ISAIA

 

Ceea ce este Shakespeare pentru literatură, Michelangelo pentru sculptură şi Bach pentru muzică, aceea este Isaia pentru profeţie. Calitatea scrisului său se ridică deasupra tuturor celorlalţi profeţi ai Bibliei. Nu este de mirare că profeţia lui fără seamăn a fost aleasă să deschidă seria celor 17 cărţii profetice ale Vechiului Testament.

 

Considerat „Evanghelistul Vechiului Testament", proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întunerec cea mai luminoasă carte de profeţie Mesianică. „...Totuşi întunericul nu va împăraţi veşnic pe pămîntul în care acuma este necaz...  Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în tara umbrei morţii răsare o lumină." (9:1, 2) „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii"(9:6) „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn; Iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)" (7:14)

 

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei, care tradus înseamnă providenţial tocmai: „Mîntuirea este a Domnului".

 

Autorul: Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Primit cu familiaritate de împăraţii Ahaz şi Ezechia (cap.7 şi 37), el a fost cronicarul de la curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2 Cronici 26:22; 32:32) Cartea lui poartă peceţile unui om cu educaţie aleasă: stil elegant, ritm, bogăţie de pasaje cu o deosebită frumuseţe literară.

 

Nu ştim nimic despre tatăl său, Amoţ, dar ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (7:3) şi că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce") şi Maher-Şalal-Haz-Baz („Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii") (8:3). Soţia lui a fost de asemenea proorociţă. Este discutabil dacă Isaia a fost din neam de preoţi. Accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18)

 

În privinţa caracterului, putem spune că Isaia a fost caracterizat de: (a) îndrăzneală, deopotrivă înaintea împăraţilor şi înaintea mulţimii, (b) patriotism înflăcărat - este pornit împotriva a tot ceea ce ar putea aduce nenorocire poporului său. Totuşi, (c) blînd cu celelalte popoare din jur, într-o (d) simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism naţional. Vorbeşte cu (e) sarcasm şi cu indignare împotriva păcatului, totuşi este (f) atent în limbaj cînd vorbeşte fiind plin de reverenţă faţă de Dumnezeu. Viaţa sa întreagă este plină de (g) spiritualitate. Pe Dumnezeu îl numeşte adesea Cel prea înalt, Cel Sfînt, Cel Atotputernic. Toate aceste trăsături îl fac pe Isaia unul dintre cele mai bune exemple pentru predicatorii din toate timpurile.

 

Data scrierii: Textul cărţii plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia" (1:1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetică (740-680 î.Cr.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721- î.Cr.), iar împărăţia lui Iuda a fost parţial invadată de oştile lui Sanherib (701 î.Cr.). Tradiţia evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac şi l-ar fi tăiat în două cu ferăstrăul (Evrei 11:37)

 

Contextul istoric: Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci cînd cele 10 seminţii din regatul de Nord al lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria şi duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai puţin de 19 împăraţi din opt dinastii diferite.

 

Sub ameninţarea lui Tiglat Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianţă cu Siria şi Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianţe şi este ţinta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 şi 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobeşte Siria şi Israelul, dar ia sub tutela sa şi micul regat al lui Iuda. Vasalitatea împărăţiei lui Iuda durează pînă cînd Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianţe omeneşti şi să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de ameninţarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Cînd Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească Iuda, Egiptul ezită să trimeată ajutor, iar Ezechia este forţat să se umilească capitulînd şi plătind un mare preţ în argint şi aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflînd aceasta, Sanherib se întoarce să-şi zdrobească toţi rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36, 37). În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova şi rezultatul nu întîrzie să apară: Dumnezeu însuşi se luptă cu asirienii producîndu-le o mare înfrîngere din care Sanherib nu şi-a mai revenit niciodată, împărăţia lui Iuda este eliberată astfel de orice ameninţare şi se va bucura pentru un timp de pace, linişte şi prosperitate. Dacă vom reuşi să ţinem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cărţii lui Isaia va fi mai uşoară, iar unele pasaje obscure vor putea fi cu uşurinţă clarificate.

 

Conţinutul cărţii: Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acopăr o arie impresionantă de teme. Ele se întind de la întîmplări petrecute în cer printre făpturile lui Dumnezeu înainte de creaţia lumii (vezi Isaia 42:5) şi pînă la evenimente din viitorul îndepărtat în care Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pămînt nou (Isaia 65:17; 66:22). Chiar dacă Isaia este important şi din punct de vedere al profeţiilor despre Ierusalim (pe care-l numeşte în 30 de feluri diferite), despre Israel şi Iuda sau despre celelalte naţiuni ale lumii (Isaia 2:4; 5:26; 40:15, 17, 22; 66:18), totuşi importanţa lui majoră rămîne aceea a unui crainic ce vesteşte lucrarea lui Mesia, în textul profeţiilor sale este scris clar despre evenimente care s-au întîmplat apoi întocmai în viaţa Domnului Isus Cristos. Isaia a scris despre naşterea Sa (7:17; 9:6), despre dumnezeirea Sa (9:6-7), despre lucrarea Sa (9:1-2; 42:1-7; 61:1-2), despre suferinţele şi moartea Sa

 

(52:1-53:12) şi despre împărăţia Sa viitoare (cap. 2, 11, 65).

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Dintre toate cărţile Vechiului Testament, cartea lui Isaia este cea care vorbeşte cel mai mult despre Domnul Isus Cristos. De fapt, personajul mesianic este numit „Robul Domnului", între evrei şi creştini există o dispută asupra adevăratei lui identităţi: evreii îl identifică cu Israelul, iar creştinii îl identifică cu Domnul Isus Cristos.

