domnul, pentru că ei L-au văzut şi aveau dovezi concrete.

Dar noi suntem uşor clătinaţi pentru că totul se petrece în duh şi când Domnul dă o vedenie sau descoperire prin Duhul Sfânt, cei din jur pot să spună că e o iluzie pentru că ei nu văd si nu simt nimic.

S-a aprins în mine dorinţa după ceva real, palpabil. Doream să ştiu de ce nu se arată Domnul si astăzi la fel; m-am pus pe genunchi şi am început să plâng spunând Domnului dorinţa mea: "Doamne Isuse! - eu cred că Tu ai lucrat si lucrezi prin Duhul Sfânt prin darul proorociei, prin vedenii si vise, dar vezi că aici suntem atacaţi de vrăjmaşul prin necredinţă de multe ori. Ştiu că Tu Te-ai arătat viu la cei doi ucenici în drum spre Emaus, Te-ai arătat Măriei, celor 12 ucenici, lui Pavel şi la mulţi alţii... Te rog ascultă-mă! Vreau şi eu să Te văd, să Te aud real - nu prin vedenii, nici prin vise. Vreau şi eu o dovadă vie pentru ca vrăjmaşul să nu mă poată ataca prin duhul necredinţei." Ca dintr-un izvor curgeau lacrimile mele - altceva nu ştiam decât să cer întruna: "vreau să Te văd, vreau să Te aud."

Cât timp a trecut, nu ştiu - probabil câteva ore. Văzând că nu primesc răspuns, m-am gândit: mă culc, poate Domnul îmi va vorbi ca lui Samuel în vis. M-am pus în pat, dar somnul nu venea; am udat perna cu lacrimi si am rămas neclintită în cererea mea. M-am ridicat din nou, m-am pus pe genunchi: deodată, am auzit un glas care se ruga undeva prin apropiere -era o rugăciune de mijlocire cum nu am auzit niciodată astfel de cuvinte, apoi n-am mai înţeles pentru că rugăciunea era prin Duhul Sfânt în limbi străine. Am ascultat atentă să aud de unde se aude glasul, am deschis uşa, dar nu am mai auzit nimic. Am început să mă rog din nou strigând printre lacrimi "Doamne, vreau să-Ţi aud glasul, Doamne vreau să Te văd!" Când m-am adâncit în rugăciune, am auzit glasul mai clar si mai aproape. M-am ridicat din nou si am ieşit afară să văd cine e: în curte era linişte deplină. M-am dus să ascult la uşa camerei părinţilor să văd dacă nu se roagă ei cumva - am ascultat peste tot dar nu se auzea nimic. Venind în cameră, am înţeles că era glasul Domnului si am zis ca Samuel: "Acum vorbeşte Doamne că vreau să Te ascult." Lacrimile îmi curgeau fără încetare si am simţit că mi s-a turnat de sus Duh de rugăciune (Zah. 12:10).

Glasul s-a auzit din nou dar mai puternic decât prima si a doua oară. De prezenţa Domnului, casa a început a se zgudui ca de cutremur: geamurile si uşa zăngăneau, candelabrul se clătina şi patul se mişca puternic, dar toate acestea nu mi-au produs nici o frică pentru că ştiam că e prezenţa Domnului -mi-am amintit că atunci când Domnul s-a pogorât pe muntele Sinai, s-a zguduit tot muntele (Exod l9:18). Am înţeles clar că din cauza prezenţei Domnului se zguduia casa; îi auzeam glasul si eram sub o prezenţă mare a harului lui Dumnezeu, încât simţeam că mă ridică de pe genunchi în sus. în starea aceea de cercetare, am văzut un sol trimis din cer, îmbrăcat în haine albe care m-a prins de mâna dreaptă şi m-a ridicat în sus până am ajuns la o poartă albă. în faţa porţii era o treaptă înaltă, în jur de un metru şi nu puteam să o urc singură, îngerul care m-a dus a bătut la uşă, uşa s-a deschis şi au apărut doi îngeri care m-au prins de sub braţ, m-au urcat treapta sus si m-au lăsat lângă uşă. Când am privit înăuntru, era atât de minunat că nu pot reda în cuvinte. Era o sală foarte mare, cât vedeai cu ochii, în faţă spre răsărit era ceva ca o masă împărătească deosebit de frumoasă şi greu de descris: partea exterioară era din aur strălucitor iar partea de deasupra era din cristal ca un fel de vitrină în care erau tot felul de aparate foarte complexe cum nu am văzut pe pământ. După această masă stătea în picioare Domnul Isus. Când L-am văzut, L-am cunoscut. Nu era într-o strălucire ca să nu îl pot privi, ci era aşa cum mi s-a mai arătat: cu părul auriu bogat, lăsat pe umeri, faţa albă si o privire blândă de nespus, îmbrăcat într-o haină albă, încins cu un brâu de aur - stătea în picioare si mă privea. Mi se părea că toată strălucirea cerului se răsfrânge pe chipul Său - era plin de măreţie si splendoare. Deşi mă privea atât de blând si duios si nu insufla nici o teamă, totuşi sfinţenia Lui m-a făcut să mă văd dintr-o dată o fiinţă vinovată si păcătoasă care nu merit să văd chipul Lui.

