1 TESALONICENI

 

„Binecuvîntata noastră nădejde!"

 

Cu „1 şi 2 Tesaloniceni" am ajuns la ultimele dintre epistolele dedicate Bisericii dintre neamuri. De la Romani şi pînă la Tesaloniceni am urmărit dezvoltarea învăţăturilor date nouă de Dumnezeu prin apostolul neamurilor: Pavel. Încununarea învăţăturii lui Pavel este învăţătura despre revenirea Domnului Isus, iar 1 şi 2 Tesaloniceni se ocupă tocmai cu această problemă.

 

Titlul: În originalul grec, cartea este numită „Pros Thessalonikeis A" - „Către Tesaloniceni A", deoarece ea a fost aşezată pereche cu cea de a doua epistolă a lui Pavel către cei din Tesalonic.

 

Autorul: În legătură cu începuturile Bisericii din Tesalonic şi cu implicaţiile lui Pavel în dezvoltarea ei este bine să recitim textul din Fapte 17:1-14. O citire paralelă a pasajelor din Fapte 17:13-16; 18:1-5; şi 1 Tesaloniceni 3:1-8 ne va ajuta şi mai mult să ne formulăm o imagine de ansamblu.

 

Pe scurt, ceea ce ştim despre Biserica din Tesalonic este faptul că ea a fost născută de Pavel în urma propovăduirii în sinagoga evreiască din Tesalonic. Deşi numărul celor convertiţi dintre iudei nu a fost prea mare, Biserica a ajuns destul de numeroasă prin adăugarea unui număr mare de credincioşi dintre neamuri.

 

Succesul propovăduirii lui Pavel a provocat invidia şi alarmarea comunităţii evreieşti, care s-a pus în mişcare ca un stup de viespi. Ei au agitat întreaga cetate, au tocmit un număr de „oameni fără căpătîi" şi s-au năpustit asupra creştinilor. Intenţia lor a fost să se răfuiască cu Pavel şi cu Sila, însă...

 

„Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt împărat: Isus" (Fapte 17:-7)

 

Este clar că ei au luat din Evanghelia lui Pavel numai ceea ce le-a convenit, transformînd îngrijorarea lor religioasă într-o presupusă problemă politică cu implicaţii sociale. Viclenia lor a reuşit şi astfel asupra creştinilor din Tesalonic a început foarte de timpuriu un val de persecuţie.

 

Pavel şi Sila s-au deplasat la Berea şi se părea că propovăduirea lor va avea un alt efect asupra comunităţii iudaice, dar „viespile turbate" din Tesalonic au venit şi acolo:

 

„Dar iudeii din Tesalonic, cînd au auzit că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să turbure şi să aţîţe noroadele" (Fapte 17:13).

 

Aşa că Pavel a trebuit să plece şi din Berea, îndreptîndu-se către Atena.

 

Putem spune deci că Biserica din Tesalonic era compusă în majoritate din credincioşi dintre neamuri, cu un mic grup de evrei care crezuseră în cele spuse de Pavel, dar cu întreaga comunitate evreiască din jurul Sinagogii pusă în mişcare într-o aprinsă lucrare de persecuţie.

 

Data: Pavel scrie această epistolă în preajma anului 51 d.Cr. din oraşul Corint.

 

Contextul scrierii: În timpul lui Pavel, Tesalonic era un port important şi în acelaşi timp oraşul capitală al provinciei Macedonia. Grecul Casander a întărit această aşezare în anul 315 î.Cr. şi l-a numit după numele soţiei sale, Tesalonica, o soră vitregă a lui Alexandru Macedon. Romanii au cucerit apoi Macedonia în anul 168 î.Cr. şi au reorganizat întreaga provincie stabilind capitala la Tesalonic. În timpul domniei lui Cezar August, oraşul a primit statutul special de „oraş liber" şi a fost condus de un grup de magistraţi, numiţi şi „politarhi". Popolaţia a crescut la peste 200.000 de oameni, iar poziţia maritimă i-a înlesnit o bunăstare înfloritoare. Oraşul supravieţuieşte şi astăzi în Grecia, sub numele de „Salonic".

 

Cele două scrisori adresate celor din Tesalonic ne prezintă un Pavel care stătuse îndelung de vorbă cu noii convertiţi despre lucrurile viitoare şi mai ales despre revenirea Domnului:

 

„Cît despre venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El... Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere... (ştiţi, pentru că v-am spus! - n.n.)" (2 Tes. 2:5, 6).

 

De fapt, fiecare capitol al celei dintîi epistole se sfîrşeşte cu o referinţă la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19; 3:13; 4:17; 5:23).

