LEVITICUL

 

Cei mai mulți dintre aceia care au avut dorința sinceră de a citi Biblia de la un capăt la altul s-au poticnit la cartea Leviticul! Trebuie s-o spunem și noi: această carte nu este ca toate celelalte. Dar, faptul acesta nu o face mai puțin importantă, ci îi sporește și mai mult însemnătatea unică. Deși ea pare plicticoasă la citit, în ea se găsesc multe comori de extraordinară valoare. Plicticoasă pentru cititorul superficial, Leviticul se deschide ca o comoară de frumuseți în fața celui care este gata să facă un mic efort de studiu. Cartea aceasta nu ne-a fost dată pentru a fi citită, ci pentru a fi studiată.

 

Titlul: Numirea din limba română vine din traducerea grecească cunoscută sub numele de „Septuaginta" și lămurește specificul acestei cărți. Leviticul este un cod de prevederi legale și rituale dedicat Leviților, adică urmașilor lui Levi, unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov, care fuseseră aleși de Dumnezeu să alcătuiască preoția lui Israel (Gen. 46:1-27).

 

Autorul: De 56 de ori este scris în text că Dumnezeu a vorbit aceste cuvinte lui Moise, care le-a scris apoi el însuși sau le-a dictat altora spre a fi scrise (vezi Lev. 4:1; 6:1; 8:1; 11:1; 12:1). Domnul Isus certifică faptul că această carte îi aparține lui Moise (Marcu l:44 cf. Lev. 13:49).

 

Contextul istoric: Cartea Exodul se termină cu terminarea construirii Cortului întîlnirii, făcut „după chipul care i s-a arătat lui Moise pe munte". Cum trebuiau să folosească evreii această construcție? Reglementările așezate în cartea Leviticul sînt răspunsul la întrebarea aceasta. Ele i-au fost date de Dumnezeu lui Moise în timpul de o lună și 20 de zile cît a durat construirea Cortului (Exod. 40:17) și în perioada plecării poporului Israel de la muntele Sinai (Num. 10:11).

 

Conținutul cărții: Să spunem de la început că au existat patru plîngeri majore împotriva conținutului acestei cărți. Mai întîi au fost aceia care au susținut că este imposibil să poți înțelege și explica ritualurile și simbolurile cărții Leviticul. Pentru acești critici, citirea cărții nu poate aduce nici un fel de cîștig spiritual. Apoi sînt cei ce susțin că oricum cartea aceasta nu prezintă nici un fel de importanță pentru creștinii de astăzi deoarece așezămintele legămîntului Mozaic sînt depășite și n-au nici un fel de aplicabilitate în Biserică. A treia plîngere este aceia că impresia generală produsă de rigorile și așezămintele crude și sîngeroase descrise în acest text sînt în contradicție clară cu imaginea despre Dumnezeu pe care ne-o pun înainte celelalte cărți ale Bibliei; în sfîrșit, a patra plîngere împotriva Leviticului vine din partea celor care zic că este foarte dificil de studiat această carte din cauză că nu este exprimată într-o expunere ordonată. Este ușor să urmărești desfășurarea evenimentelor în Geneza și Exodul, dar este aproape imposibil să înțelegi cum se succed lucrurile în Leviticul.

 

Un foarte scurt cuvînt introductiv despre conținutul Leviticului va risipi imediat aceste pretinse obstacole și va arăta că această carte nu este depășită de loc, că abundă în valori spirituale fără de care creștinismul veacului acesta ar fi mai sărăcit, că îl prezintă pe Dumnezeu în toată splendoarea caracterului Său și că textul ei urmărește un plan prestabilit, armonios și bine alcătuit. Toate cărțile care urmează în Biblie după Leviticul sînt marcate de culoarea specifică a acestei cărți. Iată de ce este impoartant să o cunoaștem și să ne familiarizăm cu terminologia și cu conținutul ei.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Cartea aceasta este un manual al preoțimii și este înțesat de termeni specifici ca aceștia: „jertfă" (apare de 42 de ori), „preot" (de 189 de ori), „sînge" (de 86 de ori), „sfînt" (de 87 de ori) și „ispășire" (de 45 de ori). Reglementările din această carte subliniază necesitatea sfințeniei în trup și în suflet. Fraza: „să fiți sfinți, căci Eu sînt sfînt" se repetă mereu ca un avertisment și ca o aducere aminte (Lev. 11:44, 45; 19:2; 20:7, 26). Noul Testament citează din textul și temele Leviticului de peste 90 de ori.

