Ogorul de lucrat în câmpul credinţei. 

Printr-o înştiinţare din timpul nopţii, Domnul mi-a arătat un ogor foarte mare care era semănat pe rânduri. Lucrătorii ogorului erau repartizaţi în aşa fel ca fiecare să lucreze, să sape rândul din dreapta lui. Fiecare răspundea personal de felul cum lucrează până la asfinţitul soarelui, trebuia să termine cu săpatul rândului căci atunci venea stăpânul ogorului să-şi plătească lucrătorii. Stăpânul şi-a pus slujitori care trebuiau să supravegheze pe lucrătorii ogorului ca fiecare să lucreze bine.

Pe care nu ştia să sape îl învăţa cum să taie buruienile şi să smulgă rădăcinile ca plantele semănate să nu fie înăbuşite de buruieni şi să poată creşte ca să aducă roadă. Pe cei ce se opreau din lucru îi îndemna să nu stea, să lucreze ca nu cumva să rămână în urmă, că e mai greu să-i ajungă pe ceilalţi lucrători din urmă.

Pe cei ce o luau prea înainte îi sfătuia să se întoarcă înapoi şi să ajute pe cei mai slabi care de abia puteau să-şi sape rândul. La început lucrul a mers bine un timp, căci fiecare s-a apucat cu drag de lucru şi râvnă de a săpa cât mai bine rândul. Dar n-a durat mult îndemnul şi râvna de a lucra. Unii s-au obosit, alţii discutau între ei rezemaţi în sape zicând: avem timp până apune soarele să terminăm de săpat rândul, mai ales partea tânără, deşii au pornit cu mult curaj şi râvnă repede li sa stins zelul şi au început să sape numai de formă pe deasupra. Râdeau de la suprafaţă buruienile fără să sape pământul ca să taie şi rădăcinile buruienilor. Alţii dădeau cu sapa cam la o jumătate de metru şi trăgeau pământ proaspăt peste buruienile nesăpate ca să nu se mai vadă şi să dea impresia că a săpat peste tot, dar în urma lor buruienile ieşeau repede la iveală şi rândul se deosebea între toate că era plin de buruieni

Supraveghetorii au observat acest lucru şi i-a întors pe mulţi înapoi pe rânduri arătându-le buruienile nesăpate şi lucrul făcut de formă, lua sapa şi le arăta, uite aşa se sapă, se dă cu sapa mărunt dar adânc ca toate buruienile să fie tăiate şi rădăcinile se scot cu mâna, se scutură de pământ şi se aruncă de o parte ca să se usuce să nu mai dea lăstari din nou, ca sămânţa bună să poată creşte şi să nu fie înăbuşită de buruieni. Unii au înţeles sfatul şi au început a lucra cum i-a învăţat, dar alţii au fost mai obraznici şi au început a comenta: ce parcă eu nu ştiu a săpa? De rândul meu eu răspund, n-ai la ce te amesteca tu să-mi spui ca să sap bine şi-l lua în râs pe supraveghetor, n-ai altceva de făcut decât să te întorci pe rânduri să cauţi buruienile netăiate?

Să arate că ei fac ce vor şi nu le pasă de supraveghetori au început a râde între ei şi aruncau cu bulgări de pământ unii după alţii zicând:

- avem timp până apune soarele să terminăm cu săpatul, la început terenul era drept apoi începea să fie deluros şi din ce în ce urcuşul era mai mare şi acolo cu mult greu se putea lucra, fiindcă trebuia să-ţi menţii poziţia să nu cazi, şi pământul era pietros, mai înţelenit şi se săpa mai greu. Foarte puţini se mai ţineau serios de lucru şi aceia erau parcă storşi de puteri. Atunci a apărut un sol al Domnului văzând că supraveghetorii nu mai sânt ascultaţi şi a strigat tare să fie auzit de toţi:

<< Luaţi bine seama fiecare. De nu veţi lucra aşa cum aţi fost învăţaţi să tăiaţi buruienile şi să scoateţi toate rădăcinile lăstarilor de amărăciune desţelenindu-vă ogorul inimi ca să poată creşte sămânţa cuvântului în voi aducând roadă, să ştiţi că cu nici un chip nu veţi avea parte de răpire şi veţi trece pe la judecată ca să daţi socoteală de felul cum aţi lucrat şi de lucrarea ce a-ţi făcuto de formă. Fiecare să înţeleagă că lucrarea ogorului nu e o pierdere de timp făcută de formă fiecum, ci e o poruncă şi o datorie sfântă şi pentru lucrarea făcută fiecare va fi ori răsplătit ori osândit. Luaţi seama că soarele a coborât mult spre asfinţit şi cei mai mulţi stau nepăsători şi cu ogorul nelucrat >>.