 

Conţinutul cărţii: După ce Pavel a fost silit să plece în grabă din Tesalonic, inima lui a continuat să fie preocupată de starea şi progresul Bisericii de acolo. Ştirile bune pe care i le-a adus Timotei în urma vizitei făcute acolo, l-au făcut pe apostol să scrie această scrisoare. Conţinutul ei este o îmbărbătare a Bisericii, un răspuns dat unei lipse de înţelegere asupra stării celor morţi la venirea Domnului şi un îndemn la o viaţă de sfinţenie în aşteptarea măreţelor evenimente viitoare. Accentul epistolei este pus pe statornicia credinţei în Cristos (1 Tes. 3:8) şi pe o continuă creştere în dragoste şi curăţie (1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28). Cartea se ocupă şi cu celelalte aspecte ale vieţuirii creştine, totul fiind impulsionat de această anticipaţie fericită a revenirii Domnului Isus în slavă.

 

Nimeni nu a spus vreodată că învăţătura despre lucrurile viitoare şi mai ales cea despre venirea Domnului nu va naşte greşeli de interpretare şi de aplicare în practică. Ar fi fost chiar de mirare dacă Diavolul nu s-ar fi năpustit cu înverşunare să anihileze extraordinarul impact al acestor învăţături.

 

Satan are două metode de împiedicare a planurilor lui Dumnezeu. Una este este aceea de a-i opri, pur şi simplu, pe oameni să ia cunoştinţă de lucrările lui Dumnezeu, iar a doua constă în pervertirea învăţăturilor primite de oameni din partea lui Dumnezeu.

 

 

Credincioşii din Tesalonic aflaseră de la Pavel despre lucrurile viitoare şi despre venirea Domnului, aşa că Diavolul nu mai putea împiedica această revelare. Tot ceea ce-i mai rămăsese de făcut era să încerce să denatureze această învăţătură şi să-i facă pe cei credincioşi să o aplice în mod greşit în practică.

 

Problema celor din Tesalonic s-a ivit atunci cînd unii dintre credincioşii adunării au murit şi Diavolul a semănat în inimile celor rămaşi deznădejdea şi tristeţea. Cumva, cei din Tesalonic ştiau că Domnul îi va lua la cer, dar nu le era deloc clară soarta celor care vor muri pînă la venirea Domnului. Pavel le răspunde la această nedumerire în 1 Tes. 4:13-18.

 

Este evident că greşelile de interpretare nu se elimină prin restrîngerea învăţăturii, ci prin mai multă învăţătură. Aceasta a fost metoda folosită de Pavel. El nu a spus un fel de: „Iertaţi-mă fraţilor! Îmi dau seama că v-am băgat în lucruri pe care nu este bine să le ştiţi. Mai bine nu vă spuneam despre venirea Domnului", ci i-a condus pe cei din Tesalonic la o înţelegere mai profundă.

 

Remarcaţi autoritatea celor spuse de Pavel:

 

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvîntul Domnului...” (1 Tes. 4:15).

 

Aici nu mai este vorba despre păreri personale sau despre interpretări de ale lui Pavel. Domnul Isus personal i-a încredinţat acest mesaj pentru Biserică!

 

Cuvinte cheie şi terne caracteristice: Epistola cuprinde descoperirea unor aspecte ale „răpirii" Bisericii la venirea Domnului, pe care nu le mai găsim în nici o altă epistolă. Textul ne dă o cronologie a secvenţelor în care se vor petrece evenimentele legate de învierea celor morţi, transformarea celor vii şi ridicarea credincioşilor „în nori" pentru a-L întîlni acolo pe Domnul (1 Tes. 4:16-18).

 

CUPRINSUL CĂRŢII

1 Tesaloniceni - Cristos, nădejdea noastră.

 

Cuvînt de salut 1:1

 

I. PRIVIND ÎNAPOI: Cum au fost ei salvaţi (cap. 1-3)

 

a) CONVERTIRE EXEMPLARĂ (cap.1)

Au cunoscut puterea Evangheliei (5), au devenit exemple (6, 7) şi martori (8-10)

 

b) EVANGHELISM EXEMPLAR (cap.2)

În motivare (1-6), în conduită (7-12), în mesaj (13-16)

 

c) PURTARE DE GRIJĂ EXEMPLARĂ (cap.3)

Preocupare (1-5), creştere (6-8), rugăciune fierbinte (9-13)

 

II. PRIVIND ÎNAINTE: Cum trebuie ei să trăiască (cap.4-5)

 

a) Chemare şi conduită (4:1-12)

În lumina voiei lui Dumnezeu.

 

b) Mîngîiere şi îndemn (5:12-24)

În aşteptarea venirii Domnului.

 

c) Rînduială şi credincioşie (5:12-24)

În trăirea părtăşiei creştine.

 

Cerere şi benedicţia (5:25-28)

 

****************************************************