 

Scopul principal al cărții: Leviticul a fost scris ca să arate Israelului cum să trăiască în sfințenie. Lucrul acesta era necesar pentru că Dumnezeu hotărîse ca Israelul să fie instrumentul prin care să fie realizat planul de mîntuire pentru toate celelalte neamuri. Metoda lui Dumnezeu pentru imprimarea unui tipar de sfințenie a fost întreită: jertfele, cu mesajul c㠄fără vărsare de sînge nu există iertare", poruncile ca o mărturie a caracterului divin și a conduitei cerute de Dumnezeu și pedepsele, anexate poruncilor ca un avertisment despre inflexibilitatea sfințeniei divine. Leviticul a fost destinat să pregătească Israelul și omenirea pentru venirea lui Cristos, prin trezirea sentimentului de vinovăție și de nevoie după o jertfă de ispășire, întregul ritual desfășurat la Cortul întîlnirii era o trimitere spre lucrarea viitoare a Domnului Isus și spre sacrificiul suprem depus de El pe altarul din dealul Golgotei.

 

Valoarea perpetuă: În primul rînd, Leviticul este o revelație a caracterului lui Dumnezeu, iar acesta este același ieri, astăzi și în veci. În al doilea rînd, el prezintă felul lui Dumnezeu de a lucra cu oamenii. Nici acesta nu se schimbă. Sfințenia lui Dumnezeu ne descopere mereu vinovăția noastră și nevoia noastră după Mijlocitorul, harului și al iertării. În al treilea rînd, Leviticul este o mostră de cod moral din domeniul teocrației. Deși textul este foarte vechi, orice grup legislativ care se respectă ar face bine să stăruiască asupra lui ori de cîte ori au de imprimat societății norme care să-i garanteze stabilitatea și propășirea. În al patrulea rînd, și cel mai important dintre toate, Leviticul este o comoară de tipuri și simboluri care ni-L prezintă pe Cristos în toată gloria și splendoarea Lui trecută, prezentă și viitoare. Nu trebuie să facem greșala să credem că dacă unele dintre aceste simboluri și tipuri au fost deja împlinite, toate se găsesc în aceiași situație. Dacă este să ținem seama de aluziile Noului Testament, multe tipuri și simboluri își așteaptă încă împlinirea. Iată de exemplu simbolurile înscrise în sărbătorile naționale evreiești. Primele două, Paștele și Cincizecimea și-au trăit împlinirea la cea dintîi venire a Domnului. Ce vom zice însă despre maiestuoasa Zi a Ispășirii pentru întregul popor Israel? Am văzut din Evanghelii și Epistole că Isus Cristos a intrat în cer ca Mare Preot și a săvîrșit curățirea tuturor lucrurilor, dar cum rămîne cu restul ritualului din sărbătoare: cu reîntoarcerea Lui la poporul care aștepta afară și cu binecuvîntarea pe care trebuie s-o împartă asupra tuturor? S-a împlinit și aceasta? Cum rămîne cu celelalte două sărbători din calendar? Ce se poate spune despre împlinirea Sărbătorii Trîmbițelor și despre acel magnific „An Sabatic"? Dar cu extraordinarul an „al jubileelor"? Istoria trecută și prezentă nu prezintă nici un eveniment care să poată corespunde cu aceste semnificații. Prin urmare, Leviticul este dovedit a fi încă o carte care trebuie studiată pentru anticiparea, înțelegerea și așteptarea vremurilor viitoare. Acele vremi în care „pînă și pe zurgălăii cailor va sta scris: „Sfinți Domnului" (Zaharia 14:20).

 

Pentru o înțelegere corectă a cărții Leviticul trebuie să avem un punct de plecare corect. El se găsește în primul verset din primul capitol al cărții: „Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul întîlnirii...”

 