Din faţa Domnului până la uşa din mijloc era un culoar cu lăţimea de 2-3 m, de o parte si de cealaltă era oştirea cerului: îngeri, heruvimi si serafimi. De la uşă începând, prima ceată erau îngeri cu două aripi, apoi erau heruvimi cu patru aripi, apoi serafimi cu sase aripi. Toţi stăteau în semn de închinare pe genunchi, cu faţa în jos. îngerii, cu două aripi îşi acopereau capul cu aripile si strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Heruvimii îşi acopereau cu două aripi capul cu două trupul si la fel strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Serafimii, cu două aripi îşi acopereau capul, cu două trupul si celelalte două le ţineau ridicate în sus - vârfurile aripilor se atingeau - şi strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Glasurile lor erau puternice, ca vuietul unor ape mari. Au început a cânta în limbi cereşti, din care am înţeles numai cuvântul "Aleluia" pe care îl repetau des.

Atunci m-am prăbuşit cu faţa în jos şi am strigat: "Sunt o fiinţă păcătoasă de pe pământ şi locuiesc în mijlocul unui popor păcătos, cu buze necurate si eu nu sunt vrednică să văd slava Domnului şi nici oştirea Lui" şi plângeam întruna. Domnul a zis îngerilor care m-au adus pe uşă: "Spuneţi-i să vină în faţa Mea că vreau să-i vorbesc gură către gură." îngerii m-au ridicat şi mi-au zis: "Du-te în faţa Domnului că te cheamă." Eu m-am aruncat din nou cu faţa la pământ si am strigat: "Nu pot, nu sunt vrednică să văd pe Domnul şi să stau în faţa Lui să-mi vorbească." Atunci Domnul a zis îngerilor: "Aduceţi-o la Mine!" Cei doi îngeri m-au luat unul de-o parte, altul de cealaltă parte si m-au dus în faţa Domnului. Acolo iarăşi m-am proşternut cu faţa în jos plângând: "Doamne Isuse, sunt o fiinţă păcătoasă de pe pământ si nu sunt vrednică să-Ţi văd faţa; am cerut să-mi vorbeşti şi să Te văd, dar n-am ştiut ce cer - Te rog iartă-mă!" Domnul mi-a zis: "Ridică-te, stai în capul oaselor că vreau să-ţi vorbesc." Deodată, o putere a intrat în mine, m-a ridicat de jos pe genunchi si puterea aceea m-a ţinut în faţa Domnului. Ce minunat era Domnul Isus! Dac-aş încerca să-L descriu, nu aş putea, căci as micşora slava Lui în cuvintele mele.

A ridicat mâna în sus şi a strigat cu glas tare: "Cât este de adevărat că sunt viu si că trăiesc..." si toată oştirea cerească a strigat ca vuietul unor ape multe "Amin! Aleluia!", "...atât este de adevărat că-ţi port de grijă..." si iarăşi a strigat oştirea cerească "Amin! Aleluia!" "...Când ceasul de pe perete va arăta ziua hotărâtă şi ora fixată scrisă pe dosarul tău, voi dezvălui taina tabloului cu cele 12 bolduri aurii." îngerii, heruvimii si serafimii iarăşi au strigat "Amin! Aleluia!"

