Răpire din comuna Făget în data de 19 APRILIE 1979

Mă numesc Sîrbu Aurica, sat Băteşti, comuna Făget jud. Timiş, în vârstă de 16 ani.

Dragii mei fraţi şi surori la, vârsta de 11 ani am vrut să merg la biserică la pocăiţi dar mama nu m-a lăsat zicând să merg în lume să mă distrez, dar să ştiţi dragii mei fraţi şi surori că nu m-am distrat mult îmbolnăvindu-mă şi suferind de mai multe boli. Prima dată m-am îmbolnăvit având viermişori la fiere şi ficat fiind internată la pediatria copiilor din Timişoara, un timp îndelungat cam trei luni am stat internată în spital şi acasă. Când am scăpat de această boală, tot nu m-am întors la Domnul atunci m-am îmbolnăvit de rinichi, apoi de scarlatină. După aceea am avut ulcer, vindecându-se după un an de zile, pe urmă am primit o mare durere de cap şi tot aşa azi cu durere, mâine cu durere am început să fac crize de epilepsie ( boala copiilor). Părinţii au mers mai departe la medici specialişti, dar în zadar. Până în ultimul timp directorul spitalului M.T.T. Lugoj mi-a făcut ieşirea din spital spunând către părinţi să mă ducă acasă, să nu mor în spital că atunci o să mă scoată mai greu din spital. Ajungând acasă m-a pus mama pe pat ca atunci când am crize să nu dau cu mâinile să mă zdrobesc pentru că eu cădeam făcând crize de 25-30 de ori pe zi, în apă, în foc, unde puteam să-mi pierd viţa.

Eu vedeam demonul care venea şi mă chinuia şi strigam către cei din jurul meu, medici, rude: nu mă lăsaţi căci iarăşi vine demonul, dar ei ziceau că din cauza durerilor de cap aiurez. Aceasta a durat până în data de 19 Aprilie 1979 când Domnul Isus m-a vindecat printr-o răpire la cer.

Fie-i numele slăvit!!!!!1

Cum am mai spus mama mă pusese pe pat iar eu am văzut la picioarele mele pe pat, moartea si un demon, iar ultimele cuvinte pe care le-am spus, când eram încă în conştiinţă au fost:,, Mamă, nu mă lăsa, uite şi moartea,,. Atunci am simţit o căldură mare şi m-am trezit în mijlocul casei uitându-mă la corpul meu rămas în pat. Atunci am văzut un înger al Domnului venind lângă mine şi întinzând mâna către mine demon a zis: ÎŢI AJUNGE!. Atunci demonul a fugit scoţând un zgomot foarte urât, îngrozitor. Atunci îngerul s-a întors către mine şi a zis: Acum vei zbura cu mine în cer. Eu am zis: eu nu am aripi ca si tine şi el mi-a zis: nici nu ai nevoie, şi nici nu şi-a rostit bine cuvântul căci ne-am ridicat de la pământ cu o viteză pe care nu o pot descrie, aşa de repede zburam. La o înălţime mare ne-am oprit la nişte graniţe unde erau demoni cu nişte cărţi mari în mâini şi se uitau în ele. Îngerul a zis: aici sunt demonii care au scris faptele rele săvârşite de oameni pe pământ, şi orice suflet care trecea trebuia să acopere faptele rele cu faptele bune, prefăcute de Isus în aur.

Am trecut această graniţă şi am ajuns într-un loc atât de frumos şi de minunat că oricât m-aş strădui să-l descriu n-aş putea. Erau pomi, unii cu roadă, alţii în floare, corul de îngeri care aveau în mâini harfe de aur, clădiri care până atunci nu văzusem nici măcar în vis, nici nu auzisem măcar. Trecând de la un cer la altul, pentru că cum am intrat în primul cer un înger stătea de gardă şi a mers cu noi până am trecut de cerul lui arătându-ne frumuseţile şi răspunzându-ne la întrebările ce întrebam. Am trecut aşa până am ajuns la al 6-lea cer tot uitându-ne la frumuseţi.

Cum treceam de la un cer la altul, lumina se făcea tot mai mare. De-odată n-am mai putut vedea din cauza unei lumini puternice ce a apărut în faţa mea. Atunci am zis către înger: ,, vai de mine de ce m-ai apropiat aşa tare de soare, nu mai pot vedea nimic: Îngerul a căzut jos cu faţa la pământ şi a zis: nu-i soarele , am pus mâna la ochi şi m-am silit să-l văd, să văd ce face îngerul. Am privit cu atenţie si am văzut două răni, semnele Domnului cum a fost răstignit.

Când am văzut n-am mau putut sta în picioare şi m-am târât şi eu cu faţa-n jos şi nu am îndrăznit să zic TU am zis: ,, Dumneata eşti Domnul nostru Isus Hristos?,, I-am simţit mâinile cum m-a ridicat şi mi-a zis cu un glas atât de duios încât nu pot să-mi exprim,, să nu-mi mai zici aşa –DUMNEATA- să zici TU, aşa cum zicem ,,TATĂL NOSTRU,,. Tot uitându-mă la minunea ce o putea vedea ochii mei am mai văzut un oraş numai de copii. El m-a întrebat: ,, tu m-ai ai fraţi? Eu am răspuns ,, Doamne am avut unul dar a murit când a fost mic,, Domnul a zis: Acum poţi să-l vezi.

