MIREASA DE PE MUNTE

În vara anului 1969, Domnul mi-a arătat acest vis: mi se părea că eram la poalele unui munte şi acolo era o fată căreia i s-a adus haina de mireasă şi podoabele de preţ ca să se împodobească cu ele pentru a porni să urce muntele în întâmpinarea mirelui. Mirele venea de pe vârful muntelui să o întâlnească. Când fata s-a îmbrăcat în haina de mireasă, era atât de frumoasă încât n-am văzut o mireasă aşa frumoasă pe pământ: era de statură mai înaltă; haina albă, sclipitoare, se târa după ea pe pământ; în jurul gâtului avea mai multe şiraguri de mărgele albe şi sidefii precum şi un lănţişor de aur. La mâini avea câteva brăţări de aur lucrate cu multă măiestrie, iar pe cap avea o cunună de aur foarte frumoasă si un voal alb, foarte fin: nu te saturai să o priveşti. Cum urca pe munte, urcam si eu cu ea vorbind despre clipa când vom întâlni pe mire. Deodată a apărut mirele: venea de pe munte spre mireasă, zburând. Avea înfăţişarea unui tânăr foarte frumos. Avea părul auriu şi pe faţa lui se citea sinceritate, blândeţe şi atâta iubire încât am rămas uimite când am văzut cât farmec avea. Era îmbrăcat într-o haină albă ce flutura după el, şi mijlocul îi era încins cu un brâu de aur. Când între noi şi mire a mai rămas o distanţă de vreo 4-5 m, am simţit că nişte magneţi puternici atrăgeau pe mireasă spre mire, şi invers. Aşa o lucrare tainică a fost aceasta: nu pot descrie transformarea lăuntrică ce a produs-o iubirea care ne-a unit. M-am trezit din vis simţind fiorii cercetării Duhului Sfânt, fiind tare impresionată de frumuseţea mirelui şi a miresei. Adormind din nou, visul a continuat. Eram deja pe vârful muntelui, dar nu mai vedeam nici pe mire, nici pe mireasă. Acolo era un loc foarte frumos, cu pajişti verzi unde se plimbau mai multe fete ca într-o zi de sărbătoare. Eu căutam cu ochii printre ele ca să văd unde este mireasa ce o văzusem mai înainte, dar nu o mai vedeam. Pe vârful muntelui mai era si un templu unde ştiam că se încheiau actele de cununie. Toate fetele aşteptau să se deschidă uşa templului să intre pentru cununie. Eu tot aşteptam să vină mireasa cea împodobită ca să intru şi eu împreună cu ea. Pe mirele pe care îl aştepta ea, îl aşteptam şi eu, dar nu ştiam cum se numeşte acel mire. Din templu a ieşit cineva care a strigat: "Cine vrea să i se facă cununia, să intre în templu!" Deodată, am văzut două fete care se duceau pentru cununie: una era îmbrăcată în negru, iar cealaltă într-o haină pestriţă. Am întrebat-o pe cea care era îmbrăcată în negru de ce nu s-a îmbrăcat în haină albă, ca o mireasă şi mi-a răspuns că hainele acelea negre sunt cele mai elegante şi acelea îi plac ei, chiar pentru a se prezenta cu ele la cununie. Cealaltă a zis că ea nu a avut timp să se îmbrace cu alte haine, dar se simte destul de bine în haina în care se găsea, si se va cununa în haina cea pestriţă. Eu ştiam că am haină albă de mireasă, dar aşteptam să vină mirele si atunci să mă îmbrac cu ea. Mirele întârzia si eu stăteam la uşă aşteptându-l. Atunci a apărut şi mireasa ce o văzusem în primul vis pe munte - şi ea îl aştepta pe mire. Din templu a apărut un crainic care a strigat din nou: "Să intre cine mai este pentru cununie!", iar dacă nu ne prezentam, preotul care face cununia va pleca si nu se vor mai putea încheia actele de cununie.