Pentru că la cuvântul Domnului toate lucrurile iau fiinţă, dintr-o dată, în mâinile mele a apărut un dosar, iar pe peretele din faţa mea, în spatele Domnului Isus, a apărut un ceas care arăta ora nouă fără zece minute. Eu m-am gândit că era vorba de sfârşitul vieţii mele fiindcă doream foarte mult să plec acasă la Domnul. Domnul mi-a cunoscut însă gândul şi a zis: "Nu e vorba de sfârşitul vieţii tale de pe pământ ci despre planul Meu când voi descoperi taina tabloului auriu care va fi tocmai când ceasul va arăta ora fixă scrisă pe dosarul tău." Pe peretele din dreapta a apărut imediat un tablou: în mijloc era desenat ca o tablă aurie punctată. Pe marginea tabloului erau bătute 12 bolduri aurii cam de mărimea unui nasture mai mare. Apoi, Domnul mi-a spus unele lucruri, dar mi-a atras atenţia asupra a ceea ce puteam si ce nu puteam spune când mă voi întoarce pe pământ.

Splendoarea chipului Domnului Isus, harul, măreţia şi frumuseţea prezenţei Sale nu pot fi exprimate în cuvinte omeneşti. Cuvintele mele sunt prea sărace si dac-aş încerca să spun ce am văzut şi simţit, nu voi face altceva decât să micşorez slava lui Dumnezeu.

Domnul Isus a făcut semn îngerilor să cânte o cântare si mi-a dat voie să cânt şi eu cu ei. După ce îngerii au cântat cântarea, s-a auzit un ciocănit la uşă. Cei doi îngeri păzitori au deschis uşa, s-au uitat cine e, au închis şi au spus Domnului că este o persoană cu un copil în braţe şi vrea să ştie dacă mai este viaţă în copil sau nu. Domnul a zis îngerilor "Persoana respectivă nu are voie să-Mi vadă faţa nici să-Mi audă glasul pentru că a întristat pe Duhul Sfânt, dar aduceţi copilul şi i se va da răspuns." îngerii au adus copilul - arăta ca mort - şi Domnul I-a pus în interiorul mesei împărăteşti care avea acea aparatură deosebit de complexă. Domnul a apăsat pe un buton şi dacă ar fi fost viaţă în copil, un ac sensibil.al unui mic ecran ar fi rămas în dreptul unui bec care trebuia să se aprindă, dar becul nu s-a aprins. Atunci Domnul a luat copilul, l-a dat îngerilor, şi a zis: "Spuneţi-i că prea târziu s-a gândit să întrebe despre viaţa copilului; nu mai are viaţă." Pe loc mi-a fost dat să înţeleg că acest copil reprezintă pe Duhul Sfânt în viaţa acelei persoane. Acea persoană a avut odată viaţă din Dumnezeu, dar pentru că a întristat pe Duhul Sfânt păcătuind mereu, a ajuns în acea fază. Am înţeles că în felul acesta Domnul a răspuns la frământările ce erau în mintea mea şi a altor fraţi şi surori cu privire la acea persoană pe care o cunoşteam şi ştiam că nu trăieşte viaţa conform Cuvântului lui Dumnezeu şi totuşi se pretindea a fi într-o stare bună. Noi ne întrebam mereu dacă Dumnezeu poate lucra printr-o persoană care nu-şi trăieşte viaţa în sfinţenie si mereu face certuri în adunare. Prin această lucrare am înţeles căci chiar dacă cineva se pretinde insuflat de Domnul si chiar dacă unele lucrări pe care le prooroceşte corespund cu adevărul, dar viaţa persoanei nu este trăită în sfinţenie şi mânia, iuţimea, strigarea, răutatea etc, nu sunt înlăturate, vrăjmaşul cel vechi ocupă locul pe care Duhul Sfânt l-a părăsit Întotdeauna rămâne cuvântul de verificare din Matei 7:15-20. Oştirea cerului a cântat din nou o cântare închinându-se şi strigând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul." Apoi Domnul mi-a zis: "Acum trebuie să cobori." Mie mi-a părut foarte rău că trebuia să vin înapoi şi nu puteam rămâne acolo. Am zis: "Doamne lasă-mă aici la Tine, nu mă mai trimite pe pământ căci e aşa de greu acolo şi sunt atâtea lacrimi, suspine si întristări. Te rog, Te rog Doamne, lasă-mă aici!" Domnul mi-a răspuns: "Trebuie să te duci pe pământ. Gândeşte-te la fraţii şi surorile tale de credinţă care sunt copiii Mei şi trec prin aceleaşi stări ca si tine şi atâtea duhuri de necredinţă caută să le stingă nădejdea. Trebuie să te duci si să le spui ce ţi s-a arătat ca să fie si ei întăriţi. Aşa cum Eu te-am întărit pe tine, du-te si spune-le cuvintele Mele ca să fie mângâiere pentru ei. Căci Eu şi azi lucrez prin Duhul Sfânt cu cei ce se smeresc".