În faţa noastră a apărut o clădire mare albă ce avea mai multe trepte care trebuiau urcate. În faţa uşii era o fiinţă îmbrăcată în alb ce a strigat mai multe nume să intre pentru examinare. Fiecare aştepta cu teamă şi cu emoţie să-şi audă numele strigat. Cei ce au fost strigaţi au intrat prima dată într-o odaie care era ca un magazin de prezentare. Erau expuse haine albe prima categorie şi haine albe cusute la gherghef cu fir auriu – li se spuneau haine de sărbătoare – diferite podoabe de aur şi învelitori de preţ vălul supunerii al umilinţei al smereniei vălul de neprihănire lucrate dintr-o ţesătură foarte fină. Brâuri de preţ pentru bărbaţi şi femei, brâul adevărului, brâul de tărie de supunere de putere împodobite cu pietre scumpe.

O fiinţă cerească a spus celor ce au intrat acolo: îmbrăcaţi-vă în haine albe, luaţi-vă şi haine de sărbătoare, învelitori şi brâuri de preţ, împodobiţi-vă cu podoabe sfinte, cu podoabele neprihănirii să puteţi ieşi în întâmpinarea Mirelui că e gata să apară. Unii au primit cu mare bucurie această veste şi îşi luau haine şi îşi alegeau brâuri şi podoabe ca să poată ieşi în întâmpinarea Mirelui. Dar o mare parte au rămas nepăsători ca şi cum pe ei nu i-ar interesa nimic, că sânt bine aşa cum sânt. De acolo se deschidea o altă uşă. Acolo era sala unde se făcea examinarea fiecăruia personal. Se intra pe rând după cum erau strigaţi. Când ieşeau de la examen unii erau foarte trişti şi posomorâţi. De trişti ce erau, nu voiau să stea de vorbă cu nimeni, nici nu răspundeau celor ce-i întreba cum a fost la examen. Alţii spre deosebire de aceştia ieşeau de la examen foarte bucuroşi şi transformaţi de bucurie parcă şi faţa le strălucea, dar nici ei ca să nu-şi întrerupă bucuria nu răspundeau la întrebările ce li se punea de cei ce erau afară şi aşteptau să intre la examen. Când am auzit numele meu strigat am început să tremur de frică şi emoţii. Când am intrat înăuntru, mi s-a dat voie să asist cum se face examinarea altei persoane.

Într-un capăt şi altul al sălii se găseau două suporturi solide pe care era pusă o cruce aşezată orizontal. Pe această cruce mi s-a spus că trebuie răstignită firea şi cu pretenţiile fireşti şi fiecare trebuie să treacă pe la cruce, pe cruce trebuie să stea sub forma răstignirii până când firea şi pretenţiile ei erau răstignite şi căpătai chipul unei făpturi noi după asemănarea chipului lui Hristos. Un sol al Domnului supraveghea toată lucrarea. După ce erai pus pe cruce, te acoperea cu un văl alb şi acolo trebuia să stai răstignit până deveneai o făptură nouă în Hristos. Din când în când solul Domnului venea şi ridica vălul alb uitându-se dacă s-a făcut procesul de transformare a făpturii noi în cel răstignit. Dacă firea şi pretenţiile fireşti încă nu erau răstignite lăsa vălul peste tine zicând: mai trebuie să stai, NU A LUAT ÎNCĂ HRISTOS CHIP ÎN TINE. Cel care nu voia să suporte răstignirea şi zicea că nu mai poate să suporte răstignirea, că nu mai poate să stea pe cruce era lăsat să se scoale dar era CĂZUT la examen.

I se spunea TU VEI TRECE PE LA JUDECATĂ, NU VEI AVEA PARTE DE RĂPIRE. Cel ce accepta răstignirea firii până ce devenea o făptură nouă era transformat într-o frumuseţe deosebită şi lumină cerească îi radia pe faţă. Ieşea de acolo slăvind pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt plini de bucurie.

Am văzut o altă persoană pusă pe cruce şi solul Domnului repeta condiţiile care trebuie acceptate pentru răstignirea firii pământeşti.