Anterior Dumnezeu le vorbise de pe muntele Sinai. Fusese un glas de Dumnezeu pentru un popor vinovat, cu care nu făcuse încă un legămînt. De data aceasta Dumnezeu vorbește poporului din interiorul Cortului. Este glasul Dumnezeului intrat într-o relație de părtășie cu poporul Său prin intermediul jertfelor și al iertării. Cartea Leviticul nu vorbește poporului ca să-l mîntuiască (lucrul acesta se săvîrșise prin jertfirea mielului pascal cu prilejul scoaterii din Egipt), ci pentru a-l învăța cum să rămînă într-o relație bună cu Dumnezeul mîntuirii lor. În interpretările lor tipice, jertfele din această carte ne dezvăluie frumusețea jertfei Domnului Isus în multiplele ei fațete prin care își exercită eficacitatea spre cei ce deja sînt mîntuiți și au intrat într-o relație nouă cu Dumnezeu fiind justificați prin credință. Acesta este punctul de plecare al cărții Leviticul. El este o continuare firească a Genezei și Exodului. În Geneza putem vedea remediul pregătit de Dumnezeu pentru ridicarea omului din căderea sa: „Sămînța femeii"; în Exodul vedem răspunsul lui Dumnezeu la strigătul desnădăjduit al omului aflat în robie: „sîngele Mielului"; în Leviticul vedem tot ceea ce are nevoie omul ca să păstreze o relație bună cu Dumnezeu: un Preot, o Jertfă și un Altar. Pe merit, Leviticul ocupă locul central în cele cinci cărți ale lui Moise, căci prin învățătura lui despre mijlocire prin preot, jertfă și altar, el este adevărata inimă a Pentateucului - și în fapt, a Evangheliei.

 

Leviticul stă față de Exodul în aceiași relație pe care o au Epistolele cu Evangheliile, în Evanghelii noi sîntem „eliberați" prin sîngele Mielului, în Epistole ajungem să fim locuiți de Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, în Evanghelii Dumnezeu ne vorbește din afară, în Epistole el glăsuiește din lăuntru. În Evanghelii noi avem baza părtășiei noastre cu Dumnezeu: răscumpărarea, în Epistole găsim umblarea noastră în părtășia cu Dumnezeu: sfințirea. Ca și în Leviticul, și în Epistole ne sînt prezentate multiplele fațete ale lucrării de ispășire manifestate de Dumnezeu față de cei care sînt deja mîntuiți.

 

Împărțirea cărții: Există două părți distincte: pînă la capitolul 17 și de la capitolul 17 la sfîrșit. Prima parte se ocupă de probleme ne-morale, iar cea de a două parte se ocupă de probleme morale. Prima parte are de a face cu întinăciunea ceremonială și fizică, în timp ce a doua parte se ocupă de întinarea morală și spirituală. Cea dintîi reglementează o curățenie a inimii, iar cea de a doua definește limitele unei viețuiri în absolută curăție.

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. BAZA PĂRTĂȘIEI: JERTFA 1 - 17

 

JERTFELE

a. Arderile de tot, 1:1-17

b. Jertfele de mîncare, 2:1-16

c. Jertfele de mulțumire, 3:1-17

d. Jertfele pentru ispășire, 4:1-5:13

e. Jertfele pentru vină, 5:14-6:7

f. Lămuriri la legile expuse, 6:8-7:38

 

PREOȚII

a. Consacrarea în slujbă, 8:1-36

b. Inaugurarea slujirii, 9:1-24

c. Denaturarea slujirii, 10:1-20

 

OAMENII

a. Curăția în mîncare, 11:1-47

b. Curăția după naștere, 12:1-8

c. Curăția în caz de lepra, 13:1-14:57

d. Necurăția bărbatului, 15:1-18

e. Necurăția femeii, 15:19-33

f. Sărbătoarea ispășirii, 16:1-34

 

ALTARUL

a. Singurul loc pentru jertfă, 17:1-9

b. Interdicția de a mînca sînge, 17:10-16

 

II. ROADA PĂRTĂȘIEI: SFINȚIREA 18-27

 

OAMENII

a. Sfințire în relațiile trupești, 18:1-30

b. Sfințire în viața zilnică, 19:1-37

c. Pedepse pentru sfidarea sfințirii, 20:1-27

 

PREOȚII

a. Porunci privitoare la preoți, 21:1-22:16

 

SĂRBĂTORILE

a. Sabatul, 23:1-3

b. Paștele, 23:4-8

c. Rusaliile, 23:8-22

d. Anul nou și trîmbițele, 23:23-25

e. Ziua ispășirii, 23:26-32

f. Sărbătoarea corturilor, 23:33-44

 

ULEIUL Șl PÎINEA

a. Untdelemnul pentru sfeșnic, 24:1 ;4

b. Pîinile pentru punerea înainte, 24:5-9

 

FELURITE PEDEPSE

a. Pedeapsa celui ce hulește, 24:10-16

b. Pedeapsa celui ce ucide, 24:17-23

 

RÎNDUIELI PENTRU ȚARA CANAANULUI

a. Odihna pămîntului, 25:1-7

b. Anul de veselie, 25:8-55

c. Binecuvîntarea și blestemul, 26:1-46

d. Pocăința, 26:40-46

e. Juruințele, 27:1-29

f. Zeciuielile, 27:30-34

 

******************************************