 

Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un sens local imediat destinat vremii şi poporului spre care a fost rostit şi în cadrul acesta „robul Domnului" poate şi trebuie să fie identificat cu Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia este şi un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu fiinţa şi lucrarea lui Isus Cristos din Nazaret, Mîntuitorul lumii. Combinînd cele spuse ajungem la concluzia că în unele pasaje „Robul Domnului" poate fi identificat cu Israelul, care a funcţionat ca un un „ante-tip" al lui Cristos în lucrarea de mîntuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat decît cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască şi să moară pentru salvarea oamenilor.

 

Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai puţin controversat este Isaia 53. Biserica creştină a preluat acest capitol ca fiind al ei, fără să mai ţină cont că el se adresează în primul rînd şi în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a băgat în seamă" (53:3), ci Israelul! Ei fuseseră acolo cînd a fost răstignit Robul Domnului şi tot ei vor fi aceia care vor cînta în viitor această „cîntare a plîngerii", despre care ne vorbeşte şi profeţia din Zaharia 12:10.

 

Între Israel şi Biserică continuă şi astăzi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astăzi pe Domnul Isus-Cristos ca „Mîntuitor" în planul lui Dumnezeu, dar nici unii din Biserica nu par a înţelege că Isaia ni-l prezintă solemn şi pe Israel în rolul său mesianic.

 

Pentru cititorul pasionat de desfăşurările politice din lumea contemporană, capitolele 60-66 sînt o lectură fascinantă. Textul vesteşte reîntoarcerea evreilor în ţara lor, refacerea statului Isarel, criza mondială şi frămîntările care nu se vor rezolva decît la revenirea lui Mesia.

 

DESPRE ÎMPĂRŢIREA CĂRŢII

 

Aranjarea cărţii lui Isaia este uşoară de ţinut minte pentru că ea oglindeşte simetric Biblia. Ea are 66 de capitole exact cîte cărţi sînt şi în Biblia noastră. Cartea lui Isaia, se împarte în două părţi cu exact acelaşi număr de capitole cîte sînt şi cărţile din cele două jumătăţi ale Bibliei: 39 de cărţi pentru Vechiul Testament şi 27 de cărţi pentru Noul Testament.

 

Primele 39 de capitole ale cărţii lui Isaia se ocupă ca şi Vechiul Testament mai mult cu Legea, neascultarea şi pedeapsa. Ultimele 27 de capitole vorbesc ca şi Noul Testament mai mult despre har, mîntuire, restaurare şi slavă. Am putea spune că profeţia lui Isaia este o Biblie în miniatură, dovedind încă o dată prin simetriile existente că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu" (2 Timotei 3:16).

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

I. PROFEŢIILE MÎNIEI 1 - 39

a. Judecată asupra lui Iuda, 1:1-31

b. Ziua Domnului, 2:1-4:6

c. Pilda cu via Domnului, 5:1-30

d. Chemarea lui Isaia în slujbă, 6:1-13

 

ASIRIA CUCEREŞTE ISRAELUL

e. Semnul lui Emanuel, 7:1-25

f. Semnul lui Maher-Şalal-Haş-Baz, 8:1-22

g. Profeţia despre venirea lui Mesia, 9:1-7

h. Judecata lui Efraim, 9:8-10:4

 

DUMNEZEU PEDEPSEŞTE ASIRIA

Asirianul smerit, 10:5-34

 

ÎMPĂRĂŢIA LUI MESIA 11-12

Judecată împotriva neamurilor, 13:1-23:18

 

VREMEA SFÎRŞITULUI

a. Necazul cel mare, 24:1-23

b. Laudă pentru împărăţie, 25:1-12

c. Cîntarea împărăţiei, 26:1-21

d. Propăşirea lui Israel în împărăţie, 27:1-13

e. Cele şase „vai-uri", 28:1-34:17

f. Venirea împărăţiei, 35:1-10

 

SCURTĂ INCURSIUNE ISTORICĂ

a. Ezechia scapă de asirieni, 36:1-37:38

b. Ezechia scapă de moarte, 38:1-22

c. Păcatul lui Ezechia, 39:1-8

 

II. PROFEŢIILE MÎNGÎIERII 40 - 66

a. Mîngîiere prin izbăvire, 40:1-11

b. Mîngîiere prin Domnul, 40:12-41:29

c. Mîngîiere prin Robul Domnului 42:1-44:27

d. Mîngîiere prin bunăvoinţa lui Cir, 44:28-45:25

e. Mîngîiere prin pedepsirea Babilonului, 46:1-48:22

 

PROFEŢII DESPRE MESIA

a. Lucrarea lui Mesia, 49:1-26

b. Ascultarea lui Mesia, 50:1-11

c. Mesia încurajează Israelul, 51:1-52:12

d. Mesia sufere pentru ispăşire, 52:13-53:12

e. Mesia promite refacerea lui Israel, 54:1-17

f. Mesia cheamă toate popoarele, 55:1-56:8

g. Mesia avertizează pe cei răi, 56:9-57:21

 

UN VIITOR GLORIOS PENTRU ISRAEL

a. Adevărata pocăinţă, 58:1-59:21

b. Ierusalimul zidit din nou, 60:1-22

c. Vestirea mîntuirii, 61:1-11

d. Venirea mîntuirii, 62:1-12

e. O zi de răzbunare a Domnului, 63:1 -6

f. Rugăciunea rămăşiţei, 63:7-64:12

g. Dumnezeu răspunde rămăşiţei, 65:1-16

h. Evenimentele glorioase de la sfîrşit, 65:17-66:24

 

**************************************