Orice pretenţie trebuie să cadă jos, orice gând de înălţare, de mândrie, de răzbunare, orice mânie, orice iuţime, orice strigare, trebuie să piară din fiinţa ta. Orice dorinţă de realizare pământească trebuie supusă voinţei lui Hristos. Cu lepădarea de sine orice dorinţă pământească trebuie pusă pe altarul jertfei până vei putea spune:

Doamne nu voia mea să se facă ci voia Ta

Pentru a accepta această lucrare se cere să treci pe la cruce, unde nu era deloc uşor şi se auzeau suspine, plânsuri şi gemete de durere şi fiecare clipă se părea aşa de lungă pe crucea răstignirii.

Persoana de pe cruce de la un timp a întrebat pe solul Domnului: nu-i de ajuns?

mai trebuie să stau pe cruce ? că simt că nu mai pot, şi i sa răspuns nu-i de ajuns, mai trebuie să stai şi să simţi durerile răstignirii firii tale până vei devenii o făptură nouă vie pentru Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc şi pe urmă celelalte, soţ, soţie, copii şi rudele. Toate durerile răstignirii ţi se vor pare mici faţă de bucuria care o veţi simţii când vei devenii o făptură nouă în HISTOS. Durerile au devenit tot mai mari şi fiinţa de pe cruce a strigat: VREAU SĂ DEVIN O FĂPTURĂ NOUĂ dar durerile sânt uneori mai mari ca durerile naşterii unui copil simţi din creştet până în picioare numai fiori. Atunci solul Domnului a ridicat vălul alb şi a strigat. SLAVĂ DOMNULUI S-A FĂCUT TRANSFORMAREA SE VEDE CHIPUL FĂPTURII NOI , te poţi scula de pe cruce, nu uita că eşti o făptură nouă şi cei jur trebuie să vadă în tine CHIPUL LUI HRISTOS . Atunci de bucurie cei ce au luat examenul au început să cânte şi lăudau pe Hristos prin Duhul Sfânt în limbi cereşti şi apoi au continuat cu această cântare dată tot prin Duhul Sfânt:

POPORUL MEU DE PE PĂMÂNT

RĂSCUMPĂRAT CU SÂNGE SFÂNT

VEGHAZĂ-NTR-UNA CU MULT DOR

CĂ ÎN CURÂND APAR PE NORI

VEGHEAZĂ NU TE ODIHNI

ŞI CRUCEA DUO ZI DE ZI

CĂCI ÎN CURÂND VOI APĂREA

ŞI SUS LA MINE TE VOI LUA

FII TREAZ NU STA ÎN NEPĂSARE

LUCREAZĂ-NTR-UNA MAI CU SPOR

CĂ VREMEA S-A APROPIAT

ŞI VIN CURÂN VIN SĂ TE IAU

PRIN DUHUL SFÂNT SĂ-NAINTEZI

ŞI FIREA SĂ ŢIO RĂSTIGNEŞTI

CU CAPUL STAI MEREU PLECAT

ACUM NU-I VREMEA SĂ TE-NALŢI

MULŢI ZIC CĂ EU MAI ZĂBOVESC

ŞI MAI E TIMP PĂNA SOSESC

ŞI STAU CU OGORUL NELUCRAT

ŞI FIREA MULŢI LĂSTARI A DAT

PREA MULT VĂ ÎNGRIJIŢI DE FIRE

ŞI MULŢI VAŢI DEPĂRTAT DE MINE

ŞI-N LOC CA SĂ VĂ PREGĂTIŢI

CĂRAREA SFÂNTĂ O LĂRGIŢI

VEGHEAŢI ÎN POST ŞI-N RUGĂCIUNE

NU VĂ-NDREPTAŢI PRIVIREA-N LUME

CU-A EI PLĂCERI NU VĂ-NTINAŢI

CĂ VREAU SĂ VĂ PĂSTRAŢI CURAŢI

FĂŢI TU ASTĂZI VERIFICAREA

ŢI-E HAINA ALBĂ; CUM ŢI-E STAREA?

ÎMBRACĂ-TE ÎN SĂRBĂTOARE

SĂ-MI POŢI IEŞI SPRE-NTÂMPINARE

CĂ ŢI-AM DAT TIMP DE PREGĂTIRE

C-APROAPE-I ZIUA DE RĂPIRE

MAI E PUŢIN ŞI VOI VENII

DA AMIN,AMIN,VIN

AMIN.

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept

la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!!!

Apocalipsa. Cap.22.vers.