MARCU

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Markon" - „după Marcu".

 

Autorul: Să trecem în revistă mai întîi ceea ce ştim despre acest personaj:

 

a. Mama lui s-a numit Maria (Miriam - în ebraică), dar el însuşi a purtat un nume evreiesc „Ioan" şi unul roman „Marcus", ceea ce ne poate arăta sau că a avut un tată roman sau că tatăl său îşi cîştigase (sau cumpărase, vezi Fapte 22:28) cetăţenia romană.

 

b. Familia lui s-a bucurat de o oarecare prosperitate materială, subliniată de altfel şi de prosperitatea unchiului său Barnaba (Fapte 4:37).

 

c. În casa lor s-au întîlnit adeseori ucenicii Domnului Isus după înălţarea învăţătorului lor la cer. De fapt, Ioan Marcu a fost prins fără voia lui în lanţul evenimentelor şi se pare că era cît pe ce să o păţească pentru amestecarea lui în anturajul care-l însoţea adesea pe „Rabinul din Nazaret". Cu siguranţă că el este acela despre care se vorbeşte în Marcu 14:51-52.

 

„După El mergea un tînăr, care n-avea pe el decît o învelitoare de pînză de in. Au pus mîna pe el; dar el şi-a lăsat învelitoarea, şi a fugit în pielea goală".

 

Numai Ioan Marcu putea cunoaşte şi scrie asemenea detalii despre propria lui păţanie!

 

d. Despre Marcu mai aflăm şi că a fost „fiul lui Petru":

 

„Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimete sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul meu" (1 Petru 5:13). Această exprimare plină de afecţiune ne arată două lucruri: că Petru l-a „născut" pe Marcu în credinţa creştină şi că dealungul întregii sale vieţi, Marcu a continuat să fie un fiu al lui Petru. Există evidenţe clare că între cei doi au fost legături comune de slujire.

 

Papias, unul din presbiterii Bisericii din secolul întîi, scrie că Ioan apostolul a spus următoarele: „Marcu, fiind traducătorul lui Petru, a notat totul cu fidelitate, nu într-o ordine cronologică a evenimentelor, căci el n-a umblat cu Domnul, ci doar l-a auzit pe Petru povestind". Se pare că Petru, pescar lipsit de o educaţie aleasă, a continuat să vorbească cu predilecţie limba aramaică şi că de cîte ori a trebuit să vorbească în afara iudeii l-a folosit pe Ioan Marcu în slujba de interpret. Ani de-a rîndul deci, Ioan Marcu a fost „gura" prin care Petru a vorbit neamurilor. Probabil că după moartea marelui apostol, oamenii l-au îndemnat pe Ioan Marcu să continue să le povestească ceea ce spusese Petru. Spre bătrîneţe, Marcu însuşi a aşternut pe hîrtie viaţa Domnului Isus aşa cum o ştia de la Petru şi această scriere a lui a devenit cea de a doua Evanghelie aşezată în Noul Testament. Cine o va citi ştiind toate acestea, va recunoaşte uşor pasajele în care este evidentă contribuţia lui Petru şi îşi va explica de ce această scrierere „din memorie" este mai scurtă decît toate celelalte trei Evanghelii.

 

Conţinutul cărţii: Deşi a ştiut multe despre Domnul Isus, Marcu a scris cea mai scurtă dintre cele patru Evanghelii. Toţi cei ce au studiat Evanghelia lui Marcu au remarcat că ea este o carte de acţiune. Marcu nu este preocupat nici de împlinirea profeţiilor şi nici de clarificarea genealogiilor. Discursurile, atunci cînd apar, sînt date în forme prescurtate. Nu întîlnim în textul lui Marcu nici un fel de genealogie a Mîntuitorului. Accentul este pus pe activitatea depusă de Domnul Isus în slujba oamenilor.

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Evanghelia lui Marcu nu are nici un fel de introducere. Toate celelalte au un cuvînt de lămurire sau un preambul care să prezinte scopul scrierii. Marcu trece direct la redarea faptelor vieţii Domnului Isus. Cuvîntul caracteristic lui Marcu este: „îndată...” El este repetat mereu, de parcă autorul ar fi dorit să ne atragă atenţia că personajul pe care ni-L prezintă este mereu grăbit şi ocupat cu lucrarea pe care a venit să o facă. Marcu nu redă discursurile Domnului Isus, dar ne dă în schimb minunile săvîrşite de El. În textul Evangheliei sale găsim nu mai puţin de 20 de minuni săvîrşite de Domnul.

 

Tema Evangheliei lui Marcu este: „Cristos - Robul" şi se găseşte în textul din Marcu 10:45:

 

„Căci Fiul omului n-a venit ca să I se slujească, ci El să slujească, şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi".

 

CUPRINSUL CĂRŢII

 

I. Slujirea lui Cristos ca Rob, 1-10

A. Pregătirea, 1:1-13

1. prin misiunea lui Ioan Botezătorul, 1:1-8

2. prin botezul Lui, 1:9-11

3. prin ispitirile Lui, 1:12-13

 

B. Propovăduirea Lui, 1:14-20

C. Puterea Lui, 1:21-3:12

D. Anturajul Lui, 3:13-35

E. Pildele Lui, 4:1-34

F. Prerogativele Lui, 4:35-9:1

G. Prevestirile Lui 9:2-50

H. Predicarea în Ferea, 10:1-52

 

II. Sacrificiul lui Cristos ca Rob, 11-15

A. Duminică: Intrarea triumfală în Ierusalim, 11:1-11

B. Luni: Blestemarea smochinului şi curăţirea Templului, 11:12-19

C. Marţi: Discursuri şi învăţături, 11:20-13:37

D. Miercuri: Uns de Maria şi trădat de Iuda, 14:1-11

E. Joi: Cina şi trădarea, 14:12-52

F. Vineri: Judecata şi pătimirea, 14:53-15:47

 

III. Biruinţa lui Cristos ca Rob, 16

A. Duminică: învierea Lui, 16:1-8

B. Arătările Lui, 16:9-18

C. Înălţarea Lui, 16:19-20

 

********************************************************