S-a apropiat de poarta intrării de unde au ieşit mai mulţi copii. Se vedeau în acel oraş îngeri mai mulţi care îi îngrijea pe cei mai mici. Am văzut apropiindu-se de noi un înger cum ar fi un copil de 20 ani. Era îmbrăcat cu o haină foarte frumoasă ca toţi ceilalţi. Atunci l-am întrebat: Tu eşti Doru? Mia- răspuns aşa de blând: aici nu mă numesc Doru, mă cheamă EMANUEL. Iarăşi am auzit vocea Domnului Isus care m-a întrebat: şi nu mai ai alţi fraţi?. Am zis NU. Atunci îngerul care venise cu mine a zis, mai ai încă cinci fraţi. Am văzut apropiindu-se cinci copii după mărimi.

Cel mai mic şi-a lăsat capul pe umăr şi mi-a zis: ,, pe noi mama nu ne-a lăsat să trăim în lume,, ne-am despărţit văzând şi alte frumuseţi.

Domnul Isus m-a întrebat: vrei să-ţi vezi casa de pe pământ?. Atunci imediat am zis DA! Am intrat într-o clădire a cărei uşi s-au deschis singure. Domnul Isus mi-a arătat într-un tablou casa mea, corpul meu pe pat şi cei ce erau în jurul corpului meu mort, ca într-un ecran TV. Mirată am întrebat,, Doamne Isus cum poţi face aşa ceva dintr-un om?, eu sunt aicea eu sunt şi pe pământ? El mi-a zis: omul este făcut din trup, suflet şi duh. Ieşind din clădirea aceea minunată cel mai dureros lucru a fost când Domnul Isus a zis: ,, Acum trebuie să mergi iarăşi pe pământ să spui pocăinţă la popor, eu am zis: Doamne Isuse, nu mă mai duc lasă-mă aici unde eşti tu să fiu şi eu cu Tine,, Trebuie să mergi, eu iarăşi am zis,, Doamne Isuse eu sunt bolnavă rău nu pot să merg niciunde, iar Domnul a zis,, de astăzi vei fi sănătoasă, căci pe cel ce tea chinuit l-am mustrat. Silindu-mă iarăşi să-i văd faţa am zis: Doamne Isuse eu te mai pot vedea vreodată? El mi-a zis: Dacă mergi pe calea mea tot aici ai să vii şi eu o să te văd în fiecare zi, pe voi toţi.

Apoi am coborât cu îngerul din cer prin nişte locuri nemaivăzute vreodată, pustii nelocuite de oameni animale, fără iarbă sau pomi, la o groapă mare , închisă cu nişte porţi mari care s-au deschis şi îngerul Domnului a zis ,, AICI ESTE IADUL,, Şi m-a dus înăuntru, mergeam cu viteză foarte mare înghiţită de imensul întuneric fără să ajung la ceva cu picioarele. Voiam să ajung undeva, să strig ceva dar n-am avut ce. Când am ajuns într-un loc înspăimântător şi grozav era numai foc cât vedeai cu ochii, cum e lanul de grâu la noi pe pământ. Aşa era focul în iad, unde erau bărbaţi şi femei neîmbrăcaţi şi zbierau groaznic de durere. Erau chinuiţi în mai multe feluri, după faptele săvârşite pe pământ.

În cercul oamenilor care au hulit numele lui Dumnezeu era băgată în limbă cobaci întorşi roată prin foc, cei ce nu au ţinut legea păcăinţei şi au căzut erau băgaţi după un timp într-un foc cu smoală fierbinte şi se chinuiau să iasă dar iarăşi cădeau în smoală.

Erau animale urâte şi fioroase care chinuiau sufletele oamenilor. M-am uitat şi am văzut o namilă mare cu cap de broască şi foarte urâtă. De-odată am ajuns la un tron pe care şedea un mostru urât şi avea pe cap o coroană foarte frumos lucrată şi înconjurată de mai mulţi draci şi l-am întrebat. Tu eşti mai mare aici? Mi-a răspuns cu un răcnet de fiară spurcată DA! Când m-am uitat în partea stângă era demonul care mă chinuise atâta timp. Era bătut şi plângea. Am zis: Domnul l-a mustrat! Atunci cel mai mare a strigat către mine cât a putut,, Aici nu se pomeneşte numele celui prea înalt. Am plecat de acolo plină de spaimă. Am ajuns la uşa gurii pe care intrasem şi am fost trasă afară. Apoi am pornit iarăşi cu viteza de la început şi porţile chinurilor veşnice s-au închis. Când m-am trezit în trupul meu m-am trezit sănătoasă şi de atunci ne-am pocăit toată familia şi ne-am predat Domnului

LAUDĂ, SLAVĂ ŞI MĂRIRE LUI ÎN VECI!

********************************