PLÎNGERILE LUI IEREMIA

 

Cartea aceasta este o elegie scrisă la moartea unui oraş. Ieremia plînge peste Ierusalimul transformat în ruine de către oştile invadatoare ale Babilonului.

 

Titlul: Cartea poartă acelaşi nume şi în original şi în traducerile mai cunoscute. Este clar că durerea acestui profet l-a făcut să vibreze cu o măiestrie pe care numai un talent cu totul remarcabil putea s-o aibă. Cele cinci capitole ale cărţii sînt tot atîtea plîngeri ale căror versete sînt aşezate în ordine alfabetică. Fiecare dintre primele 4 capitole începe cu litera „a" şi se termină cu „z". În capitolul 3, fiecărei litere îi sînt alocate un grup de trei versete. Avem de a face cu patru acrostihuri alfabetice. Ieremia plînge literalmente de la A la Z.

 

Autorul: Nimeni nu putea să scrie această carte în afara lui Ieremia. Acest om a fost profetul unei iubiri neîmpărtăşite. Capitolele acestei cărţi ni-l prezintă plîngînd aplecat peste cadavrul marei sale iubiri: Ierusalimul. Aparent, misiunea lui Ieremia a fost un eşec total. Dumnezeu nu ne judecă însă după rezultatele slujirii noastre, ci după credincioşia pe care am dovedit-o. Din acest punct de vedere, Ieremia este unul dintre cei mai mari bărbaţi din istoria poporului lui Dumnezeu.

 

Data scrierii: Cartea a fost scrisă la puţin timp după distrugerea Ierusalimului (Ier. 39:52). Nebucadneţar a asediat oraşul din luna Ianuarie 588 pînă în luna Iulie 586. Ierusalimul a căzut în 19 Iulie, 586, iar Templul şi cetatea au fost date pradă focului în 15 August 586. Probabil că Ieremia a scris această serie de elegii înainte de plecarea lui înspre Egipt (Ier. 43:1-7).

 

Conţinutul cărţii: Aşa cum am spus, cele cinci capitole sînt tot atîtea plîngeri pe care profetul le revarsă asupra ruinelor oraşului. Cartea aceasta este o extraordinară carte de poezie. Ea nu a fost aşezată în secţiunea cărţilor poetice pentru că se înlănţuie în lucrarea profetică a lui Ieremia, într-adevăr, în mijlocul durerii şi deznădejdii, Ieremia înalţă din cînd în cînd ode ale speranţei, veritabile demonstraţii de credinţă în mijlocul celor mai adverse condiţii. Iată, de exemplu, pasajul din capitolul 3:21-23: „Iată ce mă mai gîndesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare!".

 

Trei teme se împletesc în desfăşurarea ţesăturii poetice:

 

(1). Cea mai importantă dintre ele este bocetul pentru Ierusalimul dărîmat. Dumnezeu s-a ţinut de cuvînt. Lipsa pocăinţei a atras asupra evreilor pedeapsa cruntă. În durerea lui, Ieremia vorbeşte cînd în numele său, cînd în numele cetăţenilor Ierusalimului, cînd în numele cetăţii însăşi.

 

(2). A doua temă este mărturisirea păcatelor şi recunoaşterea dreptăţii lui Dumnezeu în hotărîrea pedepsei asupra împărăţiei lui Iuda.

 

(3) Cea de a treia temă este mai puţin dominantă, dar nu mai puţin importantă: ea este nădejdea într-o viitoare restaurare a Ierusalimului şi a locuitorilor săi, datorită marelui har pe care evreii l-au găsit întotdeauna la Dumnezeul lor. Ieremia este un profet care cunoaşte valoarea legămîntului. Iată ce scrie el în 3:24- 26: „Domnul este partea mea de moştenire", zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului". Şi aceasta pentru că -.„Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare" (Plîngeri 3:31-32).

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Explicaţia nenorocirii Ierusalimului este descrisă astfel: „Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărîmat toate palatele, i-a prăpădit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda cu jale şi suspin. I-a pustiit cortul sfînt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării Sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mînia Lui năpraznică, a lepădat pe împărat şi pe preot" (Plîngeri 2:5-6).

 

Mesajul cărţii: Ieremia este un slujitor care se aseamănă foarte mult cu Stăpînul său. Peste alte 600 de ani, Domnul Isus avea să vină el însuşi pe pămînt şi să plîngă pentru aceiaşi cetate: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se va lăsa casa pustie" (Matei 23:37-38).

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

I. Distrugerea Ierusalimului (1)

Nenorocirile Ierusalimului 1:1-11

Jalea Ierusalimului 1:12-22

 

II. Mînia lui Dumnezeu (2)

Judecata Domnului, 2:1-10

Plîngerea profetului, 2:11-22

 

III. Rugăciune pentru îndurare (3)

Cîntarea de jale 3:1-18

Pricina de încredere, 3:19-42

Suferinţa profetului 3:43-54

Rugăciunea profetului, 3:55-66

 

IV. Jalea Ierusalimului asediat (4)

Asedierea cetăţii, 4:1-12

Motivaţia nenorocirii, 4:13-20

O geana de nădejde, 4:21-22

 

V. Rugăciune pentru renaştere (5)

Mărturisirea, 5:1-18

Mijlocirea, 5:19-22

 

************************************