Am intrat si am văzut preotul: era îmbrăcat ca preoţii din vechime, în haină preoţească si a strigat: "Veniţi cei ce sunteţi pentru cununie, îndrăzniţi!" Eu nu prea vroiam să merg în faţă, crezând că poate va veni mirele, iar eu să pot îmbrăca haina de mireasă si aşa să mă prezint în faţa preotului. Mireasa de pe munte, la fel stătea retrasă şi aştepta pe mire. Atunci un prooroc a venit la noi şi a zis că el ne va fi naş: "Nu vă temeţi că eu vă voi duce până în faţa preotului. Acum trebuie să spuneţi numele celui cu care vă cununaţi, ca să se poată încheia actele, iar când va veni mirele veţi fi cununate, purtându-i deja numele." Abia atunci am îndrăznit să trecem şi noi în faţă. Preotul ne-a spus să stăm pe scaun lângă o masă şi să completăm un act, în care să spunem cu cine vrem să ne cununăm. A mai adăugat: "Eu vă voi spune tot felul de nume: de oameni cu vază, de împăraţi, regi, scriitori, bogătaşi, oameni cu renume şi de rang mare. Voi alegeţi dintre toate aceste nume, numele celui cu care vreţi să vă cununaţi" şi a insistat aşa, spunând tot felul de nume. A întrebat pe cea îmbrăcată în haina neagră, elegantă, cu cine vrea să se cunune, că oricare nume îl va alege, cu acela o va cununa. Ea s-a tot gândit, apoi şi-a ales un om cu vază, scriitor şi învăţat; preotul i-a spus să scrie numele pe acel formular, că apoi o cunună. A întrebat-o pe cea cu haină pestriţă şi ea şi-a ales un om foarte bogat, cu renume în afaceri şi a cununat-o şi pe ea cu numele ales. Era interesant că atunci când se făcea actul, preotul îşi întindea poala veşmântului peste cine se cununa, şi acolo trebuia mărturisit numele celui ales. M-a chemat si pe mine si la fel a înşirat multe nume, întrebând cu cine vreau să închei cununia. Eu am început să plâng pentru că nu ştiam cum se numeşte mirele meu şi mă temeam să nu spun alt nume şi el când va veni să vadă că l-am schimbat cu altul. Plângeam pe genunchi sub veşmântul preotului şi mă rugam lui Dumnezeu să-mi descopere numele mirelui meu. Preotul a întrebat cu insistenţă si pe mireasă: "Spune tu, fiică, cu cine vrei să te cununi, că dacă vei alege chiar un rege sau pe cel mai cu renume, sau cu cea mai înaltă cultură, cu acela te vei cununa." Ea a răspuns printre suspine că nu-i ştie numele si nu vrea să greşească să scrie alt nume. Atunci, proorocul care ne era nas, i-a zis să spună măcar înfăţişarea mirelui, dacă l-a văzut. "Atâta ştiu - că mirele meu e cel mai frumos mire, cel mai puternic, cel mai minunat si cel mai bogat mire." Preotul a întrebat-o de unde este mirele ei. Ea a plâns din nou pentru că nu ştia de unde este, dar prin puterea Duhului Sfânt ce a venit dintr-o dată peste ea, a izbucnit: "Mirele meu este din ceruri!" Preotul a strigat să audă toţi cei de afară: "Auziţi: mirele ei e din ceruri!" apoi a insistat din nou: "Cum se numeşte mirele tău?" Ea a plâns din nou pentru că nu ştia numele, dar aceeaşi putere a Duhului Sfânt a venit peste ea si cu o bucurie negrăită a strigat: "Mirele meu se numeşte EMANUEL!" Preotul a strigat din nou: "Auziţi: mirele ei se numeşte Emanuel!" si i-a cerut apoi să scrie numele mirelui ei «Emanuel». Atunci proorocul care era naş, a început să proorocească despre durerea ce se va naşte pe scoarţa pământului şi greul ce va veni si va cuprinde tot pământul si a strigat: "Ferice de cei ce au parte să intre în odaia de nuntă, căci vor fi izbăviţi si ocrotiţi. Grăbiţi-vă să intraţi la nuntă că uşa se va închide, dar ferice de cei ce au ca mire pe cel mai puternic dintre toţi mirii, pe cel al cărui nume este EMANUEL! Sub adăpostul numelui Său vor fi izbăviţi si ocrotiţi, dar vai de toţi cei ce şi-au ales oameni cu nume mare căci sunt morţi si fără putere - în ziua de groază ei nu vor putea să scape pe nimeni dintre cei ce şi-au pus încrederea în ei." Când a auzit mireasa că iubitul sufletului ei, mirele pe care îl aştepta este Domnul cel mare, puternic si viteaz, s-a umplut de o mare bucurie şi a început să cânte prin Duhul Sfânt - sub veşmântul preotului - o cântare despre ziua întâlnirii cu mirele ei. Prin această lucrare, Domnul a vrut să ne arate ca şi în pilda celor zece fecioare (Matei 25), că nu toate fecioarele au putut intra la nunta sfântă: numai cinci, ce au avut ulei în vase, au putut ieşi în întâmpinarea mirelui, iar celorlalte cinci li s-au stins candelele şi au rămas afară. Fata îmbrăcată în haină neagră, elegantă, reprezintă partea din popor care nu poartă haina albă cum ne cere cuvântul lui Dumnezeu în Apoc. 3:18, 19:8. Ei îmbracă haina prefăcătoriei, o formă de evlavie, dar când li se pune în faţă slava si deşertăciunea acestei lumi, aleg gloria si ştiinţa ei - titlul de vază. Fata îmbrăcată în haina pestriţă reprezintă o a doua parte din popor: cei care nu au vreme să îmbrace haina albă. Această parte este arătată prin Cuvânt în Apoc. 3:15-18 - nu este nici rece, nici în clocot, îi merge doar numele că trăieşte dar este moartă. Această parte ar vrea să fie si cu Domnul, dar si cu lumea. Ei nu au timp să se pregătească: afacerile, rangul, lăcomia de a strânge cât mai mult, au pus stăpânire pe ei si nu mai au timp să se apropie de Domnul. Haina lor este pestriţă si aşa vor fi găsiţi la venirea Domnului. Mireasa de pe munte ce a avut haina albă şi podoabe de mireasă sunt cei ce iau crucea pe umeri si calcă pe urmele Domnului Isus. Ei dispreţuiesc ruşinea, gloria şi plăcerile acestei lumi si caută să-şi păstreze haina curată până la sfârşit, trăind în umilinţă, smerenie si ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Această mireasă umblă călăuzită nu de voia ei, nici de îndemnurile firii pământeşti, ci de Duhul Sfânt. De aceea Duhul Sfânt a mărturisit prin gura ei că mirele ei este EMANUEL. Duhul Sfânt adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom.8:16).

Si Duhul si Mireasa zic: "Vino!" Si cine aude, să zică: "Amin, vino Doamne Isuse!" (Apoc. 22:17). Domnul să ne ajute pe toţi să ne pregătim pentru venirea Lui, îmbrăcând zi de zi haina de in subţire, ca să ne putem bucura împreună cu El, la nunta sfântă. Sufletul meu suspină după El neîncetat, strigând: "Vino Doamne Isuse!" si în taină parcă-L aud: "Da, Amin! Eu vin curând!"

AMIN.