Când Domnul a spus că trebuie să cobor, am simţit imediat dorinţa să vin pe pământ ca să spun ce mi-a arătat Domnul. Cei doi îngeri care m-au dus în faţa Domnului, m-au luat pe sub braţ şi m-au dus până la uşă; au deschis-o si m-au dat în primirea solului ce mă adusese. Acest sol m-a coborât din nou în camera mea. Casa s-a zguduit din nou cu putere şi cei doi pereţi din colţul de sus de la tavan s-au crăpat în diagonală până jos, semn ce se poate vedea până în ziua de azi - urmele crăpăturilor au rămas pe pereţi. Eu m-am bucurat în Duhul Sfânt până aproape s-au ivit zorile, pentru că mi s-a împlinit dorul, si am primit dovada de netăgăduit că L-am văzut si L-am auzit pe Domnul. M-am mirat cum de nu s-a trezit sora mea care dormea în pat aşa de liniştită.

Dimineaţa ea s-a trezit mai devreme şi s-a dus în camera părinţilor. Eu nu m-am dus imediat, ştiind că la ora 9, aveam obiceiul să ne strângem toată familia la rugăciune. La ora 9, m-am dus la rugăciune si tata era deja cu Biblia în mână - citea un Psalm. Când a terminat de citit m-a întrebat: "înainte de rugăciune ne spui ceva?" M-am uitat la el mirată: de unde ştia tata că trebuie să le spun ceva? Tata a insistat: "Hai, spune-ne. Sora ta Lidia ne-a spus că a visat un vis: la voi în cameră au venit foarte mulţi îngeri şi toţi cântau o cântare, iar tu erai între îngeri si cântai cu ei în cor." (Lidia a spus părinţilor că tot timpul cât va sta în vacanţă, vrea să doarmă cu mine în căsuţa mică, pentru că acolo a auzit îngerii cântând). Atunci am început să le spun toată lucrarea, dar abia puteam să vorbesc de plâns, căci puterea harului era încă vie în inima mea. Toate lucrările pe care le spuneam că le-am văzut acolo, parcă încă le trăiam. Niciodată nu pot mulţumi Domnului îndeajuns că mi-a dat acea dovadă vie care să-mi fie îmbărbătare toată viaţa mea.

Ce a promis, Domnul a dus la îndeplinire; mi-a purtat de grijă până acum si aşa cum este scris în Isaia 46:3-4, îmi va purta de grijă si mai departe. Cu privire la ora fixă scrisă pe dosar, cine a putut ştii ce înseamnă 10 minute? Am aşteptat luni de zile si au trecut si ani si nu ştiam cum se va împlini lucrarea. Dar după ce au trecut 10 ani, taina aceasta a fost dezvăluită, în 17 octombrie 1975, în timp ce eram internată la maternitate, după naşterea celui de-al treilea copil, am fost foarte bolnavă: aveam dureri mari si o temperatură foarte ridicată(40°-41°C). Medicul a stat lângă mine până la ora 12 noaptea si a zis că nu mai are ce face pentru mine. Atunci a apărut o mână cu un vas auriu cu apă; mâna s-a muiat în apă si m-a stropit din cap până-n-picioare si dintr-o dată, toate durerile au încetat. Domnul m-a vindecat, slăvit să fie Numele Lui în veci! După aceea a apărut îngerul care m-a dus la poarta cerească în 1965. M-a luat de mâna dreaptă zicându-mi: "Vino să vezi Cetatea Sfântă." Si atunci Domnul mi-a desluşit taina cu privire la Cetatea Sfântă cu 12 porţi aurii, care fusese reprezentată în tabloul cu cele 12 bolduri aurii în anul 1965.

Această lucrare am spus-o în amănunţime în adunări în mai multe Idealităţi, cu scopul ca poporul Domnului să fie înştiinţat în aceste zile când venirea Domnului este aşa de aproape, ca să se pregătească. Domnul a spus că unora le va sluji pentru mărturie, iar altora pentru mântuire. Doresc ca Domnul să lucreze prin Duhul Sfânt la inimile tuturor celor ce vor citi aceste rânduri, să le slujească pentru mântuire si nicidecum ca mărturie.

Amin!